ICCJ. Decizia nr. 1748/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 141 din 13 iulie 2011, Tribunalul Vaslui a hotărât:
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul V.B. a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. pen. sau art. 73 lit. b) C. pen.
Condamnă pe inculpatul V.B., fiul lui C. și M., fără antecedente penale, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. și art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
în baza art. 110 cu referire la art. 1101C. pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere sau control aplicate inculpatului V.B. și conf. art. 110 C. pen. stabilește termen de încercare de 5 (cinci) ani.
Pe durata executării pedepsei, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după împlinirea vârstei de 18 ani și în baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă și pedeapsa accesorie pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredințează supravegherea minorului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, urmând ca minorul să respecte următoarele obligații:
- să nu frecventeze localuri publice, respectiv restaurante, baruri sau săli cu jocuri electronice;
- să presteze o activitate neremunerată în cadrul Primăriei municipiului Bârlad pe o durată de 150 de ore, maximum 2 ore pe zi, după programul de școală, în zilele nelucrătoare sau în vacanță;
în baza art. 103 alin. (4) C. pen. atrage atenția minorului asupra consecințelor comportării sale.
După împlinirea vârstei de 18 ani inculpatul V.B. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui desemnat ca organ de supraveghere;
b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
O copie a prezentei hotărâri, se va comunica la data rămânerii definitive, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, la Poliția municipiului Bârlad și Primăriei municipiului Bârlad.
Atrage atenția inculpatului V.B. asupra dispozițiilor art. 864C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
în baza art. 88 alin. (1) C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.B. durata reținerii și arestării preventive de la 09 mai 2011 până la punerea efectivă în libertate.
în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului V.B. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 17/ U din 09 mai 2011 emis de Tribunalul Vaslui.
în baza art. 118 lit. b) C. pen. confiscă de la inculpatul V.B. un cuțit aflat la Camera de corpuri delicte a instanței și înregistrat la poziția 78/2011 din Registrul de evidență a corpurilor delicte al Tribunalului Vaslui.
în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 obligă pe inculpatul V.B., în solidar cu părțile responsabile civilmente V.C. și V.M., să achite către Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași suma de 6.187,52 lei, la care se adaugă taxa oficială de scont practicată de B.N.R., calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului și Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui suma de 1.180,85 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Ia act că pretențiile civile formulate de către partea vătămată B.V. în timpul urmăririi penale, în sumă de 6.000 lei, au fost achitate de către părțile responsabile civilmente V.C. și V.M.
Admite acțiunea civilă formulată de partea vătămată B.V. în termenul prev. de art. 15 alin. (2) C. proc. pen. și obligă pe inculpatul V.B. în solidar cu părțile responsabile civilmente V.C. și V.M. să achite părții civile B.V. suma de 6.954,08 lei, din care suma 2.954,08 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale și 4.000 lei cu titlu de daune morale.
Obligă pe inculpat în solidar cu părțile responsabile civilmente V.C. și V.M. la 750 lei cheltuieli judiciare către stat și 1.000 lei către partea civilă B.V. cu același titlu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul V.B. are vârsta de 16 ani și este locuitor al municipiului Bârlad, fiind coleg de cameră cu partea vătămată B.V., în vârstă de 17 ani, domiciliat în comuna Fălciu, sat Bogdănești, județul Vaslui, ambii fiind elevi ai Seminarului Teologic " Sf. Ioan Gură de Aur" Huși.
în seara zilei de 08 mai 2011 B.V. se întorcea din oraș fiind strigat de la geam, de la etaj, de către inculpatul V.B., aspect pe care partea vătămată l-a perceput ca un posibil afront, astfel că, după ce a intrat în cameră, a inițiat un conflict verbal cu inculpatul.
Acest conflict verbal a degenerat. între inculpat și partea vătămată exista o masă care a fost împinsă, masă la care persoanele din camera de cămin mâncau, de obicei. Pe masă se afla un cuțit cu lamă fixă, care, la un moment dat, a fost luat de partea vătămată și aruncat către inculpat, fără a-l răni pe acesta din urmă.
Inculpatul V.B. a luat cuțitul de jos și i-a aplicat părții vătămate o lovitură în zona spatelui. Lama cuțitului a atins pleura provocând ulterior hemotorax, leziune ce i-a pus în primejdie viața.
Cuțitul înfipt de inculpat în spatele vătămatului a fost scos din rană de numitul C.V.A., care l-a aruncat pe jos, fiind găsit apoi cu ocazia cercetării la fața locului.
Ulterior partea vătămată a fost transportată la Spitalul Municipal "D.C." Huși, de unde a fost dirijat de îndată la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate în perioada 08 mai 2011 - 13 mai 2011, fiind evacuată o cantitate de circa 2 litri de sânge din cavitatea pleurală, astfel că viața i-a fost salvată.
în perioada 01 iunie 2011 - 11 iunie 2011 partea vătămată a fost din nou internată în spital și a fost suspusă unei noi intervenții chirurgicale, datorită evoluției nefavorabile a leziunilor cauzate de către inculpat.
Din probele administrate în cauză prima instanță a reținut că inculpatul s-a lăsat antrenat în conflictul generat de o imputație a părții vătămate și în desfășurarea căruia a luat cuțitul pe care partea vătămată îl aruncase spre el, fără, însă, a avea intenția de a-l lovi sau răni, ci, partea vătămată a folosit acel cuțit ca pe un obiect contondent pe care l-a aruncat spre inculpat. în momentul în care a lovit pe partea vătămată, inculpatul nu se afla în fața unui atac în desfășurare care să îndeplinească cerințele art. 44 alin. (1) C. pen., în sensul că acel atac să fi fost material, direct, imediat și injust și care să fi pus în pericol grav persoana inculpatului. în acest context, nu se poate primi apărarea inculpatului precum că s-ar fi aflat în legitimă apărare sau că din cauza tulburării sau temerii ar fi depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Tribunalul a considerat că acțiunea părții vătămate nu a constituit o provocare în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., întrucât altercația dintre inculpat și partea vătămată a fost provocată de o situație care frecvent se poate întâmpla între două persoane de vârsta celor doi, iar imputațiile părții vătămate și acțiunea violentă a acesteia nu a putut fi în stare să producă inculpatului o puternică tulburare sau emoție care să îl determine să acționeze asupra părții vătămate prin lovirea acesteia cu cuțitul într-o zonă a corpului în care se află organe vitale.
Tribunalul a exclus posibilitatea schimbării încadrării juridice în infracțiunea de loviri sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. în condițiile în care rezultă fără dubii că leziunile cauzate de inculpat i-au pus în primejdie viața părții vătămate, astfel că fapta inculpatului V.B., de a aplica o lovitură cu cuțitul, pe fondul unui conflict spontan, părții vătămate B.V., punând în primejdie viața acestuia, a fost calificată ca infracțiune de tentativă la omor.
Pentru această infracțiune i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general prev. de art. 52 și 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea acestuia în timpul procesului, precum și dispozițiile art. 3201alin. (7) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010.
în baza art. 110 cu referire la art. 1101C. pen. executarea pedepsei aplicate inculpatului V.B. a fost suspendată sub supraveghere și conf. art. 110 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 5 (cinci) ani.
Pe durata prev. de art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani, prima instanță considerând că gravitatea faptei comise îl face pe inculpat nedemn de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei, după împlinirea vârstei de 18 ani.
în baza art. 71 alin. (5) C. pen., executarea pedepsei accesorii a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
împotriva sentinței a declarat apel inculpatul V.B.
în motivarea apelului s-a arătat că prima instanță în mod greșit nu a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii din art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în art. 180 alin. (2) C. pen., deoarece inculpatul nu a avut nici un moment intenția de a ucide, conflictul dintre el și partea vătămată fiind unul obișnuit, "o situație care frecvent se poate întâmpla între două persoane de vârsta celor doi".
Inculpatul a mai arătat că prima instanță a exclus aplicarea dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. pen., referitoare la depășirea limitelor legitimei apărări, deși a reținut faptul că acel conflict dintre inculpat și partea vătămată B.V. a fost generat de comportamentul violent al celui din urmă. Inculpatul nu a răspuns violențelor manifestate de partea vătămată, ferindu-se de fiecare dată din calea loviturilor acesteia, însă odată cu intensificarea acestui comportament violent, inculpatul a simțit nevoia de a înlătura pericolul îndreptat asupra sa. Temerea și emoția puternică la care a fost supus inculpatul, nu trebuie puse la îndoială, atât timp cât reacția acestuia a survenit abia în momentul în care a văzut că nu mai poate scăpa din mâinile vătămatului, fiind prins într-un colț al camerei de cămin.
S-a arătat, de asemenea, că prima instanță nu a reținut circumstanța provocării, prevăzută de dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., deși inculpatul nu a acționat decât în urma atitudinii extrem de violente a părții vătămate, care i-a creat o stare de puternică tulburare și temere ce a stat la baza acțiunii sale ulterioare.
Inculpatul a criticat și pedeapsa aplicată, pe care o consideră mult prea aspră raportat la împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante în cauză, respectiv faptul că se află la primul conflict cu legea penală, a recunoscut și regretat sincer fapta comisă, a avut o conduită procesuală impecabilă pe tot parcursul procesului penal, dând declarații sincere, stăruința de care a dat dovadă familia sa pentru a repara paguba produsă.
Cu privire la latura civilă, inculpatul a arătat că la dosar au fost depuse mai multe bonuri de benzină din diferite localități, care nu confirmă faptul că au fost folosite strict pentru cauza supusa judecații, iar cheltuielile spitalicești suportate de părinții părții vătămate nu au fost dovedite.
Prin decizia penală nr. 171 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul V.B. împotriva sentinței penale nr. 141 din 13 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care a desființat-o în parte, în latură civilă, în sensul că a înlăturat dispozițiile privind obligarea inculpatului, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata către partea civilă B.V. a sumei de 2.954,08 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A respins cererea părții civile B.V. de obligare a inculpatului, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare efectuate în apel.
Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a apreciat că este neîntemeiată obligarea inculpatului și a părților responsabile civilmente la plata sumei de 2.954,08 lei cu titlu de daune materiale întrucât probele depuse la dosar pentru a dovedi pretinsul prejudiciu material suferit în perioada 1 iunie 2011 - 11 iunie 2011 nu sunt concludente pentru a fi obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei respective cu acest titlu.
De asemenea, în raport de soluția de admitere a apelului inculpatului, instanța a respins cererea părții vătămate de obligare a inculpatului, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare efectuate în apel.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 3853C. proc. pen., inculpatul V.B., criticile formulate de acesta vizând netemeinicia pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră, în raport de atitudinea de recunoaștere a faptei pe care a adoptat-o pe parcursul procesului penal, cât și de regret a faptei săvârșite.
Solicită, de asemenea, inculpatul să se aibă în vedere că a beneficiat de dispozițiile art. 3201C. proc. pen.
în susținerea recursului, inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 3856alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 3859alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Reține înalta Curte că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că în seara zilei de 8 mai 2011, pe fondul unui conflict verbal ce a degenerat, inculpatul minor V.B. i-a aplicat părții vătămate B.V. o lovitură de cuțit în zona spatelui, atingând pleura și provocând, ulterior, hemotorax, leziune ce i-a pus în primejdie viața, fapta comisă de inculpat întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. și art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
în mod corect au fost respinse cererile inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 44 alin. (1) C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen., în cauză nefiind îndeplinite cerințele acestor texte de lege, în sensul că, în momentul în care a lovit partea vătămată, inculpatul nu se afla în fața unui atac material, direct, imediat și injust și care să fi pus în pericol grav persoana inculpatului, iar acțiunea părții vătămate nu a fost de natură să producă inculpatului o puternică tulburare sau emoție care să îl determine să acționeze asupra părții vătămate prin lovirea acesteia cu cuțitul într-o zonă a corpului în care se află organe vitale.
De asemenea, în mod just s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât rezultă fără dubii că leziunile cauzate de inculpat i-au pus în primejdie viața părții vătămate.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă de comitere a faptei, urmările acesteia, limitele de pedeapsă, cât și circumstanțele personale (lipsa antecedentelor penale, poziția procesuală de recunoaștere a faptei), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum și modalitatea de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie neindividualizată în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite, pe viitor, săvârșirea de fapte penale.
în speță, instanța de control judiciar a apreciat corect asupra gravității faptei, dar și a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului, condiții în care solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.
Față de considerentele arătate, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins recursul declarat de inculpat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1527/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1745/2012. Penal → |
|---|
