ICCJ. Decizia nr. 1930/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

Prin sentința penală nr. 257/ PI din 8 iunie 2011 pronunțată în dosar, Tribunalul Timiș a hotărât:

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.I., prin avocatul său.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită inculpatul M.I., fiul lui I. și S., pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achită inculpatul M.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 140 alin. (1) lit. b) teza ultimă C. proc. pen. constată încetată de drept măsura arestării preventive luată față de inculpat.

în baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 83 din 22 decembrie 2010 emis de Tribunalul Timiș, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Constată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 21 decembrie 2010 până în data de 08 iunie 2011.

Ridică sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului inculpatului prin ordonanța î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara din data de 22 decembrie 2010 emisă în dosar și dispune restituirea către inculpat a autoturismului și a documentelor menționate în procesul verbal întocmit la data de 22 decembrie 2010 de către B.C.C.O. Timișoara.

în baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. respinge, ca nefondate, acțiunile civile formulate de P.R., P.M., H.G.

Ia act că numitul S.D. a renunțat la calitatea de parte vătămată și parte civilă în procesul penal.

în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

în baza art. 350 alin. (4) C. proc. pen. dispoziția de punere de îndată în libertate a inculpatului este executorie.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, nr. 154/D/P/2010 din data de 11 februarie 2011, inculpatul M.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, specializat în racolarea, transportul și exploatarea prin muncă a persoanelor, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele:

La data de 25 ianuarie 2006, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș a finalizat cercetările efectuate în dosar privind pe inculpatul I.C., arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 7 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. a) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 și a infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Ulterior, la data de 22 ianuarie 2007, Tribunalul Timiș, deliberând asupra materialului probator, a hotărât condamnarea inculpatului I.C. la o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani închisoare. Prin același act de inculpare s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpații M.C. și S.I. în vederea continuării cercetărilor, aceștia fiind cercetați pentru comiterea unor fapte similare.

Cercetările au continuat după disjungere, în dosarul nou format cu numărul 26/D/P/2006 în raport cu inculpatul M.C. și S.I., aceștia fiind arestați în lipsă în baza mandatelor de arestare preventivă nr. 10 și 11 din data de 18 ianuarie 2006, emise de Tribunalul Timiș în dosarul din 18 ianuarie 2006. Pe parcursul urmăririi penale s-au identificat și alți participanți care au contribuit la săvârșirea faptelor astfel că, s-a procedat la extinderea cercetărilor față de aceștia respectiv, față de M.V., S.N. și numitul M.I., acuzați de aderare și sprijinire la racolarea și transportul victimelor în Grecia în scopul exploatării lor prin muncă.

Prin același act de inculpare s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpații S.I., S.N. și față de numitul M.I. pentru continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii acelorași fapte reținute în dispozitivul rechizitoriului, dosarul astfel format fiind înregistrat sub numărul 19/D/P/2009. La data de 19 decembrie 2007, deliberând asupra probatoriului înaintat, Tribunalul Timiș a pronunțat sentința penală nr. 777/PI/2007 în dosar, prin care a hotărât condamnarea inculpaților M.C. și M.V. la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani, respectiv 4 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

în conținutul rechizitoriului cu nr. 19/D/P/2009 a fost dispusă continuarea cercetărilor cu disjungerea cauzei în raport cu ultimul membru care a aderat la acest grup infracțional organizat, acesta fiind numitul M.I. față de care, la data de 27 octombrie 2010 s-a început urmărirea penală, iar la data de 21 decembrie 2010 s-a pus în mișcarea acțiunea penală cu consecința formulării cererii cu propunere de arestare preventivă sub acuzația de constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat specializat în racolarea, transportul și exploatarea prin muncă a mai multor persoane. După deliberare, Tribunalul Timiș a admis cererea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, emițând un mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului M.I. pentru acuzațiile descrise mai sus.

Din conținutul materialului de urmărire penală s-a stabilit că: la începutul anului 1999, inculpatul M.I. a hotărât să se stabilească în Grecia intuind că aici ar avea șansele obținerii unui loc de muncă bine plătit,însă nu a fost precum a sperat deoarece nu a găsit un loc de muncă stabil ci unul ziler, în sensul că presta munci în domeniul construcțiilor la patronii greci care căutau forță de muncă cu ziua. Văzând că venitul obținut nu-i poate asigura un trai decent, inculpatul a căutat o sursă suplimentară de venit, iar această perspectivă i-au oferit-o inculpații S.N. zis "B." și M.V. care se aflau pe teritoriul Greciei de mai mult timp unde împreună cu M.C. și S.I. și-au dezvoltat o afacere deosebit de rentabilă prin atragerea forței de muncă din România și plasarea ei pe teritoriul Greciei urmărind exploatarea prin muncă a mai multor persoane.

Inculpatului M.I. nu i-a luat mult timp să cunoască de la acești "parteneri de afaceri" metodele și mijloacele de care uzau pentru atragerea persoanelor în caruselul minciunilor, astfel că acesta și-a creat propriul filon de recrutare a forței de muncă din zona sa de domiciliu, respectiv satul Soca din județul Timiș, pentru ca ulterior să adere la modul de lucru adoptat de ceilalți inculpați făcând schimb reciproc de victime. Această metodă de transfer era cu atât mai ingenioasă cu cât inculpații le creau convingerea victimelor că cel care i-a preluat este sincer în raport cu promisiunile de asigurare a locurilor de muncă și retribuții decente. în final, s-au convins că fiecare dintre inculpați își plasau reciproc forța de muncă urmărind realizarea aceluiași scop și anume, exploatarea prin muncă a părților vătămate folosindu-se de acte de inducere în eroare pentru a-și atinge interesul financiar. în realizarea scopului urmărit, inculpatul M.I. efectua frecvente deplasări Grecia - România și retur în scopul atragerii persoanelor pe care le convingea să accepte ofertele lui de muncă.

Așa se face că inculpatul M.I. a devenit în scurt timp unul dintre membrii grupării infracționale, recrutându-și personal victimele pe care le transporta cu autoturismul personal marca N.P. cu nr. A pe ruta Ungaria, Italia, Portul Patras și în final, localitatea Argos. Printre victimele inculpatului M.I. se numără P.M., P.R., H.G., S.D. și martora H.I., cărora inculpatul le-a promis locuri de muncă sigure în domeniul agricol la cules de citrice, cazare în imobile decente și hrană gratuită. Mai mult, inculpatul a fost foarte convingător atunci când le-a promis victimelor un câștig de circa 25 euro/zi, aspect ce le-a determinat pe părțile vătămate P.R. și P.M. să-și abandoneze locurile de muncă deținute în țară în speranța unui câștig financiar efemer promis de inculpat.

Inculpatul a dat dovadă de foarte multă abilitate atunci când a lansat prin localitatea Soca "zvonul" că este în căutare de forță de muncă pentru Grecia. Modalitatea de recrutare prin "viu grai" aleasă de inculpat s-a dovedit deosebit de ingenioasă și cu rezultatul scontat, deoarece părțile vătămate s-au văzut interesate de ofertele inculpatului. Prin alegerea acestui mod de racolare, inculpatul urmărea exonerarea de răspundere penală în urma unei eventuale revolte venită din partea părților vătămate atunci când vor solicita sprijinul autorităților, revoltă pe care inculpatul o prevedea, deoarece știa în mod cert că nu va respecta nici una din promisiunile făcute victimelor înainte de plecarea din țară. De asemenea, se aștepta ca părțile vătămate să facă reclamații ținând seama și de valoarea mare a comisionului pe care îl percepea pentru fiecare persoană transportată și anume, 500 euro.

Odată ajunși în localitatea Argos părțile vătămate au înțeles realitatea situației în care au fost atrase și anume, faptul că inculpatul M.I. nu le putea asigura nici un loc de muncă, nu le putea oferi suma de bani zilnică cu care le ademenise la plecarea din România și cu atât mai puțin, condiții decente de cazare și hrană, întrucât ceea ce li s-a oferit era un grajd dezafectat și condiții precare de igienă, iar cât despre hrană, ea era inexistentă, fiecare dintre părțile vătămate fiind nevoite să-și asigure pe cont propriu mâncarea. întrebat cu privire la situația ingrată în care au fost aduse, inculpatul M.I. a reușit să-și demonstreze superioritatea și autoritatea în fața victimelor, arătând că nu-l interesează ce vor face ele, în schimb, era foarte preocupat de recuperarea sumelor reprezentând comisionul lui, pe care unele dintre părțile vătămate nu a reușit să-l achite în țară.

Ajunse în pragul disperării, părțile vătămate s-au văzut nevoite să accepte condițiile impuse de inculpatul M.I. care, împreună cu M.V. și S.N. zis "B." le supravegheau și le găseau de lucru ocazional la diverse plantații de citrice. Deși munceau câte 12-13 ore pe zi, sumele cuvenite pentru cele 2-3 zile lucrate erau ridicate de la patronii greci de cei trei, motivând că trebuiau să-și recupereze comisionul, părțile vătămate mulțumindu-se și cu 5-8 euro de persoană primiți de la inculpatul M.I. Din declarațiile părților vătămate s-a reținut faptul că în perioada de o lună și jumătate cât au rămas în localitatea Argos, nu au reușit să muncească decât circa 2-3 zile, restul timpului petrecându-l în acel grajd dezafectat.

în acest timp, inculpatul M.I. împreună cu asociații săi M.V. și S.N., fiind interesați de încasarea comisioanelor, au căutat cereri de muncă ziliere la patronii greci din localitățile învecinate, astfel că au reușit să găsească în localitatea Ellos oferte la cules de portocale pentru o parte din victime. Printre acestea se numără, P.M., S.D., M.I., pe care inculpatul i-a silit, împotriva voinței lor, să-l însoțească pe plantația respectivă. Știind că și de această dată nu vor putea intra în posesia sumelor care li se cuveneau, părțile vătămate au părăsit pe timp de noapte plantația revenind în localitatea Argos.

Convinse că nu pot spera în ajutorul inculpatului M.I., părțile vătămate au reușit să muncească pe cont propriu pe diferite plantații de portocali, iar cu banii încasați de la patronii greci au reușit să revină în țară unde au reclamat activitatea infracțională de trafic de persoane desfășurată de inculpatul M.I. și de M.V. și S.N. ale căror victime au căzut. Nu de aceeași "izbândă" a avut parte H.G. care pentru a fi readus în țară, inculpatul M.I., i-a condiționat serviciul de transport de încasarea sumei de 300 euro pe care martora H.I. (mama părții vătămate H.G.) a fost nevoită să o expedieze din România fiului ei prin Western Union, de unde a fost ridicată de acesta și predată inculpatului M.I.

Analizând actele și lucrările dosarului și coroborând toate mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, instanța de fond a concluzionat că inculpatul M.I. nu a urmărit exploatarea muncii persoanelor care doreau să plece în străinătate, ci doar primirea, în schimbul serviciului oferit (transportul din România și până în Grecia, în zona în care se putea găsi de lucru) a unei sume de bani reprezentând, în principal, cheltuielile de transport. Din declarațiile părților civile a rezultat că inculpatul a primit 600 de euro de la soții P., 200 de euro de la S.D. și 510 euro de la H.G., sume care însă au reprezentat cheltuieli efective de transport (deplasarea în Grecia implica pe lângă transportul rutier și transport maritim din portul Ancona situat în Italia în portul Patras din Grecia, iar costul transportului pe mare era unul dintre cele mai ridicate, situându-se între 150 - 200 euro de persoană).

Referitor la infracțiunea de grup infracțional organizat reținută în sarcina susnumitului inculpat, instanța de fond a reținut că în faza de urmărire penală nu s-a făcut vreo recunoaștere de către părțile civile P., care au indicat numele de M.V. și S.N., astfel încât să existe un mijloc de probă că acestea au cunoscut în realitate identitatea celor care folosesc aceste nume. Părțile civile H.G. și S.D. nu au auzit de numele respective sau de porecla "B." în intervalul de timp cât au fost în Grecia. De asemenea, partea civilă P.R. a declarat că și-a dat seama că numitul "B." trebuie să fie S. în ziua în care a primit acasă o citație pentru un alt dosar.

Astfel, martorul N.S., persoană neimplicată în mod direct în faptele penale imputate inculpatului, fiind audiat în faza de urmărire penală în data de 20 ianuarie 2011 a precizat că: "în anul 2005 s-a întâlnit în localitatea Soca cu I. despre care știa că lucrează în Grecia; s-a dus la I. să-l întrebe dacă are loc să-l ia și pe el, iar I. i-a spus că îl ia; după o săptămână au plecat înspre Grecia, iar împreună cu ei au mai plecat din Soca încă doi consăteni pe nume J.G. și R.D.; I. i-a transportat până în Timișoara, iar din Timișoara până în Grecia au mers cu un autoturism a cărui marcă martorul nu o mai reține și nu știe cum îl cheamă pe șofer; pentru transportul din Soca până în Timișoara nu i-a plătit nimic lui I., iar pentru transportul din Timișoara la Atena i-a plătit șoferului, înainte de plecare, suma de 150 de euro; la sosirea în Atena, pe martor l-a așteptat un văr de-al său pe nume A., care era student acolo; a stat în Grecia aproximativ 2 ani, perioadă în care a lucrat în mai multe domenii (construcții; la cules portocale, mandarine; la tăiat de lemne) fără a avea vreo legătură cu inculpatul M.I.; nu știe unde au lucrat și ce au lucrat în Grecia cei doi consăteni care au plecat cu el în Grecia, respectiv J.G. și R.D.; nu a fost exploatat prin obligarea la muncă în folosul lui M.I., sau al altor persoane, în perioada în care a muncit în Grecia (filele 28-31).

în cursul cercetării judecătorești, martorul N.S. nu a putut fi audiat, deși a fost emis mandat de aducere pe numele acestuia, deoarece este plecat în străinătate (conform procesului verbal de căutare din data de 17 mai 2011 întocmit de poliția comunei Banloc, județul Timiș).

Din declarația martorului N.S. a rezultat că: plecarea în Grecia a acestuia s-a făcut la inițiativa și la solicitarea expresă a martorului, iar inculpatul l-a pus în legătură cu o cunoștința de a sa care i-a asigurat transportul până în Grecia contra sumei de 150 de euro și că ajuns în Grecia, martorul nu a mai avut nici un fel de contact cu inculpatul sau cu ceilalți doi consăteni care au plecat în Grecia împreună cu el. Prin urmare, s-a constatat că mărturia numitului N.S. nu relevă nici un element de fapt în susținerea acuzațiilor aduse inculpatului.

Martora M.L., audiată în faza de urmărire penală în data de 21 decembrie 2010, a declarat că : este concubina inculpatului M.I. din anul 2001, s-au cunoscut în Grecia; după cca. 3 ani au cumpărat împreună o casă în localitatea Soca, comuna Banloc, județul Timiș, la nr. 138, unde au în prezent domiciliul; anterior cumpărării casei, martora a locuit în Soca și a lucrat ca și brutar în Banloc; toate persoanele care l-au reclamat pe inculpat au venit la el acasă și l-au rugat să le ducă în Grecia pentru a le găsi un loc de muncă; inculpatul a fost de acord, dar le-a spus că fiecare trebuie să-și plătească drumul până în Grecia; nu știe care a fost cheltuiala efectuată de fiecare persoană în parte sau câte drumuri a făcut inculpatul în Grecia, și nici câte persoane a transportat în Grecia în orașul Argos, unde lucrează mai mulți cetățeni români; toate persoanele duse de inculpat au fost mulțumite, în parte, de condițiile de muncă și cazare găsite în Argos; unele dintre ele au venit înapoi pentru că nu au fost mulțumite de condiții; la sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie 2005, au venit la martoră acasă la Soca, numiții P.M. și P.R. care i-au solicitat 600 de euro reprezentând suma cheltuită de aceștia pe drumul dus-întors efectuat din România în Grecia, iar ea le-a spus să aștepte câteva luni pentru că ea și inculpatul nu aveau banii respectivi în acel moment; atunci cei doi i-au spus că dacă nu li se dau banii solicitați vor merge la poliție și îi vor reclama (fila 72).

Martora M.L. a fost audiată de instanță declarând în esență aceleași aspecte menționate în faza de urmărire penală (filele 51-52).

Din declarația martorei M.L., instanța de fond a reținut următoarele elemente de fapt: martora este concubina inculpatului începând cu anul 2001; și-au cumpărat împreună o casă în localitatea Soca, comuna Banloc, județul Timiș; lucrează cu inculpatul în Grecia, unde își petrec cea mai mare parte a timpului; nu a fost prezentă la niciuna dintre presupusele deplasări pe care inculpatul le-ar fi făcut cu părțile civile sau cu alte persoane în Grecia în scopul găsirii unui loc de muncă; nu cunoaște persoanele identificate cu numele M.C., S.I., S.N. zis "B.", M.V.; știe de la inculpat că acesta i-ar fi dus pe soții P. în Grecia, iar ulterior soții P. au venit la locuința martorei din Soca și i-au cerut 600 de euro reprezentând suma cheltuită de aceștia pe drumul dus-întors efectuat din România în Grecia.

S-a apreciat că aceste elemente de fapt, analizate atât individual, cât și prin coroborare cu aspectele declarate de martorul N.S., nu susțin acuzațiile formulate împotriva inculpatului, ci vizează împrejurări care prin ele însele nu au caracter infracțional.

Martora H.I., audiată în faza de urmărire penală în data de 04 august 2010 a declarat că: în luna ianuarie 2005 s-a întâlnit în orașul Deta cu cumnata lui M.I., pe nume V., care i-a spus că inculpatul duce persoane la lucru în Grecia la cules de portocale; în aceeași zi, tot în Deta, s-a întâlnit cu inculpatul M.I., de față fiind și băiatul ei, H.G.; l-a întrebat pe inculpat care sunt condițiile de cazare în Grecia, iar el i-a spus că transportă persoane la o firmă din Grecia unde vor culege portocale și în funcție de cât lucrează, cu atât va fi plătit; a fost de acord ca fiul ei să plece la muncă în Grecia, dar inculpatul a cerut suma de 550 euro pentru că i-a găsit de lucru, sumă din care a dat 300 de euro, urmând ca restul de 250 de euro să-i fie dați în Grecia din primii bani câștigați; în data de 15 ianuarie 2005 fiul ei H.G. împreună cu M.I. au plecat în Grecia cu mașina; după 3 zile, a fost sunată de fiul ei din Grecia, care i-a spus despre condițiile de muncă faptul că sunt foarte grele, cazarea este mizerabilă și nu se câștigă mai mult de 9 euro pe zi, bani care nu-i ajung să plătească cazarea și masa; mai mult, inculpatul M.I. l-a obligat pe fiul ei să-i dea din banii care au rămas (diferența de 250 de euro), lăsându-l fără nici un ban; în aceste condiții, băiatul ei și-a dat seama că a fost înșelat de M. și a vrut să plece, însă, nereușind deoarece a fost păzit tot timpul de oamenii lui M. și nemaiavând bani, martora i-a trimis prin poștă suma de 200 euro pentru ca acesta să fugă din Grecia și să vină acasă (filele 26-27).

Din declarațiile date în faza de urmărire penală de martora H.I. instanța de fond a reținut următoarele elemente de fapt: martora a fost prezentă personal la discuția pe care M. (sau M.) I. a avut-o cu aceasta și cu fiul său (partea civilă H.G.); cu ocazia discuției, avută la inițiativa martorei și a fiului acesteia, inculpatul a precizat că îl va duce pe H.G. la muncă în Grecia, unde plata urma să se facă în funcție de munca prestată, fără a fi specificate alte detalii (numărul de ore de muncă, condiții de muncă, plată, cazare); pentru acest serviciu inculpatul a pretins suma de 550 euro din care a primit în țară, suma de 300 de euro, urmând ca diferența să-i fie achitată din primii bani câștigați de martor; martora nu s-a deplasat în Grecia cu fiul ei, știe din discuțiile avute cu acesta că s-ar fi plâns de condițiile de cazare și plată, precum și de faptul că "ar fi fost păzit de oamenii lui M." și că M. l-ar fi obligat să-i plătească în Grecia diferența de 250 de euro, lăsându-l astfel fără bani.

în faza de urmărire penală nu s-a efectuat nici o recunoaștere a inculpatului de către martora H.I. și nici o confruntare între inculpat și aceasta.

Martora H.I. a fost audiată și în faza de judecată, în ședința din 23 mai 2011, aceasta prezentând elemente de fapt diferite față de cele susținute în declarația dată în faza de urmărire penală, și anume că: nu l-a mai văzut pe inculpat, care i-a fost prezentat personal în ședința de judecată; la locuința ei a venit la un moment dat un bărbat care s-a prezentat sub numele de I., dar nu este vorba de inculpat, deoarece acel bărbat era mai gras și cu un ten mai deschis; cu ocazia discuțiilor avute la locuința sa, bărbatul respectiv a spus că trebuie plătită suma de 500 euro, bani în care ar intra mâncarea și cazarea; în România, fiul său i-a dat acelui bărbat suma de 300 de euro, iar diferența urma să-i fie dată în momentul în care ajungea în Grecia, și nu din primii bani obținuți din muncă; întreaga sumă de 500 de euro a fost obținută de persoana respectivă încă înainte de plecarea din țară, bani împrumutați de ea personal de la o verișoară; fiul ei a sunat-o din Grecia, nu după 3 zile, ci după una sau două săptămâni, acesta fiind nemulțumit de condițiile de plată, de faptul că trebuia să își cumpere el mâncare și că a plătit în avans cazarea; fiul său nu i-a spus că ar fi fost bătut sau că i s-ar fi luat actele de identitate; de la fiul ei știe că acesta a fost transportat din Grecia în România de același bărbat care l-a dus în Grecia, bărbatul aducându-l pe fiul său cu mașina până la poarta casei; din Grecia fiul său a adus și o geantă de portocale pentru copiii de acasă; fiul său nu i-a spus că ar fi fost păzit ca să nu plece de la locul de muncă; nu a avut impresia că dacă fiul ei ar fi dorit să plece din Grecia l-ar fi oprit cineva.

Declarația martorei H.I. dată în fața instanței se coroborează cu declarația dată în fața instanței de fiul acesteia, partea civilă H.G. care a arătat că: cu ocazia discuției avute la domiciliul părții civile din Deta, inculpatul i-a spus că îi poate găsi un loc de muncă la cules portocale în localitatea Elos din Grecia și că este posibil să câștige 25 sau 30 de euro pe ziua de muncă; inculpatul nu i-a precizat intervalul orar în care trebuia să lucreze, însă i-a spus că va trebui să-și plătească chiria din propriul buzunar, lucru pe care partea civilă l-a și făcut; informațiile despre chirie comunicate de inculpat în România s-au confirmat în Grecia; inculpatul nu i-a cerut nici un ban pentru serviciul pe care i l-a făcut, de a-l duce în Grecia la cules portocale; din România până în Grecia partea civilă i-a dat inculpatului suma de 210 euro, pe care inculpatul i-a cerut-o în portul italian Ancona, sumă pe care partea civilă este sigură că inculpatul a folosit-o ca să cumpere bilet pentru vapor; când au ajuns în Elos, partea civilă i-a mai dat inculpatului suma de 55 de euro pentru ca acesta să-i plătească părții civile chiria; a lucrat în Grecia 5 zile, începând cu o zi de luni până într-o zi de vineri; inculpatul nu i-a cerut, nici în România și nici în Grecia, să-i dea din banii pe care urma să-i câștige la cules de portocale; cu ocazia discuției avute în România, înțelegerea a fost ca el să-și asigure mâncarea la locul de muncă; ceea ce l-a supărat a fost faptul că deși vineri trebuia să fie plătit, acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care a decis să nu mai lucreze și să plece acasă; inculpatul a fost de acord să îl transporte înapoi în România, însă i-a cerut suma de 300 de euro pentru cheltuielile de transport, sumă pe care a primit-o din țară de la mama sa H.I.; după ce i-a plătit banii inculpatului, acesta l-a transportat în România până în fața porții casei sale; inculpatul nu l-a amenințat în scopul de a continua munca și nici nu a exercitat alte forme de presiuni asupra sa; în zilele în care a lucrat, inculpatul nu l-a supravegheat în vreun fel, dimpotrivă el era cel care ținea socoteala lădițelor cu portocale; numele M. și S. nu-i spun nimic; nu s-a întâlnit în Grecia cu soții P. (filele 33-34).

Din coroborarea declarațiilor martorei H.I. și ale părții civile H.G., date în fața instanței, tribunalul a reținut că: inculpatul M.I. a asigurat transportul părții civile H.G. din România până în Grecia, în localitatea Elos, unde partea civilă putea presta munca necalificată (culegător de portocale) pentru care a înțeles să plece din țară, în zona respectivă existând o comunitate de români și posibilitatea de a lucra în domeniul respectiv (agricultură); inculpatul nu și-a asumat rol de angajator sau vreun rol similar ci, în esență, a transportat pe partea civilă în acea zonă din Grecia, cunoscută de inculpat care lucra de mai mulți ani în țara respectivă, unde se putea găsi loc de muncă necalificat în acel domeniu; pentru acest serviciu inculpatul a pretins plata cheltuielilor de transport; în momentul în care partea civilă H.G. a decis să nu mai lucreze (după 5 zile de activitate), fiind nemulțumit că nu a fost plătit la sfârșit de săptămână, și i-a cerut inculpatului să îl ducă înapoi în țară, acesta a fost de acord, cu singura solicitare de a-i fi plătite cheltuielile de transport.

Nemulțumirea părții civile și a mamei acesteia (H.I.) are la bază următorul raționament: inculpatul a fost cel care a asigurat transportul părții civile în Grecia, în zona în care a afirmat că se pot găsi locuri de muncă; prin urmare, inculpatul este cel răspunzător de eșecul de a găsi condiții satisfăcătoare de muncă și de plată. Este irelevant, din punct de vedere al acuzațiilor în materie penală, dacă acest raționament este corect sau greșit, fiindcă problema în discuție nu are legătură cu săvârșirea vreunei fapte de natură penală, inculpatul neurmărind să exploateze în vreo modalitate pe partea civilă H.G. și neîndeplinind acte care să poată fi circumscrise elementului material specific infracțiunii de trafic de persoane.

O situație similară a fost reținută în cazul soților P. și al numitului S.D.

în declarația olografă din 04 august 2010, P.M. a arătat că: își menține declarația dată în 07 iunie 2006, însă declarația la care a făcut trimitere nu se află în dosarul de urmărire penală, cu precizarea că în acest dosar urmărirea penală față de inculpatul M. a fost începută la data de 27 octombrie 2010; în luna ianuarie 2005, soțul ei P.R. a venit acasă și i-a spus că a găsit de lucru în Grecia la cules portocale, prin intermediul unui consătean pe nume M.I. care l-a asigurat că vor câștiga în jur de 25 de euro fiecare, condițiile de cazare sunt bune, fiind asigurată și o masă gratuită pe zi; i-a dat lui M.I. suma de 500 euro, bani pe care acesta i-a cerut pentru că le-a găsit de lucru ei și soțului său și pentru că le asigura transportul în Grecia, urmând ca după sosirea în Grecia să-i mai dea încă 500 de euro din salariile pe care le vor primi pentru munca prestată pe plantații de portocali; în data de 27 ianuarie 2005, martora împreună cu soțul ei, cu numita M.I. și alți 5 consăteni au plecat din localitatea Soca cu o mașină condusă de M.I.; au ieșit din România prin PTF Nădlac și au mers până în portul italian Ancona unde s-au îmbarcat pe un vapor și au ajuns în portul Patras din Grecia; M. i-a dus în localitatea Argos unde i-a lăsat într-o baracă în care erau cazate încă 15 persoane în condiții umilitoare; a lucrat două zile pe o plantație de portocali după care nu a mai avut de lucru; după 8-9 zile, pe timp de noapte, a venit la Argos M.I. împreună cu numiții S.N. zis B. și M.V., care le-au luat cu forța pe ea, pe M.I. și pe S.D. și i-a dus în localitatea Helos unde se aflau mai mulți muncitori aduși tot de ei din România, care munceau pe plantația de portocali; au stat acolo doar o zi deoarece soțul ei, prin intermediul unei cunoștințe din România, a reușit să o aducă pe ea, pe numita M.I. și pe S.D. înapoi în Argos unde au mai stat o lună și jumătate după care s-au întors în România; în această perioadă de o lună și jumătate au lucrat foarte puțin și toți banii pe care trebuia să îi primească pentru munca prestată erau dați de proprietarii de plantație direct lui M.I., ei primind doar sume derizorii pentru a-și cumpăra de mâncare; în România a ajuns cu ajutorul verișorului său Circa Laza care i-a trimis 100 de euro pentru a plăti transportul (filele 42-43).

în declarația dată pe formular la aceeași dată, partea civilă P.M. a declarat, în esență, aceeași situație de fapt, însă a făcut anumite precizări în sensul că : a stat în localitatea Argos 8-9 zile, dar nu a lucrat decât două zile pe diferite plantații de portocali și a fost plătită pentru cele două zile lucrate cu 15 euro pentru prima zi și cu 8 euro pentru a doua zi (aspect omis în declarația olografă, filele 39-41).

în declarația dată pe formular la data de 21 decembrie 2010, partea civilă P.M. a adăugat informații esențiale pe care în cele două declarații precedente nu le-a menționat și anume că: înainte de a pleca la drum, ea și soțul ei P.R. au mers împreună la M. și i-au cerut detalii cu privire la serviciul pe care acesta urma să îl dea celor doi; inculpatul a spus că este serios în ceea ce face și le va asigura un loc de muncă în agricultură la cules de portocale, salariul va fi de 25 euro pe zi, iar cazarea și hrana vor fi gratuite (filele 53-55).

A reținut instanța de fond că în declarațiile anterioare, partea civilă a precizat în mod expres că soțul ei P.R. a fost cel care a venit acasă și i-a spus că a găsit de lucru în Grecia prin intermediul lui M.I. care l-a asigurat de câștigul lunar și de condițiile de cazare. Prin urmare, partea civilă a lăsat să se înțeleagă că ea personal nu a discutat cu M.I. pe aceste teme, ci doar soțul ei, existând contrazicere între declarațiile din 04 august 2010 și cea din 21 decembrie 2010 sub acest aspect.

Această contrazicere a fost reținută nu doar în declarațiile lui P.M., ci și în declarațiile lui P.R. în declarațiile date la urmărirea penală, acesta a afirmat că el personal s-a întâlnit într-o seară cu inculpatul la birtul din localitatea Soca, iar inculpatul a început să se laude că poate să găsească locuri de muncă în Grecia (filele 34, 36). în declarația dată în fața instanței de judecată, fiind întrebat expres în legătură cu această împrejurare, P.R. a arătat că el personal, nu a avut vreo discuție cu inculpatul cu privire la plecarea în Grecia, la condițiile de muncă și de cazare de acolo, toate aceste informații cunoscându-le de la soția sa P.M. Tot de la soția sa a aflat că inculpatul i-ar fi pretins acesteia suma de 1000 de euro, însă până la urmă, inculpatul ar fi acceptat să primească doar 600 de euro, sumă care i-ar fi fost înmânată la bar de soția părții civile (informație comunicată tot de soția sa) - fila 30.

S-a concluzionat că sunt elemente de fapt relatate de cei doi soți care se contrazic referitor la: care dintre cei doi a discutat cu inculpatul în România (soții au prezentat două variante: fiecare individual sau amândoi împreună); suma "pretinsă și plătită" (au menționat fie 1000 de euro, din care s-ar fi plătit parțial în România 500 de euro; fie s-a negociat până la 600 de euro, bani achitați integral înaintea plecării din România); deși se pretind victime ale traficului de persoane, cei doi recunosc că au fost plătiți inclusiv pentru cele două zile în care au lucrat la început (cu 15 euro și 8 euro - varianta soției; cu 8 euro pe zi - varianta soțului), iar ulterior și-au găsit ei loc de muncă (chiar au strâns în 3 zile 150 de euro - conform declarației soțului).

în legătură cu pretinsa răpire pentru o zi a părții civile P.M., instanța de fond a reținut că este de remarcat faptul că fratele acesteia, S.D. (parte civilă în dosar), audiat în fața instanței de judecată și întrebat expres în legătură cu acest aspect a declarat în ședința din 23 mai 2011 că: nu este adevărat că inculpatul însoțit de alți doi bărbați l-ar fi luat cu forța și l-ar fi dus în localitatea Elos să muncească pe o altă plantație; nu știe dacă inculpatul le-a luat sau nu cu forța pe sora lui (partea civilă P.M.) și pe M.I. în același scop; recunoaște că a dat declarații în sens contrar cu ocazia audierii în fața procurorului, însă nu a oferit vreo explicație pentru ce a făcut aceste declarații inițiale acuzatoare; i-a plătit efectiv inculpatului suma de 200 de euro înainte de a pleca din țară, fără a-i mai plăti vreo altă sumă, deși s-au înțeles inițial asupra sumei de 450 euro; nu a auzit de numele M.V. și S.N. și nici de porecla "B."; în intervalul de timp cât a lucrat în Grecia, a primit câte 13-14 euro pe ziua de muncă, nu a fost privat de libertate, nu a fost bătut, amenințat, nu i s-au luat actele și nu i s-a interzis să părăsească locul de muncă; nu l-a văzut pe inculpat în locul în care a fost cazat; nu este adevărat că el personal ar fi vorbit cu inculpatul și că acesta i-ar fi spus că nu îi duce în România până nu îi sunt plătite datoriile; nici sora sa și nici soțul acesteia nu i-au spus că ei ar fi vorbit cu inculpatul pe această temă.

în consecință, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Prin decizia penală nr. 13/ A din 31 ianuarie 2012 pronunțată în dosar, Curtea de Apel Timișoara, secția penală - a admis apelul formulat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, a desființat sentința penală nr. 257/ PI din 8 iunie 2011 și rejudecând:

în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat pe inculpatul M.I. - fiul lui I. și S., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

în baza art. 71 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

în baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, arestul preventiv din data de 21 decembrie 2010 până la data de 08 iunie 2011.

A menținut sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului inculpatului prin Ordonanța D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara din data de 22 decembrie 2010 din dosar, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 a dispus confiscarea autoturismului N.P., în prezent indisponibilizat prin Ordonanța din 22 octombrie 2010 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara în dosar.

în baza art. 14 și 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând daune morale către partea civilă P.M. și a respins în rest pretențiile civile formulate de aceasta.

în baza art. 14 și 346 C. proc. pen. a respins pretențiile civile formulate de partea civilă H.G.

în baza art. 14 și 346 C. proc. pen. a luat act de faptul că partea civilă P.R. a renunțat la pretențiile civile formulate.

A menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

în baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat în primă instanță.

în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.

în considerentele deciziei, instanța de apel a constatat că apelul declarat de parchet, prin care a solicitat condamnarea inculpatului M.I. pentru comiterea ambelor infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată este fondat în parte în sensul că, din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu - contrar celor reținute de instanța de fond - că susnumitul inculpat se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în forma prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât acesta, sub promisiunea unor locuri de muncă bine plătite (25-40 euro pe zi de persoană), condiții de cazare și masă bune, a transportat părțile vătămate H.G., P.R., P.M. și S.D. în localitatea Argos din Grecia, unde le-a cazat într-un grajd insalubru în care au locuit un număr relativ mare de persoane, care au dormit în paturi de fier supraetajate, în lenjerie murdară, având doar o singură toaletă, iar pentru toate aceste servicii, inculpatul le-a cerut sume de bani.

Referitor la infracțiunea de constituire, aderare la grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru care inculpatul M.I. a fost trimis în judecată și cu privire la care parchetul a solicitat condamnarea, instanța de apel a apreciat că nu sunt suficiente elemente pentru a se concluziona că inculpatul a săvârșit această faptă penală, respectiv că ar fi constituit un grup infracțional împreună cu inculpații M.V. și S.N., cu care ar fi exploatat victimele traficului de persoane prin abuz de putere.

în primul rând s-a reținut că din probele dosarului, raportat la declarațiile părților vătămate și ale martorilor, nu rezultă cu certitudine că inculpații M.V. și S.N. ar fi format, împreună cu inculpatul M.I. un grup infracțional organizat în sensul art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru a fi considerată o faptă cu caracter penal, respectiv, acest grup de persoane să se fi constituit pentru a săvârși o anumită infracțiune, în speță, trafic de persoane, pentru a obține un folos material injust din această activitate, un grup care să aibă o anumită structură bine determinată, în cadrul căruia, fiecare membru are sarcini bine definite, în care să existe o anumită subordonare, iar acest grup să funcționeze într-o anumită perioadă de timp. Toate aceste elemente nu au fost relevate în declarațiile părților vătămate și, cu atât mai puțin, în declarațiile martorilor din care rezultă că unii dintre ei nici nu au auzit de numiții M.V. și S.N., că l-au văzut pe inculpat discutând cu două persoane de sex bărbătesc a căror identitate nu au putut să o precizeze cu exactitate, acestea putând fi chiar persoanele susmenționate, dar acest lucru nu este o certitudine, chiar dacă M.V. și S.N. au fost condamnați prin sentința penală nr. 777/PI/2007 pronunțată de Tribunalul Timiș pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Referitor la sentința penală nr. 777/PI/2007 invocată de procuror ca argument pentru condamnarea inculpatului M.I., instanța de apel a reținut că această hotărâre judecătorească nu are autoritate de lucru judecat deoarece obiectul ei este reprezentat de activitatea infracțională a numiților M.V. și M.C., iar din probele administrate în prezenta cauză, nu a rezultat cu certitudine că inculpatul M.I. a aderat la un grup infracțional organizat și că a avut un rol bine determinat în cadrul acestui grup, chiar dacă i-ar cunoaște pe M.V., M.C. și S.N..

Cu privire la susținerea parchetului că inculpatul M.I. ar trebui condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și pentru faptul că instanțele au dispus arestarea preventivă a acestuia, prelungirea măsurii și menținerea acesteia de către instanța de fond o perioadă de timp, instanța de apel a reținut că o atare susținere nu poate constitui un argument în sensul vinovăției inculpatului.

în cursul urmăririi penale, chiar și în timpul cercetării judecătorești, instanța ia măsura arestării preventive și apoi o prelungește și o menține având în vedere, în primul rând, indiciile temeinice cu privire la acuzațiile penale aduse persoanei în cauză și cu respectarea cel puțin a uneia din condițiile expres prevăzute de art. 148 C. proc. pen., în speța de față lit. f), fiind îndeplinite cerințele acestui text de lege în sensul că acuzațiile aduse inculpatului, aceea de a fi săvârșit infracțiunea de trafic de persoane este pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani, iar punerea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

în aceste condiții, argumentul arestării și apoi al prelungirii și menținerii arestului preventiv a inculpatului M.I. de către instanțele de judecată, nu poate constitui un motiv obligatoriu de condamnare a inculpatului pentru unele sau pentru toate infracțiunile de care este acuzat, el putând fi achitat pentru acuzațiile aduse, în speța de față urmând a fi achitat parțial întrucât în urma unei analize finale a probelor, instanța de fond a apreciat că nu sunt suficiente elemente pentru a conduce la ideea vinovăției pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, menținându-se astfel soluția de achitare dispusă cu privire la această infracțiune în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul M.I. care invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 12, 14 și 18 C. proc. pen. a solicitat, în principal, achitarea cu motivarea că din probele administrate în cauză nu rezultă că a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei în ce privește modalitatea de executare dispusă de instanța de apel în sensul înlăturării dispozițiilor art. 57 C. pen. și aplicării art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a pedepsei.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859alin. ultim C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul declarat de acesta este în parte fondat, numai în ceea ce privește critica referitoare la individualizarea pedepsei.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat specializat în racolarea, transportul și exploatarea prin muncă a persoanelor, fapte prevăzute și pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 33 lit. a) C. pen. și pentru care instanța de fond a dispus achitarea, soluție menținută în parte de instanța de apel, numai în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, înalta Curte, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de apel constată, din examinarea probelor administrate în cauză, că această faptă penală a fost săvârșită de recurent, dar în modalitatea prevăzută în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în cauză nefiind dovedită agravanta de la alin. (2) lit. a) a textului de lege menționat care se referă la săvârșirea traficului de persoane de două sau de mai multe persoane împreună.

Astfel, din declarațiile martorei H.I. și ale intimatului parte vătămată H.G. rezultă că recurentul inculpat, în schimbul promisiunii de asigurare a unui loc de muncă bine plătit în Grecia, la data de 15 ianuarie 2005, l-a transportat pe partea vătămată în această țară, solicitându-i martorei suma de 550 euro pentru acest serviciu, din care a primit în țară 300 euro. După trei zile de la data sosirii în Grecia, partea vătămată i-a telefonat mamei sale, spunându-i că lucrează în condiții foarte grele, cazarea este mizerabilă, nu câștigă mai mult de 9 euro pe zi, sumă care nu acoperă cheltuielile cu masa și cazarea, și că intenționează să se întoarcă acasă deoarece și-a dat seama că a fost înșelat de inculpat, dar că nu poate face acest lucru deoarece este păzit de oamenii inculpatului (filele 26-28, 51-52 dosar urmărire penală).

De asemenea, din declarațiile intimatelor părți vătămate P.R. și P.M. rezultă că în luna ianuarie 2005, urmare a promisiunii făcute de inculpatul M.I. că le va asigura un loc de muncă în Grecia, plăti cu 25 euro/zi de persoană, condiții de cazare bune și o masă gratuită pe zi, au plecat cu inculpatul în Grecia, cu autoturismul condus de acesta. Intimatelor părți vătămate li s-a cerut de către inculpat suma de 1000 euro pentru faptul că le-a transportat în Grecia, sumă din care au plătit 500 euro. Ajunși în satul Argos din Grecia, părțile vătămate au fost cazate de inculpat într-un grajd dezafectat în care se mai aflau circa 15 persoane, bărbați și femei, păturile erau murdare, paturile din fier, suprapuse și exista o singură toaletă. Au mai arătat părțile vătămate că au stat în Grecia o lună și jumătate, timp în care au muncit 12 ore/ zi, iar banii pe care trebuiau să-i primească pentru munca prestată erau dați de proprietarii plantațiilor de portocali, direct inculpatului la cererea acestuia, ele primind sume derizorii, atât cât să poată supraviețui (filele 34-43, 30-31 dosar urmărire penală).

în sensul declarațiilor date de părțile vătămate și de martora susmenționată sunt și declarațiile intimatei părți vătămate S.D. care a arătat că, urmare promisiunii inculpatului că-i poate asigura un loc de muncă în Grecia, plătit cu sume cuprinse între 25 și 40 euro/ zi, cazare și masă gratuite, a plecat cu acesta în localitatea Argos unde a fost cazat într-un grajd în care se aflau și alți români și că pentru acest serviciu i-a achitat inculpatului 200 euro (suma pretinsă de acesta fiind de 500 euro) - filele 44-48 dosar urmărire penală).

Și martora M.L., concubina inculpatului a declarat că acesta a transportat mai multe persoane în Grecia, unde urma să le găsească locuri de muncă, iar o parte din aceste persoane s-au întors în țară nefiind mulțumite de condițiile de muncă și cazare oferite de inculpat (filele 72 dosar urmărire penală, 51-52 dosar instanță fond).

Din examinarea declarațiilor la care s-a făcut referire în cele ce preced, rezultă fără dubiu că recurentul inculpat M.I. le-a promis intimatelor părți vătămate locuri de muncă bine plătite în Grecia, condiții de masă și cazare corespunzătoare, deși cunoștea că, în realitate, acest lucru nu este adevărat, nici în privința locurilor de muncă bine plătite și nici în privința condițiilor de masă și cazare, comițând astfel infracțiunea de trafic de persoane prin înșelăciune.

în mod corect instanța de apel a înlăturat motivația instanței de fond în sensul că recurentul inculpat a cerut și primit de la intimatele părți civile sumele de bani menționate de acestea doar pentru faptul că le-a transportat din România în Grecia. în realitate, sumele de bani respective au fost cerute de recurent și primite de la intimatele părți vătămate pentru toate serviciile promise acestora, în care era inclus și transportul până în Grecia.

De altfel, transportul victimelor constituie una din modalitățile normative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 însă, așa cum rezultă din probe, inculpatul a făcut mai mult decât atât, mai exact, s-a ocupat de racolarea persoanelor din comuna Banloc, satul Soca, județul Timiș, unde avea o casă și a însoțit părțile vătămate pe plantațiile de portocali din Grecia, încasând sumele de bani de la proprietarii de livezi greci și împărțind victimelor doar sume modice de bani, cât pentru ca acestea să-și cumpere cele necesare subzistenței.

împrejurarea că în cursul cercetării judecătorești, o parte din părțile vătămate și-au nuanțat declarațiile, nu este de natură a conduce la exonerarea de răspundere penală a recurentului inculpat. în esență, precizările făcute de părțile vătămate se referă la aspectele importante legate de racolarea, transportul lor, renumerația pentru munca prestată, condițiile de muncă, masă și cazare și la faptul că au fost înșelați de inculpat care le-a prezentat o altă ofertă de muncă decât cea reală.

în consecință, cererea recurentului inculpat de a se dispune achitarea sa pentru infracțiunea de trafic de persoane este neîntemeiată.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, înalta Curte apreciază că executarea de către recurent a pedepsei de 3 ani închisoare în condițiile art. 57 C. pen. este exagerată raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) de care instanța este obligată să țină seama la stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.

Modul și împrejurările comiterii faptei, urmările produse și datele ce caracterizează favorabil persoana recurentului inculpat, referitor la care se reține că nu are antecedente penale, anterior a avut o conduită bună în familie și societate și nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunii de trafic de persoane pentru care a fost trimis în judecată cum în mod corect au constatat instanța de fond și cea de apel, sunt de natură a crea convingerea înaltei Curți că scopul preventiv și educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins și prin aplicarea art. 81 C. pen. referitor la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Reținând că hotărârea instanței de apel este netemeinică numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, cu referire expresă la modalitatea de executare a acesteia, că celelalte critici invocate de inculpat nu sunt fondate și neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a deciziei atacate, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul M.I., se va casa în parte decizia și rejudecând, în baza art. 81 C. pen., se va suspenda condiționat executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 82 C. pen.

Se va face aplicarea art. 359 C. proc. pen. și i se va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 și 84 C. pen.

Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, se va suspenda și executarea pedepselor accesorii în temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

Se vor menține restul dispozițiilor deciziei atacate.

în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

← ICCJ. Decizia nr. 1981/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1948/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1930/2012. Penal