ICCJ. Decizia nr. 1797/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1797/2012
Dosar nr. 312/57/2012/a3
Şedinţa publică din 28 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 08 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 312/57/2012 s-a respins, în temeiul art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Ş.N.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele.
Prin încheierea penală din 16 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 2149/2/2012, în baza art. 1491 alin. (9) C. proc. pen. a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului Ş.N.C. şi în baza art. 1491 alin. (10) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventive a inculpatului Ş.N.C. pe o durată de 29 de zile, de la data de 16 martie 2012 până la data de 13 aprilie 2012 inclusiv.
S-a reţinut că la data de 13 martie 2012, prin rezoluţia nr. 77/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul Ş.N.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul Ş.N.C., în luna februarie 2012, a pretins de la învinuitul C.I. suma de 60.000 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra completului de judecată ce avea spre soluţionare Dosarele civile nr. 2518/115/2012/a3 şi nr. 2518/115/2010/a4, ambele înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, în scopul soluţionării favorabile a acestora, instanţă în cadrul căreia inculpatul are calitatea de vicepreşedinte, iar ulterior, la data de 14 martie 2012, inculpatul Ş.N.C. a primit cu ajutorul soţiei sale Ş.M.R. de la învinuitul C.I. suma de 50.000 euro, bani primiţi de acesta din urmă pe teritoriul Republicii Serbia de la două persoane a căror identitate nu a fost stabilită până în prezent, intermediari ai învinuitului A.A.
Prin încheierea penală din data de 07 aprilie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia, a dispus, în baza art. 3001 alin. (3) C. proc. pen. menţinerea arestării preventive a inculpatului Ş.N.C., constatând că, astfel cum s-a reţinut prin încheierea penală prin care s-a luat măsura arestării preventive în prezenta cauză există suficiente indicii temeinice, rezultate din ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală, care să satisfacă atât exigenţele dispoziţiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen. ale art. 681 C. proc. pen. cât şi pe cele ale art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
S-a reţinut că pericolul concret pentru ordinea publică este real şi actual, evidenţiat de inducerea în colectivitate a opiniei că actul de justiţie este negociat, precum şi de necesitatea unei reacţii ferme a organelor statului pentru combaterea infracţiunilor de corupţie, împrejurare faţă de care detenţia preventivă a inculpatului a fost considerată justificată. S-a apreciat că interesul public pentru apărarea ordinii de drept este precumpănitor faţă de libertatea persoanei, iar acuzaţia săvârşirii unor fapte grave, de corupţie justifică necesitatea detenţiei preventive a inculpatului.
Luând în considerare dispoziţiile recursului în interesul legii, Decizia nr. 17/2011, prin care s-a statuat că instanţa de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea subzistă, verifică în ce măsură, buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului, Curtea de Apel a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este nefondată.
A reţinut că, măsura arestării preventive a fost dispusă legal şi apoi menţinută în aceleaşi condiţii, iar temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. subzistă.
Curtea de Apel a apreciat că, raportat la gravele acuzaţii aduse inculpatului prin actul de acuzare, modalitatea şi împrejurările concrete în care ar fi fost săvârşite faptele, cuantumul sumei presupus a fi traficată dar şi la calitatea deţinută de inculpat, aceea de judecător, vicepreşedinte al unei Curţi de Apel, este justificată o reacţie fermă din partea autorităţilor statului, respectiv privarea de libertate a inculpatului Ş.N.C. în scopul protejării ordinii publice dar şi pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
De asemenea, a apreciat că cele statuate până în prezent, privind judecarea inculpatului în stare de detenţie preventivă sunt valabile, iar liberarea provizorie sub control judiciar nu este oportună, ţinând seama de necesitatea bunei desfăşurări a procesului penal. Această necesitate rezultă chiar din acuzaţia adusă inculpatului, aceea de a solicita o sumă de bani în vederea influenţării activităţii de judecată.
Situaţia personală şi familială a inculpatului, nivelul de instrucţie şi evoluţia profesională a apreciat Curtea de Apel că, nu pot constitui motive suficiente pentru judecarea acestuia în stare de libertate, măsura preventivă luată faţă de acesta fiind proporţională cu gravitatea faptelor de care este acuzat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul Ş.N.C. prin care a solicitat, admiterea recursului cu consecinţa admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi cercetarea în stare de libertate.
Recursul declarat nu este fondat.
Potrivit art. 23 alin. (10) din Constituţie şi art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertăţii persoanei pe tot parcursul desfăşurării activităţii judiciare de natură penală.
Potrivit art. 1601 C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Analizând recursul inculpatului, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru acele infracţiuni pentru care inculpatul este cercetat nu depăşesc limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului şi complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat, situaţia personală şi familială a inculpatului, nivelul de instrucţie, se constată că din actele şi lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.
Existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie constituie conform jurisprudenţei C.E.D.O. „factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie" măsura arestării preventive şi prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O.
Drept urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului penal, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi nici sub aspectul oportunităţii cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.
Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc fapta presupus comisă de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, în calitate de magistrat judecător, care pot induce cetăţenilor ideea că în instanţe există persoane oricând coruptibile, fiind de natură a ştirbi grav încrederea în sistemul judiciar), cât şi la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a acesteia.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reţinute în sarcina inculpatului, reflectat de modalitatea în care se presupune că a săvârşit-o şi de calitatea inculpatului, lăsarea acestuia în libertate nu se impune în acest moment procesual. În acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat, atâta timp cât aceasta avea, la momentul săvârşirii presupusei faptelor, calitatea de judecător, de participant la actul de justiţie, căreia i-a adus o gravă atingere, întrucât comportamentul infracţional reţinut în sarcina sa alterează imaginea întregului sistem judiciar şi a persoanelor chemate să îl înfăptuiască.
Privarea de libertate în continuare a inculpatului apare ca necesară şi prin prisma scopului bunei desfăşurări a anchetei penale şi realizarea eficientă a scopului procesului penal acestea fiind garantate numai prin menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pentru inculpat, instanţa este cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate în raport de temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
În consecinţă, criticile din recurs şi solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.
Faţă de circumstanţele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.N.C. împotriva încheierii din 08 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată Dosarul nr. 312/57/2012.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.N.C. împotriva încheierii din 08 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 312/57/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1799/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1796/2012. Penal. Organizarea, conducerea sau... → |
|---|
