ICCJ. Decizia nr. 1802/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1802/2012
Dosar nr.6199/95/2011/a3
Şedinţa publică din 28 mai 2012
Asuprea recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6199/95/2011, învestită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, în baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b C. proc. pen., a dispus, menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului P.C., arestat în baza M.A.P. nr. 12 din 3 martie 2011 de către Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 10512/63/2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că măsura arestării preventive este legală şi temeinică iar temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului subzistă în continuare, că nu s-au modificat şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, faţă de gravitatea faptelor de care este acuzat acesta şi pentru care a fost deja condamnat în primă instanţă, modul de comitere a faptelor cu privire la care există în continuare presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, dar şi atitudinea procesuală pe parcursul întregului proces penal a inculpatului.
De asemenea, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi în prezent în raport de natura şi gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul dar şi amploarea acestui fenomen infracţional, numărul mare de acte materiale şi valoarea bunurilor în legătură cu care există indicii temeinice că ar fi fost pretinse şi primite de către inculpat, sunt de natură să inducă o rezonanţă negativă în rândul opiniei publice, un sentiment de insecuritate în rândul cetăţenilor, impunându-se intervenţia promptă a autorităţilor judiciare pentru restabilirea echilibrului social încălcat.
S-a mai reţinut, faptul că de la momentul luării măsurii preventive a trecut un interval de 1 an şi 2 luni care nu constituie un argument hotărâtor pentru a aprecia că măsura a depăşit un termen rezonabil în condiţiile în care, datorită numărului mare de acte materiale care au intrat în conţinutul celor două infracţiuni de luare de mită în formă continuată s-a impus administrarea unui probatoriu vast, în faţa primei instanţe procedându-se la audierea unui număr de 78 de martori propuşi prin rechizitoriu, şi ulterior la solicitarea inculpatului au mai fost audiaţi alţi 18 martori în apărare. Ca atare, s-a apreciat, că durata măsurii arestării preventive este pe deplin justificată de complexitatea probatoriului, iar în sarcina autorităţilor statului nu se pot reţine întârzieri nejustificate în îndeplinirea obligaţiilor ce le incumbă.
În ceea ce priveşte temeiul prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Curtea de Apel, a reţinut că inculpatul a încercat să influenţeze probatoriul nu doar prin determinarea martorilor să dea declaraţii care să îi fie favorabile dar şi prin încercarea de a obţine înscrisuri - facturi fiscale antedatate - prin care să justifice achiziţionarea unor bunuri dintre cele reţinute prin rechizitoriu ca făcând obiectul infracţiunii de luare de mită, astfel că riscul ca inculpatul odată lăsat în libertate să încerce să zădărnicească aflarea adevărului subzistă şi în prezent.
S-a mai apreciat, că din probele administrate în cauză de la data luării, şi menţinerii arestării preventive faţă de inculpat până în prezent, nu au rezultat elemente noi care să conducă la concluzia existenţei unei alte situaţii de fapt, sau la concluzia că măsura arestării preventive nu se mai impune şi că ar trebui revocată sau înlocuită ori că aceasta nu ar mai fi legală şi temeinică.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul P.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi punerea sa în stare de libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului P.C. se menţin fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunile pentru care a fost arestat şi ulterior trimis în judecată.
Referitor la dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că şi acestea sunt întrunite, în sensul că infracţiunile de săvârşirea cărora este acuzat recurentul inculpat [două infracţiuni, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a infracţiunilor prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. comb. cu art. 2481 C. pen. şi art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în final cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.] sunt sancţionate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudenţa C.E.D.O. în special cu referire la unele cauze împotriva Franţei (Letellier v. Franţa) s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracţiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârşirii unor noi astfel de fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil faţă de particularităţile cauzei şi de diligenţele sporite cu care au acţionat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în faţa instanţei de apel.
C.E.D.O. stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenţei unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracţiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.
În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea şi temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilităţii sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiţia ca ea să fie bazată pe fapte sau informaţii care ar stabili o latură obiectivă între suspect şi infracţiunea presupusă. În consecinţă, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiţie, o simplă asociere de idei sau de prejudecăţi (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracţiuni.
Prin hotărârea Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menţionat prin sentinţa penală nr. 39 din 24 februarie 2012, de condamnare impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislaţiei în vigoare.
În consecinţă în baza disp. art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. (3). C. proc. pen. Înalta Curte va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului şi va menţine starea de arest preventiv a acestuia.
Pe cale de consecinţă constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale şi că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul P.C.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva încheierii din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6199/95/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1823/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1801/2012. Penal → |
|---|
