ICCJ. Decizia nr. 1792/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1792/2012
Dosar nr. 70/107/2011
Şedinţa publică din 28 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 51 din 07 februarie 2011 e Tribunalul Alba a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul M.C., aflat în prezent în Penitenciarul Aiud, împotriva sentinţei penale nr. 107/2002 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosar penal nr. 2348/2002.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele considerente.
Prin sentinţa penală nr. 107/2002 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 2348/2002 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1231/2003 a Curţii Supreme de Justiţie inculpatul M.C. a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), constând în aceea că, în noaptea de 13/14 noiembrie 2002, în incinta garsonierei sale din Alba a exercitat asupra victimei D.M. acte de violenţă, constând în aplicarea unei lovituri cu pumnul în zona capului, respectiv comprimarea toracelui victimei cu genunchii agresorului, în condiţiile imobilizării victimei la podea, cauzându-i astfel o asfixie mecanică în urma căreia victima a decedat.
Împotriva acestei sentinţe definitive condamnatul M.C. a formulat repetate cereri de revizuire, cum ar fi în Dosarele nr. 1579/107/2009, nr. 4424/107/2009 şi nr. 3821/107/2009 ale Tribunalului Alba, cereri respinse ca inadmisibile în principiu prin sentinţele penale nr. 259/20. 07. 2009, nr. 364/12 octombrie 2009 şi nr. 252/28 iunie 2010, rămase definitive.
Astfel, în Dosarul nr. 1579/107/2009 condamnatul a arătat în esenţă că este nevinovat, hotărârea de condamnare a fost dată pe baza afirmaţiilor mincinoase ale martorilor audiaţi în cauză, iar pe de altă parte, a solicitat reaudierea martorei R.E. precum şi a gardienilor care au fost de serviciu, în zona blocului, în noaptea în care a fost comisă fapta.
În Dosarul nr. 4424/107/2009 condamnatul a susţinut în cererea de revizuire că este nevinovat, hotărârea de condamnare a fost dată pe baza afirmaţiilor mincinoase ale martorilor audiaţi în cauză, iar pe de altă parte, a solicitat reaudierea martorei R.E. precum şi a gardienilor care au fost de serviciu, în zona blocului, în noaptea în care a fost comisă fapta.
În Dosarul nr. 3821/107/2009 condamnatul a arătat în esenţă că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat şi că martorii care au declarat împotriva lui au denaturat adevărul, împrejurare faţă de care le-a formulat plângere pentru mărturie mincinoasă.
La termenul din 31 ianuarie 2011 instanţa a pus în discuţie în baza art. 403 C. proc. pen admiterea în principiu a cererii de revizuire formulate.
În prezenta cauză, în mare parte motivele invocate de revizuient au fost aceleaşi cu cele din Dosarele nr. 1579/107/2009, nr. 4424/107/2009 şi nr. 3821/107/2009 ale Tribunalului Alba, respectiv faptul că martorii C.A. şi L.M. au minţit cu ocazia audierii, că nu există probe directe care să demonstreze că el este autorul faptei, precum şi solicitarea de a se audia martori noi în cauză.
Cu privire la aceste aspecte, instanţa a avut în vedere Decizia de recurs interesul Legii nr. 36 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora precum şi dispoziţiile noi prevăzute de art. 403 alin. (3)1 C. proc. pen., în vigoare la data formulării cererii de revizuire.
În ceea ce priveşte invocarea faptului că cercetările efectuate în dosarul în care a fost condamnat sunt incomplete, în sensul că în cauză nu s-au efectuat o reconstituire şi nici o cercetare la faţa locului completă,instanţa a reţinut că pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 3943 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar a se descoperi fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi deci inexistente în materialul probatoriu de la dosar şi care ar duce la o soluţie diametral opusă-în prezenta cauză la achitarea revizuientului sau la încetarea procesului penal faţă de acesta.
Or, aspectele menţionate de revizuient s-a apreciat că nu constituie fapte sau împrejurări noi în sensul dispoziţiilor legale amintite,ci eventual probe depuse în completarea dovezilor administrate de instanţa de fond,fără a fi de natură a înlătura starea de fapt reţinută iniţial, stare de fapt care este întemeiată pe un probatoriu vast şi care nu poate fi înlăturat pe baza unor noi mărturii.
Pentru aceste considerente, constatând că parte din motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen, iar în raport cu cererile de revizuire rezolvate anterior, cu caracter definitiv prin sentinţele penale nr. 259/20 .07. 2009, nr. 364 din 12 octombrie 2009 şi nr. 252 din 28 iunie 2010 pronunţate de Tribunalul Alba, în prezenta cauză există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări,operând efectele autorităţii de lucru judecat, şi având în vedere şi Decizia nr. 60/2007 a Î.C.C.J.-secţiile unite, instanţa, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea formulată de revizuientul M.C., în prezent deţinut în Penitenciarul Aiud, cerere având ca obiect revizuirea sentinţei penale nr. 107/2002 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 2348/2002.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuientul să plătească suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 200 RON reprezintă onorariul avocatului din oficiu, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi va fi virat în contul Baroului Alba.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel revizuentul solicitând desfiinţarea hotărârii şi admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, susţinând în esenţă că nu există probe care să susţină soluţia de condamnare a cărei revizuire o solicită.
Prin Decizia penală nr. 106/A din 26 iulie 2011 Curtea de Apel Alba l-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul M.C. împotriva sentinţei penale nr. 51/2011 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 70/107/2011.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că apelul revizuientului M.C. este nefondat.
S-a reţinut că în mod corect tribunalul a arătat că cererea este inadmisibilă, motivele invocate de condamnat neîncadrându-se în nici unul dintre temeiurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., în fapt condamnatul solicitând o rejudecare a pricinii prin reevaluarea şi extinderea probatoriului, ceea ce este inadmisibil.
Astfel, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. hotărârile judecătoreşti definitive pot fi atacate cu revizuire când se descoperă fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
De asemenea, conform art. 394 alin. (2) C. proc. pen. cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Textul legal face referire expresă la fapte şi împrejurări(thema probandum - obiectul probaţiunii), care în accepţiunea legiuitorului urmează să fie noi, necunoscute de instanţă la momentul soluţionării fondului cauzei, iar nu la mijloacele de probă noi, care să ateste împrejurări deja aduse la cunoştinţa instanţei.
Curtea de Apel a constatat că împrejurările descrise în cuprinsul cererii de revizuire au fost invocate de revizuient atât în faţa instanţelor investite cu soluţionarea fondului cauzei, cât şi cu ocazia promovării repetatelor cereri de revizuire împotriva hotărârii de condamnare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul M.C. invocând cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit.a) C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare în care formal se încadrează, respectiv art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Acest caz de casare potrivit art. 394 alin. (2) C. proc. pen. constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Pentru a fi incident acest caz de revizuire, este necesar ca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare să se fi descoperit elemente noi, de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei condamnatului, în sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluţie diametral opusă (achitare în loc de condamnare), înlăturându-se pe această cale eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă.
În speţă, Înalta Curte reţine că cele susţinute de condamnat reprezintă o reiterare a susţinerilor făcute de către acesta în faţa instanţei de fond, apel şi recurs, nefiind vorba aşadar despre o împrejurare nouă, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Prin cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, condamnatul tinde în esenţă la o prelungire a probatoriului cu privire la împrejurări cunoscute de instanţele de fond şi recurs, în ciclul procesual finalizat cu condamnarea revizuentului şi, prin aceasta, la o reanalizare a apărărilor pe care şi le-a făcut cu acea ocazie.
Or, acest lucru nu poate face obiectul revizuirii, ca şi cale extraordinară de atac, astfel încât în mod legal şi temeinic, Curtea de Apel a constatat că, pe de o parte, faptele şi împrejurările invocate în prezenta cerere de revizuire au fost cunoscute de instanţele care s-au pronunţat pe fondul cauzei, deci nu constituie fapte şi împrejurări noi, în accepţiunea art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru a constitui temeiul acestei căi extraordinare de atac, iar pe de altă parte, raportat la dispoziţiile exprese ale art. 403 alin (3)1 C. proc. pen., invocarea lor în cadrul cererilor de revizuire formulate succesiv de condamnat, determină inadmisibilitatea acestei căi extraordinare de atac.
În ceea ce priveşte cazurile de revizuire întemeiate pe art. 394 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen., se constată că acestea au fost invocate direct în calea de atac a recursului astfel că, nu vor fi examinate întrucât cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa investită cu calea extraordinară de atac.
În speţă, se constată că recurentul revizuent a invocat direct în recurs, cazurile de revizuire întemeiate pe art. 394 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen. care constituie o critică nouă, formulată omisso medio, adică fără a fi făcut obiectul analizei instanţei de apel.
Aşa fiind, recursul este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.C. împotriva deciziei penale nr. 106/A din 26 iulie 2011 a Curţii de Apel Alba, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1793/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1727/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
