ICCJ. Decizia nr. 1801/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1801/2012
Dosar nr.2932/2/2012/a3
Şedinţa publică din 28 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012) a respins, ca neîntemeiate, cererile de revocare şi înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
În baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.A. şi A.M. În baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor M.A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 81/UP din 22 decembrie 2011 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul penal nr. 10876/2/2011 şi M.A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 80/UP din 22 decembrie 2011 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul penal nr. 10876/2/2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul nr. 77/P/2011, din data de 13 februarie 2012, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a reţinut că, în calitate de primar al comunei J., inculpatul M.A. a pretins suma de 500.000 euro denunţătorului P.F. (din care a primit până în prezent 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcţiei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi de a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar), în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (23 de loturi, în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), ce constituie infracţiunea de luare de mită, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.
De asemenea, s-a reţinut în sarcina sa că l-a determinat pe finul său, inculpatul S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul P.F. prin care denunţătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (S.O.), contract întocmit şi autentificat sub nr. 2611 la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăţie, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită, constituie infracţiunea de fals intelectual, în forma participaţiei improprii, (instigare mediată), prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Totodată, prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat sub nr. 2611 din 28 iulie 2011), s-au transferat bunurile menţionate (2 terenuri) din patrimoniul denunţătorului în patrimoniul inc. S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă ce constituie instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.
În sarcina inculpatului M.A. s-a reţinut că acesta, a pretins, direct şi indirect (prin intermediul inc. S.I.), suma de 1.100.000 euro denunţătorului P.F., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului O.C.P.I. Ilfov - G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză, constituie infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În plus, l-a determinat pe inc. S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului, contract de împrumut întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăţie de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, şi totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită), constituie infracţiunile de fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.
De asemenea, s-a reţinut că inculpaţii M.A. şi A.M., împreună cu inculpaţii R.G., S.O. şi S.I., au acţionat, unindu-şi eforturile, pentru întocmirea planului parcelar (tarlaua 25, parcela 86), avizarea acestuia şi emiterea documentelor cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunţătorului P.F., în scopul de a obţine sume mari de bani cu titlu de mită de la denunţător, ce constituie infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prev. şi ped. de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare sa verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Curtea de Apel a constatat că la acest moment, în continuare sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 681 C. proc. pen. şi motivele prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. avute în vedere şi prin încheierea din data de 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, Dosar nr. 10876/2/2011 prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor M.A. şi A.M., măsură pusă în executare prin emiterea mandatelor de arestare preventivă nr. 80 din 22 decembrie 2012, respectiv 81 din 21 decembrie 2012 emise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a apreciat că măsura arestării preventive faţă de inculpaţi este legală şi temeinică, fiind respectate cumulativ disp. art. 136 alin. (1) şi alin. ultim. C. proc. pen., art. 143 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte condiţia prev. de art. 143 C. proc. pen. rap. la art. 681 C. proc. pen., s-a constatat că există probe directe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, că pedepsele prevăzute de lege pentru faptele săvârşite sunt mai mari de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol social concret pentru ordinea publică, în înţelesul disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În cauză, există presupunerea rezonabilă că inculpaţii ar fi săvârşit faptele pentru care sunt trimişi în judecată, relevante fiind următoarele mijloace de probă: procesele verbale de transcriere a comunicaţiilor interceptate, înscrisuri (antecontracte de vânzare-cumpărare, plan parcelar, contract de împrumut pentru suma de 2.500.000 euro şi actul de revocare, contract de cesiune, autentificat cu nr. 2611/2011, documente emise de O.C.P.I. Ilfov), declaraţiile martorilor P.F., S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N., G.E., P.R.A., M.V., M.F., H.L.T., T.P., M.F.L., declaraţiile coinculpaţilor S., L. şi V., date în faţa instanţei de judecată.
Cât priveşte pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor, în lipsa unor dispoziţii legale imperative privind aprecierea acestuia, a fost definit, în doctrină, drept temerea că, odată pus în libertate, inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanşa reacţii puternice în rândul opiniei publice, determinate de fapta pentru care ar fi cercetat.
Astfel, pentru inculpaţii M.A. şi A.M., acesta rezultă din natura şi modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor, numărul mare de inculpaţi implicaţi în activitatea infracţională, Curtea de Apel a apreciat că infracţiunile ce se reţin în sarcina inculpaţilor tulbură nu numai ordinea juridică, dar şi mediul social, această tulburare fiind susceptibilă de a se repeta în viitor, în aprecierea acestuia instanţa reţinând că nu trebuie făcut abstracţie de gravitatea faptelor.
Curtea de Apel a apreciat că faptele presupus săvârşite de inculpaţii M.A. şi A.M., prin gravitatea deosebită, prin împrejurarea că aceştia s-au folosit de funcţiile de primari pe care le deţin, de legăturile create în exercitarea acestor funcţii şi nu în ultimul rând prin sumele mari de bani la care se face referire, creează o stare de nelinişte socială care justifică menţinerea măsurii arestării preventive, fiind satisfăcute astfel şi exigenţele prev. art. 5 CEDO, ce rezultă din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni ori la un răspuns mai puţin ferm al autorităţilor.
Prin hotărârea atacată s-a avut în vedere şi circumstanţele personale favorabile ale inculpaţilor, că au o situaţie familiară stabilă, inculpatul M. având un copil minor în întreţinere, poziţia acestora în societate, că nu au antecedente penale, însă acestea au fost avute în vedere de instanţe atât la luarea cât şi la menţinerea măsurii arestării preventive şi nu constituie împrejurări de natură a înlătura pericolul pentru ordinea publică şi doar acestea nu ar justifica, în acest moment punerea în libertate a celor doi inculpaţi.
Ca atare, Curtea de Apel a constatat că subzistă temeiurile de fapt şi de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, cu respectarea dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi, în consecinţă, va constata că este necesară menţinerea în stare de arest preventiv a inculpaţilor M.A. şi A.M.
Pentru considerentele arătate cu privire la starea de arest a inculpaţilor, Curtea de Apel a apreciat că revocarea măsurii arestării preventive ori înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, nu corespund scopului măsurilor preventive astfel cum este reglementat de art. 136 C. proc. pen. şi nu poate servi unei bune administrări a cauzei, impunerea măsurilor de supraveghere enumerate de art. 145 C. proc. pen., nefiind suficiente pentru a asigura un comportament procesual corect din partea inculpaţilor şi de a prezerva siguranţa şi ordinea publică şi pe cale de consecinţă a respins, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, respectiv de revocare a măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpaţii M.A. şi A.M., solicitând, în principal, punerea lor în stare de libertate iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va examina recursul doar sub aspectul menţinerii arestării preventive a inculpaţilor, hotărârea atacată dobândind caracter definitiv sub aspectul revocării şi înlocuirii măsurii arestării preventive, astfel că în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor M.A. şi A.M., se menţin fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care au fost arestaţi.
Referitor la dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că şi acestea sunt întrunite, în sensul că infracţiunile de săvârşirea cărora sunt acuzaţi recurenţii inculpaţi [M.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. de fals intelectual, în forma participaţiei improprii, prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prev. şi ped. de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi M.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunile de fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prev. şi ped. de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000] sunt sancţionate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudenţa C.E.D.O. în special cu referire la unele cauze împotriva Franţei (Letellier v. Franţa) s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaţilor în stare de libertate pentru infracţiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârşirii unor noi astfel de fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil faţă de particularităţile cauzei şi de diligenţele sporite cu care au acţionat organele judiciare.
C.E.D.O.stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenţei unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracţiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.
În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea şi temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilităţii sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiţia ca ea să fie bazată pe fapte sau informaţii care ar stabili o latură obiectivă între suspect şi infracţiunea presupusă. În consecinţă, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiţie, o simplă asociere de idei sau de prejudecăţi (etnice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracţiuni.
Prin hotărârea Calejja v. Malta, Înalta Curte a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză se impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaţilor fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislaţiei în vigoare.
În consecinţă, Înalta Curte va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi va menţine starea de arest preventiv a acestora.
Pe cale de consecinţă constată că, măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale că, nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. şi, totodată nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură restrictivă de libertate, în condiţiile art. 145 şi 1451 C. proc. pen.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpaţii M.A. şi A.M. împotriva încheierii din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012).
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpaţii M.A. şi A.M. împotriva încheierii din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1802/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1800/2012. Penal → |
|---|
