ICCJ. Decizia nr. 1842/2012. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1842/2012
Dosar nr. 2085/95/2011
Şedinţa publică din 30 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 98 din 25 mai 2011, Tribunalul Gorj, secţia penală, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. V.N.F. (cetăţean român, studii - şcoala profesională, fără ocupaţie, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale) la:
- 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a) rap. la art. 76 C. pen.;
- 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplic. art. 41 - 42, art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen.;
- 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplic. art. 41 - 42, art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen..
În baza art. 33 - 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A fost respinsă cererea inculpatului V.N.F. privind aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
2. D.I.C. (cetăţean român, studii 10 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, cunoscut cu antecedente penale) la:
- 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 74 lit. a) şi 76 C. pen.;
- 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplic. art. 41 - 42, art. 37 lit. a), art. 74 lit. a) art. 76 C. pen.;
- 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplic. art. 41 - 42, art. 37 lit. a) şi art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33 - 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen..
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 635 din 14 octombrie 2009 a Judecătoriei Slatina, pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
3. F.B.C. (cetăţean român, studii 12 clase, student la Universitatea P. - Facultatea de Mecanică şi Tehnologie, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, necunoscut cu antecedente penale) la:
- la 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen.;
- 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, cu aplic. art. 41 - 42, 74 lit. a) şi 76 C. pen.;
- 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41, 42, 74 lit. a) şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33 - 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de către inculpaţii V.N.F. şi F.B.C.
S-au pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 863 C. pen., respectiv:
a. Să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj (V.N.F., D.F., B.G.E.); la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt (Ş.I.); la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea (F.B.C.);
b. Să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c. Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d. Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-au interzis inculpaţilor drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.
S-a stabilit termen de încercare pentru fiecare inculpat compus din pedeapsa aplicată la care se adaugă 2 ani, respectiv 4 ani, pentru inculpaţii V.N.F. şi F.B.C.
S-au dedus din pedepsele aplicate reţinerea şi arestarea preventivă a inculpaţilor începând din data de 10 decembrie 2010 la data pronunţării pentru inculpaţii V.N.F. şi D.I.C. şi punerea de îndată în libertate a inculpatului V.N.F.
S-au dedus reţinerea şi arestul preventiv a inculpatului F.B.C. de la 10 decembrie 2010 la 17 decembrie 2010, data punerii în libertate de către Curtea de Apel Craiova.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului D.I.C.
S-au pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 864 C. pen.
S-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru inculpatul F.B.C.
În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a cantităţii de 571,78 gr. canabis, din care a rămas în urma analizelor de laborator cantitatea de 563,71 gr. canabis, restul fiind consumată în procesul de analiză a probelor, precum şi a materialelor auxiliare folosite la confecţionarea ţigărilor.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a telefoanelor mobile, precum şi a celorlalte mijloace de comunicare şi stocare electronică folosite de aceştia în săvârşirea infracţiunilor, conform Adresei de înaintare a acestora din 1 februarie 2011 din partea D.I.I.C.O.T. - B.T. Gorj, ce se află în camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 6.000 RON, cheltuieli judiciare statului.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus condamnarea şi a inculpaţilor Ş.I., D.F. şi B.G.E. (la pedeapse rezultante de câte 2 ani şi 6 luni închisoare).
Pentru a se hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
Inculpaţii V.N.F., Ş.I., D.F. şi D.l.C. au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, cu scopul de a comite infracţiuni de trafic şi consum ilicit de droguri de risc, grupare infracţională la care au aderat şi inculpaţii B.G.E., F.B.C. ş.a.
După efectuarea mai multor acte de urmărire penală, la 9 decembrie 2010, s-a efectuat o acţiune flagrantă, în timp ce inculpaţii V.N.F., B.G.E. şi F.B.C. desfăşurau, conspirat, o nouă operaţiune de trafic de droguri; cei trei inculpaţi se găseau pe raza comunei Vâlcele, sat Vâlcele, jud. Olt, cu autoturismul marca V., cu nr. de înmatriculare VL-XX-XXX, condus de inc. F.B.C. Asupra lor s-a găsit cantitatea de 34,88 gr. - masă netă de fragmente vegetale sub formă de muguri din planta cannabis sativa, dar şi o ţigaretă care conţinea cannabis în amestec cu tutun, confecţionată pentru a fi consumată împreună. Drogurile fuseseră luate de la inc. D.I.C., din comuna Vâlcele.
Pentru că acesta - D.I.C. asigura de mai mult timp locul de păstrare a unei cantităţi mai mari de cannabis, s-a descins imediat şi la domiciliul acestuia, unde s-a găsit cantitatea de 527,45 gr. - masă netă de fragmente vegetale, sub formă de muguri, din planta cannabis sativa.
Tot în seara de 9 decembrie 2010, s-a acţionat şi asupra inculpatului Ş.I., care aştepta pe raza comunei Movileni, jud. Olt (aproximativ 20 - 25 km de comuna Vâlcele), să sosească cu droguri inculpaţii V.N.F., B.G.E. şi F.B.C. La locaţia folosită de inc. Ş.I. în com. Movileni, s-a găsit cantitatea de 1,84 gr. masă netă de acelaşi tip de droguri.
Potrivit înţelegerii dintre inculpaţii prinşi în flagrant, drogurile aprovizionate la ultima deplasare trebuiau să ajungă în mun. Rm. Vâlcea şi Piteşti, pentru a fi valorificate.
De asemenea, s-a efectuat, în dimineaţa de 10 decembrie 2010, o percheziţie la locaţia folosită de inculpatul D.F., din căminul studenţesc nr. X din Complexul G., camera nr. Y, unde au fost găsite 12 pliculeţe (reprezentând 7,50 gr. - masă netă muguri de cannabis) pregătite pentru vânzare, cu conţinut identic şi mod de ambalare similar cu drogurile de acelaşi tip ridicate de la toţi ceilalţi inculpaţi.
De exemplu, pliculeţe de acelaşi gen au fost identificate şi la domiciliul inc. V.N.F., din oraşul R., unde s-a descins la data de 10 decembrie 2010, pliculeţe în care erau ambalate seminţe din planta de cannabis sativa. În plus, s-a găsit şi cantitatea de 1,11 grame - masă netă muguri de cannabis, cât şi pacheţele cu foiţe de tutun OCB şi pliculeţe goale ce se utilizau pentru ambalarea drogurilor, în vederea traficării, de aceeaşi formă, dimensiuni, culoare şi mod de sigilare cum se prezintă şi cele de la inc. D.F. şi alte persoane cercetate în cauză.
Cercetările au continuat prin percheziţionarea unora din principalii consumatori de droguri, cărora inc. V.N.F., Ş.I., D.I.C. şi D.F. le livraseră cu diferite ocazii cannabis.
S-a făcut dovada că inculpaţii V.N.F., Ş.I., D.F. şi D.I.C. au livrat droguri din categoria cannabis şi sub formă de haşiş - denumită sub argoul „ciocolată";. Sursa provenea de la un infractor din comuna M., jud. Olt, unde, de fapt, organele de urmărire penală din raza de competenţă teritorială au efectuat o acţiune la 12 noiembrie 2010 şi au descoperit o cantitate de aproximativ 21 kg haşiş, cercetările fiind efectuate într-o altă cauză penală. De altfel, şi din rezultatul interceptărilor şi înregistrărilor telefonice se înţelege că inculpaţii menţionaţi efectuau operaţiuni de trafic şi consum de droguri precum haşiş, cât şi marijuana.
Inculpaţii V.N.F., Ş.I. şi D.I.C. au luat măsuri de cultivare a plantei cannabis, undeva pe un teren al inculpatului D.I.C., din comuna Vâlcele, şi, împreună cu inc. D.F., au experimentat, au preparat părţile active, în special mugurii plantei, care au mai mare căutare, le-au depozitat în imobilul inc. D.I.C. şi în mod repetat au efectuat operaţiuni specifice traficului de droguri, dar au şi consumat. Pe raza judeţului Gorj, în principal în oraşul R., inculpaţii au efectuat operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc la mai multe persoane.
La rândul său, inc. D.F. a extins activitatea privind circulaţia drogurilor în medii studenţeşti din mun. Timişoara, fiind student până în vara anului 2010 şi, din luna octombrie 2010, în mun. Bucureşti, unde urma cursuri ca masterand. Astfel, la data de 1 octombrie 2010, inculpaţii V.N.F., Ş.I. şi D.F. au descins în mun. Timişoara şi au luat măsuri de punere în circulaţie de droguri în diferite medii cunoscute pe timpul studenţiei de inc. D.F.
Tot din cursul lunii noiembrie 2010, inculpaţii V.N.F. şi Ş.I., în înţelegere cu inc. D.F., au extins reţeaua de comercializare a drogurilor spre judeţul Vâlcea şi Piteşti, luând legătura cu făptuitorul F.C.O.(zis „O.";), cunoscut acestora, dar şi cu inculpaţii B.G.E. şi F.B.C. În acest fel, inc. B.G.E. şi F.B.C. au aderat şi sprijinit gruparea infracţională, sens în care au făcut mai multe deplasări, în perioada noiembrie - decembrie 2010, pe raza oraşului Rovinari, com. Vâlcele, Movileni, mun. Râmnicu Vâlcea şi Piteşti, unde au efectuat operaţiuni de trafic şi consum ilicit de droguri.
În drept, s-a reţinut că:
1. Fapta inculpatului V.N.F., constând în aceea că, începând din primăvara anului 2010 până la data de 9 decembrie 2010, împreună cu Ş.I., D.l.C., D.F. şi alţii, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alţi inculpaţi, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic şi consum ilicit de droguri de risc (haşiş şi marijuana), urmată de fapte de acest gen, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat, constând în aceea că, în mod repetat, în cursul anului 2010, a efectuat operaţiuni de trafic ilicit de droguri din categoria cannabis (haşiş şi marijuana), sens în care, împreună cu alţi inculpaţi a cultivat, experimentat, preparat, oferit, a pus în vânzare, a vândut ori a efectuat alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc (haşiş şi marijuana), fără drept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.
Fapta inc. V.N.F., de a cultiva, a prepara şi de a deţine droguri de risc (haşiş şi marijuana), pentru consum propriu, fără drept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr.143/2000, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.
2. Fapta inculpatului D.I.C., constând în aceea că, începând din primăvara anului 2010 până la data de 9 decembrie 2010, în stare de recidivă postcondamnatorie, în mod repetat şi împreună cu Ş.I., V.N.F., D.F. şi alţii au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alţi inculpaţi, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic şi consum ilicit de droguri de risc, urmată de fapte de acest gen, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat constând în aceea că, în stare de recidivă postcondamnatorie şi în mod repetat, în cursul anului 2010, a efectuat operaţiuni de trafic ilicit de droguri din categoria cannabis (haşiş şi marijuana), sens în care, împreună cu alţi inculpaţi a cultivat, experimentat, preparat, oferit, a pus în vânzare, a vândut ori a efectuat alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc (haşiş şi marijuana), fără drept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
Fapta inc. D.I.C., de a cultiva, a prepara şi de a deţine droguri de risc (haşiş şi marijuana), pentru consum propriu, fără drept, în stare de recidivă postcondamnatorie şi în mod repetat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
3. Fapta inculpatului F.B.C., constând în aceea că a aderat şi sprijinit un grup infracţional organizat, coordonat de inc. V.N.F., Ş.I., D.I.C., D.F. şi alţii, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic şi consum ilicit de droguri de risc (haşiş şi marijuana), urmată de fapte de acest gen, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea 39/2003.
Fapta aceluiaşi inculpat constând în aceea că, în mod repetat, în cursul anului 2010, a efectuat operaţiuni de trafic ilicit de droguri din categoria cannabis (haşiş şi marijuana), sens în care, împreună cu alţi inculpaţi a experimentat, preparat ori a efectuat alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc (haşiş şi marijuana), fără drept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.
Fapta inc. F.B.C., de a prepara şi a deţine droguri de risc (haşiş şi marijuana), pentru consum propriu, fără drept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 41 - 42 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii D.I.C., V.N.F., Ş.I., D.F. şi F.B.C.
Inculpaţii D.I.C. şi V.N.F. au solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi pentru art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deoarece nu s-a dovedit că ar exista o structură organizatorică constituită şi nu s-a demonstrat că aceştia ar fi obţinut venituri din astfel de activităţi, nu au solicitat sume de bani şi nici nu au realizat venituri din acte de comercializare a substanţelor interzise.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, au solicitat redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia sub minimul special prevăzut de lege, deoarece nu au antecedente penale, şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei prin aplicarea art. 81 C. pen.
Inculpatul F.B.C. a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru fapta prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, deoarece nu s-a dovedit că a consimţit la aderarea la grupul infracţional. A solicitat de asemenea, în temeiul dispoz. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000, deoarece nu poate fi reţinut în cauză că inculpatul ar fi experimentat, preparat ori efectuat alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, lipsind latura obiectivă a acestei infracţiuni.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, a arătat că aceasta a fost recunoscută de inculpat, solicitând redozarea pedepsei şi aplicarea unei amenzi penale cu aplic. art. 81 C. pen.
A solicitat înlăturarea înregistrărilor convorbirilor telefonice ca nelegale, deoarece nu au fost efectuate de procuror şi nici nu există autorizaţie pentru alte persoane de a le efectua.
Prin Decizia penală nr. 268 din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii D.I.C., V.N.F., Ş.I., D.F. şi F.B.C.
A fost dedusă detenţia, în continuare la zi şi menţine starea de arest preventiv a inculpatului D.I.C.
Au fost obligaţi apelanţii-inculpaţi la câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatul Ş.I. şi la 400 RON, reprezentând onorariu apărător oficiu.
Pentru a se decide astfel, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă, fiind fundamentată pe probatoriile administrate pe parcursul procesului penal, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de redare a unor interceptări, înregistrări ori localizări telefonice, suporturi optice privind înregistrări de convorbiri telefonice, convorbiri şi imagini în mediu ambiental, proces-verbal de redare, în scris, a agendei telefonice, în cazul inculpaţilor procese-verbale de efectuare a unor acţiuni flagrante, percheziţii corporale, percheziţii auto şi percheziţii domiciliare, planşe judiciar-operative, procese-verbale de efectuare a unor percheziţii în sisteme informatice, procese-verbale de cântărire şi testare, procese-verbale de ridicare de obiecte, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, extrase de conturi bancare, declaraţiile martorilor, dar şi declaraţiile inculpaţilor.
În raport cu ansamblul probator sus-menţionat, s-a apreciat că vinovăţia inculpaţilor cu privire la infracţiunile prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost dovedită în cauză şi nu există temeiuri pentru a se dispune achitarea acestora.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, probatoriul administrat în cauză a dovedit împrejurarea că suntem în prezenţa unora din modalităţile alternative - respectiv punerea în vânzare, transportul, deţinerea, procurarea etc. sau efectuarea altor operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, haşiş şi marijuana, fără drept, de către inculpaţi. Pe de altă parte, acţiunea flagrantă desfăşurată la 9 decembrie 2010 a dus la identificarea în autoturismul condus de inculpatul F.B.C. a cantităţii de 34,88 gr. masă netă de fragmente vegetale sub formă de muguri din planta cannabis sativa, iar la domiciliul acestuia s-a găsit cantitatea de 527,45 grame de droguri din aceeaşi categorie.
Ulterior, cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate inculpatului Ş.I. în comuna Movileni, a percheziţiei domiciliare la locaţia folosită de inculpatul D.F. şi la domiciliul inculpatului V.N.F. s-au găsit droguri de acelaşi tip şi materiale auxiliare folosite la operaţiunile traficului şi consumului de droguri.
S-a reţinut că intenţia de a comercializa drogurile respective rezultă astfel şi din împrejurarea că acestea erau porţionate în pliculeţe, iar asupra învinuiţilor M.l.A. şi R.A.V. s-au găsit droguri de acelaşi tip, iar aceştia au recunoscut că sunt consumatori de droguri şi au beneficiat, începând cu anul 2009, în mod repetat, de droguri furnizate de către inculpaţii V.N.F., Ş.I., D.F. şi D.I.C.
Cu privire la motivul invocat de apărătorul inculpatului F.B.C., vizând înlăturarea înregistrărilor convorbirilor telefonice ca nelegale, Curtea a apreciat că acesta este nefondat, în cursul urmăririi penale procurorul putând delega ofiţeri pentru efectuarea unor anumite acte de cercetare penală.
Curtea a mai constat că şi pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 sunt just individualizate, atât ca întindere, cât şi ca modalitate de executare, fiind dispuse cu respectarea criteriilor generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, modalitatea şi mijloacele de săvârşire a acesteia, circumstanţele reale de comitere a infracţiunii, dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor şi amploarea fenomenului infracţional, astfel încât nu se impune reducerea acestora.
Împotriva acestei decizii, în termen legal inculpaţii D.I.C., V.N.F. şi F.B.C. au declarat recursurile de faţă.
Inculpaţii D.I.C. şi V.N.F. şi F.B.C. au solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat (prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003) şi trafic de droguri (prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000); inculpatul F.B.C. a solicitat aplicarea unei amenzi penale pentru infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000; în contextul motivelor de recurs mai sus rezumate acest din urmă inculpat (F.B.C.) a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. atât în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cât şi în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Recursurile nu sunt fondate.
Achitarea inculpaţilor D.I.C. şi V.N.F. şi F.B.C. - în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunile prevăzute art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 2 din Legea nr. 143/2000 nu poate intra în discuţie.
Din examinarea întregului dosar al cauzei şi a celor două hotărâri judecătoreşti - sentinţă şi decizie - rezultă că în condiţii de deplină legalitate a desfăşurării procesului penal de faţă (încât incidenţa cazului prevăzut de art. 172, invocat, de altfel, numai de unul dintre cei trei inculpaţi este exclusă) starea de fapt a fost temeinic reţinută, în deplină concordanţă cu probele administrate, probe pe care, cu justificat temei, instanţa de fond şi cea de apel le-au apreciat ca suficiente.
Constatând, aşadar, pe de o parte, că au fost administrate probe suficiente, a căror interpretare corectă a conturat o stare de fapt neechivocă, iar pe de altă parte, că ambele hotărâri pronunţate în cauză - sentinţa şi decizia în apel - au fost suficient şi convingător motivate, Înalta Curte apreciază că primul motiv de casare, formulat în comun de inculpaţi, este neîntemeiat întrucât prin probele administrate a fost pe deplin dovedită în cauză vinovăţia inculpaţilor cu privire la cele două infracţiuni, neexistând temeiuri pentru a se dispune achitarea acestora.
În acest sens, cu referire la fapta prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, activitatea infracţională a inculpaţilor a avut caracter de continuitate cu începere din primăvara anului 2010 şi până la 9 decembrie 2010, acţiunile fiind planificate, coordonate şi conspirate între membrii grupării, iar divizarea atribuţiilor fiecăruia se desfăşura pe o rază teritorială mare, cuprinzând mai multe judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti.
Curtea mai constată că iniţierea şi constituirea grupării infracţionale a avut drept scop obţinerea de beneficii financiare ori materiale pentru fiecare dintre membrii săi, coordonatorii grupării - inculpaţii V.Ş., D.F. şi D.I.C. formând un cerc de consumatori de droguri, pe care ulterior l-au extins, în special spre persoane cu vârstă mică ori în curs de dezvoltare fizică şi intelectuală.
De asemenea, din convorbirile telefonice existente la dosar rezultă că inculpaţii se informau cu privire la modul în care decurgea vânzarea drogurilor, pe care le comercializau.
Astfel fiind, primul motiv de casare - principal - nu poate fi primit.
Cu privire la motivul subsidiar de casare formulat de inculpatul F.B.C.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat, cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că instanţele au reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, faptele şi vinovăţia inculpatului şi au făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale a acestor fapte; de asemenea, rezultă că inculpatul a beneficiat şi de circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) (";conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii";), recunoscută de instanţa de fond exclusiv în considerarea lipsei antecedenţelor penale.
În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptelor, rezultă că instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei şi au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 cu referire la art. 76 C. pen., că 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării reprezintă un cuantum necesar şi suficient realizării dublei finalităţi a pedepsei (art. 52 C. pen.) - reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de considerentele ce precedă, avându-se în vedere şi faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursurile declarate în cauză să fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.I.C., V.N.F. şi F.B.C. împotriva Deciziei penale nr. 268 din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.I.C. durata arestării preventive de la 10 decembrie 2010 la 10 februarie 2012 şi constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1840/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 19/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
---|