ICCJ. Decizia nr. 1867/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1867/2012
Dosar nr. 3354,2/120/2010
Şedinţa publică din 31 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 29 din 31 ianuarie 2011 Tribunalul Dâmboviţa, în baza disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. disp. art. 3201 C. proc. pen. rap. la art. 13 alin. (1) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul B.C.A., la 4 ani închisoare.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, în baza disp. art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
În baza disp. art. 863 alin. (3) lit. d) C. pen., s-a dispus de asemenea ca inculpatul să nu intre în legătură cu partea vătămată (constituită parte civilă) C.A.G. şi cu familia acestuia.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. rap. la art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu mai este arestat în altă cauză, iar conform art. 88 C. pen. s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 03 martie 2010 la zi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din materialul probator administrat între inculpatul B.C.A. şi membrii familiei părţii vătămate C.A.G., în ziua de 03 mai 2009 au avut loc mai multe conflicte, motivate de faptul că membrii familiei persoanei vătămate (clanul C.) ar fi blocat drumul public şi nu i-ar fi permis inculpatului deplasarea cu maşina (primul incident), ulterior inculpatul întâlnindu-se cu B.V.G. şi C.I., întâlnire în urma căreia B.C.A. i-a provocat lui B.V. o fractură diafiză cu minimă deplasare printr-o lovitură cu un corp dur, ceea ce a condus la incidentul din acea seară, în timpul căruia inculpatul l-a lovit pe partea vătămată C.A.G. cu toporul în cap.
Prin prisma disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., s-a stabilit în concret cuantumul pedepsei, după ce au fost reduse în prealabil cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de disp. art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., reţinându-se totodată şi disp. art. 13 alin. (1) C. pen., potrivit cărora „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi speciale, se aplică cea mai favorabilă".
La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanţa a ţinut seama de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârşite, considerat ca fiind ridicat, de împrejurările comiterii ei, dar şi de persoana inculpatului, care a avut o atitudine bună în societate până la momentul săvârşirii infracţiunii, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar a acestuia.
Instanţa de fond a apreciat că fapta săvârşită de către inculpat reprezintă un incident singular în viaţa sa, într-adevăr cu o gravitate deosebită, urmând însă a se avea în vedere că acesta a lovit-o pe partea vătămată în cap cu toporul pe fondul unor neînţelegeri avute cu aceasta, în timpul unui conflict ce i-a avut ca protagonişti, pe de o parte, pe inculpat şi prietenii săi, iar pe de altă parte pe membrii familiei părţii vătămate, astfel cum rezultă din probele administrate pe parcursul procesului, cât şi din ordonanţa din 15 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa (fila 69, vol. IV - dosar urmărire penală) şi din adresa nr. 911/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa (fila 93 dosar fond).
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi partea civilă C.A.G.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante personale reţinute în favoarea inculpatului şi aplicarea unei pedepse într-un cuantum majorat, urmând ca pedeapsa să fie executată în regim privativ de libertate.
Partea vătămată constituită parte civilă a reluat cu cuvânt apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Prin decizia nr. 140 din 28 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploieşti - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi partea civilă C.A.G. împotriva sentinţei penale nr. 29 din 31 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, privind pe inculpatul B.C.A., pe care a desfiinţato în parte în latura penală şi în consecinţă;
A fost modificat temeiul de drept privind efectele circumstanţelor atenuante reţinute la încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul din art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în art. 76 alin. (2) C. pen.
A înlăturat dispoziţiile art. 861 - 864 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi disp. art. 71 alin. (5) C. pen.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 03 martie 2010 la 31 ianuarie 2011 inclusiv.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că justificat instanţa de fond apreciind asupra textelor prevăzute în Titlul II C. pen. a stabilit că situaţia de fapt întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., comisă cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea lui prin comiterea acelor acţiuni, astfel cum cer disp. art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.
În ce priveşte însă individualizarea pedepsei, Curtea a apreciat că a fost greşită raportându-se în primul rând la modalitatea în care s-au derulat evenimentele, la modul cum inculpatul a lovit-o pe victimă, cât şi la urmările ce i-au fost produse acesteia.
S-a constatat din situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, că în ziua respectivă între inculpat şi o parte din membrii familiei vătămate au avut loc mai multe incidente, iar inculpatul ar fi avut posibilitatea ca atunci când în drumul său a întâlnit persoanele din familia părţii vătămate să evite confruntarea cu aceştia să se întoarcă din drumul său şi dacă dorea neapărat să se deplaseze într-o anume destinaţie să ocolească locul respectiv.
Raportat la aceste aprecieri, Curtea a considerat că scopul educativ preventiv al pedepsei, aşa cum este el prevăzut de art. 52 C. pen., nu va putea fi atins fără executarea în regim privativ de libertate a acestuia.
Împotriva deciziei nr. 140 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, a formulat recurs inculpatul B.C.A.
Apărătorul recurentului - inculpat B.C.A. în susţinerea recursului formulat a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Examinând recursul declarat în cauză de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nr. 176/P/2009 din 15 iulie 2010, înregistrat sub nr. 3354/120/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.C.A., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 -175 lit. i) C. pen.
Pe baza probelor evidenţiate, Curtea constată că fapta inculpatului B.C.A. care în seara de 03 mai 2009, în timpul unui conflict ce a avut loc între acesta, prietenii săi, pe de o parte, şi membrii familiei părţii vătămate C.A.G., pe de altă parte, în zona de hotar dintre comunele Şotânga şi Vulcana Pândele, din judeţul Dâmboviţa, i-a aplicat părţii vătămate în cap o lovitură cu un corp dur, cu muchia ascuţită (un topor), provocându-i un traumatism cranio-cerebral grav şi punându-i viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., texte de lege în baza cărora inculpatului i-a fost angajată răspunderea penală.
Infracţiunea săvârşită de către inculpat a fost comisă cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea lui prin comiterea acelor acţiuni, astfel cum cer disp. art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen., motiv pentru care i-a fost angajată răspunderea penală.
Înalta Curte constată de asemenea că, în mod corect instanţa de fond a dispus în baza art. 861 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, de 4 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 862 C. pen., întrucât fapta pentru care a fost condamnat, reprezintă un incident singular în viaţa inculpatului, într-adevăr cu o gravitate deosebită, dar acesta a lovit-o pe partea vătămată în cap cu toporul pe fondul unor neînţelegeri avute cu aceasta, în timpul unui conflict ce i-a avut ca protagonişti, pe de o parte, pe inculpat şi prietenii săi, iar pe de altă parte pe membrii familiei părţii vătămate, astfel cum a rezultat din probele administrate pe parcursul procesului, cât şi din ordonanţa din 15 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Curtea constată că soluţia instanţei de apel, cu privire la schimbarea modalităţii de executare aplicată inculpatului B.C.A., este netemeinică, prin faptul că instanţa de apel a apreciat greşit în raport de toate datele cauzei penale, inclusiv cele legate de persoana inculpatului, cum au fost deja menţionate, că scopul pedepsei - astfel cum este definit în art. 52 C. pen. poate fi realizat prin suspendarea executării pedepsei.
De altfel, în doctrină şi jurisprudenţă se acceptă că în operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei ( cuantum şi modalitate de executare) se recurge la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), criterii la care face trimitere şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Toate împrejurările comiterii infracţiunii, inclusiv recunoaşterea faptei de către inculpat, au fost utilizate drept criterii de individualizare a pedepsei stabilite, în sensul celor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Toate aceste aspecte la care a făcut referire apărarea pot conduce, în mod rezonabil, la concluzia impusă de art. 861 C. pen. potrivit căreia se poate aprecia, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenţie, condamnatul nu va mai săvârşi alte infracţiuni".
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte în temeiul dispoziţiilor 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul B.C.A. împotriva deciziei penale nr. 140 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Va casa, decizia penală atacată şi va menţine sentinţa penală nr. 29 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia penală.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul B.C.A. împotriva deciziei penale nr. 140 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Casează decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 29 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Sentinţă publică, azi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 666/2012. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 1866/2012. Penal → |
|---|
