ICCJ. Decizia nr. 1884/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1884/2012
Dosar nr. 4035/1/2012
Şedinţa publică din 1 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 28 mai 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate printre alţii, de inculpatul L.C. împotriva sentinţei penale nr. 76 din 06 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Suceava, în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală şi temeinică, măsură pe care a menţinut-o.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen.
Conform art. 160b alin. (3) teza I C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Urmare a interpretării şi analizării pe larg a probelor efectuate până în prezent, instanţa de apel a constatat că există probe de săvârşire, de către inculpaţii L.C., P.F.D., S.I.I., C.V.I. şi N.A., a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv şi ulterior condamnaţi de prima instanţă.
Cât priveşte pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea inculpatului L.C. în libertate îl prezintă, acesta este dat în cauză şi subzistă şi în prezent, îndeplinită fiind astfel cerinţa prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Acesta este relevat atât de natura faptelor, modalitatea de comitere a acestora, respectiv prin exercitarea unor acte de o violenţă extremă asupra victimei în scopul de a obţine în mod injust importante foloase materiale, precum şi de rezultatul produs, respectiv suprimarea vieţii unui seamăn.
Faptele de care inculpatul este acuzat a presupus o organizare prealabilă, cu scopul obţinerii unor beneficii substanţiale pe căi nelegale, creând un larg impact negativ şi o stare de temere în rândul comunităţii.
S-a reţinut că opinia publică a fost în mod deosebit afectată de gravitatea faptelor comise, de modul de desfăşurare a întregii activităţi infracţionale, de numărul mare de persoane implicate şi de organizarea întregii structuri, toate aceste elemente creând în rândul populaţiei un puternic sentiment de insecuritate, care reclamă măsuri eficiente din partea organelor abilitate atâta timp cât el subzistă.
Perioada de timp scursă de la data luării acestei măsuri nu a fost suficientă pentru a diminua până la stingere tulburarea cauzată în rândul societăţii civile, prin faptele săvârşite, subzistând astfel pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate (chiar şi în condiţiile interzicerii dreptului de a părăsi ţara/localitatea) l-ar prezenta.
S-a mai reţinut că există o necesitate reală şi de interes public care, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală şi justifică o detenţie provizorie a inculpatului, fiind dat astfel în cauză temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Subzistând astfel cumulativ cerinţele prevăzute de art. 143, 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului L.C.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul L.C.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel şi există temeiuri noi care justifică şi impun în continuare privarea de libertate.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând lucrările şi actele dosarului, se constată că, în raport de modul concret în care inculpatul a conceput şi realizat infracţiunile de complicitate la tâlhărie, constituire a unui grup infracţional organizat şi deţinere fără drept de droguri de risc, cu un grad deosebit de ridicat de pericol social, pentru săvârşirea cărora a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul ca inculpatul să repete asemenea fapte şi că, deci, se impune menţinerea măsurii preventive pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pe de altă parte, natura, amploarea şi modalitatea de comitere a infracţiunilor sus-menţionate (inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat, începând cu luna iulie 2009, în vederea săvârşirii unor infracţiuni grave, acţionând în condiţii de violenţă extremă, determinând o puternică stare de insecuritate socială, reţinându-se că în perioada 1997-2009 au săvârşit mai multe infracţiuni de tâlhărie, inculpatul L. fiind unul dintre coordonatorii grupului) relevă nu doar o periculozitate infracţională dată şi de perseverenţa acestuia, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca acesta să repete asemenea fapte şi ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea acestuia în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea inculpatului, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestuia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaţilor care au acţionat ca o structură organizată, precum şi de numărul mare de părţi, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa instanţei.
Totodată, în raport de gravitatea concretă a infracţiunilor reţinută în sarcina inculpatului şi de necesitatea bunei desfăşurări a judecăţii în faza căii de atac a apelului, se constată că menţinerea măsurii arestării preventive este justificată, întrucât prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva încheierii din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat L.C. împotriva încheierii din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 12448/86/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1885/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1882/2012. Penal → |
|---|
