ICCJ. Decizia nr. 1859/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1859/2012
Dosar nr. 4016/1/2012
Şedinţa publică din 30 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 29 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1306/54/2012, s-a dispus în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (republicată) arestarea persoanei solicitate C.M.R., pe o perioadă de 5 zile, începând cu 29 mai 2012 şi până la 2 iunie 2012, inclusiv.
S-a dispus totodată emiterea mandatului de arestare şi s-a fixat termen la 2 iunie 2012 pentru înaintarea mandatului european de arestare, tradus în limba română.
Pentru a se hotărî astfel s-au reţinut următoarele:
La 28 mai 2012 prin adresa nr. 5600/11/5/2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a sesizat instanţa competentă - Curtea de Apel Craiova - că în privinţa numitului C.M.R. a fost emis un mandat european de arestare de către autorităţile austriece, acesta fiind căutat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi tentativă de furt în cadrul unui grup criminal, suspect de fraudă şi tăinuire, prev de art. 120, 130 1 şi 2, 146, 164 a şi 2, 278 S.T.G.B. C. pen. austriac, solictându-se arestarea preventivă pe o durată de 5 zile.
În fapt s-a arătat că acesta este suspectat de faptul că nu a plătit o factură de combustibil în valoare de 44,18 euro la 15 decembrie 2011, că a furat de la persoane necunoscute, în Milano, un autovehicul marca Honda CRV fiind suspectat şi de tentativă de furt de dale de marmură, adeziv pentru dale şi 5 articole de sticlă în valoare de 1305 euro dintr- un autovehicul; s-a mai arătat că persoana solicitată ar fi fost în perioada 15 decembrie 2011 - 16 decembrie 2011 membru al unui grup criminal iar faptele de care acesta este acuzat sunt pedepsite cu închisoarea de până la 5 ani.
Împreună cu adresa mai sus-arătată, Parchetul de pe lângă Curte de Apel Craiova a înaintat instanţei şi Ordonanţa de reţinere nr. 30/2012 din 28 mai 2012, prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate C.M.R., pentru 24 de ore, cu începere de la 28 mai 2012 ora 1220 până la 29 mai 2012, ora 1220.
Instanţa, văzând dispoziţiile art. 103 alin. (2) din Legea 302/2004 (republicată) precum şi de faptul că a fost emis un mandat european de arestare de către autorităţile austriece, a apreciat că se impune arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile, începând cu 29 mai 2012 până la 2 iunie 2012, inclusiv, pentru a preîntâmpina o eventuală sustragere a acestuia de la procedura prev. de legea română, având în vedere că mandatul european de arestare urmează să fie înaintat instanţei tradus în limba română.
Totodată s-a apreciat că nu se impune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, arestarea preventivă fiind singura măsură necesară pentru a asigura o mai bună desfăşurare a procedurii.
Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate şi punerea de îndată în libertate până la îndeplinirea procedurilor de predare către autorităţile austriece, întrucât acesta şi-a exprimat acordul pentru predare şi nu se va sustrage până la finalizarea procedurii.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 103 din Legea nr. 302/2004 (republicată) judecătorul verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate şi se asigura că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului european de arestare sau, în cazul prevăzut la art. 101, că a fost înformată despre motivul reţinerii.
Dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 101, judecătorul poate dispune, prin incheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durata de 5 zile. În acest caz, instanţa amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
Este vorba, aşadar, de o excepţie de la procedura standard prevăzută de lege pentru executarea unui mandat european de arestare, care permite ca în caz de urgenţă să se dispună faţă de persoana solicitată o măsură preventivă (mai întâi reţinerea, iar apoi arestarea ssau obligarea de a nu părăsi localitatea) doar în baza semnalării transmise prin Interpol, până la prezentarea mandatului european de arestare.
În tăcerea legii, fiind sesizat într-o asemenea ipoteză, judecătorul va aprecia în funcţie de particularităţile cauzei dacă se impune arestarea persoanei urmărite sau este suficientă luarea faţă de aceasta a unei măsuri preventive neprivative de libertate, cum este obligarea de a nu părăsi localitatea.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările din dosar constată că semnalarea transmisă prin biroul S. îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a identificat, a reţinut persoana solicitată C.M.R. şi că în mod corect instanţa a procedat la arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile până la înaintarea mandatului european de arestare tradus în limba română.
Se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că se impune privarea de libertate a persoanei urmărite pentru a preîntâmpina o eventuală sustragere a acesteia de la predare şi că pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie, se impune menţinerea arestării preventive a persoanei solicitate, care în mod evident este de natură a asigura condiţii pentru exercitarea în bune condiţii a urmăririi penale şi pentru aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a recunoscut învinuirile aduse.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L.190/1 din 18 iulie 2002.
Aşa fiind recursul declarat de persoana solicitată va fi respins ca nefondat, cheltuielile judiciare urmează a rămâne în sarcina statului iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M.R. împotriva încheierii din 29 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1306/54/2012.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2177/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1647/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
