ICCJ. Decizia nr. 1881/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1881/2012
Dosar nr. 46911/3/2011/a6
Şedinţa publică din 1 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii O.l.D., S.R.C., T.G., R.(C.)F., l.D., C.C. şi Z.F. împotriva sentinţei penale nr. 98 din data de 09 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus, în baza art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. menţinerea arestării preventive a inculpaţilor.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de revocare, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
S-au reţinut în esenţă următoarele:
Analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv, cele prevăzute de dispoziţiile art. 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că se menţin şi în prezent şi se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor, fiind întrunite, cumulativ, prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile, presupus a fi comise, de către apelanţii inculpaţi, este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că, lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
S-a reţinut că pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gradul ridicat de pericol social al faptelor, natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, din modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acestora, din urmările care se pot produce, din cantităţile mari de droguri traficate, din caracterul organizat al săvârşirii faptelor şi numărul persoanelor implicate în activitatea infracţională.
Instanţa a reţinut că detenţia inculpaţilor se bazează pe o condamnare, chiar nedefinitivă, între cele două elemente existând legătură de cauzalitate şi că privarea de libertate a inculpaţilor se impune în continuare şi în acord cu dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Pentru aceste considerente, a apreciat că măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţi este necesară şi justificată, iar o altă măsură preventivă, mai puţin restrictivă de libertate, nu este suficientă pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi, eventual, executarea sancţiunii definitive după epuizarea căii de atac.
Ca urmare, având în vedere toate aceste aspecte, a apreciat că, temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor, impun în continuare, privarea lor de libertate şi în consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 3002 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a acestora.
Pentru aceleaşi considerente, a respins, ca neîntemeiate, cererile inculpaţilor de revocare a măsurii arestării preventive şi respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventiv cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea/ţara, mai ales că temeiurile care au determinat măsura preventivă se menţin şi nu a intervenit nici un element care să le modifice în vreun fel.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs inculpaţii O.l.D., S.R.C., T.G., R.(C.)F., l.D., C.C. şi Z.F., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
În şedinţa publică din 1 iunie 2012, recurentul inculpat C.C. a învederat instanţei, în ultimul cuvânt, că îşi retrage recursul declarat.
Faţă de această manifestare de voinţă a recurentului inculpat, urmează a se lua act de retragerea recursului declarat de acesta, în conformitate cu dispoziţiile art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen. şi a se dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În ce priveşte recursurile inculpaţilor O.l.D., S.R.C., T.G., R.(C.)F., I.D. şi Z.F., Înalta Curte constată că nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege.
Astfel, pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpaţilor în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi nedefinitiv în primă instanţă, lăsarea acestora în libertate ar putea crea riscul de a a împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Natura infracţiunii şi modalitatea de comitere, relevă o periculozitate infracţională şi o rezonanţă socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte constată că temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpaţilor în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea acestora, oferă indicii cu privire la vinovăţia inculpaţilor şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaţilor, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa instanţei.
Aşa fiind, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaţilor în stare de libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de recurenţii inculpaţi O.l.D., S.R.C., T.G., R.(C.) F., I.D. şi Z.F. împotriva încheierii din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi O.l.D., S.R.C., T.G., R.(C.)F., I.D. şi Z.F. împotriva încheierii din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 46911/3/2011 (1042/2012).
Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpat C.C. împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1882/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 195/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
