ICCJ. Decizia nr. 1885/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1885/2012
Dosar nr. 4044/1/2012
Şedinţa publică din 1 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate, printre alţii, de inculpatul C.M.C. împotriva sentinţei penale sentinţei penale nr. 194 din 11 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Gorj, a dispus, în baza art. 3002 şi art. 160b C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
S-au reţinut în esenţă următoarele:
Temeiurile care au impus iniţial luarea măsuri preventive nu s-au schimbat nici în prezent, circumstanţele care particularizează atât apelantul inculpat cât şi faptele reţinute în sarcina lui justificând prezumţia simplă că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În absenţa unor condiţii legale în baza cărora să se aprecieze pericolul pentru ordinea publică, acesta urmează a fi stabilit în concret de instanţă pe baza tuturor datelor referitor la faptă şi făptuitor, relevante sub acest aspect fiind datele despre comportamentul lui, scopul urmărit de făptuitor prin săvârşirea faptei, natura infracţiunilor săvârşite şi împrejurările care au determinat şi favorizat adoptarea conduitei infracţionale, impactul faptelor în comunitate prin sentimentul de insecuritate firesc pe care îl generează.
Curtea a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, măsura arestării preventive fiind necesară pentru interesul bunei desfăşurări a procesului penal şi proporţionată cu scopul urmărit (cauza Ladent contra Poloniei), apreciind ca insuficient caracterul altor măsuri preventive mai puţin restrictive de libertate.
De asemenea, a constată că în speţă există un interes public care impune privarea de libertate în continuare a inculpatului, durata deţinerii preventive, aproximativ 12 luni, nedepăşind până în prezent un termen rezonabil după cum este prev. de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, inculpatul aflându-se în situaţia prev. de art. 5 parag. 1 lit. a) care autorizează privarea de libertate a persoanei pe baza condamnării chiar şi nedefinitivă, însă care presupune atât o constatare a vinovăţiei cât şi aplicarea unei pedepse.
S-a apreciat că, analizând circumstanţele cauzei, luarea unei alte măsuri neprivative de libertate, în condiţiile art. 136 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen., nu este oportună în cauză în acest moment, raportat la gravitatea faptelor pentru care este judecat inculpatul, împrejurarea că a fost deja condamnat la o pedeapsă cu executare în detenţie, elemente în raport de care se apreciază că la acest moment că inculpatul nu prezintă garanţii suficiente pentru buna desfăşurare a procesului penal, obligaţiile pe care le presupune o astfel de măsură neputând asigura apărarea interesului public superior.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul C.M.C., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege.
Astfel, pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat nedefinitiv în primă instanţă (în cursul anilor 2008-2011, împreună cu C.O.F., cumnatul său, s-au asociat constituind o grupare infracţională neorganizată având ca obiect activităţi infracţionale constând în fraude informatice şi cu mijloace electronice de plată, confecţionând şi deţinând echipamente hardware şi software folosite la falsificarea instrumentelor de plată electronice, sens în care au accesat, fără drept, sisteme informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, în scopul obţinerii de date informatice (conturi de carduri şi parole de acces), au transferat neautorizat, prin aceste procedee, date din sisteme informatice, au deţinut programe informatice adaptate în scopul săvârşirii infracţiunilor enunţate mai sus şi au cauzat prejudicii patrimoniale, prin retrageri frauduloase a unor sume de bani), lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a a împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Natura infracţiunii şi modalitatea de comitere, relevă o periculozitate infracţională şi o rezonanţă socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte constată că temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanţă, la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestuia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaţilor care au acţionat ca o structură organizată, precum şi de numărul mare de părţi, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa instanţei.
Aşa fiind, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpatului în stare de libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.M.C. împotriva încheierii din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 7565/95/2011, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.M.C. împotriva încheierii din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 7565/95/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1894/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1884/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
