ICCJ. Decizia nr. 1932/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia Nr. 1932/2012
Dosar nr. 2253/1/2012
Şedinţa publică din 6 iunie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 764/F din 8 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului C.I.A. privind reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 174 - 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I.A. la pedeapsa de 23 ani închisoare pentru infracţiunea de omor deosebit de grav.
În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
În temeiul art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 23 ani închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În conformitate cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei timpul reţinerii şi arestării preventive de la 20 februarie 2010 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-au confiscat cele 2 inele şi verigheta ridicate de la Casa de amanet T.I.I., potrivit procesului-verbal ataşat la dosarul cauzei.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 18 februarie 2010, în jurul orelor 9:00, s-a deplasat la apartamentul victimei B.V. din Bucureşti, unde, acţionând cu scopul de a sustrage bunuri, a aplicat victimei mai multe lovituri cu o veioză în zona capului, până când aceasta a căzut la podea, după care a sustras bani şi bunuri din locuinţă, apoi a plecat, încuind uşa cu cheile victimei. Cadavrul victimei a fost descoperit de martorul G.S. în aceeaşi zi, în jurul orei 17:30.
Prin Decizia penală nr. 254 din 26 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 764/F din 8 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În temeiul art. 383 alin. (11) şi alin. (2) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestarea preventivă, de la 20 februarie 2010, la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare statului.
Prin Decizia nr. 562 din 15 februarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.I.A. împotriva Deciziei penale nr. 254 din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la 20 februarie 2010 la 15 februarie 2011.
A fost obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a formulat contestaţie în anulare, fără să precizeze motivele pe care se întemeiază.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.I.A. sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, respectiv anularea pentru vicii sau nulităţi privind actele de procedură.
Potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i) cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
În conformitate cu prevederile art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele arătate la art. 386 lit. a) - c) şi e) poate fi introdusă de persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi în termen de 30 zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului în raport de cererea formulată, Înalta Curte constată că, contestatorul nu a arătat motivele pe care se întemeiază contestaţia în anulare, iar termenul prevăzut la art. 388 alin. (1) C. proc. pen. a fost depăşit, având în vedere că hotărârea de condamnare este definitivă încă din 15 februarie 2011.
Astfel fiind, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.I.A. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea în principiu a acesteia, respectiv respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.I.A. împotriva Deciziei nr. 562 din 15 februarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 32461/3/2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat C.I.A. împotriva Deciziei nr. 562 din 15 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 32461/3/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 6 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1913/2012. Penal. Ameninţarea (art. 193... | ICCJ. Decizia nr. 1933/2012. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
