ICCJ. Decizia nr. 1990/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1990/2012
Dosar nr. 3740/85/2011
Şedinţa publică din 8 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 194 din 26 octombrie 2011, Tribunalul Sibiu a dispus, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen., condamnarea lui R.V., cetăţean român, studii 10 clase, căsătorit, asociat unic şi administrator la SC M. SRL Brateiu, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei aplicate.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 pct. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani şi 4 luni, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii prev. de art. 83 C. pen.
S-a constat recuperat prejudiciul în cuantum de 45.080 RON şi, în consecinţă:
În baza art. 346 C. proc. pen., a respins acţiunea civilă exercitată de Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F. prin D.G.F.P. - Sibiu.
În baza art. 165 alin. (7) C. proc. pen., a dispus ridicarea sechestrului asigurător - măsură instituită prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş din data de 28 ianuarie 2011 emisă în Dosarul nr. 2008/P/2010, asupra autoturismului marca V.S. cu numărul de înmatriculare SB-XX-XXX.
În baza art. 169 C. proc. pen., a dispus restituirea autoturismului marca V.S. cu numărul de înmatriculare SB-XX-XXX către proprietarul său R.V.
În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei, a comunicat Oficiului Naţional al Registrului Comerţului copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive.
În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL Brateiu, cu sediul în com. Brateiu, jud. Sibiu, să plătească statului suma de 600 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile M.J.L.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul este asociat unic şi administrator la SC M. SRL Brateiu, societate înfiinţată în anul 2006 şi care are ca obiect principal de activitate „comerţ cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine”.
În luna august a anului 2008, inspectorii Gărzii Financiare Sibiu, împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş au efectuat un control la societatea inculpatului, materializat în notele de constatare din 23 august 2010 şi din 27 august 2010, în urma căruia s-a constatat că inculpatul nu a înregistrat în evidenţa contabilă un număr de 245 facturi de achiziţie de mărfuri de la diferite societăţi comerciale.
A fost sesizată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, care a efectuat un control fiscal al societăţii pe perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2010, întocmindu-se în acest sens Raportul de inspecţie fiscală din 12 aprilie 2011, fiind emisă decizia de impunere din 12 aprilie 2011, care a stabilit (cu precizarea că până la data de 31 decembrie 2009 societatea a figurat ca plătitoare a impozitului pe veniturile microîntreprinderii, iar începând cu data de 1 ianuarie 2010 a optat pentru a plăti impozit pe profit) următoarele:
În ceea ce priveşte impozitul pe profit datorat în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010:
1. Inculpatul nu a înregistrat în evidenţa contabilă un număr de 32 facturi de achiziţie de mărfuri de la diferiţi furnizori (SC C.C. SRL, SC S.P. S.M. SRL, SC P.C. SRL, SC A.C., SC M.D. SRL, SC I.F. SRL, SC N. SRL, SC D.D. SRL, SC T. SRL şi SC T.A. SRL), în valoare de 9.559 RON, pentru care prin vânzarea mărfurilor a obţinut venituri impozabile suplimentare în sumă de 10.803 RON.
2. În perioada iulie - decembrie 2010, inculpatul nu a înregistrat în evidenţa contabilă discounturi în valoare de 156 RON datorate de partenerii comerciali, pentru care datorează impozit pe profit.
3. Nu a înregistrat în contabilitate venituri în cuantum de 1.979 RON, obţinute din închirierea unui spaţiu către SC B. SRL Dumbrăveni.
4. A valorificat stocul de marfă ce a fost descoperit lipsă la inventar, în sumă de 185.206 RON, din care 35.846 RON reprezintă TVA şi nu a înregistrat astfel venituri impozabile evaluate la suma de 149.359 RON.
În concluzie, inspectorii D.G.F.P. Sibiu au stabilit un impozit pe profit datorat de societate în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010 în sumă de 8.838 RON, din care societatea a declarat un impozit de 4.300 RON, astfel că impozitul pe profit stabilit suplimentar şi nedeclarat este în sumă de 4.538 RON, la care se adaugă majorări de întârziere de 229 RON şi penalităţi de 248 RON.
În ceea ce priveşte impozitul pe veniturile microîntreprinderii:
1. În perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009, inculpatul nu a înregistrat în evidenţele contabile un număr de 284 facturi de achiziţie de mărfuri, în valoare de 223.280 RON, de la aceiaşi comercianţi mai sus menţionaţi, cărora le corespunde un venit impozabil nedeclarat în sumă totală de 256.318 RON, pentru care datorează un impozit pe veniturile microîntreprinderii în sumă totală de 7.565 RON.
2. Inculpatul nu a înregistrat în contabilitate discounturi acordate de parteneri comerciali în perioada octombrie 2008 - decembrie 2009, în valoare de 1.572 RON, pentru care datorează un impozit pe veniturile microîntreprinderii în sumă de 42 RON.
3. Inculpatul nu a înregistrat în contabilitate facturile emise în anul 2009 ca urmare a vânzării de suc şi concentrate de suc către 25 de societăţi comerciale, în valoare de 12.375 RON, rezultând venituri impozabile nedeclarate în sumă de 14.333 RON, cărora le corespunde un adaos comercial mediu de 2.150 RON şi TVA colectat în sumă de 2.723 RON. Impozitul pe veniturile microîntreprinderii se ridică la suma de 430 RON.
4. În cursul anului 2009, inculpatul a înregistrat în evidenţa contabilă venituri mai mici decât cele reale şi obţinute din închirierea unui spaţiu către SC B. SRL Dumbrăveni, veniturile neînregistrate fiind în cuantum de 4.446 RON şi cărora le corespunde un impozit pe veniturile microîntreprinderii în sumă de 133 RON.
În concluzie, organele de inspecţie fiscală au stabilit un impozit pe veniturile microîntreprinderii datorat de societate pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009 în sumă totală de 16.357 RON şi care este compus din veniturile cuprinse în balanţele de verificare şi veniturile neînregistrate de către învinuit, din care societatea a declarat un impozit de 9.265 RON, astfel că impozitul pe veniturile microîntreprinderii stabilit suplimentar nedeclarat este în sumă de 7.092 RON, la care se adaugă majorări de întârziere de 2.884 RON şi penalităţi de 1.064 RON.
În ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată (TVA):
1. Societatea inculpatului datorează TVA în sumă de 6.532 RON, ca urmare a neînregistrării în evidenţa contabilă a 316 facturi de achiziţii de mărfuri de la furnizorii interni, aferente perioadei 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2010.
2. Societatea inculpatului datorează TVA în valoare de 335 RON, aferentă discounturilor acordate în perioada octombrie 2008 - decembrie 2010 de către partenerii săi comerciali.
3. Societatea inculpatului datorează TVA în valoare de 2.786 RON, aferentă veniturilor impozabile suplimentare obţinute din vânzarea în anul 2009 de suc şi concentrat de suc către 25 societăţi comerciale.
4. Societatea inculpatului datorează TVA în valoare de 35.847 RON, aferentă veniturilor obţinute din valorificarea stocului de marfă care a fost constatat lipsă la inventar.
În concluzie, pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2010, societatea inculpatului datorează TVA de 45.491 RON, la care se adaugă majorări de întârziere şi penalităţi de 4.868 RON.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut faptul că nu a înregistrat în evidenţa contabilă facturile de achiziţie sau de vânzare de marfă, arătând că nu a avut intenţie infracţională şi a dat dovadă de neglijenţă.
A fost audiată ca martor numita A.A.M., care a introdus actele contabile ale societăţii învinuitului în programul de contabilitate şi care a arătat că a înregistrat în evidenţele contabile toate documentele predate de inculpat.
În drept s-a reţinut că fapta inculpatului R.V., care în calitate de asociat unic şi administrator la SC M. SRL Brateiu nu a înregistrat în contabilitate în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2010 un număr de 316 facturi de achiziţie de mărfuri, mărfuri care ulterior au fost valorificate, iar veniturile obţinute nu au fost înregistrate în contabilitate, constituie infracţiunea continuată de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Sub aspectul laturii civile, în rechizitoriu s-a arătat că Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu, s-a constitut parte civilă cu suma totală de 167.664 RON, reprezentând impozitul pe profit, TVA, impozitul pe dividende şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor (cu majorările de întârziere aferente).
Ministerul Public a învederat că inculpatul nu datorează sumele solicitate de A.N.A.F. cu titlu de impozit pe dividende şi majorările de întârziere aferente în sumă de 100.800 RON întrucât, în lipsa bilanţului contabil anual, din care să rezulte existenţa profitului net, nu se poate stabili că suma de 334.999 RON ar reprezenta venituri obţinute.
De asemenea, s-a apreciat că din actele contabile ale societăţii rezultă că inculpatul ar fi creditat societatea cu suma de 177.802 RON, sumă despre care acesta precizează că ar proveni din încasările neînregistrate.
Având în vedere faptul că în cauză nu s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (întrucât nu s-a dovedit că această sumă pentru care s-a calculat impozitul/dividende a fost folosită în interes propriu de către inculpat), procurorul a concluzionat că valoarea prejudiciului creat ca urmare a infracţiunii pentru care s-a întocmit rechizitoriul este de 66.864 RON, reprezentând impozit pe profit, impozit pe veniturile microîntreprinderilor şi TVA, cu majorările de întârziere aferente, sumă din care se scade suma de 21.784 RON datorată de stat cu titlu de TVA de rambursat, astfel că prejudiciul ce urmează a fi recuperat este în valoare de 45.080 RON.
În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele probe:
- note de constatare ale organelor Gărzii financiare;
- situaţia facturilor emise către societatea inculpatului;
- raport de inspecţie fiscală şi decizia de impunere;
- declaraţia martorei A.A.M.;
- declaraţiile inculpatului prin care recunoaşte fapta.
În cursul judecăţii, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul, asistat de avocat ales, a solicitat instanţei ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform ar. 3201 C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.
Analizând probatoriul administrat în faza urmăririi penale, precum şi înscrisurile depuse de inculpat în cursul judecăţii, instanţa de fond a constatat că fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, infracţiune comisă în formă continuată.
Astfel, inculpatul, în calitate de asociat unic şi administrator al SC M. SRL Brateiu nu a înregistrat în contabilitate, cu ştiinţă, în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2010 un număr de 316 facturi de achiziţie de mărfuri, mărfuri care ulterior au fost valorificate, iar veniturile obţinute nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă, cauzându-se un prejudiciu bugetului de stat prin neplata impozitului pe profit, a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor şi a TVA-ului în cuantum de 66.864 RON.
Vinovăţia inculpatului a fost dovedită fără dubiu prin probele administrate în cauză, inclusiv cu declaraţiile de recunoaştere ale acestuia.
Partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Sibiu a evaluat cuantumul prejudiciului cu care s-a şi constituit parte civilă la 167.664 RON. În această sumă este inclusă şi suma de 100.800 RON, sumă ce reprezintă impozit pe dividende şi majorări de întârziere aferente. Diferenţa de 66.864 RON reprezintă impozit pe profit cu majorări de întârziere, TVA cu majorări de întârziere şi impozit pe veniturile microîntreprinderilor cu majorări de întârziere.
Instanţa a apreciat că în mod corect în rechizitoriu se arată că din această sumă de 167.664 RON trebuie scăzută suma de 21.784 RON reprezentând creanţe ale societăţii inculpatului faţă de stat (TVA de rambursat), dar şi suma de 100.800 RON, reprezentând impozit pe dividende şi majorări de întârziere aferente.
Dividendele reprezintă profitul net anual ce urmează a fi repartizat asociaţilor proporţional cu numărul de părţi sociale.
Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe dividende revine persoanei juridice odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi.
Din analiza balanţei de verificare existentă la dosarul de urmărire penală rezultă inexistenţa contului 457 Dividende de plată, ceea ce echivalează cu inexistenţa operaţiunii de plată a dividendelor către inculpat.
În consecinţă, instanţa a considerat cuantumul prejudiciului cauzat prin faptele inculpatului (evaziune fiscală în formă continuată) la 45.080 RON, aşa cum s-a apreciat şi în rechizitoriul parchetului.
Pe parcursul judecăţii, cu înscrisurile depuse la dosar inculpatul a dovedit că a achitat în favoarea statului prejudiciul în cuantum de 45.080 RON, astfel că acţiunea civilă exercitată de partea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Ca o consecinţă a respingerii acţiunii civile, instanţa de fond a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca V.S. şi a dispus restituirea către proprietarul său, respectiv inculpatul R.V.
Reţinând vinovăţia inculpatului, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Referitor la modalitatea de executare, a apreciat instanţa de fond că sunt îndeplinite în cauză condiţiile prev. de art. 81 C. pen., sens în care a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal prev. de art. 363 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi partea civilă D.G.F.P. Sibiu.
În apelul parchetului a fost criticată sentinţa penală pentru greşita aplicare a pedepsei complementare, în mod eronat s-a constatat prejudiciul acoperit integral, iar pedeapsa aplicată este prea blândă.
Partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 100.800 RON, reprezentând prejudiciu neachitat la bugetul de stat cu dobânzi şi penalităţi până la data plăţii.
Prin Decizia penală nr. 11 din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud. Sibiu împotriva Sentinţei penale nr. 194 din 26 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar penal nr. 3740/85/2011 şi, în consecinţă:
A desfiinţat sentinţa penală atacată sub aspectul modului de individualizare a pedepsei accesorii, a aplicării pedepsei complementare, precum şi cu privire la modul de soluţionare a laturii civile, şi rejudecând cauza în aceste limite:
A înlăturat dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen., în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare inculpatului R.V.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 346 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud. Sibiu şi, în consecinţă:
A obligat inculpatul R.V. să achite părţii civile diferenţa de 100.800 RON, reprezentând prejudiciu neachitat, cu dobânzi şi penalităţi până la data stingerii creanţei.
A menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş în data de 28 ianuarie 2011 asupra autoturismului marca V.S. cu număr de înmatriculare SB-XX-XXX.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile a cauzei, reţine Curtea de Apel Alba Iulia că inculpatul a achitat parţial prejudiciul cauzat, fapt pentru care a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 100.800 RON, diferenţă neachitată, cu dobânzi şi penalităţi până la data stingerii creanţei.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termenul legal prev. de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul R.V. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei aplicări a disp. art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară, în condiţiile în care pedeapsa principală aplicată este mai mică de 2 ani.
Cu privire la latura civilă a cauzei, criticile formulate de inculpat se referă la greşita sa obligare la plata sumei de 100.800 RON, cu titlu de impozit pe dividende şi majorări de întârziere.
În susţinerea recursului, recurentul-inculpat invocă cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Critica adusă este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., cât şi din perspectiva disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că recursul declarat de inculpat este întemeiat doar cu privire la criticile formulate în raport de modul de soluţionare a laturii civile a cauzei.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost bine stabilită de instanţa de fond în urma unei analize atente şi obiective a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă, în mod corect reţinând instanţa de fond că sunt îndeplinite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Referitor la latura civilă a cauzei, apreciază Înalta Curte că instanţa de fond a soluţionat corect acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu în sensul respingerii acesteia.
Astfel, din lucrările dosarului rezultă că partea civilă A.N.A.F. s-a constituit parte civilă încă din faza de urmărire penală şi a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 167.644 RON.
La stabilirea acestei sume a fost inclusă şi suma de 100.800 RON, reprezentând impozit pe dividende şi majorări de întârziere aferente.
Diferenţa până la suma totală solicitată reprezintă impozit pe profit, majorări de întârziere, impozit venit microîntreprinderi.
În Raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 12 aprilie 2011 de A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu se menţionează că întrucât încasările aferente veniturilor obţinute, în sumă de 334.999 RON, nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă şi nici nu au fost depuse în conturi bancare, ci au fost însuşite direct de către asociatul unic al societăţii fără să existe niciun document în evidenţa contabilă care să ateste o intrare de numerar băneşti ca urmare a acestor vânzări, organul de inspecţie fiscală a concluzionat că suma reprezentând încasări din vânzarea mărfurilor a fost însuşită de asociatul unic al societăţii ca dividende cuvenite.
Reţine Înalta Curte că inculpatul nu datorează sumele solicitate de partea civilă în cuantum de 100.800 RON cu titlu de impozit pe dividende şi majorări de întârziere aferente, întrucât dividendele reprezintă profitul net rămas la sfârşitul anului şi care se distribuie acţionarilor societăţii proporţional cu numărul de acţiuni deţinute de fiecare în parte.
Cum din înscrisurile existente la dosar nu rezultă contul 457 care evidenţiază dividendele de plată, această situaţie echivalează cu inexistenţa plăţii dividendelor către inculpat şi drept consecinţă imposibilitatea obligării acestuia la plata sumei de 100.800 RON cu titlu de impozit pe dividende şi penalităţi aferente.
Deşi instanţa de apel a admis apelurile formulate de parchet şi partea civilă şi a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 100.800 RON nu a arătat însă motivele pentru care a dispus această soluţie. Nici în apelul parchetului nu sunt arătate motivele pentru care este criticată sentinţa fondului. Referitor la soluţionarea laturii civile, Înalta Curte apreciază, în mod corect, că instanţa fondului a reţinut că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat statului în sumă de 45.080 RON şi a respins acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal referitor la suma de 100.800 RON.
Ca urmare a adoptării acestei soluţii se impune şi ridicarea măsurii sechestrului asigurator aplicat asupra autoturismului V.S. cu nr. de înmatriculare SB-XX-XXX, aşa cum de altfel, în mod legal, a procedat instanţa de fond.
Criticile formulate de inculpat referitoare la pedeapsa complementară nu sunt întemeiate.
Având în vedere cuantumul pedepsei aplicate, instanţa de apel a înlăturat pedeapsa complementară aplicată inculpatului faţă de disp. art. 65 alin. (1) C. pen., care stabilesc faptul că pedeapsa complementară poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani.
Este adevărat că instanţa de apel a schimbat conţinutul pedepsei accesorii interzicând inculpatului şi dreptul de a ocupa o funcţie de natura celei de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, însă Înalta Curte apreciată că soluţia dispusă de instanţa de prim control judiciar este corectă cât timp inculpatul R.V. s-a folosit de calitatea de administrator la săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Faţă de toate argumentele prezentate, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat, va casa decizia penală numai cu privire la latura civilă a cauzei şi va menţine dispoziţiile din sentinţă privind soluţionarea laturii civile.
Va reţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva Deciziei penale nr. 11/A din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Casează decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi menţine dispoziţiile din Sentinţa penală nr. 194 din 26 octombrie 2011 a Tribunalului Sibiu privind soluţionarea laturii civile.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1971/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 20/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
