ICCJ. Decizia nr. 2010/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

Prin sentința penală nr. 390 din 03 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza disp. art. 20 rap. la art. 174 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

în baza disp. art. 65 - 66 C. pen., s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

în temeiul disp. art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., a cărei executare s-a suspendat conform art. 71 alin. (5) C. pen.

în baza disp. art. 861alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se termen de încercare de 2 ani, la care s-a adăugat cuantumul pedepsei aplicate de 4 ani închisoare.

în baza disp. art. 863C. pen., s-a dispus obligarea inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen., respectiv: să se prezinte lunar, în fiecare zi de vineri, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Totodată, în baza art. 863alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte și obligația de a nu intra în legătură cu părțile civile A.M., atât la domiciliul din București, strada T.D., cât și la reședința din comuna L. și A.F., la domiciliul din București, Șoseaua C., respectiv la reședința din comuna L.

De asemenea, s-a atras atenția inculpatului asupra disp. 864 C. pen. rap. la art. 83 C. pen.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore din data de 04 septembrie 2009.

în latură civilă, au fost admise, în parte, acțiunile formulate de părțile civile A.M. și A.F., dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumelor de 1.200 euro în echivalent lei la cursul de la data plății efective, 3.900 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile ocazionate cu spitalizarea și refacerea sănătății părții vătămate A.C. și 10.000 RON reprezentând daune morale, către partea civilă A.F., precum și la plata sumelor de 1.400 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile ocazionate cu îngrijirea părții vătămate și la 10.000 RON daune morale, către partea civilă A.M.

Conform disp. art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 313 din Legea nr. 59/2006, inculpatul a fost obligat și la plata sumei de 57.562,78 RON reprezentând cheltuieli efectuate cu spitalizarea părții vătămate în perioada 11 iulie - 31 august 2009 către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București și a celei de 2.260,65 RON, cu același titlu, către partea civilă Spitalul de Urgență E. București, sume ce s-a dispus a fi reactualizate la data plății efective, luându-se, de asemenea, act că Spitalul Orășenesc T. nu s-a constituit parte civilă.

Totodată, s-a respins cererea formulată de părțile civile privind instituirea sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 1150/P/2009 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P.I. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., constând în aceea că la data de 11 iulie 2009, pe fondul unui conflict mai vechi legat de hotarul dintre proprietăți, a aplicat numitului A.C. în vârstă de 77 de ani, mai multe lovituri cu o bâtă la nivelul capului și corpului, cauzându-i acestuia pe lângă fracturi costale și avulsia unor dinți, un traumatism cranian, cu multiple linii de fractură la nivelul oaselor craniului și care i-au pus viața în pericol.

S-a apreciat că sub aspect subiectiv, intenția inculpatului este dovedită de forța loviturilor și zonele în care au fost aplicate, lovituri care au și pus în primejdie viața victimei, precum și împrejurarea că, după ce victima își pierduse cunoștința, i-a mai aplicat o lovitură puternică în zona capului. Din această perspectivă, s-a relevat că avizul dat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L în privința raportului de nouă expertiză medico-legală referitor la victimă, precizează că "în privința mecanismelor de producere a leziunilor cranio-cerebrale, pe lângă lovirea repetată cu corp dur, este probabilă și lovirea cu corp dur a capului fixat pe un alt plan, aspect motivat de biopolaritatea leziunilor temporo-parietale".

Situația de fapt reținută în actul de acuzare a fost stabilită pe baza următorului probatoriu: rezoluție preluare procuror general; rezoluție începere urmărire penală; rezoluție reunire cauze; ordonanțe declinare; referat declinare; telex eveniment; xerocopii procese-verbale încheiate de către I.P.J. Dâmbovița; xerocopie declarație olografă A.C.; xerocopie declarație olografă P.I.; plângere A.C.; proces-verbal P.C.A Ploiești; procese-verbale al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție; ordonanță punere în mișcare A.P; cazier judiciar P.I.; declarație olografă P.I.; declarație inculpat P.I.; declarație martor A.F.; declarație martor A.M.; declarație martor P.E.; declarație P.V.; declarație martor S.I.; declarație G.I.; declarație martor N.F.; declarație martor G.O., declarație martor C.D.; declarație martor C.D.; declarație martor S.G.; declarație martor S.E.; proces-verbal C.F.L și planșă foto; procese-verbale P.T. Dâmbovița; aviz medico-legal și nouă expertiză A.C.; adresă înaintare și foaie de observație clinică a lui A.C. emisă de Spitalul Clinic de Urgență E.; xerocopie scrisoare medicală Spitalul Clinic de Urgență București; acte medicale A.C.; adresă și constatări medico-legale A.C.; dovada predare-ridicare; dovadă restituire; rezoluție dispunere constatare balistică; proces-verbal I.G.P.R; xerocopii documente proveniență pistol; adresă și raport constatare balistică; adresă și rapoarte constatare medico-legală A.M. și A.F.; acte solicitare autorizație percheziție; autorizație și proces-verbal percheziție; aviz medico-legal P.E.; raport expertiză medico-legală P.E.; avize medico-legale P.I. și P.E.; corespondență și xerocopii acte medicale; declarație P.E.; xerocopie certificat medico-legal P.E.; declarație P.I.; xerocopie certificat medico-legal P.I.; xerocopii acte medicale P.I. și P.E. și proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

Pe parcursul cercetării judecătorești, partea vătămată A.C. a decedat, fiind depus certificatul de deces eliberat de Consiliul Local al sectorului 2 București, fiind introduși în proces moștenitorii defunctului, respectiv A.M., soție supraviețuitoare și A.F. (fiică), care s-au constituit părți civile în cauză potrivit declarațiilor aflate la filele dosarului.

A fost audiat inculpatul, declarație aflată la dosar și martorii din acte C.D., N.F., P.E., S.I.D., G.I., G.O., C.D., iar pe latură civilă, martora S.E., propusă de părțile civile.

în privința audierii martorei S.G., prima instanță a luat act că părțile civile au renunțat la audierea acesteia, aspect ce rezultă din încheierea de ședință de la termenul din 4 iulie 2011.

La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: memoriu adresat Primului Procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari de părțile civile, proces-verbal din 27 aprilie 2011 întocmit de Poliția comunei L., însoțit de proces-verbal de sesizare din oficiu, relațiile comunicate de I.P.J. Dâmbovița din care rezultă că cei doi cetățeni moldoveni care au fost prezenți la incident nu au putut fi identificați, relațiile comunicate de I.P.J. Dâmbovița, din care rezultă că în 27 mai 2011, s-a primit un apel la 112, formulat de A.F., care a sesizat că P.I. și P.E. au amenințat cu acte de violență, fișă de intervenție la evenimentul semnalat prin 112, documentație de autorizație construcții L., proprietar P.E. și investitor P.I., comuna L., memoriu tehnic, plan de situație, cheltuieli și rețete medicale și bonuri motorină, depuse de A.F. pe latură civilă, care însumează 3.900 RON.

La solicitarea părților, Institutul Național de Medicină Legală a înaintat raportul de constatare medico-legală necropsie nr. GG/2010 întocmit de D.G.P.M.B, secția omoruri, aflat la dosar, din care rezultă că moartea numitului A.C. a fost nonviolentă și nu dețin elemente medico-legale obiective care să permită stabilirea unei legături de cauzalitate între politraumatismul din 11 iulie 2009 și decesul survenit la 7 octombrie 2010.

Pe parcursul cercetării judecătorești, partea civilă A.F. a formulat cerere de extindere a procesului penal împotriva lui P.I., P.E. și P.V., solicitând a fi cercetați și pentru alte fapte, respectiv pentru art. 193, 217 și 220 C. pen., cerere care a fost respinsă de prima instanță la termenul de judecată din 28 octombrie 2011, cu motivarea că din actele și lucrările dosarului rezultă că partea civilă a formulat deja plângere pentru infracțiunile menționate, care a fost înaintată spre soluționare organelor abilitate.

în cauză, s-a formulat cerere de constituire de parte civilă de Spitalul Clinic de Urgență București pentru suma de 57.562,78 RON, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părții vătămate în perioada 11 iulie - 31 august 2009.

Totodată, partea civilă Spitalul de Urgență E. București a solicitat suma de 2.260,65 RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată părții vătămate A.C.

Prima instanță a reținut că Spitalul Orășenesc T. a formulat cerere în care arată că nu se constituie parte civilă în prezenta cauză.

S-au depus note scrise de către inculpat prin apărător din oficiu, aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin coroborarea întregului material probator administrat atât la urmărirea penală, cât și în fața instanței, Tribunalul a constatat săvârșirea faptei de către inculpat, vinovăția acestuia, încadrarea juridică legală și temeinică a faptei comise fiind aceea dată în dispozițiile art. 20 rap. la art. 174 C. pen., conform rechizitoriului.

în fapt, s-a reținut că familiile A. și P. se învecinează cu proprietățile case și terenuri aferente în localitatea L., iar pe fondul neînțelegerilor legate de stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți, care a generat numeroase litigii civile și plângeri penale, în ziua de 11 iulie 2009, în jurul orelor prânzului, soții A.C. și M. au efectuat o lucrare de reparații la imobilul pe care-l stăpânesc în zona de vecinătate a hotarului, respectiv la peretele din spatele casei lor, situat în partea dinspre curtea imobilului familiei P.

Neînțelegerile legate de linia de hotar au la bază amplasarea acesteia la o distanță de 63 cm. de-a lungul zidului amintit în opinia familiei A., respectiv la 50 cm. de perete, potrivit convingerii membrilor familiei P., fapt pentru care, nici în prezent nu există gard pe linia de hotar din dreptul peretelui din spatele casei familiei A., nefiind îngrădită trecerea dintr-o curte în cealaltă.

Pentru a-și impune punctul de vedere, inculpatul P.I. își parca autoutilitara chiar pe linia de hotar, pe care o considera el ca fiind corectă și atrăgea atenția persoanelor care se deplasau în spatele casei familiei A., să nu calce pe terenul proprietatea mamei sale, ci să se limiteze exclusiv la fâșia de 50 cm.

Această atitudine a stat și la baza declanșării incidentului din 11 iulie 2009, când partea vătămată A.C., împreună cu martorii S.I.D. și G.I., tencuiau peretele din spatele casei.

Martorii efectuau lucrările propriu-zise, iar partea vătămată îi asista, adunând cu o lopată molozul creat de muncitori și îngrijindu-se ca aceștia să nu depășească fâșia de 63 de cm. din spatele casei. După apariția la domiciliu a inculpatului, acesta a început să atragă atenția martorilor că îi încalcă proprietatea și pe fondul discuțiilor contradictorii, partea vătămată i-a solicitat să nu îi insulte muncitorii și să-i lase să-și facă treaba, însă inculpatul a deschis portiera autoutilitarei de unde a luat un obiect contondent de forma aproximativă a unei bâte de baseball, care avea și luciri de metal, cu care l-a lovit pe A.C. cu putere în cap, acesta căzând inconștient la pământ.

în apărarea victimei, au sosit soția acestuia A.M. și fiica sa, A.F., care se îndreptaseră înspre spatele casei din momentul când au auzit discuțiile în contradictoriu. în ajutorul inculpatului a venit și mama sa, P.E. și din acest moment s-a creat o busculadă între membrii celor două familii în care inculpatul a aplicat lovituri de bâtă și pumni, iar A.M. și A.F. se apărau cu brațele și cu unelte agricole, încercând, totodată, să-l atragă, împreună cu martorii, în curtea lor, pe A.C. După ce corpul inert al victimei a fost tras pe o grămadă de nisip din curtea familiei A., iar martorii sunau de pe telefoanele mobile la 112, inculpatul s-a apropiat de acesta și i-a mai aplicat o lovitură puternică cu bâta în față, provocându-i printre alte leziuni, avulsia unor dinți.

Imediat după incident, partea vătămată A.C. a fost transportată cu ambulanța la Spitalul din orașul T., de unde a fost dusă la scurt timp la Spitalul de Urgență F. din București, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral cu multiple linii de fractură craniană, leziuni cerebrale difuze, traumatism facial cu avulsii dentare și traumatism toracic, cu fracturi costale.

Pe baza raportului de nouă expertiză medico-legală nr. RR/2009 întocmit de I.N.M.L, s-a reținut că leziunile traumatice cranio-cerebrale au pus în primejdie viața victimei și pentru vindecarea lor au fost necesare 70-80 zile de îngrijiri medicale.

în cursul agresiunii și soției victimei, A.M., i-au fost cauzate leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare 7-8 zile de îngrijiri medicale, aceasta fiind lovită și de P.I., dar și de mama acestuia, cu o greblă în cap. Fiicei victimei, A.F., i-au fost cauzate leziuni care nu au necesitat îngrijiri medicale.

Tribunalul a reținut că apărările inculpatului invocate atât pe parcursul urmării penale, cât și al cercetării judecătorești, în sensul că ar fi fost provocat de către partea vătămată, care l-a lovit de 7-8 ori cu o lopată și i-a zis să părăsească curtea întrucât nu este proprietar și că mama sa, P.E. a venit în ajutorul lui, la rândul ei fiind și ea agresată fizic, având leziuni care au necesitat 35-45 de zile îngrijiri medicale, nu au corespondent real în materialul probator și nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă, declarațiile martorilor audiați evidențiind că inculpatul, la solicitările părții vătămate de a-i lăsa muncitorii să-și facă treaba, a deschis portiera autoutilitarei și a luat o bâtă de baseball, cu care a lovit pe partea vătămată cu putere în cap, acesta căzând inconștientă la pământ.

S-a reținut, totodată, că însuși unul din martorii audiați care se află în relații de rudenie cu familia P. confirmă această situație de fapt.

Prima instanță a înlăturat și apărarea invocată de inculpat, în sensul că după ce a fost lovită, partea vătămată s-a ridicat din nou și a încercat să-l lovească, cu motivarea că din actele medicale rezultă gravitatea leziunilor cauzate de prima lovitură, când partea vătămată s-a aflat într-o stare precomatoasă.

în privința constatărilor medico-legale privind leziunile cauzate inculpatului și mamei acestuia, Tribunalul a reținut că din probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile personalului medical de pe ambulanțele care i-a dus la spital, a medicului C.D., care se afla la camera de gardă, rezultă că acestea au fost minore, au apărut în condiții de autoapărare, iar traumatismul cranio-facial constatat la P.I. era preexistent incidentului.

Inculpatul a mai susținut în apărare că A.F. ar fi tras două focuri de armă în direcția sa și a mamei sale, însă prima instanță a reținut că această susținere nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă întrucât, într-adevăr, fiica părții vătămate posedă un pistol cu gloanțe neletale, însă nu a fost folosit la data de 11 iulie 2009.

Tot în acest sens, s-a reținut ca fiind relevantă declarația martorei N.F., care a arătat că fratele său ar fi folosit la o altă dată o petardă pentru ca membrii familiei P. să poată afirma că fiica victimei ar fi tras asupra lor.

Drept urmare, Tribunalul a reținut că situația de fapt expusă mai sus rezultă din materialul probator administrat la urmărirea penală, respectiv: rezoluție preluare procuror general; rezoluție începere urmărire penală; rezoluție reunire cauze; ordonanțe declinare; referat declinare; telex eveniment; xerocopii procese-verbale încheiate de către I.P.J. Dâmbovița; xerocopie declarație olografă A.C.; xerocopie declarație olografă P.I.; plângere A.C.; proces-verbal P.C.A Ploiești; procese-verbale al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție; ordonanță punere în mișcare A.P; cazier judiciar P.I.; declarație olografă P.I.; declarație inculpat P.I.; declarație martor A.F.; declarație martor A.M.; declarație martor P.E.; declarație P.V.; declarație martor S.I.; declarație G.I.; declarație martor N.F.; declarație martor G.O., declarație martor C.D.; declarație martor C.D.; declarație martor S.G.; declarație martor S.E.; proces-verbal C.F.L. și planșă foto; procese-verbale P.T. Dâmbovița; aviz medico-legal și nouă expertiză A.C.; adresă înaintare și foaie de observație clinică a lui A.C. emisă de Spitalul Clinic de Urgență E.; xerocopie scrisoare medicală Spitalul Clinic de Urgență București; acte medicale A.C.; adresă și constatări medico-legale A.C.; dovada predare - ridicare; dovadă restituire; rezoluție dispunere constatare balistică; proces-verbal I.G.P.R.; xerocopii documente proveniență pistol; adresă și raport constatare balistică; adresă și rapoarte constatare medico-legală A.M. și A.F.; acte solicitare autorizație percheziție; autorizație și proces-verbal percheziție; aviz medico-legal P.E.; raport expertiză medico-legală P.E.; avize medico-legale P.I. și P.E.; corespondență și xerocopii acte medicale; declarație P.E.; xerocopie certificat medico-legal P.E.; declarație P.I.; xerocopie certificat medico-legal P.I.; xerocopii acte medicale P.I. și P.E. și proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, ce se coroborează cu declarațiile părților vătămate, constituite părți civile, declarațiile inculpatului și ale martorilor și înscrisuri, administrate pe parcursul cercetării judecătorești.

Prima instanță a apreciat că împrejurările faptei mai sus descrise, cât și verificarea, analizarea și valorificarea probelor administrate, conform art. 63, 69, 75 C. proc. pen., relevă că inculpatul P.I., în data de 11 iulie 2009, pe fondul unui conflict mai vechi legat de hotarul dintre proprietăți, a aplicat vecinului său A.C., mai multe lovituri cu o bâtă la nivelul capului și corpului, cauzându-i acestuia pe lângă fracturi costale și avulsia unor dinți, un traumatism cranian, care i-au pus viața în pericol, așa cum rezultă din actele medico-legale, prevăzând rezultatul periculos al acțiunii sale, neurmărindu-l, dar riscând producerea lui, așa încât infracțiunea comisă de acesta este cea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, prima instanță a reținut dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol extrem de ridicat al faptei săvârșite, împrejurările comiterii acesteia, situația inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o comportare bună înainte de săvârșirea faptei, atitudinea cooperantă pe parcursul desfășurării procesului penal, de recunoaștere a faptei, toate acestea justificând aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) din același Cod.

Reținând că de la data comiterii infracțiunii, 11 iulie 2009 și până la soluționarea cauzei, a trecut o perioadă lungă, iar executarea pedepsei aplicată prin privare de libertate poate constitui o măsură excesivă în raport de ansamblul circumstanțial, real și personal al cauzei, Tribunalul a apreciat că se poate acorda eficiență dispozițiilor art. 52 C. pen., procesul de reeducare și prevenire a săvârșirii de fapte penale fiind mai eficient în cazul inculpatului prin dispunerea unei modalități de executare a pedepsei neprivative de libertate, obligându-l în acest fel să-și reconsidere atitudinea față de valorile sociale încălcate, să înțeleagă gravitatea faptei săvârșite, urmând a-și îndrepta comportamentul pe viitor în sensul evitării unor astfel de incidente cu consecințe deosebit de grave.

Pentru aceste considerente, prima instanță a aplicat inculpatului dispozițiile art. 861, 862, 863 alin. (1) lit. a), b), c), d) C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare inculpatul fiind obligat să se supună măsurilor de supraveghere stabilite de lege, respectiv: să se prezinte lunar, în fiecare zi de vineri, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, precum și informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Totodată, Tribunalul a pus în vedere inculpatului să nu intre în legătură cu părțile civile A.M. și A.F., la domiciliile din București, cât și la reședința din comuna L., județul Dâmbovița.

Potrivit dispozițiilor art. 864C. pen. rap. la art. 83 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra posibilității revocării sub supraveghere a executării pedepsei, în sensul că dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o condamnare definitivă, chiar după expirarea acelui termen, Tribunalul va dispune executarea în întregime a pedepsei care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii interzise inculpatului, respectiv cele prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., apreciindu-se că, în raport de fapta săvârșită, nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore din 04 septembrie 2009.

în soluționarea laturii civile a cauzei, prima instanță a constatat că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., însă nu există legătură de cauzalitate între traumatismul provocat părții vătămate la data de 11 iulie 2009 și decesul acesteia, astfel cum a rezultat din raportul de necropsie, motiv pentru care a admis în parte acțiunea civilă, în sensul obligării inculpatului către părțile civile la plata despăgubirilor materiale în limita dovedirii lor, ce incumbă în exclusivitate părților civile.

S-a motivat că au fost avute în vedere declarațiile părților vătămate, constituite părți civile, A.M. și A.F., declarația martorei S.E., audiată pe latură civilă și înscrisurile depuse la dosarul cauzei care atestă cheltuielile suportate pentru refacerea sănătății părții vătămate, dispunând obligarea inculpatului către partea civilă A.F. la plata sumei de 1.200 euro, echivalent în lei la cursul de la data plății efective (12 săptămâni, câte 100 euro/săptămână, suma achitată pentru refacerea sănătății părții vătămate și asistenței medicale care se deplasa la domiciliul acesteia) și la 3.900 RON (reprezentând chitanțe, rețete medicale, bonuri de motorină), aflate la dosar.

Totodată, s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă A.M. a sumei de 1.400 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate cu îngrijirea părții vătămate, așa cum rezultă din declarația acesteia, aflată la dosar, prin care arată că a angajat o femeie pe o perioadă de 2 săptămâni de zile, ce a fost plătită cu câte 100 RON/ zi, restul cheltuielilor nefiind dovedite.

De asemenea, prima instanță a constatat că prin decesul victimei, părțile civile au suferit o mare pierdere (soț și tată), apreciindu-se ca fiind justificate cererile formulate de acestea privind acordarea daunelor morale, dispunând obligarea inculpatului la plata sumei de câte 10.000 RON, daune morale către fiecare parte civilă.

Luându-se act că Spitalul Clinic de Urgență București și Spitalul de Urgență E. București s-au constituit părți civile, conform adreselor aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate, așa cum au fost solicitate.

Tribunalul a luat act că Spitalul Orășenesc T. nu s-a constituit parte civilă.

De asemenea, prima instanță a respins cererea formulată de părțile civile privind instituirea sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, reținând că nu s-a făcut dovada că acesta ar încerca să-și înstrăineze aceste bunuri pentru a se sustrage de la eventualele despăgubiri la care ar fi obligat, iar pe de altă parte, bunurile asupra cărora se solicită instituirea sechestrului judiciar aparțin mamei sale, P.E., inculpatul fiind învestitor, potrivit documentației de autorizare a construcției, eliberată de Primăria comunei L.

împotriva sentinței penale nr. 390 din 03 noiembrie 2011 au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, părțile civile A.M. și A.F. și inculpatul P.I., care au criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.

în apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a criticat sentința sub aspectul netemeiniciei acesteia, susținând că în mod greșit prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 C. pen., respectiv că de la data comiterii infracțiunii și până în prezent a trecut o perioadă lungă și a concluzionat greșit că privarea de libertate a inculpatului ar reprezenta o măsură excesivă în raport de ansamblul circumstanțial, real și personal al cauzei.

Totodată, a susținut că față de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care anterior a mai fost condamnat pentru infracțiuni de violență și atitudinea procesuală de negare a faptei reținute în sarcină, este total nejustificată coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței și, după înlăturarea circumstanțelor personale reținute în favoarea inculpatului, să se dispună aplicarea unei pedepse în limite legale și cu executare în regim de detenție.

Apelantele părți civile A.M. și A.F. au criticat sentința atât în latură penală, cât și în latură civilă pentru motivele arătate în scris și susținute cu ocazia dezbaterilor, susținând, în esență, că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, instanța manifestând clemență excesivă față de gravitatea faptei și persoana inculpatului, iar în latură civilă, s-a solicitat majorarea cuantumul despăgubirilor materiale și a daunelor morale, față de perioada îndelungată de spitalizare și complicațiile apărute în urma loviturilor aplicate la nivelul capului.

La rândul său, apelantul inculpat a criticat hotărârea instanței de fond pentru motivele arătate în scris, susținând că situația de fapt și vinovăția nu au fost stabilite pe baza unei aprecieri corecte și complete a probelor administrate, întrucât fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare față de atacul părții vătămate, al membrilor familiei acesteia și al muncitorilor, împrejurări în care a lovit victima provocând acesteia 70-80 de zile de îngrijiri medicale.

Totodată, a susținut că nu a acționat cu intenția de a ucide și, prin urmare, nu poate fi găsit vinovat pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, ci eventual a celei de vătămare corporală gravă, solicitând, din acest motiv, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Apelantul inculpat a criticat sentința și în latură civilă, susținând că în mod greșit a fost obligat la daune morale, întrucât din cuprinsul raportului de necropsie rezultă că moartea victimei a fost neviolentă, datorându-se ischemiei de miocard, în subsidiar arătând că acestea au fost stabilite în cuantum excesiv. în ședința publică din 21 decembrie 2012, inculpatul a înțeles să dea declarație în fața instanței de apel, ce a fost consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Prin decizia penală nr. 198 din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de părțile civile A.M. domiciliată în București, strada T.D. și A.F., domiciliată în București, Șoseaua C., împotriva sentinței penale nr. 390 din 03 noiembrie 2011a Tribunalului Dâmbovița.

A desființat, în parte, în latură penală, sentința în sensul că a înlăturat de la încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și a condamnat pe inculpatul P.I., domiciliat în comuna L., județul Dâmbovița, la pedeapsa de 5 ani închisoare.

A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 861- 864 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.I. împotriva aceleiași sentințe.

A obligat apelantul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Curtea de Apel, examinând sentința apelată, în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) și art. 378 C. proc. pen., a apreciat că aceasta este afectată de netemeinicie.

S-a constatat că pe baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, astfel cum au fost arătate anterior, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, din care rezultă că pe fondul unui conflict mai vechi, legat de hotarul dintre proprietăți, la data de 11 iulie 2009, inculpatul P.I. a aplicat părții vătămate A.C., în vârstă de 77 de ani, mai multe lovituri cu o bâtă la nivelul capului și corpului, cauzând acestuia pe lângă fracturi costale și avulsia unor dinți, un traumatism cranian, cu multiple linii de fractură la nivelul oaselor craniului și care i-au pus viața în pericol.

Ulterior, respectiv la data de 07 octombrie 2010, partea vătămată A.C. a decedat, astfel cum rezultă din certificatul de deces, eliberat de Consiliul Local sector 2 București, aflat la dosarul de fond.

S-a reținut că, potrivit raportului de noua expertiză medico-legală din 09 noiembrie 2009 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București, leziunile traumatice au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale, iar cele cranio-cerebrale au pus în primejdie viața victimei, în privința acestora din urmă concluzionându-se că au fost produse, cel mai probabil, prin lovire activă cu intensitate mare cu un corp dur, fără a se exclude posibilitatea lovirii repetate.

în continuare, s-a arătat că este posibil ca o parte dintre leziunile descrise la membre să se fi produs și prin comprimare digitală și o parte din excoriații prin lovire tangențială sau deplasare tangențială pe un plan dur rugos, exemplificând ca fiind printr-o mișcare tangențială la sol.

S-a mai reținut că acest raport a fost avizat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L. Mina Minovici București prin avizul din 13 noiembrie 2009, cu precizarea că, în privința mecanismelor de producere a leziunilor cranio-cerebrale, pe lângă lovirea repetată cu corp dur, este foarte probabilă și lovirea cu corp dur a capului fixat pe un alt plan, aspect motivat de biopolaritatea leziunilor temporo-parietale.

Concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală, astfel cum a fost avizat în privința mecanismului de producere a leziunilor cranio-cerebrale, s-a constatat că se coroborează întrutotul cu plângerea și declarațiile date de partea vătămată A.C., precum și cu declarațiile martorilor oculari G.I., S.I.D. și N.F., ale părților civile A.M. și A.F., din care rezultă împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, nefiind identificate elemente de natura celor la care se referă art. 44 C. pen. ori cele prev. de art. 73 alin. (1) lit. b) din același Cod, astfel că s-a reținut că, în mod just, prima instanță a înlăturat apărările invocate de inculpat vizând legitima apărare ori, eventual, starea de provocare.

în fapt, s-a reținut, așa cum au relatat partea vătămată, părțile civile și martorii oculari, că în data de 11 iulie 2009, în timp ce martorii executau lucrări de întreținere la peretele imobilului părții vătămate aflat în vecinătatea hotarului dintre părți, însă pe terenul victimei, după ce inculpatul a atras atenția lucrătorilor asupra încălcării dreptului său de proprietate, iar partea vătămată, verbal, a susținut legitimitatea acțiunilor acestora, inculpatul s-a deplasat la autovehiculul său, parcat pe linia de hotar, din interiorul căruia a luat un obiect dur, apreciat de victimă ca fiind chiar din metal, cu care a aplicat părții vătămate o lovitură în zona capului, în urma căreia aceasta și-a pierdut cunoștința. în timp ce victima se afla căzută la pământ, a fost lovită din nou, pe tot corpul și la cap.

S-a mai reținut că, ulterior, partea vătămată, ajutată de membrii familiei sale și martori și care se afla în stare precomatoasă, a fost dusă în curtea sa, anunțate organele de poliție, iar apoi transportată cu ambulanța la spitalul din orașul T. și, la scurt timp, internată în unități spitalicești din București până în septembrie 2009, potrivit înscrisurilor aflate la dosar.

S-a constatat că este real faptul că inculpatul a depus un certificat medico-legal din conținutul căruia rezultă că la data examinării a prezentat leziuni traumatice ce s-ar fi putut produce prin lovire cu corp dur și pot data din ziua incidentului, însă în raport de natura și gravitatea acestora, respectiv plăgi contuze multiple și excoriații, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare stabilite ca fiind de 8-9 și zona în care au fost constatate, respectiv la nivelul membrelor superioare și al feței, se impune concluzia, la care a ajuns și instanța de fond, că ele sunt rezultatul acțiunilor în care a fost implicat, însuși inculpatul făcând vorbire imediat după incident că a fost lovit la mâini.

Tot astfel, s-a concluzionat asupra leziunilor produse numitei P.E., mama inculpatului, întrucât din probatoriile administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea expusă anterior, existând însă posibilitatea ca între membrii familiilor părților să se fi produs acte de agresiune reciprocă, de vreme ce și rudele victimei, soția, respectiv fiica, au prezentat, la rândul lor, leziuni de violență, conform certificatelor medicale eliberate.

Drept urmare, reținând că situația de fapt, împrejurările comiterii infracțiunii și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de prima instanță, s-a apreciat că în mod temeinic și legal s-a concluzionat că acesta este responsabil, în condițiile legii penale, de comiterea tentativei la infracțiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen. și aceasta deoarece, deși victima a decedat pe parcursul procesului, raportul de constatare medico-legală necroptică nr. KK/2010 întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici București a concluzionat că moartea acesteia a fost neviolentă.

Prin urmare, toate criticile vizând aspectele analizate au fost privite ca nefondate, apelul declarat de inculpat fiind, pentru aceste motive, nefondat.

Referitor la cererea formulată de apelantul inculpat vizând greșita încadrare juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor, în opinia sa, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, Curtea de Apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

Astfel, s-a reținut că, așa cum rezultă din probele administrate pe parcursul procesului, inclusiv cu ocazia audierii în apel, deși inculpatul contestă vinovăția sa în privința infracțiunii pentru care a fost condamnat, a recunoscut că a lovit victima, folosind obiectul reținut în actul de sesizare și de către instanța de fond, susținând însă că nici un moment nu a avut intenția suprimării vieții acesteia.

A fost avut în vedere că atât în doctrina de specialitate, cât și în practica judecătorească, s-a stabilit că ceea ce face deosebirea între infracțiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. și cea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) din același Cod, sunt aspectele legate de natura corpului contondent, intensitatea loviturilor și mai ales zona în care acestea au fost aplicate, cu probele administrate în cauză făcându-se pe deplin dovada că mijlocul folosit, respectiv o bâtă din lemn, avea aptitudinea, în cazul folosirii, de a suprima viața unei persoane.

în plus, s-a reținut că aplicarea a cel puțin două lovituri în zona craniană, de intensitate sporită, una în condițiile în care partea vătămată era căzută la pământ, converg la concluzia, la care a ajuns și instanța de fond, că fapta comisă întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, iar nu pe cele ale infracțiunii de vătămare corporală gravă.

Sub aspect subiectiv, așa cum în mod corect a reținut și Tribunalul, s-a constatat că, deși inculpatul nu a acționat cu intenție directă, întrucât nu a urmărit suprimarea vieții victimei, a acceptat posibilitatea producerii ei, mai ales că după ce a aplicat o primă lovitură acesteia și a văzut-o căzută la pământ, a lovit-o încă o dată, cunoscând că partea vătămată este în vârstă de 77 de ani, motiv pentru care s-a concluzionat că, atât din punct de vedere obiectiv, dar și subiectiv, fapta comisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen.

în ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea de Apel a apreciat că prima instanță a evaluat în mod parțial corespunzător criteriile cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) și a aplicat o pedeapsă care, în cuantumul și modalitatea de executare, nu este de natură să răspundă exigențelor cerute de art. 52 C. pen., respectiv de a constitui o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Astfel, a rezultat fără dubiu din înscrisurile medicale aflate la dosarul cauzei că fapta comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social sporit, pe de o parte, prin prisma relațiilor sociale importante protejate prin normele cuprinse în art. 174 C. pen., respectiv dreptul la viață, limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, închisoarea de la 10 la 20 de ani și consecințele produse asupra victimei, respectiv leziuni traumatice constatate la nivelul cutiei craniene, dar și pe restul corpului, pentru a căror vindecare au fost necesare 70-80 de zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, s-a reținut că, deși inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, nu poate fi ignorată împrejurarea că anterior a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni cu violență asupra membrilor familiei părții vătămate, așa încât, deși în privința acestora a intervenit reabilitarea de drept, existența lor reliefează comportamentul agresiv al inculpatului, care pentru motive ce exced normelor de bună vecinătate ce ar trebui să existe între oameni, cu atât mai mult cu cât în cauză situația generatoare a conflictului fusese soluționată pe cale judecătorească, a ales, sfidând hotărârea pronunțată să-și facă dreptate, folosind violența împotriva unei persoane în vârstă, aflată practic în imposibilitatea de a se apăra.

De asemenea, s-a reținut că nu lipsită de importanță este și situația, recunoscută de altfel și de inculpat, asupra perpetuării conflictului legat de hotarul despărțitor al celor două proprietăți pe o durată relativ îndelungată de timp, așa încât s-a constatat că, chiar dacă de la data comiterii infracțiunii impactul asupra membrilor colectivității ar putea fi apreciat ca fiind diminuat, acest lucru nu poate fi luat în considerare în favoarea inculpatului, prin reținerea de circumstanțe atenuante și mai ales prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în opinia Curții de Apel pedeapsa stabilită de prima instanță nefiind suficientă pentru atingerea scopului preventiv-educativ și sancționator.

Ca atare, constatând că sub acest aspect, atât apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cât și cel al părților civile sunt fondate, în temeiul disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel le-a admis și, după desființarea în parte a sentinței și înlăturarea de la încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen. a dispozițiilor prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă în cuantum corespunzător, în regim privativ de libertate, înlăturând, pe cale de consecință, aplicarea disp. art. 861- 864 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

în ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea de Apel a apreciat că instanța de fond a evaluat în mod corespunzător probatoriile administrate în cauză în raport de dispozițiile cuprinse în art. 14 alin. (3) lit. b), art. 15 și art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ., atât în privința daunelor materiale cât și al daunelor morale.

S-a reținut că inculpatul P.I. se face vinovat de săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, că între fapta comisă de acesta și leziunile produse victimei există legătură directă de cauzalitate, că partea vătămată A.C. s-a constituit parte civilă încă din timpul urmării penale cu suma de 1 milion euro, însă urmare intervenirii decesului acesteia, acțiunea a fost continuată de moștenitorii legali - A.M., soția supraviețuitoare și A.F., fiică, care au arătat în mod detaliat natura și întinderea daunelor materiale și morale pretinse de la inculpat.

S-a constatat, așa cum a reținut și instanța de fond, că având în vedere concluziile raportului de constatare medico-legală necroptică nr. KK/2010 întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici București, înscrisurile medicale aflate la dosarul cauzei și declarațiile martorilor audiați la cererea părților civile, acțiunile formulate de părțile civile sunt întemeiate, în parte, respectiv numai în ceea ce privește cheltuielile suportate pentru refacerea sănătății părții vătămate, inclusiv pentru asigurarea asistenței medicale la domiciliu, medic, medicamente, cheltuieli de transport, îngrijirea acesteia, toate în limita dovedirii lor, așa încât obligarea inculpatului la plata sumei de 1.200 euro, în echivalent în lei la cursul de la data plății efective și 3.900 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă A.F. precum și la plata sumei de 1.400 RON cu același titlu către A.M., sunt juste și nu se impune majorarea ori diminuarea cuantumului acestora.

Totodată, s-a apreciat că este justificată obligarea inculpatului la plata sumei de câte 10.000 RON cu titlu de daune morale întrucât, deși decesul s-a produs din cauze neviolente, este dincolo de orice dubiu că prin fapta sa, inculpatul a produs părții vătămate A.C. suferințe fizice și psihice de excepție, aceasta fiind internată de urgență în stare comatoasă ce a persistat pe parcursul mai multor zile și apoi a fost internată succesiv la Spitalul Clinic de Urgență București, respectiv Spitalul de Urgență E. pe o perioadă îndelungată de timp, și anume de la data incidentului, 11 iulie 2009 până la 11 septembrie 2009, timp în care a fost lipsită de posibilitatea desfășurării unei vieți și activități normale, inculpatul recunoscând că anterior agresiunii, victima avea o viață activă.

Prin urmare, nu a putut fi primită critica inculpatului în sensul că nu se justifică obligarea sa la daune morale întrucât cauza morții excede raportului de cauzalitate dintre faptă și rezultatul socialmente periculos, deoarece același raport de necropsie relevă că la examenul medico-legal al cadavrului au fost evidențiate modificări cerebrale sechelare concretizate în cicatrice gliala consecutivă unui politraumatism cu traumatism cranio-cerebral grav și traumatism cranio-facial din 11 iulie 2009, potrivit actelor medicale depuse la dosar, ce a necesitat intervenție chirurgicală, astfel că prejudiciul personal nepatrimonial încercat de victimă nu poate fi pus la îndoială.

Cu toate acestea, s-a apreciat că este nejustificată cererea părților civile de majorare a cuantumului acestor daune întrucât ceea ce interesează în cauză este măsura în care se justifică compensarea victimei unei infracțiuni în raport de fapta reținută în sarcina inculpatului, iar nu față de cauze ce nu pot fi imputate acestuia, raportul medico-legal de necropsie fiind clar în acest sens.

Ca atare, constatând că latura civilă a cauzei a fost soluționată în mod corespunzător, criticile invocate de părțile civile și inculpat au fost privite ca nefondate, așa încât, având în vedere și celelalte argumente anterior expuse, în temeiul disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, menținându-se în rest dispozițiile sentinței.

împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpatul P.I. și părțile civile A.F. și A.M.

Recursul inculpatului, care a vizat latura penală a cauzei, a fost fundamentat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., sens în care s-a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia, iar ca modalitate de executare a pedepsei, aplicarea dispozițiilor art. 861C. pen.

Recursurile părților civile au vizat atât latura penală, cât și latura civilă a cauzei, fiind fundamentate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 10, 17 și 14 C. proc. pen.

Cu prilejul concluziilor orale formulate în fața instanței, recurentele părți civile au precizat că nu mai susțin criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 10 C. proc. pen., ci doar pe cele care atrag incidența celorlalte două cazuri de casare invocate.

Astfel, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., s-a solicitat, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 174 C. pen., motivat de faptul că există o legătură de cauzalitate, chiar indirectă, între agresiunea inculpatului și decesul victimei.

în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., într-o teză subsidiară, în situația în care se va menține încadrarea juridică a faptei, s-a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

Sub aspectul laturii civile, s-a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor acordate în cauză.

înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa și pentru care a fost condamnat.

Analiza actelor dosarului relevă împrejurarea că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen.

Astfel, instanțele de fond și de apel au examinat cauza sub toate aspectele și, în baza probatoriilor administrate, au reținut că inculpatul P.I., în data de 11 iulie 2009, pe fondul unui conflict mai vechi legat de hotarul dintre proprietăți, a aplicat vecinului său A.C., mai multe lovituri cu o bâtă la nivelul capului și corpului, cauzându-i acestuia pe lângă fracturi costale și avulsia unor dinți, un traumatism cranian, care i-au pus viața în pericol, așa cum rezultă din actele medico-legale, prevăzând rezultatul periculos al acțiunii sale, neurmărindu-l, dar riscând producerea lui, așa încât infracțiunea comisă de acesta este cea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen.

în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, înalta Curte reține că aceasta a fost corect stabilită întrucât, deși victima a decedat pe parcursul procesului, din raportul de constatare medico-legală de necropsie nr. GG/2010 întocmit în cauză, a rezultat că moartea numitului A.C. a fost nonviolentă și nu sunt deținute elemente medico-legale obiective care să permită stabilirea unei legături de cauzalitate între politraumatismul din data de 11 iulie 2009 și decesul survenit la data de 7 octombrie 2010.

Față de aceste considerente, se constată că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen. și, pe cale de consecință, critica recurentelor părți civile circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., se privește ca fiind neîntemeiată.

în ceea ce privește criticile formulate atât de către recurentul inculpat, cât și de către recurentele părți civile, fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite.

Se reține în acest sens că, în speță, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanța de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.

înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Existența uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. în această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

în prezenta cauză, înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea recurentului inculpat, cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică și legală, circumstanțele personale ale inculpatului fiind avute în vedere cu prilejul aplicării sancțiunii.

Pe de altă parte, nici solicitarea recurentelor părți civile, în sensul majorării cuantumului pedepsei, nu se privește ca fiind întemeiată, înalta Curte reținând în acest sens că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de apel se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenție, fiind, de asemenea, corect stabilită, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru reținerea dispozițiilor art. 861C. pen.

în legătură cu criticile formulate de recurentele părți civile sub aspectul laturii civile a cauzei, înalta Curte constată că și acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., obiectul acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părții vătămate, iar potrivit art. 998, 999 C. civ., răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției. Prejudiciul constă în consecințele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de inculpat, acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce privește existența sa și posibilitățile de evaluare. Mai trebuie reținut că prejudiciul cert este atât cel actual, adică deja produs, cât și cel viitor, care este sigur că se va produce și este susceptibil de evaluare, însă nu și prejudiciul eventual.

în cazul infracțiunilor care au avut ca urmare vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori decesul victimei, există posibilitatea reparării prin echivalent a prejudiciului produs. Cu prilejul rezolvării laturii civile nu se pot acorda decât acele despăgubiri care rezultă în mod direct din acțiunea inculpatului calificată drept infracțiune și pentru care inculpatul este condamnat.

Stabilindu-se în sarcina inculpatului obligația de a repara prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii, în mod just s-a reținut că părțile civile A.F. și A.M. sunt îndreptățite la despăgubiri civile, cu titlu de daune materiale și morale.

Astfel, în cauză s-a făcut o analiză temeinică a probelor administrate, stabilindu-se corect și motivat întinderea prejudiciului cauzat efectiv părților civile prin infracțiunea săvârșită de inculpat, prin coroborarea datelor oferite de înscrisurile depuse și depozițiile martorilor audiați.

în ceea ce privește daunele materiale solicitate, înscrisurile depuse la dosar au oferit date cu privire la contravaloarea cheltuielilor (transport, medicamente etc.) efectuate de părțile civile pentru îngrijirea părții vătămate, astfel că în mod corect inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor materiale în limita în care acestea au fost dovedite.

în ceea ce privește daunele morale acordate, se reține că, în raport de criteriul gravității prejudiciului moral cauzat părților civile, dar și în raport de criteriul echității - în funcție de care indemnizația (despăgubirea) trebuie să fie rațională, echitabilă, încât să asigure efectiv o compensare suficientă, iar nu exagerată, a prejudiciului moral cauzat, instanța de fond, urmărind o justă și integrală desdăunare a acestora, a apreciat corect asupra cuantumului sumelor acordate cu acest titlu.

Această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. în acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care a fost afectată situația familială și socială a părții civile.

Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. Este adevărat că suferința pricinuită prin decesul prematur al unui membru al familiei (soț/tată) nu poate fi compensată prin nici o valoare materială, însă trebuie estimată de la caz la caz, în funcție de relațiile statornicite între membrii familiei, de interesul și grija manifestată de victimă în timpul vieții. în acest sens, se reține gradul de contribuție atât materială, cât și afectivă în cadrul familiei, neputându-se omite contextul în care victima și-a pierdut viața.

în cazul infracțiunilor contra persoanei, această evaluare, pentru a nu fi una subiectivă ori pentru a nu tinde spre o îmbogățire fără just temei, trebuie să se raporteze la suferințele fizice și morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin acțiunea ilicită a inculpatului, astfel cum sunt relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.

Raportat la argumentele și indiciile din care rezultă măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acțiunea exercitată de inculpat, înalta Curte constată că sumele stabilite de prima instanță cu titlu de daune morale reprezintă o apreciere echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.

în lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat și de recurentele părți civile apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu.

în baza acelorași dispoziții legale, recurentele părți civile au fost obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

← ICCJ. Decizia nr. 2144/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2081/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2010/2012. Penal