ICCJ. Decizia nr. 2050/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2050/2012
Dosar nr. 1478/90/2011
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 121 din 14 decembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 23/F din 13 februarie 2008 a Tribunalului Vâlcea formulată de revizuentul condamnat P.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 16 martie 2011, condamnatul P.A., a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 23/F/2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 4934/90/2007.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că hotărârea instanţei este nelegală şi netemeinică deoarece se sprijină pe prezumţiile rezultate din conţinutul mincinos al declaraţiilor martorilor cu care revizuentul se afla în relaţii de duşmănie şi care în mod concertat au dat declaraţii mincinoase la adresa revizuentului.
Din punct de vedere medico-legal nu s-a făcut o distincţie clasă între loviturile vechi şi cele din seara zilei de 16 nov.2007 întrucât victima obişnuia să bea singură şi prin alte localităţi cu alte persoane şi când ajungea la domiciliul comun avea lovituri şi urme de lovituri posibil căzături.
Mai arată revizuentul că, în cazul în care victima ar fi fost sănătoasă, loviturile din ziua de 16 noiembrie 2007 cu siguranţă nu ar fi condus la decesul său. În mod sigur cauzele ascunse ale vechilor sale lovituri pe care nu le cunoştea cât şi alte posibile cauze ascunse, au contribuit alături de loviturile ce i-au fost aplicate de revizuent la acest final tragic.
În drept, cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 393 şi art. 394 lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen.
S-a solicitat administrarea probei cu martori şi acte medicale.
Instanţa, analizând motivele invocate de revizuent, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele motive:
Prin sentinţa penală nr. 23/F/2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 4934/90/2007, inculpatul P.A. a fost condamnat la 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut că, în data de 16 noiembrie 2007, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a aplicat mai multe lovituri numitei T.G., inclusiv cu un cuţit, provocându-i decesul.
Apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins prin decizia penală nr. 44/A/2008 a Curţii de Apel Piteşti iar recursul formulat în cauză a fost respins prin decizia penală nr. 2114/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cererea de revizuire s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Potrivit acestui text de lege, revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei .
Este vorba despre erori esenţiale de fapt, care afectează hotărârea rămasă definitivă şi care nu pot fi probate decât ulterior, decât prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la momentul judecării cauze.
Tribunalul a reţinut că revizuentul nu a invocat un fapt sau împrejurare nouă, ci s-a referit, practic, la aceleaşi apărări ridicate în ciclul ordinar de judecată , deja cunoscute şi verificate de instanţele de judecată.
În esenţă, prin cererea adresată instanţei, s-a solicitat efectuarea unei noi analize a probatoriului administrat în cursul procesului finalizat cu condamnarea acestuia şi administrarea de alte probe.
Tribunalul a reţinut că cererea de revizuire nu poate fi fundamentată pe critici aduse probatoriului administrat cu ocazia soluţionării cauzei penale, inclusiv a modului de interpretare a acestuia, după cum nu poate avea la bază solicitarea administrării unor noi probe, întrucât s-ar ajunge la prelungirea sau reevaluarea materialului probator după pronunţarea unor hotărâri definitive.
Revizuentul a mai formulat cereri de revizuire invocând aceleaşi motive ca în prezenta cerere, ultima fiind soluţionată prin sentinţa penală nr. 132 din 22 septembrie 2010, în dosarul nr. 2198/90/2010, care a fost respinsă ca inadmisibilă.
Prin decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recursul în interesul legii formulat de Procurorul General, s-a stabilit că, cererile repetate de revizuire şi, respectiv, contestaţie la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora.
Tribunalul, având în vedere situaţia de fapt expusă mai sus precum şi Decizia pronunţată în interesul legii menţionată, obligatorie pentru instanţele judecătoreşti, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat P.A.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul condamnat, solicitând desfiinţarea sentinţei apelate şi, rejudecând cauza să se admită cererea de revizuire formulată, întrucât sentinţa de condamnare se întemeiază pe declaraţiile unor martori care nu au fost sinceri, aceştia aflându-se în relaţii de duşmănie cu el. De asemenea a mai arătat revizuentul că, din punct de vedere medico – legal nu s-a făcut distincţie între loviturile mai vechi ale victimei şi cele din seara zilei de 16 noiembrie 2007.
Prin decizia penală nr. 22/A din 15 martie 2012, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul P.A., apreciind că motivele invocate de revizuent în cerere, nu se regăsesc în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocat de revizuent, vizează ipoteza când s-au descoperit fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, dacă sunt de natură să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Solicitarea revizuentului de a se face distincţie între loviturile mai vechi şi cele din seara de 16 noiembrie 2007 ale victimei, nu constituie faptă şi împrejurare nouă, necunoscută instanţelor de judecată, în accepţiunea prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Deşi probele sunt fapte şi împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, ci vizează fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, dacă sunt de natură să dovedească netemeinicia hotărârii.
Totodată, pentru a fi incident cazul prevăzut la lit. b) al art. 394 C. proc. pen., infracţiunea de mărturie mincinoasă săvârşită de un martor trebuie să fie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, ceea ce în speţă nu s-a realizat.
Pe lângă cele expuse, în prezenta cauză nu s-a dovedit existenţa unor fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţe cu ocazia soluţionării dosarelor şi nici nu există date care să indice existenţa altor motive de revizuire, conform art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi rejudecând să se admită cererea de revizuire.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează:
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a solicitat administrarea probei testimoniale şi cu înscrisuri, în completarea probatoriului, apreciind totodată că hotărârea de condamnare este fundamentată pe declaraţiile mincinoase ale martorilor cu care se află în relaţii de duşmănie.
Verificând cererea de revizuire, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscută de instanţă la momentul judecăţii.
În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent urmăreşte, de fapt, redozarea pedepsei aplicate, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii – care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei – şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Referitor la afirmaţia recurentului cu privire la conţinutul mincinos al declaraţiilor martorilor cu care revizuentul se afla în relaţii de duşmănie, Înalta Curte constată că la dosar nu există dovezi în sensul celor afirmate pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen.
Ca atare, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală , cazul de casare prevăzut de art. 3859 pt. 172 C. proc. pen. nefiind incident în cauză.
În ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen. invocate de apărare în susţinerea motivelor de recurs, Înalta Curte nu la va examina întrucât în această fază nu se pot face apărări pe fondul cauzei, textele menţionate anterior vizând reindividualizarea pedepsei (pct. 14) şi respectiv, eroare gravă a instanţei cu consecinţa pronunţării unei hotărâri greşite de condamnare ( pct. 18).
Având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul P.A. împotriva deciziei penale nr. 22/ A din data de 15 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2049/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2051/2012. Penal → |
|---|
