ICCJ. Decizia nr. 2049/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2049/2012
Dosar nr. 75449/3/2011
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 83/A din 8 martie 2012 Curtea de Apel a respins, ca nefondat apelul declarat de revizuientul G.T.V. împotriva sentinţei penale nr. 34 din 17 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 34 din 17 ianuarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 208 din 15 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 179 din 04 august 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de condamnatul G.T.V.
Judecătorul fondului, analizând actele dosarului sub aspectul admisibilităţii cererii de revizuire, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 208 din 15 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Revizuientul a susţinut că după rămânerea definitivă a sentinţei penale menţionate au apărut fapte şi împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de către instanţa de judecată la soluţionarea cauzei, respectiv denunţul său pentru tragerea la răspundere penală a altor persoane, întemeiat pe disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi pe disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002.
În drept, condamnatul s-a prevalat de disp. art. 403 rap la art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen..
Judecătorul fondului şi-a argumentat soluţia considerând că denunţul la care se referă petentul în cererea sa nu poate duce la stabilirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, aşa cum cer expres dispoziţiile art. 394 alin. (2) C. proc. pen. ci, doar, la redozarea pedepsei, astfel că împrejurările noi vizate nu pot fi circumscrise cazului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În atare situaţie, nu poate fi cercetată pe fond cererea de revizuire, din această perspectivă petentul nefiind în ipoteza normei juridice la care s-a făcut referire.
Reiterând solicitările şi motivarea de la instanţa de fond, revizuientul condamnat G.T.V. a formulat apel împotriva sentinţei susmenţionate.
Curtea, în baza propriei evaluări a probatoriului cauzei şi în deplin acord cu instanţa fondului, şi-a însuşit punctul de vedere al primei instanţe şi, ca atare, vis-a-vis şi de motivul de apel invocat de revizuient, identic cu cel de la fond, nu a mai considerat necesară o argumentare în plus faţă de considerentele instanţei de fond, deoarece acestea nu implică probleme legale la care trebuie să se răspundă în interesul interpretării unitare sau dezvoltării legii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor pronunţate şi rejudecând, să se admită cererea de revizuire.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru cele ce urmează:
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a solicitat administrarea probei testimoniale, în completarea probatoriului, apreciind totodată că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră, tinzând astfel către o redozare a acesteia.
Verificând cererea de revizuire, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscută de instanţă la momentul judecăţii.
În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent urmăreşte, de fapt, redozarea pedepsei aplicate, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii – care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei – şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Ca atare, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
Având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefundat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul G.T.V. împotriva deciziei penale nr. 83A din data de 8 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2048/2012. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 2050/2012. Penal → |
|---|
