ICCJ. Decizia nr. 2056/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2056/2012
Dosar nr. 4033/1/2012
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din data de 22 mai 2012, Curtea de Apel Constanţa a dispus amânarea judecării cauzei la un termen ulterior pentru a se îndeplini procedura de citare cu partea civilă C.V., părţile vătămate, dar şi pentru a-i da posibilitatea apărătorului ales al apelantului inculpat să susţină personal interesele clientului său în faţa instanţei de apel.
Împotriva acestei încheieri, partea civilă care nu a fost prezentă la termenul din 22 mai 2012, a declarat recurs, nemulţumită fiind că nu s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor astfel cum a solicitat.
Examinând recursul declarat de partea civilă prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, pe de o parte, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Pe de altă parte, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (2) C. proc. pen. încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când sunt pronunţate de instanţa de fond şi de apel şi vizează măsuri preventive, respectiv luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea, încetarea acestora.
Din interpretarea textului de lege anterior menţionat, se observă că încheierile prin care se dispune amânarea cauzei nu pot fi recurate, legiuitorul neprevăzând în mod expres nicio cale de atac împotriva acestora.
Analizând cererea de recurs a părţii civile se constată că recursul vizează doar o încheiere prin care s-a dispus amânarea cauzei, nu se atacă nici o sentinţă sau decizie, iar la termenul din data de 22 mai 2012 instanţa nu a luat în discuţie nici o propunere de arestare a inculpaţilor. Chiar dacă, presupunând că la termenul din 22 mai 2012 instanţa ar fi luat în discuţie o propunere de arestare preventivă a vreunui inculpat, partea civilă nu avea calitatea procesuală să solicite luarea vreunei măsuri preventive faţă de aceştia şi nici să declare vreo cale de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă C.V. împotriva Încheierii din data de 22 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 4175/1 18/2009.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2076/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 2058/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
