ICCJ. Decizia nr. 2045/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2045/2012
Dosar nr. 1409/44/2011
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 10/F din 20 februarie 2012 Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.V. împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 553/P/2011 din 28 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, menţinând rezoluţia atacată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nr. 553/P/2011 din 28 septembrie 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii P.A. şi S.L., de la Judecătoria Focşani şi faţă de executorul judecătoresc C.C.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a da această soluţie, procurorul a reţinut următoarele:
Persoana vătămată B.V., din Focşani, a formulat plângere penală împotriva judecătorului S.L., de la Judecătoria Focşani şi executorului judecătoresc C.C.C., din cadrul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi „C.G. şi C.C.C." din Focşani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii, persoana vătămată a arătat că este nemulţumită de Sentinţa civilă nr. 592 din 27 ianuarie 2011 a Judecătoriei Focşani pe care a considerat-o nelegală şi abuzivă dar şi de modul cum s-a efectuat executarea silită în Dosarul de executare nr. 224/2011 a Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi „C.G. şi C.C.C." din Focşani.
Persoana vătămată a arătat că este nemulţumită întrucât executorul judecătoresc nu i-ar fi prezentat o citaţie când s-a prezentat să o evacueze din imobilul său.
Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a stabilit că prin Sentinţa civilă nr. 592 din 27 ianuarie 2011 a Judecătoriei Focşani pronunţată în Dosarul nr. 19505/231/2010 s-a dispus admiterea cererii formulată de reclamanta SC „A.P.I.T." SA Braşov şi evacuarea pârâtului B.V. din imobilul situat în Focşani, jud. Vrancea. Sentinţa a fost pronunţată de judecătorul P.A.
În baza acestui titlu, la data de 21 iunie 2011, creditoarea SC „A.P.I.T." SA Braşov a solicitat Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi „C.G. şi C.C.C." din Focşani punerea în executare a hotărârii şi evacuarea persoanei vătămate B.V. din imobilul menţionat.
Executorul judecătoresc a solicitat Judecătoriei Focşani încuviinţarea executării silite şi prin Încheierea din 28 iunie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 9418/231/2011 al Judecătoriei Focşani s-a dispus încuviinţarea executării silite. Această hotărâre a fost pronunţată de judecătorul S.L.
După încuviinţarea executării silite, executorul a întocmit somaţia către persoana vătămată B.V. şi întrucât acesta nu a părăsit imobilul, la data de 11 august 2011, executorul judecătoresc C.C.C. s-a deplasat la imobilul menţionat şi a pus în executare titlul. Cu ocazia executării silite persoana vătămată nu s-a opus şi a părăsit imobilul de bună voie.
Fiind nemulţumită de cele două hotărâri judecătoreşti, dar şi de faptul că a fost evacuată, persoana vătămată B.V. a formulat plângere penală împotriva judecătorilor, cât şi împotriva executorului judecătoresc.
În plângerea sa şi în declaraţie persoana vătămată a indicat doar pe judecătorul S.L., dar în urma cercetărilor s-a constatat că acesta a pronunţat doar Încheierea din data de 28 iunie 2011 în Dosarul nr. 9418/231/2011, iar Sentinţa civilă nr. 592 din 27 ianuarie 2011 a fost pronunţată de judecătorul P.A.
În urma efectuării actelor premergătoare s-a stabilit că aspectele sesizate de persoana vătămată B.V. nu sunt prevăzute de legea penală.
Astfel, în cazul în care persoana vătămată era mulţumită de hotărârile judecătoreşti menţionate mai sus avea la dispoziţiile căile legale de atac, iar cu privire la activitatea de executare silită orice nemulţumire putea fi invocată printr-o contestaţie la executare.
Pentru motivele arătate s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi magistraţi şi faţă de executorul judecătoresc C.C.C.
Împotriva acestei rezoluţii în termen legal a formulat plângere petentul B.V., însă prin Rezoluţia nr. 965/II/2/2011 din 31 octombrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi această plângere fiind respinsă ca nefondată, reţinându-se că cercetările sunt complete şi că soluţia este temeinică şi legală.
Împotriva Rezoluţiei nr. 553/P/2011 din 28 septembrie 2011, în termen legal şi în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul B.V. a formulat plângere, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 1409/44/2011 din 7 noiembrie 2011.
În plângerea sa, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaţilor P.A., S.L. şi C.C.C., reiterând criticile formulate în plângerile adresate organelor de urmărire penală.
Analizând rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sub aspectele invocate de petentă, Curtea a constatat că, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii P.A. şi S.L. şi faţă de executorul judecătoresc C.C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) întrucât în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Astfel, Curtea a reţinut în esenţă că petentul este nemulţumit de faptul că intimata P.A. a dispus admiterea unei acţiuni privind evacuarea petentului din imobilul situat în Focşani, iar intimata S.L. a încuviinţat executare silită a Sentinţei civile nr. 592/2011. În acelaşi timp, petentul a criticat faptul că a fost evacuat de executorul judecătoresc C.C.C., deşi din procesul-verbal întocmit rezultă că sus numitul nu s-a opus executării silite şi a părăsit imobilul de bună voie.
Curtea a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) constituie infracţiunea de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
În speţă nu se poate însă reţine că judecătorii P.A. şi S.L., şi-au îndeplinit necorespunzător atribuţiile de serviciu întrucât judecătorul nu are obligaţia de a pronunţa o anumită hotărâre stabilită pentru fiecare caz în parte, activitatea desfăşurată de magistrat presupunând pronunţarea soluţiei pe care acesta o consideră temeinică şi legală în raport de actele aflate la dosarul cauzei.
Această soluţie reprezintă în esenţă o judecată de valoare care, chiar în situaţia în care este reformată de o instanţă de control judiciar, nu poate fi considerată ca un „act defectuos efectuat" în sensul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Faptul că legiuitorul a prevăzut ca remediu procesual posibilitatea atacării anumitor hotărâri judecătoreşti şi implicit a reformării în tot sau în parte a acestora, reprezintă o confirmare a faptului că activitatea judiciară desfăşurată de magistrat nu poate fi încadrată în conceptul de „act defectuos" cu care operează prevederile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), instanţa de control judiciar fiind singura în măsură să îndrepte eventuale erori sau interpretări greşite ale legii, desfiinţarea sau casarea hotărârii instanţei de fond neputând însă atrage răspunderea penală a magistratului.
Cât priveşte activitatea executorului judecătoresc C.C.C., Curtea a reţinut că nemulţumirile debitorului referitoare la procedura de punere în executare a unui titlu executoriu pot constitui motive pentru formularea unei contestaţii la executare iar nu temeiuri pentru tragerea la răspunderea penală a executorului judecătoresc.
În consecinţă, Curtea a constatat că, în mod corect, s-a apreciat de organele de cercetare penală că faptele reclamate de petentul B.V. nu sunt prevăzute de legea penală, dispunând neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi tragerea la răspundere penală a intimaţilor.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a soluţionat plângerea petentului împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată la 20 februarie 2012, când a pronunţat Sentinţa nr. 10/F, aşa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă, conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum au fost ele anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea 202/2010.
Prin urmare, Sentinţa penală nr. 10/F din 20 februarie 2012, fiind pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face parte dintre hotărârile arătate în cuprinsul art. XXIV alin. (1) din legea menţionată, astfel că nu e supusă căilor ordinare de atac.
În consecinţă, recursul declarat de petentul B.V. este inadmisibil, întrucât a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum era acest text în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.V. împotriva Sentinţei penale nr. 10/F din data de 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2046/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2039/2012. Penal. îndreptare eroare... → |
|---|
