ICCJ. Decizia nr. 2046/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2046/2012
Dosar nr. 1946/54/2011
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 59 din 5 martie 2012 Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul N.G.I., împotriva Rezoluţiei nr. 752/P/2010 din 24 august 2010, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că prin Rezoluţia nr. 752/P/2010 din 24 august 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc R.I., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea rezoluţiei, s-a reţinut că la data de 3 decembrie 2009, persoana vătămată N.G.I. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc R.I., sesizând că acesta, în mod abuziv, refuză să restituie suma de 500 RON, avansată cu titlu de onorariu, în vederea punerii în executare a Sentinţei civile nr. 1488 din 24 mai 2001 a Judecătoriei Vânju Mare.
S-a reţinut că la data de 22 august 2010, reclamanţii N.G.I., N.S. şi M.M. au chemat în judecată pe S.C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat să lase în deplină posesie şi paşnică folosinţă suprafeţele de 1 ha, respectiv 0,79 ha teren arabil.
Prin Sentinţa civilă nr. 1488 din 24 mai 2001, Judecătoria Vânju Mare, a admis acţiunea formulată împotriva pârâtului S.C., dispunând obligarea acestuia şi la plata sumei de 480.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantul N.G.I.
Hotărârea instanţei de fond a fost învestită cu formulă executorie, prin Încheierea Judecătoriei Vânju Mare nr. 223 din 15 iulie 2009, la data de 19 august 2009, creditorii N.G.I., N.S. şi M.R. (pentru M.M. - decedat), solicitând executarea silită a titlului executoriu B.E.J. R.I.
Cu această ocazie, creditorul N.G.I. a achitat un avans de 500 RON, cu titlu de onorariu executorului judecătoresc R.I., suma urmând să fie restituită creditorului odată cu recuperarea sumei datorate de S.C.
În Dosarul de executare nr. 83/E/2000, executorul judecătoresc a formulat adresă la Primăria comunei Salcia, judeţul Mehedinţi, pentru a i se comunica ce bunuri mobile şi imobile deţine debitorul S.C., iar la 4 noiembrie 2009 a încunoştinţat C.P.J. Mehedinţi că au fost indisponibilizate veniturile băneşti (pensia) realizate de acesta, până la achitarea integrală a sumei de 2.166 RON datorată creditorului N.G.I.
Întrucât nu s-a recuperat de la debitorul S.C. nicio sumă de bani, executorul judecătoresc R.I. a fost în imposibilitatea de a achita creditorului N.G.I. suma de 500 RON plătită cu titlu de onorariu, fapt ce l-a determinat pe acesta din urmă să formuleze plângere penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
Prin Rezoluţia nr. 1092/P/2009 din 23 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc R.I. - cercetat pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se că fapta nu există.
La data de 9 august 2010, persoana vătămată N.G.I. a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova o nouă plângere penală împotriva executorului judecătoresc, în care a arătat că i s-a restituit suma de 500 RON, plătită în avans cu titlu de onorariu, însă, în prezent, refuză să-i restituie suma de 2.300 - 2.400 RON, pe care o mai avea de recuperat de la debitorul S.C.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, nu au rezultat date ori indicii temeinice de comitere a unor fapte sau acte de abuz, pretins a fi comise de executorul judecătoresc, aşa încât, nu există temei legal pentru tragerea la răspundere penală, conform art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De altfel, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nu se regăseşte descrisă ca element de fapt în plângerea formulată, iar susţinerile persoanei vătămate N.G.I., în sensul că mai avea de recuperat de la debitorul S.C. o diferenţă de aproximativ 2.300 - 2.400 RON, nu se confirmă din materialul probator administrat.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul, potrivit art. 278 C. proc. pen., iar prin Rezoluţia nr. 1381/II/2/2010 din 15 septembrie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a respins ca neîntemeiată.
Petentul a formulat plângere potrivit art. 2781 C. proc. pen., fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 1946/54/2011.
În motivarea acesteia, au fost invocate, aceleaşi împrejurări pe care s-au sprijinit plângerile anterioare, legate de executarea Sentinţei civile nr. 1488 din 24 octombrie 2001 a Judecătoriei Vânju Mare, împotriva debitorului S.C., hotărâre prin care acesta din urmă a fost obligat să-i lase petentului în deplină posesie şi paşnică folosinţă suprafeţele de 1 ha, respectiv 0,79 ha teren arabil, cât şi să-i plătească suma de 480.000 lei cheltuieli de judecată.
În esenţă, petentul a susţinut că în cadrul executării silite, executorul judecătoresc R.I. nu a făcut demersurile la care îl obliga legea, pentru a recupera creanţa la care era îndreptăţit, deşi primise un onorariu, şi că astfel a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, cum astfel este reglementat de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Plângerea petentului a fost apreciată de Curte ca neîntemeiată. Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), săvârşeşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, funcţionarul public care, în exerciţiul atribuţiunilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Aşa cum a rezultat din actele premergătoare, în cauză nu s-au desprins indicii temeinice şi nici probe care să contureze bănuiala rezonabilă că executorul judecătoresc ar fi săvârşit, în exerciţiul atribuţiunilor sale de serviciu, cu intenţie, acte materiale care să intre în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar, prin urmare, Curtea nu a putut reţine vreun temei pentru tragerea la răspundere penală a acestuia.
Mai mult, aşa cum judicios a reţinut şi procurorul de caz în motivarea rezoluţiei de netrimitere în judecată, infracţiunea imputată executorului judecătoresc, nici nu este suficient descrisă în plângerea formulată, iar din aceleaşi verificări, a mai rezultat că susţinerile petentului, în sensul că ar mai avea de recuperat de la debitorul S.C. o diferenţă de bani de aproximativ 2.300 - 2.400 RON, nu se confirmă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând să se admită plângerea aşa cum a fost formulată.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a soluţionat plângerea petentului împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată la 5 martie 2012, când a pronunţat Sentinţa nr. 59, aşa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă, conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum au fost ele anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010.
Prin urmare, Sentinţa penală nr. 59 din 5 martie 2012, fiind pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face parte dintre hotărârile arătate în cuprinsul art. XXIV alin. (1) din legea menţionată, astfel că nu e supusă căilor ordinare de atac.
În consecinţă, recursul declarat de petentul N.G.I. este inadmisibil, întrucât a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum era acest text în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul N.G.I. împotriva Sentinţei penale nr. 59 din data de 5 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2054/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2045/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
