ICCJ. Decizia nr. 2058/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2058/2012
Dosar nr. 4289/1/2012
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1927/104/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului A.S. (fiul lui M. şi E.) arestat în baza Mandatului de arestare preventivă din 20 februarie 2011 emis de Tribunalul Olt, respingându-se cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. b), f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului A.S. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea lui, casarea încheierii şi rejudecând să fie lăsat în libertate apreciind că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri au încetat.
Înalta Curte pe baza lucrărilor dosarului va analiza recursul inculpatului numai sub aspectul dispoziţiei de menţinere a măsurii arestării preventive, încheierea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererilor de revocare, respectiv înlocuire a măsurii arestării preventive, fiind avute în vedere dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora încheierea prin care instanţa de apel, în speţă Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins cererile de revocare, înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, nu este supusă nici unei căi de atac.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului A.S. se menţin fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunile pentru care a fost arestat şi ulterior trimis în judecată.
Referitor la temeiurile care au determinat luarea arestării preventive, în acord cu instanţa de apel, Înalta Curte constată că acestea nu s-au schimbat, se menţin respectiv:
- art. 148 lit. a) C. proc. pen. existând riscul ca fiind pus în libertate inculpatul să se sustragă cercetării judecătoreşti având în vedere şi faptul că inculpatul după comiterea infracţiunilor s-a ascuns pe la diverse persoane, fiind prins în municipiul Bucureşti, într-un imobil din cartierul Ferentari;
- art. 148 lit. b) C. proc. pen. existând la dosar înregistrări ale convorbirilor telefonice care reflectă eforturile inculpatului de a zădărnicii aflarea adevărului în cauză;
- art. 148 lit. e) C. proc. pen. existând dovezi că s-a încercat şi se mai încearcă o înţelegere frauduloasă cu partea vătămată;
- art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că infracţiunile de săvârşirea cărora este acuzat recurentul inculpat sunt sancţionate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
Pe de altă parte se constată şi faptul că recurentul inculpat a fost condamnat, în primă instanţă, la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracţiunile de tentativă la omor, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, instigare la mărturie mincinoasă şi portul cuţitului fără drept în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa şi integritatea persoanelor, toate în concurs real.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în special cu referire la unele cauze împotriva Franţei (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Chiar dacă inculpatul este arestat preventiv de 1 an şi 4 luni, timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua, în mod semnificativ, impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracţiunile de o asemenea gravitate, existând riscul săvârşirii unor noi astfel de fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil faţă de particularităţile cauzei şi de diligentele sporite cu care au acţionat organele judiciare.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenţei unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracţiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.
În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea şi temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilităţii sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiţia ca ea să fie bazată pe fapte sau informaţii care ar stabili o latură obiectivă între suspect şi infracţiunea presupusă. În consecinţă, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiţie, o simplă asociere de idei sau de prejudecăţi (etice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracţiuni.
Prin Hotărârea Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate în continuare a inculpatului.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislaţiei în vigoare.
În consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva Încheierii din data de 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1927/104/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2056/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2055/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
