ICCJ. Decizia nr. 2170/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE¶
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2170 /2012
Dosar nr. 1120/64/2010
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 32/F din 14 martie 2012 Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul H.A. împotriva ordonanţei procurorului din 21 octombrie 2011, emisă în Dosar nr. 991/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, pe care o menţine.
A obligat petentul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele.
La data de 27 decembrie 2011, sub nr. 1120/64/2011 s-a înregistrat plângerea formulată de petentul H.A. împotriva ordonanţei dată în Dosar nr. 991/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.I., notar public, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 193 C. pen., art. 194 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen.
În motivare, petentul a arătat că a fost ameninţat de făptuitor, în scris, victimizat în toate drepturile şi interesele legale, fiind tratat ca un sclav inferior şi lovit în demnitate, imagine, personalitate, vârstă.
Au fost ataşate Dosarul penal nr. 991/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, plângerea petentului împotriva rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov din 5 decembrie 2011, prin care a fost rezolvată această plângere, adresa de comunicare a acestei soluţii şi confirmarea de primire.
Examinând plângerea formulată, în raport de actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele: 1.La data de 13 decembrie 2010, petentul H.A. a formulat plângere penală împotriva lui G.I., A.C., D.A., P.C., cu locul de muncă la Prefectura Braşov pentru încălcarea art. 193 alin. (1), (3), art. 194, art. 205, art. 246, art. 247, art. 248 C. pen., dat fiind faptul că a fost ameninţat, şantajat, insultat, calomniat. 2.Prin ordonanţa din 21 octombrie 2011, pronunţată în Dosar nr. 991/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul G.I. (notar public) pentru infracţiunile prevăzute de art. 205, art. 206, art. 193, art. 194, art. 246, art. 247, art. 248 C. pen. şi, totodată, disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov în vederea efectuării de cercetări faţă de făptuitorii A.C., D.A. şi P.C. pentru aceleaşi infracţiuni.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul a arătat că, în conformitate cu Decizia nr. 8/18 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, normele de încriminare a insultei şi calomniei au fost abrogate prin dispoziţia din legea nr. 278/2006, astfel că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală. Cu referire la ameninţarea făcută, aceasta s-ar fi comis în luna noiembrie 2009, iar plângerea a fost depusă la 8 decembrie 2010, cu depăşirea termenului de 2 luni. Cum împotriva petentului nu a avut loc nici o faptă de constrângere prin violenţă sau ameninţare în scopul de a da, a face, a nu face sau a suferi ceva s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Mai mult nu s-a putut reţine că făptuitorul I.G., cu ştiinţă, nu a îndeplinit un act ori l-ar fi îndeplinit în mod defectuos cauzând o vătămare sau creând pentru petent o situaţie de inferioritate.
3. Împotriva soluţiei, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, care prin ordonanţa din 5 decembrie 2011 emisă la lucrarea nr. 1027/11/2/2011 a respins-o. În motivare s-a arătat că procurorul de caz a manifestat rol activ, clarificând starea de fapt şi motivând în drept soluţia dispusă.
4. În raport de actele şi lucrările dosarului, inclusiv 11309/62/2010, instanţa a reţinut următoarele.
La data de 17 septembrie 2010, petentul H.A. a solicitat Prefectului Judeţului Braşov sprijinul în vederea stabilirii vechimii în muncă şi a drepturilor sale din pensie conform Decretului-Lege nr. 118/1990, cerere înregistrată sub nr. 13071/2010. Astfel, s-a întocmit referatul cu propunerea de clasare a petiţiei în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi al Ordinului nr. 190/2004 al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, semnatarul actului fiind subprefectul A.C. şi aprobat de prefectul G.I.. Prin adresa nr. 15258/2010 emisă de Instituţia Prefectului, judeţul Braşov s-a adus la cunoştinţa petentului această împrejurare, respectiv clasarea petiţiei nr. 13071/2010. Petentul s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată Tribunalului Braşov lui G.I., formându-se Dosarul civil nr. 11309/62/2010, pe de o parte, respectiv a lui A.C., P.C., G.I., D.A., Guvernul României, Ministerul Administraţiei şi Internelor, formându-se Dosarul civil nr. 111/64/2011 al Curţii de Apel Braşov, pe de altă parte, obiectul fiind anularea referatului prin care s-a propus clasarea acestei petiţii. În aceste condiţii şi împrejurări petentul, prin prezenta, a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor (G.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 205, art. 206, art. 193, art. 194, art. 246, art. 247, art. 248 C. pen. şi ceilalţi pentru art. 205, art. 206, art. 246, art. 247, art. 248 C. pen.).
S-a precizat că, prin ordonanţa atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.I., cu privire la ceilalţi s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Cu referire la art. 205 şi 206 C. pen., prin Decizia nr. 8 din 18 octombrie 2010 publicată în M. Of. nr. 416/14 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în sensul că aceste norme de încriminare, inclusiv prevederile art. 207 C. pen. privind proba verităţii, au fost abrogate prin dispoziţiile art. 1 punctul 56 din Legea nr. 278/2006, dispoziţii declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curţii Constituţionale, nu sunt în vigoare.
Întrucât faptele reclamate de către petent nu sunt prevăzute de legea penală, făptuitorul nu poate răspunde penal. Petentul H.A. a arătat că G.I. l-ar fi ameninţat în luna noiembrie 2009 când Decizia civilă nr. 752/R/2009 a Curţii de Apel Braşov prin care s-a constatat, între altele, că beneficiază de drepturile prevăzute de art. 11, fost art. 9 din Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat pentru perioada 1 octombrie 1984 - 12 aprilie 1990 reprezintă vechime în muncă a devenit irevocabilă.
Curtea a constatat că prin afirmaţia „ai noroc, că hotărârea este definitivă şi irevocabilă", făptuitorul nu a avut în vedere ameninţarea petentului cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare de natură a-i crea o temere, iar termenul de 2 luni pentru introducerea unei plângeri penale pentru o astfel de faptă a fost depăşit.
Temerea petentului că, urmare a pronunţării deciziei civile menţionate, angajaţii Instituţiei Prefectului judeţului Braşov s-ar putea să nu-i primească petiţiile s-a reţinut că nu este dovedită în probe, iar prin clasarea scrisorii nr. 13071/2010 nu i s-a blocat accesul la informare, ci constituie o soluţionare a unei cereri.Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor presupune neîndeplinirea unui act ori îndeplinirea în mod defectuos de către un funcţionar public, aflat în exerciţiul atribuţiilor sale, de serviciu, cauzându-i astfel o vătămare a intereselor legale ale unui persoane sau crearea situaţiei de inferioritate, iar dacă s-a încălcat din culpă o astfel de îndatorire, prin neîndeplinirea acesteia sau îndeplinirea cu aceleaşi consecinţe, se comite infracţiunea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Împrejurarea că acea petiţie a fost clasată s-a apreciat că nu poate constitui o îndeplinire defectuoasă a unui act sau neîndeplinire a acestuia - sau crearea unei stări de inferioritate pentru petent de către G.I. - întrucât au fost respectate dispoziţiile legale în materia soluţionării petiţiilor.
Ca atare, cum în speţă nu s-au conturat elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate şi nici ale altor fapte penale, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul H.A. împotriva ordonanţei din 21 octombrie 2011 emisă în Dosar nr. 991/P/2010 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, ce urmează a fi menţinută.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul H.A..
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 14 martie 2012, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.
În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul H.A. împotriva sentinţei penale nr. 32/F din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2172/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 217/2012. Penal → |
|---|
