ICCJ. Decizia nr. 2172/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE¶
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2172 /2012
Dosar nr. 1/259/2010
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin Decizia penală nr. 219 din 21 februarie 2012 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca inadmisibil recursul declarat de petenţii A.A. şi A.Au., ambii cu domiciliul muicipiul. Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr 8 din data de 24 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Mizil.
A obligat recurenţii la câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele: Prin sentinţa penală nr. 8 din data de 24 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Mizil, s-au dispus următoarele: în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenţii A.A. şi A.Au., ambii cu domiciliul muicipiul Bucureşti, împotriva rezoluţiei nr. 314/P/2011 din 15 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil şi a rezoluţiei nr. 303/11/2/2011 din 14 decembrie 2011 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, în contradictoriu cu intimatul V.C.D., cu domiciliul în Mizil, jud. Prahova. Prin aceeaşi sentinţă, s-a menţinut soluţia dispusă prin rezoluţiile atacate, în baza art. 192, alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi petenţii la plata sumei de 100 RON, câte 50 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat şi de asemenea, s-a luat act ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1/259/2012, petenţii A.A. şi A.Au., ambii cu domiciliul municipiul Bucureşti, au formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 314/P/2011 din 15 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil şi a rezoluţiei nr. 303/11/2/2011 din 14 decembrie 2011 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, în contradictoriu cu intimatul V.C.D., cu domiciliul în Mizil. În motivarea plângerii petenţii au arătat că rezoluţiile sus menţionate sunt netemeinice şi nelegale, deoarece Primăria Oraşului Mizil, prin documentele eliberate cu adresa nr. 18011 din 19 august 2011, a încălcat prevederile art. 616-619 C. civ. privind aleea de acces, dar şi prevederile art. 44 alin. (1), (2), (3) şi art. 46 din Constituţia României, cu scopul de a apăra pe intimat. De asemenea, petenţii au arătat că aleea de trecere a fost stabilită conform prevederilor contractului de vânzare cumpărare nr. 604 din 31 octombrie 1964 document depus la dosar la data de 10 decembrie 2011 şi documentele deciziei nr. 1266 din 20 iunie 1993 a Tribunalului Prahova privind partajul între fraţi dar şi încheierea nr. 31554 din 20 iunie 2009. Pentru soluţionarea cauzei s-a ataşat Dosarul nr. 314/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil. A mai reţinut instanţa de fond că, la data de 04 aprilie 2011, numitul A.A., a formulat plângere, la Poliţia Oraşului Mizil, solicitând efectuarea de cercetări faţă de numitul V.C.D., pentru încălcarea prevederilor art. 217 C. pen. constând în distrugerea a doi copaci de pe aleea de acces la imobilul proprietatea soţiei sale din Mizil, fiind înregistrat Dosarul 314/P/2011. La data de 28 iunie 2011 petentul A.A., a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat efectuarea de cercetări, împotriva numitului V.C.D., pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prin aceea că la data 06 iunie 2011 a încuiat cu lanţ şi lacăt poarta pe care se face accesul pe aleea respectivă şi care au fost distruse prin tăiere de către intimat, fiind înregistrat Dosarul 711/P/2011. Cele două dosare au fost conexate la data de 24 august 2011. Din materialul probator administrat în cauză, a rezultat că petentul, soţia acestuia şi intimatul sunt vecini, primii fiind proprietarii unui imobil în str. M. B., iar intimatul fiind proprietarul imobilului din str. M. B., între cele două imobile fiind o alee de acces. Organele de cercetare penală, în baza probatoriului administrat au constatat că intimatul la data de 27 noiembrie 2010 şi 04 decembrie 2011, folosind un topor a tăiat crengile celor doi pomi, iar ulterior a chemat o persoană care a tăiat cu drujba cele două trunchiuri de la nivelul solului. Cu privire la distrugerea lanţului de la poarta de acces intimatul fiind audiat a declarat că l-a tăiat întrucât îi era îngrădit dreptul de liber acces la proprietatea sa, anume la a doua jumătate de alee. Cu privire la aleea de acces, s-a apreciat că se poate reţine că aceasta, pentru suprafaţa de 29 mp între punctele GKJH conform planului de situaţie, este în indiviziune între intimat şi petenţi. Conform aceluiaşi plan suprafaţa din alee cuprinsă între punctele JKD şi al adresei 18071 din 19 iulie 2011 emisă de Primăria Oraş Mizil, aparţine domeniului public iar copacii tăiaţi, ce se aflau pe această alee, nu constituie spaţiul verde, astfel că aceasta nu se constituia parte civilă. Prin referatul nr. 314/P/2011 din 31 august 2011, I.P.J. Prahova-Poliţia Oraş Mizil a propus neînceperea urmăririi penale fata de intimat, considerându-se că, în raport cu prev art. 10 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., lipseşte plângerea prealabilă pentru infracţiunii de distrugere, prevăzută şi pedepsită de art. 217 alin. (1) C. pen., întrucât Primăria Oraşului Mizil nu a formulat plângere împotriva acestuia; în raport cu prev. art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., intimatul nu a avut intenţia de a provoca o distrugere ci aceea de a îşi restabili dreptul de liber acces la proprietatea sa, pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută şi pedepsită de art. 217 alin. (1) C. pen., referitor la distrugerea lanţului de la poarta de acces.Prin rezoluţia nr. 314/P/2011 din 15 noiembrie 2011, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Mizil a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimat, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. art. 217 alin. (1) C. pen., considerându-se, că intimatul nu a acţionat cu intenţie la comiterea faptelor, reţinând dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.Prin rezoluţia nr. 303/11/2/2011 din 14 decembrie 2011 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei nr. 314/P/2011 din 15 noiembrie 2011.A constatat instanţa de fond că, situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de organul de cercetare penală, constă în aceea că intimatul la data de 27 noiembrie 2010 şi 04 decembrie 2011, folosind un topor a tăiat crengile celor doi pomi, iar ulterior a chemat o persoană care a tăiat cu drujba cele două trunchiuri de la nivelul solului.De asemenea, acesta a distrus lanţul de la poarta de acces întrucât îi era îngrădit dreptul de liber acces la proprietatea sa, anume la a doua jumătate de alee.Cu privire la aleea de acces, instanţa de fond a apreciat că se poate reţine că aceasta, pentru suprafaţa de 29 mp între punctele GKJH conform planului de situaţie de la fila 40 dup, este în indiviziune între intimat şi petenţi.Conform aceluiaşi plan suprafaţa din alee cuprinsă între punctele JKD şi al adresei 18071 din 19 iulie 2011 emisă de Primăria Oraş Mizil, aparţine domeniului public iar copacii tăiaţi, ce se aflau pe această alee, nu constituie spaţiul verde, astfel că aceasta nu se constituia parte civilă.Instanţa de fond a apreciat că în mod corect parchetul a stabilit că elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 217 alin. 1 C. pen., faţă de intimatul V.C.D., fiind incidente prev. art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura subiectivă, intimatul acţionând pentru a-şi asigura o folosinţă paşnică a imobilului proprietate sa prin prisma existenţei dreptului de a folosi aleea de trecere asupra căreia avea un drept de proprietate în cotă indiviză.Faţă de aceste considerente, instanţa de fond, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea, a menţinut soluţia dispusă prin rezoluţiile atacate, în baza art. 192, alin. (2) C. proc. pen. a. obligat petenţii, la plata sumei de 100 RON, câte 50 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat şi totodată, a luat act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petenţii A.A. şi A.Au., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
La primul termen de judecată, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii declarării recursului de faţă, arătând că sentinţele penale pronunţate în materia plângerilor formulate potrivit prevederilor art. 2781 C. proc. pen. sunt definitive potrivit modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010.Curtea, examinând excepţia ridicată, a constatat că temeiul acesteia se regăseşte în dispoziţiile Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, dispoziţii care au modificat alineatul 10 al articolului 2781 C. proc. pen., în ceea ce priveşte calea de atac împotriva hotărârii judecătorului. Astfel, înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv 25 noiembrie 2010, articolul 2781 alin. (10) C. proc. pen., prevedea că,,hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate". Prin articolul XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 s-a modificat textul de lege menţionat, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă, modificare care a intrat în vigoare la data de 25. 11. 2010.
În cauza dedusă judecăţii, s-a observat că hotărârea primei instanţe este pronunţată la data de 24 ianuarie 2012, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. în raport de dispoziţiile legale menţionate, respectiv art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, s-a constatat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond, care se supune căi de atac în vigoare la data pronunţării ei, este definitivă, nefiind supusă căilor de atac ordinare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs petenţii A.A. şi A.Au..
Analizând cauza, prin prisma dispoziţiilor art. 38515pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 3851 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt inadmisibil, deoarece.
Normele de procedură penală sunt de strictă şi imediată aplicare, fiind cunoscut şi unanim acceptat caracterul activ al legii de procedură penală, care nu poate fi examinat în raport cu data când s-a săvârşit infracţiunea, ca în cazul legii penale, ci cu data când se desfăşoară acţiunea procesuală faţă de care legea de procedură este activă.
Dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 2781alin. (10) C. proc. pen., în sensul că hotărârea judecătorului, prin care acesta respinge plângerea împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată, ca inadmisibilă ori ca nefondată, este definitivă.
Rezultă, astfel, că sentinţa penală nr. 8 din data de 24 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Mizil sub imperiul modificărilor legislative prevăzute de Legea nr. 202/2010, este definitivă şi nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului.
În consecinţă, în baza aceluiaşi raţionament, nici Decizia penală nr. 219 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care s-a respins, în mod legal, ca inadmisibil recursul promovat de către petiţionari împotriva sentinţei penale nr. 8 din data de 24 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Mizil, nu este una dintre hotărârile care să poată fi atacate cu recurs.
Potrivit art. 3851 alin. (1) pct. e) C. proc. pen., se poate formula recurs numai împotriva deciziilor care au fost pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel, situaţie care nu se regăseşte în cauza analizată, ceea ce face ca, şi din acest punct de vedere, recursurile promovate de către petiţionari să fie inadmisibile.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petiţionari vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 200 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenţii A.A. şi A.Au. împotriva deciziei penale nr. 219 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2173/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2170/2012. Penal → |
|---|
