ICCJ. Decizia nr. 215/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 215/2012
Dosar nr.763/59/2011
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 517763/59/2010 din 08 iunie 2011, petentul A.I. a atacat referatul nr. 357/VIII/1/2010 din 16 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu s-au respectat hotărârile judecătoreşti definitive şi executorii pronunţate prin sentinţa civilă nr. 791/2001 a Tribunalului Arad şi sentinţa penală nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad, refuzându-se să se cerceteze tentativele de omor.
A fost ataşat dosarul nr. 357/VIII/1/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A.
Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:
Prin referatul nr. 357/VIII/1/2010 din 16 mai 2011 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., a fost respinsă ca nefondată sesizarea petentului A.I. prin care a solicitat efectuarea de verificări cu privire la existenţa unor posibile fapte de corupţie săvârşite de magistraţi judecători de la Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Arad.
Împotriva acestui referat, petentul a formulat plângere la instanţă respectiv, la Curtea de Apel Timişoara.
Examinând materialul cauzei, Curtea de apel Timişoara a constatat că plângerea petentului este inadmisibilă.
Astfel, potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., se poate formula plângere doar împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Or, în speţă, procurorul general nu a dat o soluţie din cele enumerate limitativ de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., ci a respins sesizarea, cu motivarea că simplele presupuneri ale petentului nu pot constitui indicii temeinice în legătură cu săvârşirea unor fapte de corupţie.
Prin Decizia nr. LVII din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţia şi Justiţie, secţiile unite, pronunţată în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 283 din 11 aprilie 2008, s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă.
Având în vedere aceste considerente, Curtea de Apel Timişoara prin sentinţa penală nr. 241/PI din 20 iulie 2011 a respins ca inadmisibilă plângerea petentului A.I. împotriva referatului nr. 357/VIII/1/2010 din 16 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. A dispus obligare petentului la cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinţei penale nr. 241/PI din 20 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală a declarat recurs petentul A.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 763/59/2011.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim. C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petent A.I., este inadmisibil, având în vedere că Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză Curtea de Apel Timişoara prin sentinţa penală nr. 241/PI din 20 iulie 2011 a respins ca inadmisibilă plângerea petentului A.I. împotriva referatului din 16 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., hotărârea primei instanţe era definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiţionar în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 241/PI din 20 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 241/PI din 20 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2164/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 214/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
