ICCJ. Decizia nr. 217/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 217/2012
Dosar nr.14976/325/2008/al
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Prin sentinţa penala nr. 916 din 21 martie 2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 14976/325/2008/al, în temeiul art. 403 C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenţii C.S. şi C.M.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petenţii au fost obligaţi la plata sumei de 200 lei, câte 100 lei fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 14976/325/2008/al din 09 februarie 2011, petenţii C.S. şi C.M. au solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 895 din 06 aprilie 2009 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 14976/325/3008.
Petenţii nu au detaliat motivele pe care îşi întemeiază cererea de revizuire.
În cauză s-au efectuat cercetări potrivit art. 399 C. proc. pen. de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, deoarece aceasta nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire expres prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 895 din 06 aprilie 2009 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 774/R din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Timiş, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus respingerea ca tardivă a plângerii formulate de către petenţii C.S. şi C.M. împotriva rezoluţiei procurorului dată în dosarul nr. 4712/P/2007 şi împotriva rezoluţiei prim-procurorului dată în dosarul nr. 813/II/2/2008, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, reţinându-se că petenţii nu au respectat dispoziţiile legale imperative prevăzute de art. 278 alin. (3) şi art. 2781 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., de formulare a actului de procedură în intervalul de timp prevăzut de legiuitor, în speţă, după data limită de 13 mai 2008.
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulată de petent, prima instanţă a arătat că potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen, revizuirea unei hotărâri penale poate fi cerută când: - s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;- un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; - un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; - un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; - când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Petenţii au arătat în motivarea cererii de revizuire că doresc judecarea cauzei pe fond. Instanţa a constatat că aspectul invocat în cuprinsul cererii de revizuire nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute expres de lege. Mai mult, cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin Decizia nr. 17/2007, publicată în M. Of nr. 542 din 17 iulie 2008, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, că „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., este inadmisibilă". Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 403 C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen., instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenţii C.S. şi C.M.
Împotriva hotărârii menţionate au declarat recurs petenţii C.S. şi C.M.
Asupra excepţiei de inadmisibilitate a recursului declarat de petenţi:
Examinând recursul declarat în cadrul dat de dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Timişoara a constatat că recursul este inadmisibil.
Astfel, conform art. 407 C. proc. pen. sentinţele instanţei de revizuire, date potrivit art. 403 alin. (3) şi art. 406 alin. (1), sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea.
În cauză, hotărârea supusă revizuirii a avut ca obiect o plângere împotriva soluţiei procurorului, întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen.
Potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) lit. a) şi b) este definitivă. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
Întrucât hotărârea supusă revizuirii, actual, este definitivă, nici sentinţa instanţei de revizuire nu poate fi analizată în vreo cale de atac, ea fiind definitivă conform art. 407 C. proc. pen.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 21 martie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.
Prin Decizia penală nr. H77/R din 20 iulie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins ca inadmisibile recursurile declarate de către recurenţii C.S. şi C.M. împotriva sentinţei penale nr. 916 din 21 martie 2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 14976/325/2008/al şi a obligat petenţii la plata cheltuielilor judiciare.
Împotriva deciziei penale nr. H77/R din 20 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală au declarat recurs revizuenţii C.S. şi C.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 14976/325/08/al.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 C. proc. pen., constată că recursurile formulate de recurenţii revizuenţii C.S. şi C.M., sunt inadmisibile, având în vedere că Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin deciziei penale nr. H77/R din 20 iulie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a respins, ca inadmisibile recursurile declarate de către recurenţii C.S. şi C.M. împotriva sentinţei penale nr. 916 din 21 martie 2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 14976/325/2008/al şi a obligat petenţii la plata cheltuielilor judiciare, în condiţiile în care atât hotărârea primei instanţe cât şi hotărârea pronunţată de instanţa de recurs erau definitive, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursurile solicitate de petiţionari în faţa Curţii de Apel Timişoara şi, ulterior în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, recursurile declarate de revizuenţii C.S. şi C.M. împotriva deciziei penale nr. H77/R din 20 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenţii revizuenţi la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de revizuenţii C.S. şi C.M. împotriva deciziei penale nr. H77/R din 20 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii revizuenţi la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2170/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2169/2012. Penal → |
|---|
