ICCJ. Decizia nr. 2201/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2201/2012
Dosar nr. 2172/2/2012/a4
Şedinţa publică din 21 iunie 2012
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 119/P/2012 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, printre alţii, inculpaţii C.F., G.S.M. şi N.A. pentru următoarele fapte:
- G.S.M. la data de 01 ianuarie 2012, în timp ce se afla într-un separeu al Clubului Bamboo împreună cu inculpaţii C.F., S.E., D.E. şi N.A., au lovit cu pumnii şi picioarele la nivelul capului partea vătămată B.B.P. pe care anterior au imobilizat-o şi au introdus-o într-un grup sanitar, iar ulterior a lovit-o şi cu un extinctor în cap în mod repetat, agresiune care a durat aproximativ 6 minute şi care a încetat numai datorită avertizării venirii organelor de poliţie, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor simplu, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- C.F., D.E., S.E. şi N.A., care în data de 01 ianuarie 2012, au lovit, în mod repetat, împreună cu inculpatul G.S.M. partea vătămată B.B.P., cu pumnii şi picioarele, inculpatul G.S.M. lovind-o şi cu extinctor, ajutându-l astfel pe G.S.M. la comiterea infracţiunii de tentativă de omor şi prin sprijinul moral acordat, prin diminuarea posibilităţii victimei de a se apăra prin imobilizarea şi introducerea ei în grupul sanitar şi împiedicarea pătrunderii altor persoane, în scopul de a salva victima, prin ameninţare cu acte de violenţă atât verbale cât şi cu corpuri contondente, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la tentativa la infracţiunea de omor, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art.7 5 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- C.F., G.S.M., S.E., N.A., D.E. şi G.M., în data de 01 ianuarie 2012, între orele 02.36-02.55, în timp ce se aflau în Clubul Bamboo cu ocazia petrecerii Anului Nou, împreună, au provocat şi au participat la un scandal public ce a avut o amploare deosebită, producând o stare de indignare şi de panică generală în rândul clienţilor şi personalului clubului, fiind tulburată în mod însemnat ordinea şi liniştea publică, scandal pe parcursul căruia au fost agresate fizic, insultate şi ameninţate mai multe persoane şi au fost distruse unele bunuri (scaune, sticle), faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- C.F., D.E. şi N.A. în data de 01 ianuarie 2012, împreună şi cu alte persoane, în timp ce se aflau în incinta Clubului Bamboo au ameninţat verbal şi cu corpuri contondente (scrumieră de sticlă, cuţite, briceag) cu acte de violenţă persoana vătămată G.S. pe care au înconjurat-o, inculpatul N.A. încercând să-l lovească cu un cuţit dacă încearcă să intervină pentru a acorda ajutor părţii vătămate B.B.P. agresată în grupul sanitar, producându-i astfel o stare de temere, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare prev. de art. 193 C. pen. cu aplicarea art.75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- C.F., D.E., G.S.M. şi N.A. în data de 01 ianuarie 2012 cu ocazia sărbătoririi Anului Nou au purtat fără drept, în loc public, respectiv în incinta Clubului Bamboo, cuţite, briceag, castet, obiecte pe care le-au folosit la ameninţarea şi lovirea unor persoane, fapt ce reiese din declaraţiile martorilor audiaţi în prezenta cauză, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de port fără drept a unei arme albe, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată.
Inculpaţii au fost arestaţi preventiv pe o durată de 29 de zile în baza încheierii din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţate în dosarul nr. 1479/2/2012, reţinându-se că există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a faptelor pentru care sunt cercetaţi, iar în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. lăsarea acestora în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică în raport de circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte..
Măsura a fost prelungită şi menţinută de instanţa de judecată în temeiul art. 300 ind. 1 şi art. 300 ind. 2 C. proc. pen. După sesizarea instanţei de judecată la 16 martie 2012 s-a procedat la audierea inculpaţilor, a unui martor şi la ultimul termen a părţilor vătămate. Totodată, s-a procedat la vizionarea în şedinţă publică a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere şi s-a dispus efectuarea mai multor expertize: expertiză medico-legală asupra părţii vătămate, expertiză criminalistică traseologică asupra presupusului agent vulnerant, expertiză criminalistică dactiloscopică asupra presupusului agent vulnerant, ca şi testarea poligraf a inculpaţilor G.S., N.A. şi S.E.
La termenul din 15 iunie 2012 inculpaţii C.F., G.S. şi N.A. au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligări de a nu părăsi localitatea arătând că în urma ascultării părţilor civile s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, astfel că nu se mai justifică menţinerea acestei măsuri preventive.
Prin încheierea din 18 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în baza art. 139 C. proc. pen. s-au admis cererile inculpaţilor C.F., N.A., G.S. de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
In baza art. 145 alin. (1)1) C. proc. pen., s-a dispus ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpaţii C.F., N.A., G.S. să fie obligaţi să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
b) să se prezinte la Poliţia sector 2 Bucureşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de supraveghere sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
In baza art. 145 alin. (1)2) lit. c) C. proc. pen., s-a impus inculpaţilor ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte următoarea obligaţie: să nu se apropie de coinculpaţi, persoanele vătămate, membrii familiei acestora, martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
In baza art. 145 alin . (2) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpaţilor asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în ceea ce priveşte propunerea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, analizată prin raportare la dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., art. 136 C. proc. pen. şi a principiilor generale în aceasta materie stabilite de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanţele naţionale o data cu ratificarea de către România a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului) în aplicarea art. 5 paragraf 1 lit. c) şi art. art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
S-a arătat că, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit principiul general în aceasta materie în hotărârea Wemhoff c. Germaniei: „detenţia preventiva trebuie sa aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normala şi ea nu trebuie sa se prelungească dincolo de limite rezonabile independent de faptul ca ea se va imputa sau nu din pedeapsa";.
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsura ";exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate"; ( Labita c. Italiei).
Persistenta motivelor plauzibile de a crede ca persoana in cauza a săvârşit o infracţiune este o condiţie sine qua non a conformităţii lipsirii de libertate cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului. Cu toate acestea, după o anumita perioada de timp, aceste motive nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea sa de libertate (Wc. Elveţiei si Stasaitis c. Lituaniei).
Curtea a constatat că temeiul de fapt determinant la luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive a fost tentativa la infracţiunea de omor, a cărei încadrare juridică a fost determinată în mod esenţial de instrumentul utilizat (extinctorul), apreciat de acuzare ca fiind un obiect apt de a ucide în condiţiile în care, raportul de expertiză medico-legală asupra părţii vătămate B. concluzionează că leziunile suferite de aceasta au putut fi produse prin lovire cu corp dur şi necesită 30-35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, fără să fi pus în primejdie viaţa victimei.
Singurul mijloc de probă ce susţine folosirea de către inculpaţi a acestui instrument apt de a produce decesul este declaraţia părţii vătămate Badea, în timp ce nici unul dintre martorii audiaţi în cauză nu a văzut efectiv momentul lovirii, astfel încât nu au fost în măsură să dea amănunte cu privire la agentul vulnerant.
La stabilirea acestei încadrări juridice, Parchetul a mai avut în vedere ca dovezi referitoare la folosirea extinctorului raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 135755 din 21 februarie 2012 care a stabilit dimensiunile acestuia, că pe suprafaţa acestuia sunt mai multe depuneri de substanţă maro-roşcat şi că pe suprafaţa corpului cilindric nu au fost observate urme de deformare şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 136818 din 12 martie 2012 care a concluzionat că extinctorul prezintă urme de sânge uman, una dintre urme aparţinând probabil grupei sanguine AII, iar celelalte două aparţinând probabil grupei sanguine AII sau OI, iar partea vătămată B. are grupa sanguină AII (aspect stabilit prin procesul-verbal de constatare a comunicării de către partea vătămată prin SMS a grupei sale sanguine, deci, fără a fi stabilit prin vreun act medical - fila 116 vol. II dup).
S-a arătat că la termenul din 15 iunie 2012, instanţa a procedat la audierea nemijlocită a părţii vătămate B. a cărei declaraţii prezintă mai multe contradicţii şi inconsistenţe, atât în raport de declaraţiile date în cursul urmăririi penale, cât şi de precizările date la un moment ulterior, dar în cursul aceleiaşi şedinţe de judecată. In condiţiile în care partea vătămată a precizat că a fost diagnosticată cu schizofrenie paranoidă anterior incidentului, că a luat tratament pentru această patologie psihiatrică, pe care 1-a oprit din proprie iniţiativă cu aproximativ 5 ani înainte de data faptei şi că în prezent ia tratament în acelaşi scop, nefiind în măsură să ofere explicaţii plauzibile cu privire la contradicţiile constatate, nici după ce a vizionat în şedinţă publică imaginile înregistrate, Curtea apreciază că există serioase semne de întrebare cu privire la credibilitatea declaraţiei acestei părţi şi că are nevoie de elemente suplimentare de probă care să indice care dintre variantele susţinute de aceasta trebuie luată în considerare.
Prin urmare, Curtea a apreciat că la momentul luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, declaraţia părţii vătămate (care susţinea o singură variantă de desfăşurare a incidentului) se corobora cu declaraţiile martorilor (care deşi nu au văzut efectiv momentul lovirii cu extinctorul, uşa fiind închisă şi păzită de către inculpaţi, au auzit zgomote şi discuţii din toaletă), ca şi cu cele două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică pentru a oferi indicii temeinice suficiente pentru luarea măsurii privative de libertate la acel moment incipient al anchetei penale în raport de jurisprudenţa CEDO stabilită prin hotărârile Brogan şi Murray c. Marii Britanii. In astfel de situaţii, măsura preventivă este de natură a garanta buna desfăşurare a procesului penal şi a lămuri pe parcursul cercetărilor ulterioare săvârşirea sau nu de către inculpaţi a faptei, fiind necesară adăugarea unor indicii suplimentare cu valoare probatorie mai mare pentru a se putea menţine arestarea preventivă.
S-a arătat că în prezenta cauză, nu numai că nu s-au adăugat elemente probatorii suplimentare, dar există dubii cu privire la singurul mijloc de probă care susţine folosirea extinctorului ca agent vulnerant de către inculpaţi. In condiţiile în care probele ştiinţifice administrate în cursul urmăririi penale nu sunt de natură a clarifica acest aspect, instanţa de judecată a dispus efectuarea de expertize pentru a se lămuri cu privire la mecanismul de producere a leziunilor (expertiza medico-legală care să stabilească dacă morfologia şi poziţionarea leziunilor indică faptul că este posibil să se fi produs prin lovirea cu un extinctor şi dacă sângele găsit pe extinctor prezintă grupa sanguină şi ADN-ul părţii vătămate, expertiză traseologică care să stabilească dacă modalitatea în care este distribuit sângele pe extinctor permite a se stabili dacă acesta a ajuns pe extinctor ca urmare a lovirii capului cu el, a lovirii capului de extinctor sau ca urmare a rulării extinctorului pe o suprafaţă acoperită de sânge şi expertiză dactiloscopică care să stabilească dacă pe extinctor se regăsesc urme papilare sau palmare ale inculpaţilor). In raport de concluziile acestor expertize, instanţa de judecată urmează a stabili dacă inculpaţii au folosit efectiv extinctorul la lovirea părţii vătămate, aceste probe urmând a se corobora sau nu cu declaraţia destul de confuză a părţii vătămate dată la acest termen de judecată, oferind, astfel, instanţei posibilitatea de a stabili care dintre declaraţiile acestei părţi urmează a fi reţinută la soluţionarea cauzei şi care trebuie înlăturată întrucât nu se coroborează cu aspecte de fapt ce rezultă din celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Instanţa a avut în vedere şi faptul că extinctorul a fost ridicat de la clubul Bamboo la mai multe zile după săvârşirea faptei, timp în care, neaflându-se în custodia organelor de poliţie, exista posibilitatea intervenţiei asupra sa de către personalul clubului care 1-a predat organelor judiciare.
Prin urmare, instanţa a apreciat că la acest moment s-au diminuat indiciile temeinice din care să rezulte că este posibil ca inculpaţii să fi săvârşit tentativa (respectiv complicitate la tentativă) la infracţiunea de omor.
Totodată, Curtea a apreciat că doar gravitatea faptei de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în condiţiile în care inculpaţii au circumstanţe personale favorabile (au familii sau sunt pe cale să le întemeieze, au surse licite de obţinere a veniturilor, nu au antecedente penale), la mai mult de 5 luni de la săvârşirea faptei, nu poate justifica în mod singular menţinerea arestării preventive a inculpaţilor.
De asemenea, instanţa a avut în vedere perioada de inactivitate de pe parcursul vacanţei judecătoreşti, precum şi faptul că elementele suplimentare necesare pentru clarificarea situaţiei vor fi obţinute cel mai probabil după curgerea unei perioade mari de timp, necesare întocmirii rapoartelor de expertiză (deşi instanţa de judecată a dispus efectuarea de copii xerox de pe mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi judecăţii care vor fi înaintate pentru efectuarea expertizelor dispuse, astfel încât cercetarea judecătorească să poată continua prin audierea nemijlocită a martorilor concomitent cu administrarea probelor ştiinţifice).
In raport de aceste considerente,Curtea a apreciat că s-au schimbat temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpaţilor, întrucât in cauza se impune asigurarea prezentei şi menţinerea legăturii cu organele judiciare pe parcursul desfăşurării procesului penal în vederea lămuririi tuturor aspectelor legate de acest caz, ca şi împiedicarea acestora de a lua legătura cu părţile vătămate, coinculpaţii şi martorii, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Bucureşti, apreciind că nu se mai impune privarea acestora de libertate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o prin aceea că în mod greşit au fost admise cererile inculpaţilor, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
A arătat că faţă de gravitatea faptelor comise de inculpaţi şi urmările acestora asupra stării de sănătate a părţii vătămate, modul violent în care au acţionat şi atitudinea de nerecunoaştere a inculpaţilor, se impune menţinerea în stare de arest a acestora întrucât prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Recursul este fondat.
Din probele existente la dosar rezultă că inculpaţii C.F., G.S.M. şi N.A. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., complicitate la această infracţiune, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, ameninţare şi port ilegal de arme albe, reţinându-se în sarcina acestora că la data de 01 ianuarie 2012, în timp ce se aflau într-un separeu al Clubului Bamboo, cu prilejul sărbătoririi Anului Nou, au lovit cu pumnii şi picioarele la nivelul capului partea vătămată B.B.P., pe care anterior au imobilizat-o şi au introdus-o într-un grup sanitar, iar ulterior a lovit-o şi cu un extinctor în cap în mod repetat, agresiune care a durat aproximativ 6 minute şi care a încetat numai datorită avertizării venirii organelor de poliţie.
Cu aceeaşi ocazie, au provocat şi au participat la un scandal public ce a avut o amploare deosebită, producând o stare de indignare şi de panică generală în rândul clienţilor şi personalului clubului, fiind tulburată în mod însemnat ordinea şi liniştea publică, scandal pe parcursul căruia au fost agresate fizic, insultate şi ameninţate mai multe persoane şi au fost distruse unele bunuri (scaune, sticle), au ameninţat cu acte de violenţă persoana vătămată G.S. pe care au înconjurat-o, inculpatul N.A. încercând să-1 lovească cu un cuţit dacă încearcă să intervină pentru a acorda ajutor părţii vătămate B.B.P. agresată în grupul sanitar, producându-i astfel o stare de temere.
Inculpaţii au fost arestaţi preventiv pe o durată de 29 de zile în baza încheierii din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, pronunţată în dosarul nr. 1479/2/2012, reţinându-se că există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a faptelor pentru care sunt cercetaţi, iar în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. lăsarea acestora în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică în raport de circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte.
Ţinând cont de gradul ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi comise de către aceştia, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de normele de drept încălcate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că lăsarea inculpaţilor în libertate nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferenţă, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura şi gravitatea infracţiunilor comise, cât şi cu rezonanţa socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acestora, datele referitoare la persoana inculpaţilor.
Deşi numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracţiunilor săvârşite de inculpaţi nu poate constitui temei pentru luarea sau menţinerea măsurii arestării preventive, s-a susţinut în doctrină că pentru infracţiuni deosebit de grave, cum sunt cele pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, probele referitoare la existenţa acestor infracţiuni şi identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanţă şi implicaţii negative asupra siguranţei colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracţiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivităţi, şi care justifică luarea măsurii arestării preventive.
Din probele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale cât şi la cele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împrejurarea că declaraţia părţii vătămate a părut instanţei de apel destul de confuză sau că urmează a fi administrate probe în legătură cu stabilirea situaţiei de fapt privind infracţiunea de tentativă de omor, nu constituie elemente care să conducă la schimbarea indiciilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
Nici circumstanţele personale ale inculpaţilor, la care face referire instanţa de apel, nu justifică înlocuirea măsurii arestării preventive, s-a trecut însă cu uşurinţă peste declaraţia părţii vătămate din care rezultă că a primit ameninţări şi ale unor martori care au solicitat protejarea identităţii.
In acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, pentru a-i împiedica pe inculpaţi să tergiverseze judecarea cauzei, să se sustragă de la judecată şi de la executarea pedepsei şi de a zădărnici aflarea adevărului, prin influenţarea unor martori.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că recursul declarat de parchet este fondat, urmând ca în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să fie admis.
Se va casa încheierea atacată şi rejudecând, se vor respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii din 18 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în dosarul nr. 2172/2/2012/a4.
Casează încheierea atacată şi rejudecând:
Respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpaţii C.F., G.S.M. şi N.A.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi21 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2200/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2202/2012. Penal → |
|---|
