ICCJ. Decizia nr. 2202/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2202/2012
Dosar nr. 74910/3/2011/a3
Şedinţa publică din 21 iunie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 295 din 11 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus condamnarea inculpatei S. fostă (T.)M. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
In fapt, s-a reţinut că, în perioada martie-august 2011, inculpata S. fostă (T.)M. a indus în eroare părţile vătămate P.T., P.P., M.M. şi S.A., promiţându-le că le ajută să achiziţioneze locuinţe prin procedura licitaţiei, primind de la acestea suma totală de 645.419 lei, fără a depune vreo diligentă în acest sens.
Curtea de apel a fost învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpată, împotriva acestei hotărâri, context în care s-a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen. „ este datoare să verifice din oficiu,, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 1601 C. proc. pen.";.
Prin încheierea de şedinţă din 6 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatei S. fostă (T.)M.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la dispoziţiile menţionate, Curtea de apel a constatat că măsura arestării preventive a inculpatei este temeinică şi legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă şi impun în continuare privarea acesteia de libertate.
S-a arătat că în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 68 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, reţinându-se, în acest sens, probele administrate până în prezent şi pe care se întemeiază hotărârea de condamnare în primă instanţă.
De asemenea, Curtea de apel a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite şi condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., deoarece pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acesteia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptei, modalitatea concretă de săvârşire (pentru inducerea în eroare a părţilor vătămate, inculpata a profitat de relaţiile, fie de prietenie, fie de rudenie cu acestea, aspect ce i-a amplificat gradul de încredere al părţilor vătămate în acţiunile sale), frecvenţa şi rezonanţa negativă a faptelor de acest gen, numărul părţilor vătămate, dar şi circumstanţele personale ale inculpatei. Sub acest aspect, Curtea reţine că, deşi are doar 31 de ani, inculpata a mai fost condamnată anterior pentru o faptă de acelaşi gen, fiind cunoscută cu antecedente penale, dând, astfel, dovadă de perseverenţă infracţională, aspecte ce justifică suspiciunea reiterării activităţilor de acelaşi gen, în cazul lăsării în libertate.
Totodată, s-a avut în vedere şi împrejurarea că faţă de inculpată a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în primă instanţă, context în care menţinerea stării de arest se impune şi în acord cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că măsura arestării preventive este necesară şi justificată, iar o altă măsură preventivă, mai puţin restrictivă, ar fi insuficientă pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi, eventual, executarea sancţiunii definitive după epuizarea căii de atac.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata, solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate pe motiv că a avut o atitudine procesuală corectă şi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
Recursul declarat nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpata S. (fostă T.)M. a fost trimisă în judecată şi condamnată la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a reţinut în sarcina inculpatei că perioada martie - august 2011, inculpata S. (fostă T.)M. a indus în eroare părţile vătămate P.T., P.P., M.M. şi S.A., promiţându-le că le ajută să achiziţioneze locuinţe prin procedura licitaţiei, primind de la acestea suma totală de 645.419 lei, fără a depune vreo diligentă în acest sens.
Având în vedere materialul probator administrat, precum şi faptul că în cauză s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există presupunerea rezonabilă că inculpata se face vinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată.
Ţinând cont de gradul ridicat al pericolului social al faptei presupus a fi comisă de inculpată, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de normele de drept încălcate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a considerat în mod corect că lăsarea inculpatei în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferenţă, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura şi gravitatea infracţiunilor comise, cât şi cu rezonanţa socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acestora, datele referitoare la persoana inculpaţilor.
Deşi numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracţiunilor săvârşite de inculpaţi nu poate constitui temei pentru luarea sau menţinerea măsurii arestării preventive, s-a susţinut în doctrină că pentru infracţiuni deosebit de grave, cum este cea de înşelăciune probele referitoare la existenţa acestor infracţiuni şi identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanţă şi implicaţii negative asupra siguranţei colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracţiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivităţi, şi care justifică luarea măsurii arestării preventive.
Din probele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive a inculpatei S.M., s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale cât şi la cele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei S. (fostă T.)M. prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, pentru a împiedica pe inculpată să tergiverseze judecarea cauzei sau să se sustragă de la judecată.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că încheierea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondată, urmând ca în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata S. (fostă T.)M. împotriva încheierii din 6 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în dosarul nr. 74910/3/2011/a3.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2201/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2216/2012. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
