ICCJ. Decizia nr. 2299/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2299/2012
Dosar nr. 4474/1/2012
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 12 iunie 2012, în Dosarul nr. 608/62/2012 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constatând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive faţă de inculpatul F.M., instanţa de judecată, în temeiul art. 160balin. (1) şi ( 3 ) C. proc. pen. raportat la art. 1 60balin. (3) din acelaşi cod, a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
Pentru a dispune în sensul menţinerii arestării preventive, Curtea de Apel Braşov a reţinut că, urmare apelului declarat de inculpatul F.M., trimis în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174,175, lit. i) C. pen., a amânat judecarea cauzei la data de 26 iulie 2012, pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze un apărător, menţinându-se totodată în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160balin. (3) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului.
Inculpatul F.M. a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 40 din 30 decembrie 2011 a Tribunalului Braşov, în temeiul art. 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen., măsura fiind dispusă în cursul urmăririi penale şi menţinută în cursul judecaţii, în acord cu dispoziţiile art. 136, 143, 148 lit. f), 1491, 151 C. proc. pen. şi cu dispoziţiile art. 3001, 3002 şi art. 160b din acelaşi cod.
Prin sentinţa penală nr. 51 8 din data de 1 martie 2012, Tribunalul Braşov a dispus în baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Măsura arestării preventive a inculpatului este legală şi temeinică, dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale prin care este reglementată.
Baza factuală care constituie premisa arestării preventive a inculpatului nu s-a modificat, pentru aceasta existând probe şi indicii temeinice care justifică bănuiala rezonabilă că a săvârşit infracţiunile pentru care este judecat în cauză, în sensul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen.
Temeiul de arestare iniţial, prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent şi continuă să fundamenteze măsura arestării preventive a inculpatului, atât sub aspectul duratei pedepsei prevăzute de lege cât şi sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publica, prezervarea ordinii publice continuând să fie prevalentă datelor ce ţin de persoana inculpatului.
Pericolul pentru ordinea publică se deduce din modalitatea şi împrejurările concrete în care se presupune că a săvârşit fapta, modalitatea şi circumstanţele reale ale comiterii faptei, natura şi gradul de pericol social al faptei şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
Măsura arestării preventive nu încalcă prezumţia de nevinovăţie a inculpatului în comiterea infracţiunii, elementele de fapt şi de drept ce trebuie examinate şi analizate în cazul măsurilor preventive, nefiind aceleaşi cu cele care trebuie examinate şi care fundamentează fapta şi vinovăţia acestuia în urma cercetării judecătoreşti şi care constituie obiect al judecaţii.
În cazul măsurii preventive se examinează indicii şi probe care justifică bănuiala rezonabilă de comitere a faptelor prevăzute de legea penală, precum şi incidenţa cazurilor de arestare preventive prevăzute de art. 148 C. proc. pen., care nu înfrâng prezumţia de nevinovăţie.
Raportat la durata arestării preventive a inculpatului, Curtea de Apel Braşov a reţinut că raportat la fazele procesuale parcurse în dosarul penal cât şi la complexitatea cauzei, ansamblul probatoriu administrat şi celeritatea procedurilor, acesta se circumscrie duratei rezonabile de arestare a inculpatului.
Cum temeiul iniţial de arestare preventivă, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, nu s-au modificat şi nu s-au schimbat, încât să devină incidente dispoziţiile art. 139 din acelaşi cod, temeiul de arestare impune în continuare prezervarea ordinii publice, pentru considerentele ţinând de prezervarea ordinii publice, raportat la persoana inculpatului.
Totodată, în desfăşurarea procedurilor penale a intervenit o hotărâre penală de condamnare care, chiar nedefinitivă fiind, constituie temei al privării de libertate conform art. 5 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale.
Drept urmare, în baza art. l60balin. (1), art. 1 60h şi art. 3002C. proc. pen., Curtea a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului F.M. şi, conform art. 1 60balin. (3) raportat la art. l60halin. (3) din acelaşi cod, a menţinut măsura arestării preventive.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul F.M., susţinând că în mod greşit s-a dispus în sensul menţinerii măsurii arestării preventive, în raport de împrejurarea că a recunoscut fapta, nu are antecedente penale, iar perioada scursă de la momentul arestării preventive a fost suficientă.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu în limitele art. 3856C. proc. pen., Curtea apreciază neîntemeiate criticile formulate de recurent personal şi prin apărător.
Astfel, prelungirea în timp a stării de arest în cursul judecaţii, prin menţinerea acestei masuri, este consecinţa unei obligaţii instituite în acest sens prin art. 3002C. proc. pen., cu trimitere la art. l60bdin acelaşi cod.
În acest sens, având în vedere că activitatea judiciară de natură penală din faza de judecată implică parcurgerea unor etape succesive, care se prelungesc în timp, în scopul evitării privării arbitrare de libertate, continuată dincolo de limitele ei rezonabile, legiuitorul a instituit în sarcina instanţei investite cu activitatea principală, obligaţia verificării periodice a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive.
Instituţia verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, în cursul judecaţii, reprezintă o transpunere în dreptul naţional a garanţiilor procesuale care asigură evitarea arbitrariului în materia privării de libertate, astfel cum acestea au fost statuate în jurisprudenţa C . E . D . O.
Controlul periodic rezultă cu necesitate din faptul că circumstanţele cauzei se pot schimba şi, în timp ce motivele de arestare pot continua să existe în stadiile iniţiale ale detenţiei, acestea pot să nu mai fie convingătoare în stadiile ulterioare .
Dacă constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că exista temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi a limitei de pedeapsă impuse de art. 148 lit. f) din acelaşi cod, sunt probe din care rezultă presupunerea rezonabilă în sensul art. 681C. proc. pen. că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, presupunere consolidată prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţa.
Prin urmare, încheierea atacată este legală şi temeinică.
Neconstatându-se niciun caz de nulitate a hotărârii, recursul declarat de inculpatul F.M. apare ca fiind nefondat.
În consecinţă, pentru motivele expuse, conform art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 12 iunie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 608/62/2012, va fi respins, ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 12 iunie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 608/62/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2291/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2302/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
