ICCJ. Decizia nr. 2325/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

Prin sentința penală nr. 35 din 30 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 78 din 28 februarie 2008 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală nr. 145/A din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 830 din 10 martie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de revizuentul P.F.G.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad la data de 21 septembrie 2009, revizuentul P.F.G. a solicitat efectuarea de cercetări în vederea revizuirii deciziei penale din data de 10 martie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

în motivarea cererii revizuentul a susținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Arad, a fost trimis în judecată, alături de alte paisprezece persoane, pentru presupunerea că ar fi săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003,art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și art. 25 rap. la art. 290 C. pen., apreciindu-se că-i sunt întru totul aplicabile dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât a fost colaboratorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, și pe baza datelor pe care el le-a furnizat s-a ajuns la descoperirea și sancționarea faptelor care au făcut obiectul dosarului în care din eroare și el a fost cercetat și ulterior condamnat.

Revizuentul a mai susținut că nu numai că nu a comis infracțiunile pentru care a fost condamnat, dar a și participat la descoperirea, cercetarea și sancționarea lor, iar lipsa de coordonare și cooperare între structurile și instituțiile implicate a contribuit semnificativ la nașterea acestei erori judiciare.

La cerere a fost atașată fotocopia adresei din 30 martie 2009 a I.G.P.R. prin care s-a comunicat deținerea unor date ce ar putea ajuta la soluționarea cauzei, cu privire la revizuent, dar că acestea prezintă un anumit nivel de clasificare.

Prin referatul întocmit la data de 16 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a solicitat respingerea cererii de revizuire pe care a înaintat-o instanței, cu motivarea că aceasta nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicitându-se reevaluarea probelor pe baza cărora s-a stabilit vinovăția revizuentului și prelungirea probatoriului.

Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Arad la data de 23 noiembrie 2009, sub numărul 6076/108/2009.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2009, Tribunalul Arad a admis în principiu cererea de revizuire și a suspendat executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată revizuentului, apreciind că împrejurarea adusă de petent în atenția instanței, privind calitatea sa de informator al poliției ca sursă ocazională, care nu a fost cunoscută de instanțe la data soluționării cauzei, ar putea conduce la modificarea stării de fapt.

Prin sentința penală nr. 185 din 22 iunie 2010 a Tribunalului Arad, s-a admis cererea de revizuire, s-a anulat sentința penală nr. 78 din 28 februarie 2008 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală nr. 145/A din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 830 din 10 martie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, și în rejudecarea cauzei s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003,art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., reținându-se lipsa laturii subiective în comiterea acestor infracțiuni, prezența acestuia la întâlnirea cu colaboratorul și preluarea copiei actelor de identitate falsificate fiind consecința implicării acestuia în obținerea de informații pentru transmiterea către organele judiciare a căror sursă de informare ocazională era de mai mult timp.

împotriva acestei sentințe au formulat apel atât revizuentul P.F.G., cât și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Prin decizia penală nr. 140/A din 07 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a respins apelul declarat de revizuent și s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, s-a desființat sentința penală apelată și, rejudecându-se cauza, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire.

împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul.

Prin decizia penală nr. 783 din 01 martie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul, s-a casat în totalitate decizia penală recurata și sentința penală nr. 185 din 22 iunie 2010 a Tribunalului Arad și s-a dispus trimiterea cauzei, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad, în vederea efectuării de cercetări, conform art. 399 C. proc. pen., constatându-se că cercetarea prealabilă privind cererea de revizuire în cauză a fost efectuată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad deși cauza era de competența materială exclusivă a DIICOT.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Biroul Teritorial Arad care, după efectuarea cercetărilor, a înaintat cererea instanței, întocmind referatul cu numărul 13/III/6/2011 din data de 11 august 2011.

Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Arad la data de 17 august 2011 sub numărul 4102/108/2011.

Prin referatul înaintat instanței s-a solicitat respingerea cererii de revizuire cu motivarea că din verificările efectuate la I.G.P.F. București, la Inspectoratele Județene de Poliție din țara și la B.C.C.O. Galați nu rezultă că revizuientul ar fi fost vreodată sursă, informator sau colaborator, că împrejurarea invocată nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ea nefiind cunoscută de instanța de fond pentru că revizuentul nu a adus-o la cunoștința acesteia. Procurorul a mai susținut că și dacă ar fi avut calitatea de sursă, vinovăția sa nu este exclusă, o asemenea calitate, fără autorizarea prealabilă a procurorului nepermițându-i participarea la săvârșirea unei infracțiuni.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul Tribunalului Arad în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat în cauză.

Analizând cererea de revizuire și probele administrate în cauză, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Arad, revizuentul a fost trimis în judecată, alături de alți paisprezece inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, trafic de migranți, prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.

în fapt s-a reținut ca inculpații V.A., B.A., F.V. și alte persoane care au rămas neidentificate au constituit un grup infracțional organizat, având ca obiect coordonarea activității de trafic de migranți de origine moldoveana, că acest grup a fost sprijinit și de inculpații S.M.L. și P.F.G.

S-a mai arătat că vinovăția inculpatului P. rezultă din raportul investigatorului sub altă identitate, I.G. și procesul verbal de audiere a colaboratorului sub altă identitate B.J. care dovedesc că la data de 16 ianuarie 2007 inculpatul S. însoțit de inculpatul P. s-au întâlnit cu colaboratorul sub altă identitate B.J., că i-a cerut ajutorul pentru trecere frauduloasă a frontierei în Ungaria a unui grup de patru cetățeni moldoveni, că documentele au fost obținute "printr-o relație a lui G.", că a doua zi colaboratorul s-a întâlnit din nou cu cei doi și s-a înțeles cu aceștia să îl contacteze după ce obțin alte documente de călătorie

S-a mai reținut că, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului P., au fost descoperite fotocopii a trei din cele cinci cărți de identitate falsificate, despre care s-a relatat în prezenta cauză, respectiv pe numele de U.N., D.E. și G.L.M.R., dar și fotocopii ale altor documente de călătorie.

S-a mai arătat că revizuentul a efectuat mai multe transporturi de persoane în Italia, împreună cu S.M.

în motivarea hotărârii, tribunalul a reținut de asemenea că, în calitatea de "sursă ocazională" de informații, nu se justifică participarea revizuentului la săvârșirea unor infracțiuni, participare stabilită prin hotărârea de condamnare a sa, după analiza probelor. Participarea la comiterea unei infracțiuni, limitele acestei participări, posibilitatea de a primi obiectul infracțiunii, pentru a se putea reține lipsa laturii subiective și unica intenție a unui astfel de participant de a ajuta organele de urmărire penală, trebuie autorizată anterior de procuror.

Neexistând o astfel de autorizație anterioară pentru revizuent, prima instanță nu a putut reține decât că acesta a participat la săvârșirea acestor infracțiuni în urma propriei rezoluțiuni infracționale, cu intenția de a ajuta grupul infracțional la realizarea infracțiunilor pentru care s-a constituit, stabilind singur limitele acestui ajutor, iar comportamentul său după această participare, eventuale date pe care acesta le-a furnizat ulterior unor lucrători de poliție, pentru că în dosarul cauzei ele nu există, și nici în procedura de revizuire nu au putut fi identificate astfel de date, ar putea fi reținute doar în limitele prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., ca circumstanță atenuantă, care însă nu mai poate fi pusă în discuție în cadrul unei cereri de revizuire și nu a fost luată în discuție nici de instanța care a dispus condamnarea, pentru că revizuentul nu a recunoscut că ar fi avut cunoștință despre activitatea grupului și infracțiunile pe care le comiteau.

Constatând că dovedirea calității de informator a revizuentului cu privire la infracțiuni la comiterea cărora a participat, după participarea neautorizată la săvârșirea acestora, nu poate conduce la concluzia lipsei laturii subiective a infracțiunilor astfel comise și a netemeiniciei hotărârii de condamnare a acestuia, tribunalul a reținut că împrejurarea nouă invocată de revizuent nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată în cauză, ca inadmisibilă.

împotriva sentinței penale nr. 35 din 30 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad a declarat apel, în termen, condamnatul revizuent P.F.G., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 4102/108/2011 din 16 februarie 2012.

Prin decizia penală nr. 39/A din 21 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul revizuent P.F.G. împotriva sentinței penale nr. 35 din 30 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad.

S-a reținut de instanța de control judiciar că în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, câtă vreme, în cauză, din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror nu au rezultat date suficiente pentru admiterea în principiu.

De fapt, revizuentul a dorit reevaluarea probelor pe baza cărora s-a pronunțat condamnarea sa, ceea ce nu este admis pe calea revizuirii.

împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs revizuientul P.F.G. invocând oral, prin apărătorii aleși, cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹pct. 2, 9 și 17² C. proc. pen.

De asemenea, în motivele de recurs aflate în scris la dosarul cauzei, în afara cazurilor de casare susținute oral s-a mai invocat și cel prev. de art. 385⁹pct. 10 C. proc. pen.

Cu privire la cazurile de casare invocate oral a susținut că instanța nu a fost sesizată legal în acest al doilea ciclu procesual al revizuirii, întrucât deși s-au invocat aspecte noi care nu au fost cunoscute la judecarea fondului cauzei, acestea nu au fost analizate de către procuror.

Totodată, a arătat că procurorul în referatul întocmit, a afirmat că întrucât declarațiile luate în acel ciclu procesual nu se coroborează cu înscrisurile, nu mai trebuie administrată această probă, aspect în raport de care a arătat că procurorul a dat o greșită interpretare a dispozițiilor art. 63 alin. (1) și art. 65 C. proc. pen., întrucât trebuia să administreze toate probele și în urma examinării acestora urmând să aprecieze asupra utilității acestor probe.

De asemenea, a precizat că o sesizare legală ar fi trebuit să atingă toate mijloacele de probă și nu doar cele care ar fi putut susține concluzia parchetului, câtă vreme instanța, în baza art. 403 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, nu poate complini lipsurile cercetării procurorului prin administrare de probe înainte de admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, ci se pronunță doar pe baza datelor adunate în cursul cercetării, date pe care le-a apreciat ca fiind insuficiente, susținând astfel incidența cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 2 cu referire la art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Cu privire la admisibilitatea în principiu, a arătat că instanța a făcut o greșită interpretate a dispozițiilor art. 393-art. 403 C. proc. pen., care învederează doar condițiile de formă pentru cererea de revizuire, respingând cererea cu motivarea că probele nu se coroborează, aspect care vizează fondul cauzei în opinia apărătorului revizuientului și care sunt contrare dispozițiilor art. 403 C. proc. pen.

A mai arătat că cererea formulă este admisibilă în principiu, că sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 393 și următoarele C. proc. pen., astfel hotărârea a cărei revizuire se solicită este definitivă, a fost îndeplinită procedura prealabilă la procuror, are legitimitate procesuală și poate fi titular al cererii care este formulată în scris.

De asemenea, a susținut că este incident cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., aspect în raport de care a precizat că împrejurarea nouă care nu a fost avută în vedere în stadiile procesuale anterioare, reiterată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și cei cinci martori audiați în cauză, este faptul că revizuientul a fost cel care anunțat organele de cercetare în momentul în care a descoperit că urmează să se treacă fraudulos frontiera, astfel că nu avea cum să săvârșească infracțiunea.

în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 9 C. proc. pen., a arătat că hotărârea atacată este nemotivată, instanța de apel preluând motivarea instanței de fond.

Nu în ultimul rând, a solicitat instanței să constate că parchetul a solicitat respingerea cererii ca nefondată și nu ca inadmisibilă în principiu și că instanțele au respins cererea de revizuire pe motive care țin de fondul cauzei și nu de admisibilitate în principiu.

în ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 10 C. proc. pen., s-a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire faptul că instanța de fond nu a fost legal sesizată pentru criticile prezentate la cazul de casare prev. de art. 385⁹pe. 2 C. proc. pen., aspect în raport de care apreciază că nu au fost soluționate criticile aduse acestei hotărâri și, ca atare, fondul cauzei nu a fost soluționat.

Recursul este nefondat.

Analizând decizia atacată, înalta Curte constată că prin cererea formulată, revizuientul condamnat P.F.G. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 78 din 28 februarie 2008 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală nr. 145/A din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 830 din 10 martie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție pentru motivele anterior prezentate.

Prin sentința penală nr. 78 din 28 februarie 2008, Tribunalul Arad a dispus achitarea inculpatului P.F.G., pentru cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 145/A din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, s-a desființat sentința penală apelată cu privire la achitarea inculpatului P.F.G. și s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite cele trei pedepse individuale aplicate revizuientului în pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare.

Prin aceeași decizie s-a respins apelul inculpatului.

Prin decizia penală nr. 830 din 10 martie 2009, înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul inculpatului împotriva acestei decizii, reținând că probele administrate în cauză dovedesc vinovăția inculpatului care a participat la transportul de persoane în Italia, primind pentru aceasta diverse sume de bani.

Verificând actele aflate la dosar, înalta Curte constată că motivele invocate în recurs au fost inițial susținute de către revizuient și în fața instanței de control judiciar, care în mod corect a reținut că nu poate fi primită susținerea apărării în sensul că prima instanță nu ar fi fost legal sesizată, fiind incident art. 332 alin. (2) C. proc. pen., deoarece procurorul nu s-ar fi conformat disp. art. 399 C. proc. pen. și ale instanței de recurs și ar fi administrat sumar un minim de probatoriu, întrucât la dosarul cauzei a fost atașată lucrarea nr. 13/III/6/2011 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, conținând 42 de file, din care rezultă că au fost efectuate cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Simpla indicare a temeiului de drept ca fiind art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu atrage de plano admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.

Conform art. 403 alin. (1) teza a II-a din același cod, instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Din adresa nr. 9/D/P/2007 din 12 noiembrie 2009 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad reiese că, nici în dosarul amintit și nici în alt dosar, revizuentul nu a avut calitatea de colaborator acoperit sau informator.

în consecință, cum în cauză din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror nu rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, fiind just respins apelul revizuientului ca nefondat.

în continuarea analizei criticilor invocate în recurs, înalta Curte constată că prin decizia de casare nr. 783 din 1 martie 2011, instanța supremă a casat hotărârile pronunțate și a dispus trimiterea cererii de revizuire la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Arad, unitate de parchet competentă să efectueze acte de cercetare conform art. 399 C. proc. pen. și nu din alte considerente, cum invocă revizuientul.

De asemenea, raportat la dispozițiile legale sus-menționate, toate actele de cercetare în materia revizuirii sunt lăsate de legiuitor la aprecierea procurorului, care, după examinarea cererii de revizuire, dispune efectuarea numai a acelor acte pe care le consideră utile soluționării cererii și nu este obligat să administreze toate probele cerute de revizuient.

Nu poate fi primită nici susținerea apărării în sensul incidenței disp. art. 332 C. proc. pen., întrucât acestea se referă la restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale. Or, în speță nu s-au efectuat acte de urmărire penală, ci de cercetare.

în această ordine de idei nu se poate reține nici încălcarea disp. art. 65 C. proc. pen., așa cum a susținut apărarea, deoarece sintagma folosita de legiuitor în aceste dispoziții legale și anume că "sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată" se aplică cauzelor aflate în faza de urmărire penală sau cercetare judecătorească pe fond.

în materia revizuirii, însă, se administrează doar probele noi care au apărut și care nu au fost cunoscute sau nu au putut fi invocate în căile de atac ordinare.

Raportat la cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de legiuitor în disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive se poate dispune când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar art. 394 alin. (2) C. proc. pen. stabilește și o condiție suplimentară pentru acest motiv de revizuire, respectiv el poate fi admis numai dacă pe baza acestor probe sau împrejurări noi s-ar putea dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Or, motivul invocat de revizuient în cererea de revizuire, respectiv solicitarea de reanalizare a vinovăției sale în comiterea acestor infracțiuni susținând că imediat după comiterea infracțiunilor a dat informații unor lucrători ai poliției, el fiind "sursă ocazională" de informații pentru lucrătorii poliției, nu poate fi de asemenea primit.

înalta Curte constată că acest motiv a fost analizat de către prima instanța, care l-a respins cu o motivare pertinentă și temeinică în sensul că, în calitatea de "sursă ocazională" de informații, nu se justifică participarea revizuentului la săvârșirea unor infracțiuni, participare stabilită prin hotărârea de condamnare a sa, după analiza probelor.

Participarea la comiterea unei infracțiuni, limitele acestei participări, posibilitatea de a primi obiectul infracțiunii, pentru a se putea reține lipsa laturii subiective și unica intenție a unui astfel de participant de a ajuta organele de urmărire penală, trebuie autorizată anterior de procuror.

Constatând că dovedirea calității de informator a revizuentului cu privire la infracțiuni la comiterea cărora a participat, după participarea neautorizată la săvârșirea acestora, nu poate conduce la concluzia lipsei laturii subiective a infracțiunilor astfel comise și a netemeiniciei hotărârii de condamnare a acestuia, în mod corect tribunalul a reținut că împrejurarea nouă invocată de revizuent nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată în cauză, ca inadmisibilă.

Nu în ultimul rând, înalta Curte constată că este nefondat și motivul de recurs invocat de revizuient privind nemotivarea hotărârii atacate.

Astfel, din verificarea lucrărilor, se reține că instanța de control judiciar a răspuns criticilor invocate în apel de revizuient în sensul că instanța nu a fost legal sesizată, fiind incident art. 332 alin. (2) C. proc. pen., deoarece procurorul nu s-a conformat disp. art. 399 C. proc. pen. și ale instanței de recurs și a administrat sumar un minim de probatoriu; erau îndeplinite condițiile admiterii în principiu a cererii de revizuire, intenția legiuitorului fiind în sensul că acesta privesc exclusiv forma; sentința este și netemeinică, el fiind sursă ocazională de informații, așa cum rezultă din declarațiile ofițerilor de poliție care au participat la efectuarea cercetărilor în cauză; ajutorul acordat de el la transportarea migranților s-a consumat într-o formă involuntară; proba nouă nu constă în înscrisul emis de I.G.P.F. prin care atestă că deține informații cu privire la colaborarea lui cu organele judiciare, ci declarațiile polițiștilor implicați în cauză, așa încât nu se poate vorbi de o nemotivare a hotărârii.

Mai mult, așa după cum a reținut și instanța de control judiciar, de fapt, revizuentul a dorit reevaluarea probelor pe baza cărora s-a pronunțat condamnarea sa, ceea ce nu este admis pe calea revizuirii.

în raport de toate argumentele prezentate, înalta Curte constată că prin solicitarea formulată de condamnat se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunțate în cauză, precum și la reanalizarea probatoriului administrat. Cum în fața instanței de recurs, condamnatul nu a invocat nici un motiv pentru care cele două hotărâri să fie nelegale sau netemeinice, Curtea, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul ca nefondat, menținându-se hotărârile atacate ca fiind legale.

S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

← ICCJ. Decizia nr. 2429/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2132/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2325/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2325/2012. Penal