ICCJ. Decizia nr. 2309/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

Prin sentința penală nr. 572 din 19 decembrie 2011, au fost respinse ca nefondate, cererile formulate de inculpatul A.G., în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor calificat prev. și ped. de art. 20,art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., precum și în sensul aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și s-a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) la pedeapsa închisorii de 8 ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata de 5 ani.

S-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință durata deținerii preventive începând cu 26 iulie 2011 până la zi.

S-a constatat că partea vătămată O.F.C., nu s-a constituit parte civilă.

în baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat corpul delict tăietor-înțepător - 1 briceag, folosit de acesta pentru săvârșirea infracțiunii.

în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă cererea formulată de partea civilă Spitalul Municipal Pașcani, precum și cererea părții civile Serviciul Județean de Ambulanță Iași și în consecință, a fost obligat inculpatul să plătească acestora suma de 622,75 lei - reprezentând cheltuieli efectuate pentru asistența medicală acordată victimei O.F.C., și respectiv suma de 493 lei - reprezentând cheltuieli efectuate pentru deplasarea victimei din localitatea Homița la spitalul menționat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul A.G. locuiește pe raza satului Homița, com. Cristești, jud. Iași, împreună cu părinții săi, locuința acestora din urmă învecinându-se cu cea a părților vătămate, distanța dintre cele două imobile fiind de circa 150 m.

în cursul lunii iulie 2011, între membrii familiei inculpatului și cei ai familiei părții vătămate O.F.C. s-a instalat o stare conflictuală generată de amenințările și violențele fizice exercitate în mod reciproc - aspect ce rezultă atât din declarația martorilor O.M., fratele victimei, P.G.C., cât și din declarațiile inculpatului.

în cursul zilei de 25 iulie 2011, în jurul prânzului, între fratele victimei, - martorul O.M. - și frații inculpatului - A.I. și A.G. s-a consumat un nou conflict, concretizat în acte de violență fizică exercitate de aceștia din urmă asupra martorului.

Spre seară, în jurul orelor 20:30, partea vătămată O.F.C. s-a deplasat la barul ce aparține SC C.T. SRL din satul Homița, pentru a consuma o bere.

Pe terasa barului se afla inculpatul A.G. împreună cu fratele său, A.I., acesta din urmă plecând, la scurt timp, din incinta menționată. Partea vătămată a mers tot pe terasa barului, având o discuție de circa 15 minute cu inculpatul care consuma bere dintr-o sticlă de 0,5 l.

La un moment dat, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură în cap, cu o sticla de bere, dar și alte lovituri, cu pumnii, în zona feței.

Pentru aplanarea conflictului a intervenit martorul A.G., trăgându-l din acel loc și împiedicându-l pe inculpat să mai lovească pe partea vătămată.

Inculpatul a părăsit imediat incinta barului, fiind scos afară din local de către martorul menționat, îndreptându-se și deplasându-se pe drumul public din zona în care este amplasată locuința părinților săi.

După ce partea vătămată și-a spălat la "uluc", în fața barului, urmele de sânge de pe față, la circa 10 minute, a părăsit și aceasta barul menționat, îndreptându-se spre locuința părintească.

Pentru a ajunge la locuința părintească, partea vătămată trebuia să parcurgă același drum, ca și inculpatul, dar și să treacă prin fața locuinței acestuia din urmă.

în timp ce se deplasa prin fața locuinței familiei G.I. zis "A.", partea vătămată a fost lovită din nou de inculpat, care se deplasa din sens opus, cu un cuțit, căzând apoi la pământ - aspect observat de martorii aflați pe terasa barului.

Inculpatul a revenit apoi la bar, spălându-se mai întâi pe mâini la fântâna din fața barului, consumând în continuare băuturi alcoolice.

Partea vătămată a rămas căzută la pământ circa 5 minute, s-a ridicat și deplasat spre locuința părintească, având leziuni care sângerau, parcurgând cam 350-400 m.

în locuința părintească a fost văzut cu dâre/pete de sânge pe cămașă și pe corp, în zona abdomenului, de către martorii O.M., fratele său și concubina acestuia din urmă, P.G.C., cărora le-a spus că a fost tăiat cu un cuțit de către inculpatul A.G.

Martorii menționați, constatând că victima prezenta în zona abdomenului două plăgi tăiate, dintre care una era mai profundă - cu eviscerare de epiplon - au anunțat serviciul de urgență 112, pentru intervenția promptă a ambulanței și a organelor de poliție.

Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Pașcani unde a fost internată cu diagnosticul de "Plagă penetrantă abdominală, plagă superficială baza hemitorace drept" - supusă imediat unei intervenții chirurgicale.

Din concluziile provizorii elaborate de I.M.L. Iași sub nr. 1168/Of. din 26 iulie 2011, rezultă că victima O.F.C. prezenta la data examinării plagă tăiată superficială hemitorace dr., plagă înțepat - tăiată penetrantă abdominală cu eviscerare de epiplon; leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu obiect înțepător - tăietor (posibil briceag), putând data din 25 iulie 2011; că necesită 21 - 23 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicații și că la momentul producerii lor, leziunile traumatice nu au fost de natură de a-i pune în primejdie viața.

Raportul de constatare medico-legală întocmit de I.M.L. Iași pe baza documentației medicale privind pe victimă, confirmă concluziile provizorii medico-legale menționate anterior.

Audiat în cursul procesului penal inculpatul a negat constant săvârșirea faptei.

Astfel, în faza urmăririi penale, inculpatul a declarat că, în timp ce se afla pe terasa barului, consumând o sticlă cu bere, partea vătămată s-a apropiat de el, adresându-i înjurături, dar și amenințarea că O.M. (fratele victimei) îi va urmări, îi va prinde și îi va lovi pe toți membrii familiei A. Enervat de conduita părții vătămate, a luat o sticlă de bere, golită de conținut, pe care a spart-o de capul acesteia, după care i-a aplicat doi pumni în zona feței, victima continuând să rămână în picioare.

Apoi, a părăsit barul, a mers pe drumul public ce duce către locuința sa unde a rămas până a doua zi.

A mai declarat inculpatul că, mergând spre casă, nu a întâlnit-o pe drumul public pe victimă și nici vreo altă persoană, iar în seara respectivă (25 iulie 2011) nu a mai revenit la bar.

în aceleași declarații a mai susținut și că în locuință a ajuns în jurul orelor 20:30 - 21:00, că nu s-a întâlnit cu nici un membru din familiei, că a rămas în camera sa - având acces la aceasta printr-o intrare separată - până a doua zi.

în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a confirmat declarațiile inițiale date în fața procurorului de caz.

Instanța a constatat că apărările formulate de inculpat - în sensul că ar fi lovit victima doar în bar, cu o sticlă de bere, goală, nu și pe drumul public, cum se pretinde în actul de sesizare - nu pot fi primite, fiind pe deplin infirmate de declarațiile martorilor audiați în cauză ce se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Instanța a constatat astfel că, fapta săvârșită de inculpatul A.G., constând în aceea că, în seara zilei de 25 iulie 2011, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, dar și al unor conflicte consumate între frații săi și ai victimei O.F.C., a lovit-o pe aceasta din urmă cu o sticlă de bere în zona capului, aplicându-i apoi, cu un corp tăietor - înțepător (posibil briceag) două lovituri în zona abdomenului și a toracelui - în timp ce victima se deplasa pe un drum public - producându-i o plagă penetrantă abdominală cu eviscerare de epiplon, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă de omor calificat încriminată de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Sentința penală astfel pronunțată a fost apelată de inculpatul A.G., criticile formulate vizând următoarele aspecte:

- greșita interpretare a probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, motiv pentru care se impune achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc. pen.;

- greșita încadrare juridică a faptei prin raportare la instrumentul folosit (briceag,care, prin natura sa nu este apt să suprime viața unei persoane), intensitatea loviturii, numărul redus de zile de îngrijiri medicale, și poziția psihologică în momentul săvârșirii actului material, elemente de natură să atragă schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.;

- starea puternică de tulburare determinată de tensiunea existentă între cele două familii, inculpatul recurgând la violență sub imperiul emoției provocate de partea vătămată prin atingerea adusă demnității personale și a familiei sale, precum și a temerii datorate amenințărilor la adresa familiei;

- greșita individualizare a pedepsei aplicate prin ignorarea circumstanțelor personale - persoană integrată social, cu o conduită corespunzătoare în societate -, împrejurări ce pot fi apreciate drept circumstanțe atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special.

Prin decizia penală nr. 69 din 5 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva sentinței penale sus-menționate.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptă și la împrejurările cauzei, reținând o situație de fapt în concordanță cu toate probele administrate la urmărirea penală și în faza cercetării judecătorești.

Curtea a constatat că în cauză a fost administrat un probatoriu complet, corect interpretat și coroborat, avându-se în vedere toate datele ce converg spre o reală stabilire a situației de fapt, situația de fapt expusă fiind însușită și de instanța de apel, precum și argumentele primei instanțe aduse în susținerea vinovăției inculpatului.

S-a mai reținut că prima instanță a apreciat fiecare din declarațiile date de inculpat precum și apărările invocate de acesta în contextul tuturor probelor administrate respectând dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. ce impun o analiză a tuturor probelor și argumentarea soluției pronunțate pe acele probe care, coroborate, susțin situația de fapt reținută.

S-a mai reținut că din împrejurările săvârșirii faptei și din modul de a acționa al inculpatului nu se poate desprinde concluzia că, în momentul săvârșirii faptei acesta se afla într-o puternică stare de tulburare în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., că în cauză se poate reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea într-o stare de încărcare nervoasă, însă, din probele administrate nu rezultă că această stare de tulburare a fost determinată de faptele provocatoare ale părții vătămate, în condițiile în care, inculpatul a fost acela care, după o discuție cu partea vătămată, a lovit-o pe aceasta cu o sticlă goală de bere în cap și cu pumnul în zona feței, iar la scurt timp, întâlnind partea vătămată pe drumul public, i-a aplicat lovituri cu un briceag în zona toracică și abdominală, astfel încât, inculpatul nu se poate prevala de prevederile textului de lege menționat.

De asemenea, s-au apreciat ca nefondate și argumentele aduse de inculpat în susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală.

Sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului, Curtea a reținut că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul A.G. este rezultatul procesului de individualizare, cu luarea în considerare a activității concrete comise de inculpat, a gradului de pericol social concret al infracțiunii comise, relevat de împrejurările săvârșirii ei și modul extrem de violent în care a acționat inculpatul, care nu a ezitat să folosească un obiect tăietor-înțepător pe care îl avea asupra sa, precum și circumstanțelor personale ale inculpatului.

împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-i ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul motivelor invocate în apel, respectiv:

Pentru motivele invocate a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând să se pronunțe o hotărâre în sensul solicitat.

Recursul este nefondat.

Examinând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, a cazurilor de casare invocate - art. 385⁹alin. (1) pct. 9, 18, 17 și 14 C. proc. pen. - dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 385⁹alin. (2) și (3) C. proc. pen. - înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică urmând a o menține ca atare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 385⁹alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării dacă aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege.

Raportat la dispozițiile legale menționate, este cu valoare de principiu faptul că nu se acceptă pronunțarea unei hotărâri discreționare, care să nu fie întemeiată pe o motivare rațională, de natură să convingă despre legalitatea și justețea soluției adoptate.

în acest sens, dispozițiile art. 256 și art. 383 C. proc. pen., prevăd necesitatea indicării temeiurilor de fapt și de drept ale soluției care s-a pronunțat cu privire la latura penală și la latura civilă a cauzei.

Lipsa de motivare a soluției face ca hotărârea judecătorească să nu fie convingătoare, să lase o suspiciune asupra conformității sale cu probatoriul administrat în cauză.

Totodată, obligația impusă de lege instanțelor de a-și motiva hotărârile lor permite instanțelor de control judiciar de a le verifica. De aceea, în cazul lipsei, insuficienței sau obscurității motivelor, instanța de recurs casează hotărârea, fiindcă în aceste condiții obligația de a controla hotărârea primei instanței sau de apel devine imposibil de realizat.

în speța dedusă judecății, însă, criticile formulate de inculpat cu privire la motivarea necorespunzătoare a hotărârii atacate, sunt neîntemeiate.

Considerentele deciziei atacate corespund exigențelor impuse de textele legale menționate, acestea fiind amplu detaliate cu referire la toate apărările formulate de inculpatul recurent.

Aspectele de fapt și de drept au fost analizate cu referire expresă, clară la întregul material probator administrat în cauză și la textele legale incidente.

Concluziile reținute reprezintă chintesența probatoriului judicios administrat, analizat și coroborat în cauză de natură a da posibilitatea instanței de control judiciar să efectueze o examinare efectivă, eficientă a hotărârii atacate prin prisma tuturor criticilor formulate.

în ceea ce privește cazurile de casare prev. de art. 385⁹alin. (1) pct. 18 și 17 C. proc. pen., înalta Curte reține că acestea nu sunt incidente în cauză.

Din analiza lucrărilor dosarului, înalta Curte constată că au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptă și la împrejurările cauzei, reținându-se o situație de fapt în concordanță cu toate probele administrate la urmărirea penală și în faza cercetării judecătorești.

De asemenea, au fost examinate în mod real și efectiv toate probele supuse aprecierii, cu consecințe în ceea ce privește stabilirea vinovăției în comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, procedându-se la evaluarea contribuției cauzale a inculpatului atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv precum și la o apreciere corespunzătoare a tuturor împrejurărilor care au generat sau pe fondul cărora s-a comis fapta.

Se constată astfel că în cauză a fost administrat un probatoriu complet, corect coroborat și interpretat cu referire la toate elementele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția de condamnare.

Din ansamblul probator administrat, rezultă că, în seara zilei de 25 iulie 2011, inculpatul A.G., pe fondul consumului de alcool, dar și al mai multor conflicte consumate între frații săi și ai victimei O.F.C., a lovit-o pe aceasta din urmă cu o sticlă de bere în zona capului și apoi cu un corp tăietor-înțepător (briceag) i-a aplicat două lovituri în zona toracelui și a abdomenului, în timp ce victima se deplasa pe un drum public, producându-i o plagă penetrantă abdominală cu eviscerare de epiplon, care a necesitat pentru vindecare 21-23 zile de îngrijiri medicale.

Față de acuzațiile formulate împotriva sa, inculpatul a adoptat o poziție constantă de nerecunoaștere, invocând anumite împrejurări ce nu au fost susținute de probele administrate.

Astfel, inculpatul a declarat că, în timp ce se afla pe terasa barului, partea vătămată s-a apropiat de el adresându-i înjurături și amenințări cu acte de violență. în aceste condiții, enervat de atitudinea părții vătămate, inculpatul a luat o sticlă goală de bere și a lovit-o în cap, după care i-a aplicat doi pumni în zona feței.

în urma incidentului a părăsit barul, s-a deplasat spre locuința sa, unde a rămas până a doua zi.

Instanța de fond a apreciat fiecare din declarațiile date de inculpat și apărările invocate de acesta în contextul tuturor probelor administrate respectându-se dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. dispoziții care impun o analiză a tuturor probelor și argumentarea soluției pronunțate pe acele probe care, coroborate, susțin situația de fapt reținută.

Procedând la evaluarea materialului probator administrat în cauză și anume: (declarațiile părții vătămate O.F.C., declarațiile martorilor A.C., O.V., A.G. - care au asistat la prima fază a conflictului desfășurat în incinta barului -, C.M., A.I.C. - martori care au surprins momentul în care inculpatul și partea vătămată s-au întâlnit pe drumul public, în dreptul locuinței numitului G.I. zis "A.", și unde aceasta din urmă a fost lovită de inculpat, și a căzut la pământ, - concluziile provizorii și raportul de constatare medico-legală care atestă leziunile cauzate), instanța de fond a respectat și a dat eficiență dispozițiilor art. 69 alin. (1) C. proc. pen., înlăturând în mod just aspectele din declarațiile inculpatului prin care acesta prezintă alte variante ale situației de fapt, infirmate de celelalte probe concurente.

Astfel, se constată că toate probele administrate se coroborează pe deplin și dovedesc neîndoielnic vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Sub acest aspect, criticile inculpatului referitoare la aprecierea eronată a probatoriului administrat prin care s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de condamnare, nu sunt fondate.

Pe cale de consecință, cazul de casare prev. de art. 385⁹alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nu este incident în cauză.

Analiza coroborată a tuturor elementelor de fapt relevate de mijloacele de probă enunțate impune concluzia indubitabilă că inculpatul A.G. este autorul faptei din 25 iulie 2011, când pe un drum public din satul Homița, com. Cristești, jud. Iași, a aplicat părții vătămate O.F.C. două lovituri, cu un cuțit, una în zona abdominală și alta în zona hemitoracelui drept, lăsând victima căzută la pământ și părăsind locul faptei.

Constatând, deci, că toate apărările formulate de inculpat privind fapta ce formează obiectul prezentei judecăți în cursul procesului penal sunt integral infirmate de materialul probator analizat și coroborat în condițiile art. 63 C. proc. pen., în mod corect au fost apreciate ca nesincere atât declarațiile sale, cât și pe cele ale martorului A.V. (tatăl inculpatului), potrivit art. 69 C. proc. pen.

Față de toate aceste aspecte de fapt expuse, instanța a constatat existența vinovăției inculpatului A.G. care este pe deplin demonstrată și, ca atare, în mod corect a fost antrenată răspunderea penală a acestuia.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a constatat că, fapta săvârșită de inculpat în condițiile anterior descrise constituie tentativă la infracțiunea de omor, fiind evidentă intenția de ucidere a victimei, aceasta fiind obiectivată de elementele de fapt reținute anterior, respectiv: aplicarea loviturii de cuțit într-o zonă anatomică vitală cavitatea abdominală în care se găsesc așezate organele interne iar alta în zona hemitoracelui drept; intensitatea loviturilor aplicate de inculpat - ilustrată de faptul că a produs victimei o plagă penetrantă abdominală cu eviscerare de epiplon, necesitând pentru vindecare 21 - 23 zile, astfel cum rezultă din actele medico-legale aflate la dosar; obiectul folosit pentru aplicarea loviturilor - corp înțepător - tăietor (posibil cuțit), apt de a produce moartea;

Prin motivele de recurs, inculpatul a solicitat a se constata că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la circumstanța atenuantă a provocării, acțiunea sa violentă fiind determinată de conduita provocatoare a părții vătămate.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Din împrejurările săvârșirii faptei și din modul de a acționa al inculpatului nu se poate desprinde concluzia că, în momentul săvârșirii faptei acesta se afla într-o puternică stare de tulburare în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

în cauză, se poate reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea într-o stare de încărcare nervoasă, însă, din probele administrate nu rezultă că această stare de tulburare a fost determinată de faptele provocatoare ale părții vătămate, în condițiile în care, inculpatul a fost acela care, după o discuție cu partea vătămată, a lovit-o pe aceasta cu o sticlă goală de bere în cap și cu pumnul în zona feței, iar la scurt timp, întâlnind partea vătămată pe drumul public, i-a aplicat lovituri cu un briceag în zona toracică și abdominală. în aceste condiții, inculpatul nu se poate prevala de prevederile textului de lege menționat.

Sunt, de asemenea, nefondate și argumentele aduse de inculpat în susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală.

Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor, acesta acționează cu intenția de a ucide.

Astfel, există tentativă de omor și nu vătămare, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale victimei, ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente de voința acestuia.

Este irelevant timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece, acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Modul de săvârșire a faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost comisă, astfel cum au fost relevate de probele administrate, exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de a ucide, ci cu intenția generală de vătămare.

Este evident că, aplicând părții vătămate O.F.C. o lovitură cu o sticlă de bere în zona capului și apoi, lovind-o cu intensitate cu un corp tăietor-înțepător (briceag) în zona toracică și abdominală, producându-i o plagă penetrantă abdominală cu eviscerare de epiplon, ce a necesitat pentru vindecare 21-23 zile de îngrijiri medicale, inculpatul a acționat cu intenția de a ucide.

în consecință, nu se poate proceda la schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală, deoarece nu există elemente care să ducă la concluzia că aceasta ar corespunde unui alt model infracțional, toate elementele conducând spre intenția inculpatului de a ucide victima.

Față de starea de fapt relevată de probele administrate, evaluarea juridică este legală, fiind stabilită în concordanță cu conținutul constitutiv al normei de incriminare.

Așa fiind, încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat este corectă, nefiind incident în cauză cazul de casare invocat de inculpat cu referire la acest aspect, respectiv art. 385⁹alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Referitor la motivul de casare invocat de recurentul inculpat, vizând individualizarea pedepsei aplicate acestuia, înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat.

în operațiunea de individualizare a pedepsei, instanța, potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), analizează complexitatea pericolului social al faptei deduse judecății, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, personalitatea făptuitorului și necesitățile procesului de reeducare și resocializare.

în speță, instanța de prim control judiciar a constatat că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul A.G. este rezultatul procesului de individualizare, cu luarea în considerare a activității concrete comise de inculpat, a gradului de pericol social concret al infracțiunii comise, relevat de împrejurările săvârșirii ei și de modul extrem de violent în care a acționat inculpatul, care nu a ezitat să folosească un obiect tăietor-înțepător pe care îl avea asupra sa, precum și circumstanțelor personale ale inculpatului.

Procedând la evaluarea tuturor datelor prezentate anterior cu privire la faptă și la persoana inculpatului, s-a constatat în mod corect că în cauză s-a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Acordându-se semnificația cuvenită unor împrejurări în care s-a comis fapta (agresivitate excesivă și cu urmări grave, prin atingerea adusă unor valori sociale fundamentale cum este viața omului și integritatea fizică), au fost evaluate corect gradul de pericol social al faptei și al inculpatului.

Cum datele cauzei relevă suficiente elemente din care rezultă un grad sporit de periculozitate a inculpatului, prin natura specifică a infracțiunii cercetate, asociată cu capacitatea scăzută de gestionare a furiei și perceperea deficitară a valorilor morale (factori care de altfel au precipitat comportamentul infracțional al inculpatului) se constată că, în speță, scopul prevăzut de art. 52 C. pen. nu poate fi atins prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus și fără executare efectivă, instanța de fond precum și cea de prim control judiciar procedând la o judicioasă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare.

împrejurările invocate de inculpat drept circumstanțe atenuante nu pot fi reținute ca atare de instanță în contextul infracțional reținut pentru considerentele deja expuse, acestea fiind avute în vedere în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicată acestuia, operațiune care, așa cum s-a arătat, s-a circumscris dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) și art. 52 C. pen.

Cum din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea hotărârii recurate, văzând dispozițiile art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 69 din 05 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a dispus obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, cheltuieli ocazionate de judecarea recursului declarat în cauză.

← ICCJ. Decizia nr. 2275/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2017/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2309/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2309/2012. Penal