ICCJ. Decizia nr. 2429/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 27 din 29 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza disp art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul A.D. "zis D.", la 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 57 C. pen.
în baza disp. art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
în baza disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) și art. 350 C. proc. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive, începând cu data de 18 octombrie 2011, la zi, și s-a menținut măsura arestării preventive.
S-a constatat, că partea civilă G.D., cu domiciliul în Râmnicu Vâlcea, a renunțat la pretențiile civile.
în baza disp. art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 și 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.805,63 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean de Urgență Craiova, cu sediul în municipiul Craiova, județul Dolj și la plata sumei de 855,40 lei către Serviciul de Ambulanță Județean Vâlcea, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, reprezentând cheltuieli de transport și asistentă medicală.
în baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, că la data de 28 septembrie 2011, s-a înregistrat sub nr. 4570/90/2011, rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.D. zis D., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, infracțiune prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
S-a reținut în sarcina inculpatului, că la data de 6 iunie 2011, în fața terasei restaurantului H.H. din Râmnicu Vâlcea, în prezența mai multor persoane, a înjunghiat în spate cu un obiect tăietor - înțepător, pe partea vătămată G.D., producându-i acestuia leziuni pentru a căror vindecare a fost necesar un număr de 25 zile timp de îngrijiri medicale, leziunile traumatice, punând în primejdie viața victimei.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile părților, declarații de martori și acte medico-legale, astfel cum se afla atașate la dosar.
Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie prin decizia penală nr. 38/A din 19 aprilie 2012 a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și de inculpatul A.D., în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 27 din data de 15 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală, însușindu-si argumentația instanței de fond.
împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatul A.D.
Procurorul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859pct. 14 C. proc. pen. criticând hotărârile pronunțate sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei principale aplicate, în sensul că instanța de fond în mod eronat a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
De asemenea, a mai susținut că în mod greșit nu i s-au interzis inculpatului atât ca pedeapsă accesorie cât și ca pedeapsă complementară dreptul de a alege în baza art. 64 lit. a) teza I și art. 71 C. pen., iar termenul de doar doi ani de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen., ca pedeapsă complementară este mult prea redus raportat la împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și la persoana inculpatului.
în acest sens a solicitat a se avea în vedere atitudinea inculpatului de-a lungul procesului penal, respectiv aceea de a crea aparența de nevinovăție ori susținerea legitimei apărări sau reținerea scuzei provocării, coroborată cu faptul că anterior comiterii faptei a fost sancționat administrativ și a avut mai multe condamnări de-a lungul anilor.
Inculpatul A.D., la rândul său, a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859pct. 172 _i 14 C. proc. pen., susținând greșita aplicare a legii prin nereținerea disp. art. 73 lit. b) C. pen.
în această ordine de idei a făcut referire la atitudinea oscilantă a părții vătămate și la preexistența unei stări conflictuale datorită faptului că el era redactor-șef la Televiziunea Publică TV și la ziarul "V.R.", iar articolele sale au deranjat partea vătămată.
Nu în ultimul rând a mai arătat că partea vătămată a provocat scandalul și i-a lovit mașina, el doar ripostând, aspecte în raport de care se impune reținerea disp. art. 73 lit. b) C. pen.
Cu privire la pct. 14 al art. 3859C. proc. pen. a susținut că prin reținerea disp. art. 74 lit. a) C. pen. nu s-a dat eficiență sporită disp. art. 76 C. pen., iar în raport de numărul de îngrijiri medicale și de contextul faptei, a solicitat coborârea pedepsei sub cuantumul de 3 ani și 6 luni stabilit în prezent cu reținerea disp. art. 76 alin. (2) C. pen. sau la acest cuantum stabilit dispunerea executării pedepsei la locul de muncă.
în susținerea acestei solicitări a precizat că avea loc de muncă, era student la două facultăți și chiar după arestarea sa a continuat publicarea de editoriale în "Z.R.".
De asemenea, a mai precizat că nu a solicitat niciodată reținerea legitimei apărări, ci numai aplicarea scuzei provocării, în sensul că conflictul a fost provocat de partea vătămată, iar el a ripostat.
A mai arătat că prima instanță nu a reținut scuza provocării, dar a stabilit bine contextul faptei, raportat la persoana sa, precizând totodată că în cauză a intervenit împăcarea părților.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de Parchet si de inculpat, înalta Curte constată că decizia instanței de control judiciar prin care s-a menținut hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
în această ordine de idei, se constată că atât motivele susținute de procuror, cât și cele invocate de inculpat au fost inițial ridicate și în fața instanței de apel.
Astfel, cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei sub aspectul cuantumului aplicat inculpatului, înalta Curte constată că la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social al acestui gen de fapte, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, modalitatea de săvârșire, recrudescența lor, precum și circumstanțele personale ale inculpatului.
în mod corect judecătorul fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen, respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și de persoana și conduita inculpatului.
Fără a mai relua motivarea instanței de control judiciar, înalta Curte constată că prima instanță a mai reținut, iar instanța de apel și-a însușit împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine relativ sinceră, în sensul că nu a negat conflictul care a avut loc cu partea vătămată, soldat cu agresiunea asupra acesteia, prezentând, însă, uneori diferit împrejurarea în care a avut loc acest conflict, pentru ca în final, așa cum rezultă din ultimul cuvânt, în fața instanței de apel, să regrete fapta comisă.
în raport de aspectele prezentate, se apreciază că nu poate fi împărtășită critica parchetului vizând înlăturarea circumstanțelor atenuante cu consecința măririi cuantumului pedepsei, această pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, în condiții privative de libertate, corespunzând exigențelor legii vizând individualizarea pedepsei, întrucât au fost avute în vedere criteriile de ansamblu ale prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), vizând, pe de o parte, fapta reținută în sarcina inculpatului de natură violentă, și anume tentativă la omor calificat, ceea ce a atras orientarea spre o modalitate privativă de libertate, iar, pe de altă parte, și persoana inculpatului, așa cum a fost descrisă mai sus, ceea ce a condus la cuantumul menționat, mai mic, urmare a reținerii și de circumstanțe atenuante, pedeapsă ce-și atinge scopul preventiv și coercitiv, potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen.
în același context juridic, înalta Curte constată că nu poate fi reținută nici critica parchetului vizând interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen., deoarece, așa cum și instanța de control judiciar a reținut, în mod just prima instanță nu a interzis acest drept de a alege, apreciind, în contrast cu susținerea parchetului, că o atare neinterzicere a dreptului de a alege se impunea, întrucât pentru a opera o astfel de interdicție a unui drept fundamental, cum este cel al dreptului de a alege, trebuie să fie respectat principiul proporționalității prevăzut de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, principiu care-și găsește expresia specifică nu numai în funcție de limitele de pedeapsă fixate de lege și gradul de pericol social al faptei săvârșite, reclamate de o astfel de infracțiune de tentativă de omor, reținută în sarcina inculpatului, dar și de persoana acestuia, cu toate trăsăturile și particularitățile ce-l caracterizează, precum și cu împrejurările care atenuează răspunderea penală, așa cum au fost reliefate mai sus, ceea ce atrage, în consecință, neinterzicerea dreptului de a alege, așa cum just au procedat ambele instanțe.
De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea că se impunea majorarea duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor, aceasta fiind corect stabilită la 2 ani, având în vedere și cuantumul pedepsei principale la care s-a orientat instanța, și anume 3 ani și 6 luni închisoare.
Cu privire la motivele invocate de inculpat, înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate.
Astfel, cu referire la reținerea disp. art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința reducerii și mai mult a pedepsei aplicate, solicitare invocată și în apel, înalta Curte constată că o atare critică nu poate fi primită, deoarece, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză și cum de altfel au motivat ambele instanțe, nu poate fi stabilit debutul conflictului, mai exact cine a procedat primul la declanșarea acestui conflict, întrucât nu există o dovadă în acest sens, ambele părți insultându-se și îmbrâncindu-se reciproc la început, după care a urmat conflictul soldat cu agresiune asupra victimei.
Așa fiind, față de împrejurarea că la debutul conflictului nu a asistat nicio persoană, iar declarațiile părții vătămate și ale inculpatului sunt contradictorii, nu se poate reține că inculpatul ar fi săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității sau altă acțiune ilicită gravă, de vreme ce ambele părți au declarat că s-au insultat și îmbrâncit reciproc la debutul conflictului.
Ambele instanțe au apreciat, că, chiar dacă inițial inculpatul s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice emoții, această emoție se atenua până la intrarea în autoturismul său de unde a luat obiectul tăietor - înțepător cu care a lovit-o pe partea vătămată.
în ceea ce privește solicitarea de a se dispune executarea pedepsei la locul de munca, se constată că nu se justifică o modalitate neprivativă de libertate ca mod de executare a pedepsei, având în vedere natura violentă a faptelor săvârșite de către inculpat, gradul de pericol social al unei asemenea fapte, cum este cea de tentativă de omor, reflectat prin limitele prevăzute de lege ale pedepsei închisorii, pedeapsa astfel cum a fost stabilită de către instanța de fond și menținută de cea de control judiciar fiind just individualizată, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului educativ-preventiv prev. de art. 52 C. pen.
Conform dispozițiilor legale anterior menționate, pedeapsa este o măsura de constrângere și un mijloc de reeducare. Cu toate că pedeapsa este întotdeauna o măsură cu caracter represiv, de natură să provoace infractorului o anumită suferință, atât de ordin moral, cât și de ordin fizic ea are în mod firesc și un puternic rol si efect educativ.
Realizarea scopului pedepsei include atât preîntâmpinarea săvârșirii de noi infracțiuni de către cel condamnat, cât și de către alte persoane predispuse să săvârșească fapte penale.
în același timp însa, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice si nici să înjosească persoana condamnatului.
Alături de alte funcții, cum ar fi cele de constrângere sau represiune, de reeducare sau de eliminare, pedeapsa are și o funcție adiacenta de exemplaritate, care constă în influența pe care pedeapsa aplicată condamnatului o exercită asupra altor persoane.
Așa fiind, tocmai în vederea realizării scopului pedepsei prevăzute de legiuitor, pedeapsa aplicată inculpatului A.D., redactor-șef la Televiziunea Public TV și la ziarul V.R., care prin meseria pe care o practica era o personalitate prezentă si activă în cadrul comunității, un membru marcant, urmărit și cunoscut de concetățenii săi, fiind un formator de opinie, ca și cuantum și modalitate de executare corespunde cerințelor legale anterior prezentate.
Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de disp. art. 3859alin. (3) C. proc. pen., recursurile fiind nefondate, Curtea urmează a le respinge conform art. 38513 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
S-au văzut și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2384/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2325/2012. Penal → |
|---|
