ICCJ. Decizia nr. 2365/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2365/2012
Dosar nr. 1637/2/2012
Şedinţa publică din 4 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 116 F din 15 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a recunoscut Sentinţa penală nr. 785 pronunţată de Tribunalul Savona la 21 octombrie 2009, prin care numitul G.M., cetăţean român, fiul lui P. şi V., născut în comuna Doljeşti, judeţul Neamţ, cu domiciliul în comuna Doljeşti, sat Buhonca, judeţul Neamţ, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-a dispus transferarea condamnatului din Italia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată durata de la 8 ianuarie 2009 la 20 octombrie 2009 şi de la 21 octombrie 2009 la 17 ianuarie 2010 şi de la 6 septembrie 2010 la zi.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 320 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei din România iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că la data de 8 ianuarie 2009 persoana condamnată, fiind în stare de ebrietate, l-a înjunghiat cu un cuţit pe conaţionalul său I.D., aplicându-i acestuia două lovituri în regiunea toracică superioară stângă şi la nivelul sternului după care a adâncit loviturile răsucind cuţitul în răni.
Examinând materialul cauzei, s-a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina numitului G.M., având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. român.
Din relaţiile referitoare la lichidarea condamnării transmise de statul solicitat, a rezultat că persoana condamnată are de executat o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, această pedeapsă începând a fi executată la data de 6 septembrie 2010 şi va fi considerată terminată la 21 februarie 2014; perioada executată ca arest preventiv cuprinsă între 8 ianuarie 2009 - 20 octombrie 2009 şi 21 octombrie 2009 -17 ianuarie 2010 a fost dedusă din pedeapsa aplicată.
Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată, şi nu există nici un motiv pentru a se refuza transferul potrivit art. 153 din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei sentinţe a formulat în termen recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând admiterea recursului numai sub aspectul deducerii pedepsei de la 3 septembrie 2010 la 5 septembrie 2010, respectiv un total de 3 zile care nu a fost dedus de Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse, dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Faţă de numitul G.M. s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 785 din 21 octombrie 2009 a Tribunalului Savona, condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi port ilegal de armă prevăzute de art. 56 - 575 C. pen. italian şi art. 4 din Legea nr. 110/75-art. 61 pct. 2 C. pen. italian, hotărâre ce a rămas definitivă la data de 6 iulie 2010.
În acest context, analizând solicitarea Reprezentantului Ministerului Public, Înalta Curte o constată ca întemeiată, raportat la faptul că instanţa de apel a dedus din pedeapsa aplicată durata de la 8 ianuarie 2009 la 20 octombrie 2009 şi de la 21 octombrie 2009 la 17 ianuarie 2010 şi de la 6 septembrie 2010 la zi, omiţând acea perioadă de 3 zile, respectiv de la 3 septembrie 2010 la 5 septembrie 2010 ca va fi inclusă în pedeapsa aplicată.
Faţă de aspectele reţinute mai sus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREŞTI împotriva Sentinţei penale nr. 116 F din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi va casa în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând, deduce din pedeapsa aplicată intimatului persoană transferabilă G.M. inclusiv perioada 3 septembrie 2010 - 5 septembrie 2010.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 320 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREŞTI împotriva Sentinţei penale nr. 116 F din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând, deduce din pedeapsa aplicată intimatului persoană transferabilă G.M. inclusiv perioada 3 septembrie 2010 - 5 septembrie 2010.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 320 RON se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1620/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2346/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
