ICCJ. Decizia nr. 2360/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2360/2012
Dosar nr. 185/99/2012
Şedinţa publică din 4 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 64 din 16 februarie 2012 Tribunalului Iaşi, a condamnat pe inculpatul C.D.M., fiul lui G. şi M., născut în Iaşi, domiciliat în sat şi comuna Tomeşti, jud. Iaşi, fără forme legale în satul Chicerea, comuna Tomeşti, jud. Iaşi, 2 clase, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, în prezent arestat în Penitenciarul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de "viol", prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu incidenţa disp. art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa principală de 12 (doisprezece) ani închisoare şi la pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. e) C. pen., pentru o perioadă de 7 ani, precum şi a degradării militare, prev. de art. 67 C. pen.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. e) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 15 decembrie 2011 la zi.
În baza art. 14, art 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească părţii civile minore O.G.G., aflată în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Iaşi - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Iaşi, suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale.
A fost respinsă cererea părţii civile O.G.G. de obligare a inculpatului la plata daunelor materiale în sumă de 500 RON.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2500 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 600 RON reprezintă onorariile avocaţilor din oficiu, urmează a fi achitată către Baroul Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei (400 RON) şi ale Ministerului Public (200 RON)."
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că inculpatul C.D.M., în vârstă de 35 de ani, provine dintr-o familie numeroasă (cu 15 fraţi) şi locuia ocazional în satul Chicerea sau în satul şi comuna Tomeşti, din judeţul Iaşi.
Începând din vara anului 2011 partea vătămată O.G.G. a devenit victima unor abuzuri sexuale repetate din partea inculpatului C.D.M., comise pe fondul stării de ebrietate, după cum urmează:
În cursul lunii noiembrie 2011, inculpatul C.D.M. a consumat băuturi alcoolice împreună cu o parte dintre fraţii săi, iar noaptea, după ce a ajuns în stare avansată de ebrietate a mers în camera unde dormeau minorii O.G.G. şi O.C.M. şi s-a urcat în pat, la perete, lângă partea vătămată. După ce a întors victima cu spatele la el, pe o parte, inculpatul i-a dat jos pantalonii de pijama şi chiloţii şi a încercat să întreţină un raport sexual normal cu minora. Partea vătămată a început să plângă şi a opus rezistenţă, însă inculpatul a insistat în obţinerea satisfacţiei sexuale, forţând intromisiunea vaginală.
În noaptea zilei de duminică, 11 decembrie 2011, inculpatul C.D.M. a ajuns iarăşi în stare de ebrietate şi, profitând de absenţa fraţilor săi (care plecaseră în satul Goruni), i-a invitat pe nepoţii fratelui său C.S.M. să doarmă la el în cameră. Deşi îi era teamă de ce avea să urmeze, partea vătămată nu s-a putut opune, mai ales că fratele ei a fost de acord să doarmă împreună cu inculpatul.
Abia după trei zile minora a reuşit să îşi învingă spaima şi ruşinea şi i-a povestit unchiului ei, C.C.Ş., de vârstă apropiată cu a sa (de 12 ani), ce îi făcuse inculpatul. Acesta din urmă a relatat rudelor apropiate cele aflate de la partea vătămată, iar prin intermediul unei mătuşi vestea a ajuns la tatăl victimei, care a sesizat autorităţile: organele de poliţie şi pe directoarea Centrului de zi "Sf. Maria" din Tomeşti (martora P.A.).
Inculpatul, în faţa instanţei, a adoptat o poziţie procesuală corespunzătoare, asumându-şi integral responsabilitatea faptelor şi, aşa cum s-a arătat mai sus, solicitând judecarea cauzei în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen.
Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi a rezultat că familia extinsă C. este cunoscută pentru consumul accentuat de alcool. Relaţiile în cadrul familiei sunt caracterizate prin comunicare deficitară, singura preocupare comună fiind consumul de alcool. În ultimii zece ani inculpatul a desfăşurat munci agricole remunerate, iar atitudinea consecventă şi interesul pentru muncă au fost recompensate de către o familie din Tomeşti, patronii unei pensiuni, prin aceea că i-au cumpărat o parcelă de teren, i-au construit o casă, pe care au mobilat-o cu tot ce este necesar.
La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului ei de executare, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, dispoziţiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în parte specială pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, prin eficientizarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.., gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana infractorului, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, după cum instanţa a subliniat, faptele inculpatului au avut urmări grave, minora prezentând anterior programului de consiliere labilitate emoţională, incapacitate de a verbaliza, confuzie, simţind nevoia de a sublinia că, de fiecare dată s-a apărat şi a ţipat când agresorul a abuzat-o.
De asemenea, inculpatul prezintă un pericol social foarte ridicat, fapt dovedit de modalitatea şi împrejurările în care a comis infracţiunea şi de atitudinea acestuia de după comiterea faptelor, prezentând o răceală afectivă, o imaturitate emoţională, astfel cum rezultă din referatul de evaluare psiho-socială.
În cazul lezării relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, la desfăşurarea vieţii sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale şi fără a pune în pericol, sub aspect biologic, specia umană, la convieţuirea socială în cadrul familiei extinse, în cazul lezării relaţiilor care implică grijă faţă de dezvoltarea psihică, intelectuală şi morală a unui minor, pentru cuantificarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultăţile în adaptare, carenţele de la nivelul gândirii, astfel cum rezultă din fişele de evaluare psihologică.
Astfel, este de reţinut că această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială a părţii civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.D.M., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei aplicate care este prea severă raportat la faptul că nu are antecedente penale.
Prin Decizia nr. 83 din 26 aprilie 2012 Curtea de Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.D.M., împotriva Sentinţei penale nr. 64 din 16 februarie 2012 pronunţate de Tribunalul Iaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea a constatat că, în procesul individualizării pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere, în considerarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a scopului şi funcţiilor pedepsei prev. de art. 52 C. pen., gradul de pericol social concret a infracţiunii comise, împrejurări şi modalităţi de comitere a faptei, împrejurări care califică conţinutul de bază al incriminării şi care agravează răspunderea penală a inculpatului, limitele legale de pedeapsă reduse cu 1/3 conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. consecinţele produse prin încălcarea libertăţii sexuale şi integrităţii corporale a victimei minore şi atingerea adusă dezvoltării psihice intelectuale şi morale a acesteia, precum şi persoana inculpatului, atitudinea inculpatului după comiterea infracţiunii.
Pedeapsa a fost individualizată peste limita medie legală, fiind proporţională cu faptele şi persoana inculpatului, de natură a conduce la reeducarea inculpatului şi prevenirea comiterii unei noi infracţiuni.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul C.D.M.
Apărătorul recurentului-inculpat C.D.M., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecând diminuarea cuantumului pedepsei, prin coborârea pedepsei aplicate de instanţa de fond.
Examinând recursul declarate în cauză de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Printr-o judicioasă apreciere a probelor administrate, instanţa a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor cercetate.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanţele reale de comitere a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului.
În ce priveşte gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, Înalta Curte constată ca fiind deosebit de ridicat, având în vedere urmarea gravă şi ireparabilă produsă, prin atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, împrejurările în care faptele au fost comise şi, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv, încălcarea libertăţii sexuale şi a integrităţii corporale, a bazelor morale pe care este clădită familia extinsă, atingerea adusă dezvoltării psihice, intelectuale şi chiar morale a victimei minore.
Verificând toate circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptei, instanţa a aplicat o pedeapsă care asigură finalitatea prev. de art. 52 C. pen.
O reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurentul-inculpat nu se justifică, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanţa de fond, care corespunde sub aspectul naturii (privativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptelor şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii. O sancţionare mai uşoară a inculpatului nu ar fi în măsură să asigure scopul şi funcţiile pedepsei, din perspectiva prevenţiei generale şi speciale, având în vedere că suntem în prezenţa săvârşirii unei fapte deosebit de grave care impune o sancţionare proporţională cu fapta şi urmările acesteia.
Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei aplicate acestuia, cu reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 şi 76 C. pen. este neîntemeiată, raportat la fapta comisă, iar starea de beţie în care pretinde că a comis infracţiunea nu este o circumstanţă personală legală sau judiciară de atenuare a răspunderii penale şi în nici un caz o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei.
Recunoaşterea faptei şi regretul pe care îl manifestă sunt integrate deja în procesul individualizării şi stabilirea pedepsei la nivelul indicat proporţional cu faptele şi persoana inculpatului.
Faţă de considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D.M. împotriva Deciziei penale nr. 83 din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.D.M. durata măsurii arestării de la 15 decembrie 2011 la 4 iulie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3853/2012. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 3854/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
