ICCJ. Decizia nr. 236/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 236/2012
Dosar nr. 45931/3/2011
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 917/F din 28 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul dispoziţiilor art. 174 C. pen. coroborat cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 202/2010) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. şi art. 76 C. pen., a fost condamnată inculpata M.B., la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 174 C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuţitului corp delict folosit în comiterea infracţiunii.
Conform art. 3201 alin. (5) C. proc. pen. s-a disjuns acţiunea civilă şi s-a fixat termen la 17 ianuarie 2011, cu citarea părţilor în vederea judecării separate a acesteia.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatei la 1.600 RON cheltuieli judiciare către stat din care 1.500 RON reprezintă cheltuieli judiciare ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 05 aprilie 2010, numitul I.N. în vârstă de 53 de ani, a fost găsit decedat în locuinţa din str. GB sector 4, locuinţă ce aparţine concubinei sale, inculpata M.B. Conform Raportului medico-legal de necropsie nr. A3/468/2010, moartea numitului I.N. a fost violentă; s-a datorat hemoragiei interne (cord, pulmon stâng) şi a vaselor mari de la baza cordului, urmare a unei plăgi înjunghiate toracice; leziunile s-au putut produce prin acţiunea unui corp înţepător - tăietor, posibil cuţit, şi sunt în legătură de cauzalitate directă, necondiţionată cu decesul. La autopsie s-au mai constatat excoriaţii şi echimoze faciale la nivelul membrelor superioare şi inferioare, precum şi toracic, ce s-au putut produce prin zgâriere cu corpuri dure, în acelaşi context lezional traumatic cu leziunile tanatogeneratoare, precum şi unele echimoze care au vechimi diferite între 3 şi 5 zile, anterior decesului, care s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure şi care nu au contribuit la producerea acestuia, sângele recoltat de la cadavru aparţine grupei A şi conţine 2,30 g ‰ alcool, urina recoltată de la cadavru conţine 2,85 g ‰ alcool, s-a concluzionat că decesul poate data din data de 05 aprilie 2010.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că autoarea acestei agresiuni este inculpata M.B., care convieţuia de mai multă vreme cu victima I.N.. Convieţuirea celor doi era caracterizată de permanente conflicte, insulte şi loviri reciproce, aceste altercaţii necesitând adesea intervenţia poliţiei şi determinând sancţionarea contravenţională a celor două persoane.
O astfel de stare conflictuală a existat şi la începutul lunii aprilie 2010. Astfel I.N. şi M.B. au fost invitaţi de familia L. să petreacă noaptea învierii Domnului împreună, la locuinţa acestei familii din Cartierul Giuleşti. Consumul excesiv de alcool a determinat rapid izbucnirea unei noi altercaţii între I.N. şi M.B. Familia L., deşi a încercat aplanarea acestei stări conflictuale şi împiedicarea exercitării de violenţe reciproce nu a reuşit acest lucru. În final, martorul L.M., i-a transportat cu maşina personală pe I.N. şi pe M.B. la locuinţa acesteia din urmă, nereuşind să împiedice în alt mod escaladarea conflictului.
În dimineaţa zilei de 5 aprilie 2010, I.N. i-a spus inculpatei că urmează să se prezinte la serviciu şi a rugat-o să îi pregătească un pachet cu mâncare.
Potrivit susţinerilor inculpatei, în momentul în care avea în mâna dreaptă un cuţit şi pregătea pachetul cu mâncare pe care I.N. dorea să îl ia la serviciu, acesta a redevenit violent şi s-a îndreptat spre concubina sa, având o atitudine ameninţătoare. Temându-se de aplicarea altor lovituri, inculpata la lovit pe concubinul său cu cuţitul în partea superioară a toracelui, provocându-i leziunile tanatogeneratoare.
Imediat după aplicarea loviturii, I.N. a căzut în spaţiul amenajat ca bucătărie, iar M.B., potrivit susţinerilor sale, a părăsit locuinţa şi a rămas un anumit interval de timp în afara imobilului.
În declaraţia olografă iniţială, inculpata M.B., fără a nega în mod expres actul agresiv, a încercat să susţină că nu ştie ce s-a întâmplat, pentru ca în finalul acestui act să relateze în sinteză derularea întregului conflict soldat cu decesul lui I.N.
Aceeaşi atitudine sinceră a fost manifestată de inculpată cu ocazia audierii sale de către procuror şi cu ocazia reconstituirii efectuate la 5 aprilie 2010.
În declaraţiile date, M.B. şi-a justificat actul agresiv prin temerea exagerată de reacţia violentă a lui I.N., pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, invocând o situaţie similară unei legitime apărări.
Această apărare formulată în mod indirect de inculpată, a fost înlăturată de organul de urmărire penală în raport de ansamblul materialului probator administrat în cauză.
În primul rând, examinarea inculpatei de către medicul legist, a evidenţiat excoriaţii minore ce nu au necesitat zile de îngrijiri medicale (Raport medico-legal nr. A1/3421/2010) care se puteau produce prin lovire cu sau cu şi de corp dur; comparativ cu aceste leziuni minore ca întindere şi consecinţe, plaga suferită de I.N. este una penetrantă, situată într-o zonă anatomică în care sunt amplasate organe vitale (torace), lezând cordul şi pulmonul, demonstrând o dată în plus, intensitatea cu care lovitura a fost aplicată şi intenţia cu care a acţionat M.B.
În al doilea rând, atitudinea inculpatei după comiterea faptei demonstrează că aceasta a realizat şi conştientizat pe deplin caracterul ilicit al faptei sale şi consecinţele acesteia. Astfel, faptul că M.B. s-a spălat de sângele victimei (a se vedea procesul-verbal şi planşa foto cu privire la urmele de sânge, în diluţie, de pe marginea chiuvetei din baie) şi a părăsit locuinţa pentru un anumit interval de timp demonstrează în plan subiectiv, atât intenţia directă cu care a acţionat, cât şi încercarea de a-şi diminua responsabilitatea pentru fapta săvârşită. O serie de elemente circumstanţiale ale cauzei vin de asemenea să înlăture ipoteza că inculpata a acţionat sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii sau pentru a preveni un nou act de violenţă din partea lui I.N. care i-ar fi pus în pericol grav viaţa, integritatea corporală sau sănătatea.
Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpata a declarat personal ca recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Constatând că inculpata a recunoscut în totalitate fapta reţinută în actul de sesizare şi nu a solicitat administrarea de probe, precum şi faptul că acţiunea penală nu vizează o infracţiune ce se pedepseşte cu detenţiunea pe viată, instanţa a admis cererea de judecare a cauzei în condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010.
Analizând probele administrate în faza de urmărire penală, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatei este stabilită, vinovăţia acesteia este pe deplin dovedită, precum şi faptul că există suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Sub acest ultim aspect, prima instanţă a reţinut conduita constant sinceră a inculpatei pe parcursul întregului proces penal, vârsta acesteia (53 ani), pregătirea profesională, împrejurarea că nu este cunoscută cu antecedente penale, precum şi faptul că este angajată la asociaţia de proprietari a imobilului în care locuieşte, având o comportare corectă în relaţiile de muncă şi în societate.
Totodată, instanţa a constatat că situaţia de fapt expusă în actul de sesizare corespunde pe deplin materialului probator administrat în cauză, fiind corect reţinută, urmând astfel a fi însuşită şi de către tribunal.
Sub aspectul încadrării juridice s-a constatat că fapta inculpatei M.B. de a aplica o lovitură cu un cuţit victimei I.N., în zona superioară toracică, cauzându-i leziuni la nivelul cordului şi pulmonului care au condus la decesul acesteia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, faptă prevăzută de art. 174 C. pen.
Reţinând în sarcina inculpatei fapta descrisă anterior, cu încadrarea juridică sus-menţionată, instanţa de fond a dispus condamnarea acesteia la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare în condiţii de detenţie; la stabilirea cuantumului sancţiunii, având în vedere atât dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cât şi prevederile art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. cu consecinţele prevăzute de art. 76 C. pen.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata M.B.
Parchetul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în totalitate circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., inclusiv comportarea sinceră a inculpatei în cursul procesului penal alături de prevederile art. 3201 C. proc. pen., dând astfel dublă eficienţă acestora, aspect concretizat în individualizarea pedepsei.
A mai susţinut parchetul că instanţa de fond a aplicat inculpatei o pedeapsă individualizată necorespunzător sub aspectul conţinutului prin raportare la situaţia de fapt care atestă săvârşirea faptei cu intenţie directă şi prin violenţă.
Inculpata, în motivele de apel scrise, a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia şi aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În schimb, audiată fiind de către instanţa de apel, inculpata a declarat că „victima m-a împins violent în bucătărie, astfel încât a intrat practic în cuţit".
Faţă de declaraţia inculpatei care a revenit asupra recunoaşterii faptei de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cum a fost reţinută în actul de sesizare, instanţa de apel, la solicitarea procurorului de şedinţă a dispus audierea martorilor din acte.
La acelaşi termen de judecată, 14 aprilie 2011, şi inculpata a solicitat proba cu acte şi martori „pentru a-şi dovedi nevinovăţia".
În cauză au fost audiaţi martorii V.I., M.D.F., B.G.F., I.M., ale căror depoziţii privind comportamentul violent al victimei I.N. faţă de inculpata M.B., sunt contradictorii.
Astfel, martorii V.I., B.G.F., cunoştinţe ale inculpatei, au susţinut că victima I.N. avea un comportament violent faţă de aceasta.
În schimb, martorul P.M.D. - un cunoscut al victimei - a susţinut, dimpotrivă, că cea care avea un comportament violent era inculpata M.B.
Şi fosta soţie a victimei I.N., martora I.M., a declarat următoarele: „atunci când era acasă la mine, victima primea telefoane de la inculpată care îl ruga să vină să o ia din diverse locuri. Am auzit când victima îi spunea inculpatei - de ce să vin să te iau? să mănânc bătaie iarăşi?".
În concluziile formulate, apărarea a susţinut că: „din planşele foto privind reconstituirea, precum şi din cuprinsul raportului de necropsie efectuat în cauză, rezultă că nu a fost vorba de o înjunghiere prin înfigere şi răsucire a cuţitului în rană, lucru ce ar fi demonstrat fără echivoc intenţia directă de omor, dimpotrivă, inculpata a înţepat victima aflată în stare de ebrietate pentru a se putea elibera de sub greutatea acesteia; intenţia sa nu a fost nici un moment una de omor, ci a avut drept scop eliberarea din strânsoarea acesteia".
De asemenea, apărarea a mai susţinut: „faptul că plaga este orizontală confirmă spusele inculpatei din declaraţia sa de învinuită că a întins mâna dreaptă în care avea cuţitul, înţepându-l pe I.N.".
Apărarea a susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen. coroborat cu prevederile art. 44 alin. (1) C. pen., de care instanţa de fond nu a ţinut cont, respectiv existenţa unei stări puternice de tulburare şi temere a inculpatei pentru viaţa sa, produsă de ameninţările directe ale victimei, a stării de puternică surescitare şi a faptului că aceasta se afla în stare de ebrietate.
În concluziile formulate, inculpata prin apărător, a mai invocat şi „aspectele divergente şi incerte", referitoare la cap. V pct. 1 din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 439031 din 20 mai 2011.
În primul rând s-a susţinut de către apărare că grupa de sânge evidenţiată în acest raport aparţine inculpatei şi nu victimei, întrucât aceasta avea o altă grupă de sânge.
De asemenea în opinia apărării nu se poate vorbi de o părăsire a locului faptei de către inculpată atâta timp cât urmele de sânge găsite sub formă de scurgere în stare uscată pe peretele din dreapta confirmă apărarea sa şi anume: „victima, după incident s-a sprijinit de perete .., inculpata ştiind că aceasta se află sub influenţa alcoolului a plecat din apartament, crezând că intervenind un moment de linişte, victima se va calma. Planşele foto ale peretelui din bucătărie - foto nr. 33 - 35 arată dispunerea la nivelul unui stat de om a dârelor de sânge după pereţi".
Nu în ultimul rând apărarea a invocat şi profunda tulburare şi mai ales, temerea justificată a inculpatei produsă de victimă prin comportamentul abuziv, abrutizant şi intimidant, comportament violent fizic şi verbal al victimei care se afla în stare de beţie, împrejurări evidenţiate de toţii martorii audiaţi în cauză.
Prin Decizia penală nr. 206 din 30 iunie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 45931/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând în fond, a dispus condamnarea inculpatei în baza art. 174 C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În conformitate cu art. 65 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale şi a făcut aplicarea 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a respins ca nefondat apelul declarat de inculpată.
În ce priveşte apelul declarat de inculpată, instanţa de apel, analizând probele administrate în cauză a concluzionat că apărarea acesteia în sensul că ar fi comis fapta în legitimă apărare este contrazisă în totalitate de aspectele constatate cu ocazia reconstituirii efectuată la faţa locului de către specialişti criminalişti în data de 5 aprilie 2010.
Planşele foto 6, 7, 8, 9 demonstrează cum în mod corect a reţinut şi procurorul prin rechizitoriu, intenţia directă a inculpatei M.B. în săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., comisă în dimineaţa zilei de 05 aprilie 2010.
Spaţiul îngust al bucătăriei descris şi în procesul-verbal întocmit de către procuror, cât şi acţiunea violentă a victimei I.N. aflat în stare de ebrietate, exercitată împotriva inculpatei M.B. nu sunt motive de a constata condiţiile impuse de art. 44 alin. (1), (2), (3) C. pen., pentru a se dispune achitarea acesteia în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
Dimpotrivă, actele şi lucrările dosarului dovedesc că între inculpata M.B. şi victima I.N. existau permanente conflicte, insulte şi loviri reciproce, aceste altercaţii necesitând adesea intervenţia poliţiei soldată cu sancţionarea contravenţională a celor doi.
În declaraţia sa, martorul L.M. a arătat că cei doi consumau zilnic cantităţi mari de alcool, acest fapt fiind confirmat şi cu privire la data de 04 aprilie 2010, înainte de săvârşirea infracţiunii de omor de către inculpata M.B. Că nu se poate vorbi de existenţa unei tulburări sau temeri din partea inculpatei M.B., datorită căreia aceasta a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul, respectiv acţiunea violentă a victimei I.N. aflată în stare de ebrietate, o confirmă nu numai planşele foto întocmite odată cu reconstituirea efectuată de către procuror, ci şi Raportul medico-legal nr. A1/3421/2010. Din cuprinsul acestui din urmă înscris rezultă că plaga suferită de victima I.N. este una penetrantă, situată într-o zonă anatomică în care sunt amplasate organe vitale (torace). Moartea victimei a fost violentă ca urmare a intensităţii loviturii aplicate de către inculpata M.B. cu cuţitul indicat de către organele de urmărire penală.
Nici celelalte susţineri ale inculpatei prin apărător, în legătură cu cuţitul despre care s-a făcut referire mai sus, precum şi cele privitoare la petele de sânge aflate pe perete, planşele foto 34, 35, nu demonstrează existenţa legitimei apărări cum a încercat apărarea să acrediteze ideea, în lipsa altor probe decât cele administrate în prezenta cauză.
Nefondată, a fost apreciată şi susţinerea inculpatei în sensul că grupa sanguină AB IV aparţine acesteia, faţă de concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 439031 din 20 mai 2011 potrivit cărora, cuţitul prezintă urme de sânge uman care aparţin probabil grupei sanguine AB IV, iar perechea de pantaloni tip sport prezintă urme de sânge uman care aparţin grupei sanguine AB IV.
Au fost invocate de către instanţa de apel şi concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. Al/4321/2010 din 05 aprilie 2010 potrivit cărora inculpata a prezentat două dungi excoriate superficiale şi o echimoză violacee de 0,8 cm, ceea ce contrazice afirmaţiile apărării în sensul că urmele de sânge aparţin inculpatei şi nu victimei.
De asemenea, s-a reţinut că nu trebuie omisă nici atitudinea inculpatei după săvârşirea faptei constând în aceea că a părăsit locuinţa, fără a încerca să împiedice rezultatul acţiunilor sale, după ce în prealabil s-a spălat de sângele victimei aşa cum rezultă din procesul-verbal şi planşa foto depuse la dosar.
În concluzie, instanţa de prin control judiciar a constatat că apărarea inculpatei este lipsită de temei şi a respins ca neîntemeiată prima critică adusă sentinţei.
Cu privire la greşita individualizare judiciară a pedepsei, invocată atât de parchet cât şi de inculpată, curtea a reţinut, în raport de gravitatea deosebită a faptei, cât şi de atitudinea ulterioară a inculpatei, că în mod nejustificat instanţa de fond a acordat acesteia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
A apreciat instanţa de apel că nu poate fi acordată nici circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., faţă de atitudinea inculpatei de a încerca să denatureze adevărul cu privire la infracţiunea comisă.
Întrucât inculpata nu poate beneficia nici de prevederile art. 3201 C. proc. pen. în condiţiile în care nu a fost de acord cu susţinerile procurorului din rechizitoriu, s-a dispus condamnarea acesteia la o pedeapsă de 10 ani închisoare cu executare prin privare de libertate.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpata care prin apărătorul desemnat din oficiu, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea pedepsei la care a fost condamnată de instanţa de fond în sensul reducerii cuantumului acesteia la limita prevăzută de lege care permite aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În notele scrise depuse la dosar, inculpata a susţinut că prin înlăturarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. reţinute în mod corect de instanţa de fond, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală ce atrage incidenţa în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. A arătat inculpata că atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti a recunoscut săvârşirea faptei astfel cum aceasta a fost reţinută în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cerere care a fost admisă. Cu toate acestea, contrar intereselor sale procesuale, prin invocarea legitimei apărări de către apărătorul desemnat din oficiu, s-a acreditat în mod fals ideea că nu ar mai recunoaşte fapta, ceea ce a determinat instanţa de apel să reaudieze martorii din faza de urmărire penală şi să o priveze de beneficiul judecării potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. A mai arătat inculpata că în apelul declarat, reprezentantul parchetului a susţinut doar netemeinicia sentinţei sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost condamnată, fără a indica greşita reţinere de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În consecinţă, inculpata a solicitat, în principal, casarea deciziei şi a sentinţei, şi aplicarea unei pedepse al cărei cuantum să permită incidenţa prevederilor art. 861 C. pen., iar în subsidiar, casarea deciziei şi menţinerea sentinţei.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpata M.B. care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu potrivit art. 3859 alin. ultim din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Cu ocazia audierii la instanţa de fond la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2010 (înainte de începerea cercetării judecătoreşti), recurenta inculpată a declarat: „cunosc învinuirile ce mi se aduc şi recunosc comiterea faptei astfel cum este descrisă în rechizitoriu şi probată prin probele administrate în faza de urmărire penală pe care nu le contest, solicit ca judecata să se facă în baza acestora".
Tribunalul, constatând că inculpata a recunoscut în totalitate fapta reţinută în actul de sesizare şi nu a solicitat administrarea de probe, precum şi faptul că acţiunea penală nu vizează o infracţiune ce se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă a admis cererea de judecare a cauzei în condiţiile art. 3201 C. proc. pen.
În opinia Înaltei Curţi, după ascultarea inculpatului şi admiterea cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., pe parcursul procesului penal, indiferent de faza procesuală în care acesta se află, inculpatul nu mai poate reveni asupra opţiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate (în cazurile în care legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea posibilitate de revenire a prevăzut-o în mod expres ca de exemplu, renunţarea la apel sau recurs).
Împotriva hotărârii de condamnare pronunţate în urma procedurii simplificate, în absenţa unor dispoziţii derogatorii, inculpatul poate formula apel sau recurs, însă numai sub aspectul individualizării pedepsei şi al încadrării juridice a faptei, neputând renunţa la opţiunea de a fi judecat potrivit procedurii reglementate de art. 3201 C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de apel, luând act de concluziile apărătorului desemnat din oficiu potrivit cărora inculpata a comis infracţiunea de omor în condiţiile legitimei apărări, a procedat la administrarea de probe şi în urma examinării acestora a înlăturat prevederile art. 3201 C. proc. pen., corect reţinute de prima instanţă.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, Înalta Curte apreciază că executarea de către recurentă a pedepsei principale de 6 ani închisoare în regim de detenţie este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen.
La stabilirea cuantumului sancţiunii s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege (reduse cu o treime potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.), gradul de pericol social concret al infracţiunii, urmarea produsă, modul şi împrejurările comiterii faptei, circumstanţele personale ale inculpatei care nu are antecedente penale, anterior săvârşirii infracţiunii a avut o conduită bună în familie şi societate, este în vârstă de 53 de ani. Aceste din urmă aspecte referitoare la datele ce caracterizează favorabil persoana recurentei inculpate justifică reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Nu pot fi însă primite solicitările recurentei inculpate de a se reduce pedeapsa până la limita minimă prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi de a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere având în vedere gravitatea faptei comise care constă în aceea că în dimineaţa zilei de 05 aprilie 2010 la lovit cu cuţitul pe concubinul său I.N., în partea superioară a toracelui, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia.
Pe lângă pedeapsa principală a închisorii, recurentei inculpate i se va aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
Totodată, ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite şi având în vedere condamnarea la pedeapsa închisorii, în temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., recurentei inculpate i se vor interzice drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpata M.B., se vor casa în parte decizia atacată şi sentinţa pronunţată de tribunal şi, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. se va dispune condamnarea inculpatei la pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
Se va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârilor atacate se vor menţine în rest dispoziţiile acesteia.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta inculpată M.B. împotriva Deciziei penale nr. 206 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în parte, decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 917 din 28 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi, rejudecând:
În baza art. 174 C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., condamnă inculpata la pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3852/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3853/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
