ICCJ. Decizia nr. 228/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 228/2012

Dosar nr. 9497/121/2010

Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 357 din 18 aprilie 2011 a Tribunalului Galaţi, inculpaţii D.P. şi O.F. au fost condamnaţi la câte o pedeapsă principală de 8 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de câte 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Potrivit art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate celor doi inculpaţi durata reţinerii şi a arestării preventive de la 31 august 2010 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească părţii civile U.V. suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale.

Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenţii solicitate.

Potrivit art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" Galaţi, suma de 2.699,56 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare (SNDGJ).

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 s-a adus la cunoştinţă inculpaţilor că probele biologice ce vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în SNDGJ a profilului genetic.

În temeiul art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:

Inculpatul D.P. în vârsta de 40 de ani, iar inculpatul O.F. în vârstă de 26 de ani erau ciobani la stâna martorului M.I., situată pe raza comunei Iveşti, Judeţul Galaţi. La aceeaşi stână este angajat şi martorul N.T.

La data de 24 iulie 2010, cei trei (inculpaţii şi martorul) şi-au desfăşurat activităţile zilnice până în jurul orelor 21:00 - 22:00, oră la care inculpaţii au înhămat calul la căruţă şi au plecat spre locuinţa patronului lor, martorul M.I., pentru a-i duce brânza.

La aceeaşi oră, partea vătămată U.V. se deplasa pe drum, dinspre comuna Iveşti spre satul Călmăţui. Partea vătămată avea asupra sa o sacoşă din plastic tip maiou în care avea un cuţit înfăşurat într-un pulover. În acea zi, partea vătămată renunţase la activităţile pe care le desfăşurase în calitate de paznic la o bostănărie de pe raza comunei Cudalbi din cauza unor neînţelegeri cu proprietarul.

În momentul în care s-au intersectat cu partea vătămată, inculpaţii, bănuind că aceasta a venit la furat, au oprit căruţa. Inculpatul D.P. a coborât din căruţă şi a început să o lovească pe partea vătămată cu pumnii în zona gâtului până când aceasta a căzut la pământ. Apoi, acelaşi inculpat a ajutat-o pe partea vătămată să se ridice şi a urcat-o în căruţă.

În timp ce inculpatul O.F. mâna calul, inculpatul D.P. stătea alături de partea vătămată, iar dacă aceasta încerca să zică ceva, continua să o lovească cu pumnii în zona gâtului şi a coastelor.

La propunerea inculpatului D.P., inculpaţii s-au întors la stână, cu scopul de a o arăta pe partea vătămată, - care în accepţiunea lor venise la furat - şi colegului lor, martorul N.T.. Ajunşi la stână, inculpaţii l-au strigat pe martor şi i-au arătat-o pe partea vătămată care stătea în şezut în coşul căruţei şi respira greu.

Inculpaţii D.P. şi O.F. i-au spus martorului N.T. că au prins-o pe partea vătămată la furat de oi, lucru pe care martorul nu l-a crezut deoarece oile erau închise, distanţa dintre drum şi stână era destul de mare iar un eventual furt la stâna lui "N.B." ar fi fost greu de realizat.

Întrucât martorul şi-a dat seama că partea vătămată fusese agresată, i-a întrebat pe inculpaţi de ce au bătut-o, însă aceştia i-au răspuns că nu ei au bătut-o şi că au găsit-o în starea în care se afla. Martorul i-a mai întrebat pe inculpaţi de ce au venit cu partea vătămată la stână dacă au prins-o la furat, iar inculpaţii i-au răspuns că au adus-o ca să o vadă şi el.

În continuare, inculpaţii s-au urcat în căruţă şi au plecat spre locuinţa martorului M.I. zis „N.B." pentru a o arăta şi acestuia pe partea vătămată şi pentru a vedea dacă „o recunoaşte". Pe drum, inculpatul O.F. a aplicat şi el părţii vătămate două lovituri cu pumnii în zona coastelor.

În drum spre locuinţa martorului M.I., în timp ce căruţa era condusă de inculpatul O.F., inculpatul D.P. îi reproşa părţii vătămate că a furat miei şi continua să o lovească cu pumnii, preponderent în zona gâtului. Ajunşi la locuinţa martorului M.I., inculpatul D.P. a coborât să-l cheme pe martor, timp în care inculpatul O.F. i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri peste corp sub pretextul că aceasta ar fi încercat să sară din căruţă.

La afirmaţia inculpatului D.P. „am prins hoţul", martorul M.I. a întrebat-o pe partea vătămată cine este şi de unde este. Chinuindu-se să vorbească, partea vătămată a reuşit să-i spună că este din Călmăţui. Realizând că partea vătămată este în stare gravă, martorul le-a spus inculpaţilor să anunţe salvarea şi să se ducă la poliţie.

Pe drum, inculpaţii au oprit în cartierul „Mahala", în faţa unei porţi unde erau adunate mai multe persoane, printre care şi martorii B.D. şi Ş.G. şi i-au întrebat dacă o cunosc pe partea vătămată.

Pentru că cei doi martori au recunoscut-o pe partea vătămată U.V. şi au văzut starea în care aceasta se afla, i-au întrebat pe inculpaţi ce i s-a întâmplat. Inculpaţii le-au spus persoanelor prezente că au prins-o pe partea vătămată la furat şi că aceasta avea asupra sa un cuţit.

Martorii B.D. şi Ş.G. au dat-o jos din căruţă pe partea vătămată şi au anunţat salvarea. La scurt timp, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei" Galaţi, unde a fost internată în perioada 25 iulie - 06 august 2010 la secţia ORL, cu diagnosticul insuficienţă respiratorie şi fisură traheală.

Din Certificatul medico-legal nr. 1338 din 19 septembrie 2010 întocmit cu prilejul examinării părţii vătămate U.V. au rezultat următoarele:

- partea vătămată a prezentat leziuni - fracturi costale şi fractură cu deplasare a cartilajului tiroid şi fractură cu deplasare a porţiunii posterioare a cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian - ce au putut fi produse prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente;

- leziunile pot data din noaptea de 24/25 iulie 2010;

- necesită 30 - 35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor de la gât dacă nu survin complicaţii, iar pentru fracturile costale necesită pentru vindecare 14 - 15 zile de îngrijiri medicale;

- leziunile laringiene au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

Prin Adresa nr. 29414 din 23 septembrie 2010, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" Galaţi s-a constituit parte civilă cu suma de 2.699,56 RON cu titlu de despăgubiri civile.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată U.V. a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 30.000 RON reprezentând daune morale şi materiale.

Prezentă în faţa instanţei la termenul din 04 noiembrie 2010, partea vătămată U.V. a arătat prin semne că nu poate vorbi şi că îşi menţine constituirea de parte civilă de la urmărirea penală.

Audiaţi fiind, cu respectarea garanţiilor procesuale, inculpatul D.P. a recunoscut în cursul urmăririi penale că a aplicat părţii vătămate, în mod repetat, lovituri cu pumnii în zona coastelor şi a gâtului, dar a precizat că nu a intenţionat să o ucidă. A mai susţinut în apărarea sa, că deşi nu avea nici un motiv concret să creadă că partea vătămată venise la furat, nu şi-a explicat în nici un fel prezenţa acesteia în zona stânei la acea oră. De asemenea, inculpatul D.P. a mai precizat că inculpatul O.F. l-a însoţit în tot timpul pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale şi că a aplicat şi el vreo câteva lovituri părţii vătămate cu pumnii în zona coastelor.

La rândul său, inculpatul O.F. a recunoscut că a fost prezent şi l-a susţinut pe inculpatul D.P., însă a negat că ar fi lovit-o pe partea vătămată cu vreun obiect.

În faza cercetării judecătoreşti, acest din urmă inculpat a precizat că, în timp ce era la stână cu inculpatul D.P. şi cu martorul N., a văzut-o pe partea vătămată care era dezbrăcată la bustul gol şi avea asupra sa un cuţit cu care a încercat să-l lovească atât pe el, cât şi pe inculpatul D.P. În aceste împrejurări, inculpatul D.P. i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu pumnul în zona gâtului, după care a dezarmat-o, apoi au urcat-o amândoi cu forţa în căruţă pentru a o duce la domiciliul lui N.B. (martorul M.I.), întrucât era persoana recunoscută de către martorul N.T. ca fiind hoţul care ar fi luat mai mulţi iezi de la stână.

A mai susţinut inculpatul O.F. că în faţa porţii lui N.B. i-a aplicat părţii vătămate două lovituri de bici în zona spatelui deoarece aceasta a încercat să sară din căruţă.

În schimb, inculpatul D.P. a arătat că în seara zilei de 24 iulie 2010, se afla la stână împreună cu inculpatul O.F. şi l-a văzut pe partea vătămată U.V. că se apropie de saivan, iar când acesta a ajuns la o distanţă de 15 metri s-a apropiat de el împreună cu O.F. şi l-a întrebat ce caută acolo. Răspunsul părţii vătămate a fost că nu intenţiona să ajungă la stână şi că a fost adusă cu căruţa şi lăsată acolo de către C.G.

Inculpatul D.P. a mai precizat că partea vătămată purta la brâu un cuţit cu care, fără nici un motiv a încercat să-l lovească doar pe el, împrejurare în care a lovit-o cu pumnul în zona gâtului, după care a dezarmat-o.

Acest inculpat a susţinut că partea vătămată s-a urcat singură în căruţa lor pentru a fi dusă la domiciliul patronului lor - N.B. - şi că pe drum nici unul dintre ei nu au lovit-o. A mai arătat inculpatul că a aflat că partea vătămată a fost lovită cu biciul de către inculpatul O.F., dar nu a fost de faţă când s-a întâmplat acest lucru.

În apărare, inculpaţii au solicitat audierea martorului M.M., martor care a nu a fost de faţă la incident şi care a relatat împrejurări pe care le-a aflat doar de la inculpaţi, situaţie în care declaraţia acestuia a fost înlăturată de către instanţa de fond.

Situaţia de fapt expusă mai sus şi vinovăţia inculpaţilor s-a reţinut ca fiind dovedite cu următoarele mijloace de probă:

- procesul-verbal de consemnare a plângerii formulate de partea vătămată;

- procesul-verbal de fixare a locului faptei şi planşele foto aferente;

- declaraţiile părţii vătămate;

- Certificatul medico-legal nr. 1338 din 19 septembrie 2010;

- adresa comunicată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" Galaţi;

- declaraţiile martorilor G.Z., Ş.G., B.D. (audiaţi în ambele faze procesuale);

- declaraţia martorului N.T. dată în cursul urmăririi penale (în faza cercetării judecătoreşti nefiind posibilă audierea nemijlocită, a martorului, acesta fiind plecat în altă localitate, fără a se şti locul exact, după cum rezultă din procesele-verbale de căutare, condiţii în care s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.);

- declaraţia dată de martorul M.I. în faza urmăririi penale. Acest martor a fost audiat şi în faţa instanţei, dar întrucât şi-a modificat declaraţia iniţială, reprezentantul parchetului s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către acesta a infracţiunii de mărturie mincinoasă, astfel că declaraţia martorului M.I. din faza cercetării judecătoreşti a fost înlăturată.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului D.P. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât din probele existente la dosar nu rezultă că inculpatul a urmărit prin acţiunea sa, să provoace moartea părţii vătămate. A mai susţinut apărarea că inculpaţii nu au lovit victima în zone vitale, ci doar în zona gâtului şi în zona coastelor, iar inculpatul D.P. nu a lovit-o decât cu pumnii.

La rândul său, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul O.F. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat reţinută prin rechizitoriu, în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., faţă de recunoaşterea acestui inculpat că a lovit-o pe partea vătămată cu biciul în zona spatelui.

Cererile prin care inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei au fost respinse de instanţa de fond pentru următoarele considerente:

Sub aspectul laturii subiective, omorul se deosebeşte de infracţiunea de vătămare corporală gravă, prin aceea că în cazul omorului, făptuitorul acţionează cu intenţie - directă sau indirectă - de a ucide.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară, s-a arătat că poziţia psihică a făptuitorului, trebuie stabilită în fiecare caz, în raport de împrejurările concrete şi, îndeosebi, în raport de: instrumentul folosit de făptuitor (instrument apt sau nu de a produce moartea), regiunea corpului lovită (zonă vitală sau nu), numărul şi intensitatea loviturilor (o singură lovitură sau mai multe lovituri, aplicate cu mare intensitate), raporturile dintre infractor şi victimă, atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei (a încercat să dea un prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o).

În speţă, tribunalul a apreciat că forma de vinovăţie cu care au acţionat inculpaţii este intenţia indirectă.

Astfel, repetabilitatea loviturilor aplicate, mijloacele contondente folosite (pumnii), zonele corpului vizate (torace, gât), urmarea produsă (fracturi costale şi fractură cu deplasare a cartilajului tiroid şi fractură cu deplasare a porţiunii posterioare a cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian - cu punere în primejdie de viaţă), sunt împrejurări de natură să ducă la concluzia că ambii inculpaţi chiar dacă nu au acţionat cu intenţia directă de a ucide victima, au prevăzut un astfel de rezultat şi au acceptat producerea lui.

Pe de altă parte, s-a apreciat că împrejurarea că inculpatul O.F. nu a recunoscut că a aplicat victimei lovituri în zona gâtului şi a toracelui nu este de natură să conducă la schimbarea încadrării juridice a faptei.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpaţilor D.P. şi O.F. constând în aceea că, în seara zilei de 24 iulie 2010, în loc public, (un drum comunal din comuna Iveşti) au aplicat, concomitent, părţii vătămate U.V., cu mijloace contondente, lovituri repetate peste corp, inclusiv în zone vitale, cauzându-i fracturi costale şi fractură cu deplasare a cartilajului tiroid şi fractură cu deplasare a porţiunii posterioare a cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian, leziuni ce au pus în primejdie viaţa acesteia, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Apărările prin care inculpaţii au solicitat reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., motivat de faptul că au avut reprezentarea clară că partea vătămată U.V. care avea asupra sa un cuţit venise la furat la stâna la care lucrau ei şi că prezenţa părţii vătămate care lucrase ca paznic la o bostănărie nu se justifica în apropierea stânei, au fost înlăturate.

S-a motivat că dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. au în vedere situaţia în care infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de un act provocator din partea victimei.

Reţinerea circumstanţei legale atenuante a provocării presupune, pe de o parte, ca în momentul săvârşirii faptei, infractorul să se afle într-o stare de puternică tulburare sufletească ori într-o stare de emoţie accentuată, iar, pe de altă parte, această stare să fi fost determinată de o provocare din partea victimei produsă prin violenţă, atingere gravă a demnităţii sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Din probele administrate în cauză, în special din declaraţia părţii vătămate, care se coroborează cu declaraţia inculpatului D.P. rezultă că partea vătămată nu venise la furat, iar inculpaţii doar au presupus că aceasta ar fi putut veni la furat, fără să aibă nici un motiv să creadă acest lucru.

Susţinerile inculpaţilor, în variante diferite, potrivit cărora partea vătămată a încercat să îi lovească cu un cuţit, fie pe amândoi, fie doar pe inculpatul D.P., au fost înlăturate întrucât nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, iar inculpaţii se contrazic între ei.

La individualizarea pedepselor (principală şi complementară) ce s-au aplicat inculpaţilor instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială (limite ce se reduc la jumătate, conform art. 21 C. pen.), gradul de pericol social concret al infracţiunii, apreciat în raport de modalitatea şi împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită, dar şi persoana, vârsta şi conduita fiecărui inculpat.

Având în vedere natura şi gravitatea deosebită a faptei comise, urmarea produsă, dar şi poziţia procesuală a inculpaţilor, tribunalul a apreciat că în favoarea acestora nu pot fi reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv cele prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.

Raportat la considerentele mai sus expuse, s-a aplicat inculpaţilor şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În privinţa pedepsei accesorii, s-a reţinut că natura faptei săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale celor doi inculpaţi conduc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea de către aceştia a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că partea vătămată U.V. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 30.000 RON daune materiale şi morale, fără a indica cât reprezintă despăgubiri materiale şi cât reprezintă daune morale şi fără a face vreo probă prin care să dovedească că ar fi cheltuit vreo sumă de bani.

Faţă de leziunile suferite şi urmările produse, tribunalul a reţinut că în speţă se justifică acordarea unei sume cu titlu de daune morale şi a apreciat că suma de 20.000 RON este suficientă şi proporţională pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de partea vătămată.

Întrucât victima infracţiunii (partea vătămată U.V.) a fost spitalizată în perioada 25 iulie - 06 august 2010 la secţia ORL din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" Galaţi, iar prin Adresa nr. 29414 din 23 septembrie 2010, unitatea sanitară menţionată s-a constituit parte civilă cu suma de 2.699,56 RON, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. proc. pen., cei doi inculpaţi au fost obligaţi în solidar şi la plata acestei sume, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" Galaţi.

Împotriva Sentinţei penale nr. 357 din 18 aprilie 2011 au declarat apel, în termen legal, inculpaţii D.P. şi O.F., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Sub un prim aspect, inculpaţii au susţinut că nu au acţionat cu intenţia de a ucide, au crezut că victima a venit la furat, şi din acest motiv au imobilizat-o, cu intenţia de a o preda organelor în drept, că nu au lovit pe partea vătămată cu corpuri contondente, loviturile nu au vizat zone vitale, după lovire nu au abandonat-o şi nu au încercat să o ascundă, au prezentat-o proprietarului stânei, situaţie în care faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) şi (2) C. pen. şi nu ale infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Inculpatul O.F. a susţinut că el a lovit pe partea vătămată o singură dată cu pumnul în zona gâtului şi de două ori cu partea nerigidă a biciului, lovituri ce nu au fost de natură să pună în primejdie viaţa acesteia.

Ambii inculcaţi au susţinut că se justifică reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece în momentul în care s-au întâlnit cu partea vătămată aceasta se afla în stare avansată de ebrietate, a avut o atitudine violentă şi era înarmată cu un cuţit cu care a încercat să-i lovească.

În subsidiar, inculpaţii au susţinut că nu au antecedente penale, au recunoscut şi regretat faptele, până în prezent au avut o conduită bună, inculpatul D.P. este căsătorit şi are trei copii, situaţie în care pot fi reţinute în favoarea lor circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

Prin Decizia penală nr. 213/A din 28 septembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 9497/121/2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi cu motivarea că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar criticile aduse acesteia de către inculpaţi nu sunt fondate.

Totodată, instanţa de apel a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus din pedepsele aplicate acestora durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 31 august 2010 lăzi, respectiv de la 28 septembrie 2011.

Împotriva deciziei au declarat recursuri inculpaţii, care prin apărătorul desemnat din oficiu, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen. au solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă şi reţinerea circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. cu motivarea că nu au acţionat cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate, iar loviturile au fost aplicate acesteia urmare presupunerii că ar fi venit la furat şi faptului că partea vătămată avea un cuţit la vedere, iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepselor la care au fost condamnaţi prin acordarea unei mai mari eficiente circumstanţelor ce caracterizează favorabil persoana acestora.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Din probele administrate în cauză şi anume, declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorilor B.D., Ş.G., N.T., G.Z. şi M.I., cu procesele-verbale încheiate cu ocazia cercetării la faţa locului, cu concluziile Certificatului medico-legal nr. 1338 din 19 august 2010 şi chiar cu declaraţiile recurenţilor inculpaţi, rezultă fără dubiu că, în seara zilei de 24 iulie 2010, în loc public, inculpaţii, concomitent, au aplicat intimatului parte vătămată U.V., lovituri cu pumnii şi picioarele peste corp, inclusiv în zone vitale, cauzându-i fracturi costale, fractură cu deplasare a porţiunii posterioare a cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian, leziuni care au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale (cele de la nivelul gâtului dacă nu survin complicaţii), respectiv 14 - 15 zile de îngrijiri medicale (fracturile costale) şi care au fost de natură a-i pune părţii vătămate viaţa în primejdie.

Susţinerea recurenţilor inculpaţi în sensul că încadrarea juridică a faptei ar fi în dispoziţiile art. 182 C. pen. nu poate fi primită.

Aşa cum au reţinut şi instanţa de fond şi ulterior, instanţa de prim control judiciar, infracţiunea de omor se deosebeşte de infracţiunea de vătămare corporală gravă sub aspectul laturii subiective prin forma de vinovăţie cu care acţionează făptuitorul şi care în cazul omorului este reprezentată de intenţie în ambele forme, directă sau indirectă.

Poziţia psihică a făptuitorului se stabileşte în fiecare caz, în raport de împrejurările concrete în care acesta a acţionat şi, îndeosebi, în raport cu instrumentul folosit (instrument apt sau nu să producă moartea), regiunea corpului vizată (zonă vitală sau nu), numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, raporturile dintre infractor şi victimă, atitudinea acestuia după săvârşirea faptei.

Multiplele lovituri aplicate, mijloacele contondente folosite (pumnii şi picioarele), zonele vizate (torace, gât), durata mare de timp în care recurenţii au lovit-o pe intimata parte vătămată, urmarea produsă (fracturi costale, fractură cu deplasare a cartilajului tiroid şi fractură cu deplasare a porţiunii posterioare a cartilajului cricoid cu devierea vestibulului laringian cu punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate), numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite, sunt aspecte de natură să conducă la concluzia că recurenţii inculpaţi, chiar dacă nu au acţionat cu intenţia directă de a ucide pe partea vătămată, au prevăzut un astfel de rezultat socialmente periculos şi au acceptat producerea lui, atitudine psihică specifică intenţiei indirecte aşa cum este aceasta definitivă în art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

Prin urmare, încadrarea juridică corectă a faptei comisă de recurenţi este cea reţinută de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de prim control judiciar şi anume în dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. care incriminează tentativa la infracţiunea de omor calificat.

Nici susţinerile recurenţilor inculpaţi în sensul că au comis fapta în stare de provocare, motivat de faptul că partea vătămată venise la stână să fure oi şi a încercat să-i lovească cu un cuţit, nu sunt fondate.

Contrar celor afirmate de recurenţi în declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, în sensul că se aflau la stână, iar partea vătămată a ajuns la aproximativ 15 m de saivan, din declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorului N.T., procesul-verbal şi planşele foto întocmite cu ocazia cercetării la faţa locului, rezultă că inculpaţii se deplasau cu căruţa pe un drum comunal, către locuinţa martorului M.I., proprietarul stânei la care erau angajaţi şi s-au întâlnit cu partea vătămată în faţa porţii firmei agricole ce aparţine numitului C.I.

Din declaraţiile martorului N.T., angajat la stâna la care lucrau inculpaţii, rezultă că oile erau închise, iar distanţa dintre stână şi drum este de aproximativ 300 - 400 metri. Or, în condiţiile în care partea vătămată venea din sens invers, este evident că recurenţii inculpaţi puteau să vadă dacă aceasta are sau nu asupra sa vreo oaie. Mai mult, în condiţiile în care partea vătămată ar fi venit cu intenţia să fure, aşa cum au susţinut inculpaţii, cu certitudine că în momentul în care ar fi văzut căruţa, în care se aflau recurenţii, aceasta ar fi fugit.

În ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor în sensul că partea vătămată ar fi încercat să-i lovească cu un cuţit, în mod corect, tribunalul şi instanţa de prim control judiciar a înlăturat-o cu motivarea că nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză.

Referitor la individualizarea pedepselor aplicate recurenţilor inculpaţi, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de ei, că executarea pedepselor de câte 8 ani închisoare, apropiate de minimul special prevăzut de lege (tentativă la infracţiunea de omor calificat se pedepseşte cu închisoarea de 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni) este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea lor.

Circumstanţele personale ale recurenţilor inculpaţi, - lipsa antecedentelor penale, copii minori în întreţinere - au fost valorificate de instanţele inferioare cu ocazia stabilirii cuantumului pedepselor şi nu justifică prin ele însele reducerea cuantumului acestora având în vedere modul şi împrejurările săvârşirii faptei şi gradul de pericol social concret al acesteia care constituie criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) de care trebuie să se ţină seama la individualizarea pedepselor.

Gravitatea deosebită a faptei dedusă judecăţii rezultă atât din limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, cât şi din urmarea produsă, constând în vătămarea gravă a integrităţii corporale a părţii vătămate căreia inculpaţii i-au aplicat în mod repetat lovituri cu pumnii şi picioarele în zone vitale ale corpului, cu preponderenţă în regiunea gâtului şi a toracelui.

În consecinţă, reţinând că decizia pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, recursurile declarate de inculpaţii D.P. şi O.F. se vor respinge ca nefondate în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., din pedepsele aplicate sus-numiţilor recurenţi inculpaţi se va deduce durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 31 august 2010 la data de 26 ianuarie 2012.

În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi D.P. şi O.F. vor fi obligaţi la plata sumei de către 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de către 300 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi D.P. şi O.F., împotriva Deciziei penale nr. 213 A din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată recurenţilor inculpaţi D.P. şi O.F., durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 31 august 2010 la 26 ianuarie 2012.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 600 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3619/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3620/2012. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 228/2012. Penal