ICCJ. Decizia nr. 2371/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2371/2012
Dosar nr. 4766/1/2012
Şedinţa publică din 4 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 iunie 2012 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 11985/114/2012, în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Ţ.I. (fiul lui I. şi al lui L., născut la 24 octombrie 1987, cetăţean român, studii superioare, fără ocupaţie, necăsătorit, fără copii, cu trecut infracţional) şi S.Ş.C. (fiul lui M. şi al lui M., născut la 27 mai 1987).
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că inculpatul Ţ.I. a fost trimis în judecată şi condamnat prin Sentinţa penală nr. 86 din 11 mai 2012 a Tribunalului Buzău la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că inculpatul Ţ.I. a comis infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză în termenul de încercare al suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 369 din 22 decembrie 2012, pronunţată de către Judecătoria Râmnicu Sărat, definitivă prin Decizia penală nr. 72 din 19 ianuarie 2012, pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti şi în baza disp. art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 369 din 22 decembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, pedeapsă ce se execută alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, în total 3 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv de la 30 martie 2012, la zi.
S-a reţinut că examinând actele şi lucrările dosarului în raport de aceste dispoziţii legale, arestarea preventivă a inculpatului Ţ.I. s-a dispus prin încheierea din Camera de Consiliu de la 31 martie 2012 a Tribunalului Buzău, cu respectarea disp. art. 143 rap. la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatându-se că în cauză există indicii temeinice şi probe verosimile în sensul cerut de art. 681 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că acesta ar putea fi autorul infracţiunilor pentru care a fost cercetat, că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile imputate este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, s-a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestării subzistă şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., atât în privinţa cuantumului pedepselor prevăzute de lege cât şi al pericolului pentru ordinea publică.
Referitor la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului acesta este determinat de gravitatea sporită a faptelor, amploarea activităţii infracţionale ce s-a desfăşurat într-o perioadă mare de timp, prin antrenarea mai multor persoane şi consecinţele vânzării de cantităţi importante de droguri de risc către un număr important de tineri.
De asemenea, se apreciază că inculpatul Ţ.I., a comis infracţiunile pentru care a fost condamnat de prima instanţă în termenul de încercare stabilit prin Sentinţa penală nr. 369 din 22 decembrie 2012, definitivă prin Decizia penală nr. 72 din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, astfel că în cauză au devenit incidente disp. art. 83 C. pen., cu consecinţa executării pedepsei anterioare alături de pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, în regim privativ de libertate, aşa încât, având în vedere şi timpul relativ scurt ce a trecut de la luarea acestei măsuri de numai două luni şi jumătate, se concluzionează că menţinerea stării de arest preventiv este pe deplin justificată.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul Ţ.I. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depăşit, iar la acest moment instanţa de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpatului în stare de libertate.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. impun în continuare privare de libertate a acestuia.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune ca a fost săvârşită fapta, pentru care a şi fost condamnat de instanţa de fond.
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecăţii, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoţii şi de o puternică stare de insecuritate în rândul societăţii. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acţiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului Ţ.I.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.I. împotriva încheierii de şedinţă din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel PLOIEŞTI, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie pronunţată în Dosarul 1985/114/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 717/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2372/2012. Penal → |
|---|
