ICCJ. Decizia nr. 2372/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2372/2012
Dosar nr. 4689/111/2009/a1
Şedinţa publică din 4 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 iunie 2012 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4689/111/2009, în baza art. 139 C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul C.S., fiul lui N. şi M., născut în localitatea Tăşnad, judeţul Satu Mare, cu domiciliul în Oradea, str. Z., judeţul Bihor, şi a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată prin încheierea din 12 octombrie 2009 a Tribunalului Bihor.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că prin încheierea din data de 12 octombrie 2009 Tribunalul Bihor a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu aceea a obligării de a nu părăsi ţara stabilind în sarcina inculpatului respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 1451 alin. (2) C. proc. pen.
Având în vedere că, pe parcursul procesului penal, inculpatul a avut o atitudine procesuală corespunzătoare din punct de vedere a respectării obligaţiilor prevăzute de art. 1451 C. proc. pen., curtea a constatat că, în prezent nu se justifică menţinerea vreunei măsuri preventive faţă de acesta.
De altfel, fiind antrenor al unei echipe de fotbal, conform adeverinţei depuse la dosar, trebuie să participe la stagii de pregătire care impun şi deplasări în străinătate, situaţie imposibilă în contextul menţinerii unei măsuri preventive de acest gen.
Împotriva acestei încheieri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună respingerea cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 1451 C. proc. pen., măsura obligării de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă inculpatului de procuror sau judecător, în cursul urmăririi penale sau de instanţa de judecată, în cursul judecăţii de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus aceasta măsură.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.
Buna desfăşurare a procesului penal presupune în esenţă, atingerea scopului procesului penal, astfel cum este consacrat de art. 1 C. proc. pen., respectiv constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, contribuind la apărarea ordinii de drept şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legii.
Înalta Curte constată că pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei, se impune prezenţa inculpatului în ţară, pentru ca instanţele judiciare să aibă contact permanent cu acesta, în vederea audierii sale ori pentru a da lămuriri cauzei, ori de câte ori apare necesar.
Or, impunerea acestor obligaţii, alături de restricţia la libertatea de mişcare, corespunde cerinţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, fiind o ingerinţă prevăzută de lege, urmărind un scop legitim şi fiind necesară într-o societate democratică, sub acest ultim aspect, instanţa reţinând totodată că măsura este proporţională cu scopul urmărit, acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Aşa cum se susţine în mod temeinic şi legal, în motivele scrise ale Ministerului Public, dreptul la liberă circulaţie, aşa cum este garantat de art. 25 din Constituţia României şi art. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenţiei Europene a Dreptului Omului nu este un drept absolut, ci el poate fi restricţionat dacă această restricţionare este proporţională cu scopul legitim urmărit.
Dreptul la liberă circulaţie în străinătate este garantat de art. 25 alin. (1) din Constituţia României, iar exerciţiul acestei libertăţi poate fi restrâns în condiţiile art. 53 din Constituţia României, numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, restrângerea poate fi dispusă numai daca este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii. Reglementarea constituţională este similară cu cea din art. 2 al Protocolului nr. 4 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. În speţă, libera circulaţie a inculpatului este restrânsă printr-o măsură procesuală preventivă, fiind necesară pentru apărarea ordinii şi desfăşurarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, măsura fiind proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv existenţa indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care a fost trimis în judecată, şi condamnat.
În acelaşi timp, Curtea constată şi că în cazurile privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, în cursul judecăţii se pot lua împotriva inculpatului măsurile prevăzute la art. 136 alin. (1) lit. b) şi c), iar potrivit art. 136 alin. (8), alegerea uneia dintre aceste măsuri se face ţinându-se seama de scopul ei, de gradul de pericol social al al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele inculpatului şi alte situaţii ce privesc persoana faţă de care se ia măsura, aceste condiţii nefiind limitative ori absolute sau concomitente, aşa cum rezultă din interpretarea textului menţionat
În concluzie, nu se poate vorbi despre o încălcare a libertăţii de circulaţie a inculpatului, iar aplicarea măsurii restrictive de libertate nu aduce atingere existenţei acestui drept, având în vedere justificarea măsurii preventive aplicată inculpatului de a nu părăsi ţara.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea şi va casa în parte încheierea atacată şi, rejudecând, va respinge ca nefondată cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara formulată de inculpatul G.S.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii de şedinţă din 21 iunie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4689/111/2009.
Casează în parte încheierea atacată şi, rejudecând, respinge ca nefondată cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara formulată de inculpatul G.S.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2371/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 712/2012. Penal → |
|---|
