ICCJ. Decizia nr. 2374/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2374/2012
Dosar nr. 4772/1/2011
Şedinţa publică din 4 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 31 mai 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul 59482/3/2011(1624/2012), în baza art. 3002 cu referire la articolul 160b C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor B.F. (fiul lui A. şi A., născut în mun, Constanţa, jud. Constanţa, domiciliat în com. Corbu, sat Corbu, str. l.S., jud. Constanţa, necăsătorit şi fără copii, cetăţean român, studii 8 clase, muncitor, fără loc de muncă, fără antecedente penale), G.N. (fiul lui S. şi V., născut în mun. Constanţa, jud. Constanţa, domiciliat în oraşul Techirghiol, str. M.V., jud. Constanţa, cetăţean român, căsătorit, cu doi copii minori, studii 12 clase, şofer, fără loc de muncă, necunoscut cu antecedente penale) şi I.G. (fiul lui B. şi G., născut în Instanbul, Turcia, cetăţean turc şi olandez, posesor al paşaportului eliberat de autorităţile olandeze la data de 28 septembrie 2006, necăsătorit şi fără copii, studii 4 clase, fără ocupaţie şi fără loc de muncă, fără antecedente penale cunoscute în România).
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că în ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.G., în cursul lunii iunie 2011, împreună cu inculpatul B.F., a transportat din OLANDA, prin BELGIA şi până pe teritoriul ROMÂNIEI cantitatea de 573,55 grame, în concentraţie de 29,99%±2% (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 21 iunie 2011 al I.G.P.R. - L.C.A.P.D.), iar la data de 12 iunie 2011, împreună cu acelaşi inculpat a predat respectiva cantitate de cocaină coinculpaţilor G.N. şi D.M., în vederea vânzării acesteia către investigatorii sub acoperire "M.D." şi "N.M.", pentru suma de 36.000 euro, din care la acea dată s-au plătit 33.000 euro.
Astfel, Curtea constată că lăsarea în libertate a inculpatului I.G. prezintă şi în prezent un pericol concret pentru ordinea publică, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât fapta reţinută în sarcina sa constituie infracţiune pedepsită de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Acest pericol rezidă din natura şi gravitatea infracţiunii, dar şi din modul de desfăşurare a activităţii infracţionale, cantitatea de drog traficată.
De asemenea, există suficiente indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (3) C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta pentru care este cercetat, relevante fiind probele administrate la dosar.
Conform art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România la data de 20 iunie 1994, necesitatea existenţei unor motive verosimile de a bănui că a persoana privată de libertate a săvârşit o infracţiune, garantează temeinicia măsurii privative de libertate.
Raportat la aceleaşi împrejurări, analizate prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen., dar şi la durata arestării preventive (care nu depăşeşte un termen rezonabil), Curtea constată că lăsarea inculpatului în libertate nu este justificată şi nici oportună, starea de arest preventiv nedepăşind limitele unui termen rezonabil. Aprecierea duratei rezonabile a detenţiei potrivit art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se analizează în concrete Conform judecătorilor de la Strasbourg, noţiunea de "termen rezonabil" trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz şi nu trebuie să depindă de un termen maximal fixat în abstracte
Persistenţa motivelor rezonabile de a presupune că persoana arestată a săvârşit o infracţiune este o condiţie sine qua non a legalităţii menţinerii în detenţie, dar nu este suficientă, Curtea urmând să stabilească dacă şi alte motive continuă să legitimeze privarea de libertate.
Astfel, Curtea constată că în prezent subzistă temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, măsură luată şi menţinută cu respectarea disp. art. 143 C. proc. pen., şi respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen. De asemenea, analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că temeiurile iniţiale nu s-au modificat şi nici nu au încetat.
Este adevărat că măsura arestării preventive este o măsură de excepţie, însă, în speţă, sunt întrunite toate cerinţele legale care să justifice menţinerea ei în continuare faţă de inculpat, iar durata acesteia nu a depăşit în niciun caz un termen rezonabil.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul I.G. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate prin revocarea măsurii arestării preventive, susţinând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, neexistând probe din care să rezulte că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. - impun în continuare privare de libertate a acestuia.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârşită fapta.
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecăţii, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoţii şi de o puternică stare de insecuritate în rândul societăţii. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acţiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului I.G.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.G. împotriva încheierii din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul 59482/3/2011(1624/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba olandeză se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 712/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 711/2012. Penal. Vătămarea corporală din... → |
|---|
