ICCJ. Decizia nr. 2386/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2386/2012
Dosar nr. 4842/1/2012
Şedinţa publică din 5 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 28 iunie 2012 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 375/42/2012, în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor V.E.G., fiul lui A. şi G., născut în Ploieşti, judeţul Prahova, domiciliat în Municipiul Ploieşti, Str. G., judeţul Prahova, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni şi I.C.P., fiul lui I. şi T., născut în comuna Vidra, judeţul Ilfov, domiciliat în comuna Băneşti, sat Băneşti, judeţul Prahova, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că prin rechizitoriul emis la data de 14 mai 2012 în Dosarul de urmărire penală nr. 613/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, inculpaţii I.C.P., C.C.M., V.E.G. şi T.G. au fost trimişi în judecată pentru comiterea unor infracţiuni care sunt descrise în concret în termeni suficienţi de coerenţi pentru a contura o stare de fapt de natură a fi înţeleasă de făptuitorul în sarcina căruia a fost pusă, fiindcă scopul urmărit de legiuitor prin instituirea obligaţiei de a stabili în actul de trimitere în judecată fapta şi încadrarea ei juridică, este acela de a conferi persoanei acuzate garanţia cunoaşterii împrejurărilor de fapt şi de drept pe temeiul cărora, prin probele strânse în acuzare, se pretinde că a fost înlăturată prezumţia de nevinovăţie şi acesta urmează să răspundă penal.
Curtea a constatat că măsura arestării preventive a fost luată faţă de inculpaţii V.E.G., C.C., I.C.P. şi T.G. la data de 22 martie 2012 în condiţii de deplină legalitate, fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., conform cărora inculpaţii ar fi săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică precum şi că ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului, de inculpaţii T. şi C.- prin influenţarea unui martor (B.F.) astfel cum a rezultat din primele declaraţii ale acestuia, iar de inculpaţii I.C. şi V., prin preconstituirea unor înscrisuri, adresele din 27 februarie 2012 şi din 9 februarie 2012.
La menţinerea acestei măsuri au fost avute în vedere gravitatea infracţiunilor pretins comise de inculpaţi, pericolul social pe care l-ar reprezenta lăsarea acestora în libertate, rezultând din împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor penale de care sunt verosimil acuzaţi, modalitatea de acţiune şi consecinţele acesteia, precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legilor.
Curtea a apreciat că inculpaţii arestaţi preventiv în acest dosar nu pot fi judecaţi în stare de libertate, având în vedere modalităţile concrete şi complexe de îndeplinire a hotărârilor infracţionale reţinute în rechizitoriu, perioada de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională şi faptul că aceasta a fost curmată numai prin intervenţia organelor judiciare.
În aceste circumstanţe, Curtea a constatat că măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii pe întreg parcursul judecăţii, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile că aceştia ar fi autorii infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, iar măsura preventivă privativă de libertate luată împotriva lor nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata sa nedepăşind până la acest moment procesual, caracterul rezonabil la care se referă art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cum în intervalul scurs de la luarea măsurii arestării preventive nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură preventivă mai puţin restrictivă de libertate şi, câtă vreme inculpaţii au contestat existenţa prejudiciului ori au invocat exclusiv circumstanţe cu caracter personal în susţinerea cererilor lor de revocare ori înlocuire a arestului preventiv, deşi aceste împrejurări ţin fie de încadrarea juridică a infracţiunii fie de atenuarea unei eventuale răspunderi penale, dacă aceasta se va dovedi că poate fi legal instituită, Curtea a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de cei aceşti inculpaţi
Împotriva acestei încheieri, recurenţii - inculpaţii C.P. şi V.E.G. au declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursurilor, arătând că termenul rezonabil a fost depăşit, iar la acest moment instanţa de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpaţilor în stare de libertate.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. impun în continuare privare de libertate a acestuia.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele, pentru care au fost trimişi în judecată.
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecăţii, faptele imputate inculpaţilor fiind generatoare de puternice emoţii şi de o puternică stare de insecuritate în rândul societăţii. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpaţii, dacă ar fi lăsaţi în libertate, ar reveni în mediul din care au fost scoşi prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acţiunilor ilicite eliminat prin privarea lor de libertate.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpaţilor I.C.P. şi V.E.G.
Recursurile declarate învederându-se, aşadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.C.P. şi V.E.G. împotriva încheierii din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 375/42/2012
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2385/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2389/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
