ICCJ. Decizia nr. 2389/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2389/2012
Dosar nr. 4867/1/2012
Şedinţa publică din 5 iulie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 571 din data de 20 decembrie 2011 a Tribunalului Dolj în baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul D.R.S.G., fiul lui L. şi C., născut în comuna Mărăcinele, jud. Dolj, cu domiciliul în Craiova, str. I.J., jud. Dolj, în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. ca pedeapsă complementară.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), 350 C. proc. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 9 septembrie 2011, la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că suma de 10.000 euro primită de inculpat cu titlu de mită a fost restituită martorului denunţător G.C.L.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 163 din 14 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.R.S.G., împotriva Sentinţei penale nr. 571 din data de 20 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 18792/63/2011.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a deduce din pedeapsă durata măsurilor preventive la zi.
La data de 17 mai 2012, inculpatul, din penitenciar, a întocmit 2 înscrisuri (cereri) de recurs distincte:
- un recurs împotriva "dispoziţiei din decizie cu privire la menţinerea stării de arest preventiv";
- un recurs împotriva deciziei "cu privire la soluţia de respingere a apelului".
Termenul de judecată a "recursului declarat împotriva deciziei cu privire la soluţia de respingere a apelului" a fost stabilit, la data de 16 august 2012, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Asupra recursului declarat de inculpat "împotriva dispoziţiei din decizie cu privire la menţinerea stării de arest preventiv":
Instanţa, pentru motivele ce se vor arăta, urmează a respinge recursul ca inadmisibil:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, intitulat "Folosirea căilor de atac", "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În consecinţă, căile de atac sunt instituţii de interes constituţional.
În aplicarea acestor dispoziţii constituţionale, prin lege (C. proc. pen.), s-au reglementat căile de atac şi regimul juridic al acestora (număr, fel, termen, condiţii, titulari etc).
De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale",
În materia arestării preventive, controlul judecătoresc este riguros reglementat în raport cu felul hotărârii (sentinţă şi decizie, respectiv, încheiere) şi cu stadiul judecăţii (fond, apel, recurs); numai prin aceste hotărâri judecătoreşti - în cursul judecăţii - se poate dispune asupra stării de arest preventiv a inculpatului.
Din examinarea reglementărilor în materie, rezultă următoarele:
- prin sentinţă, la instanţa de fond, şi prin decizie, la instanţa de apel, este obligatorie pronunţarea instanţei asupra măsurilor preventive (art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 383 alin. (11) cu referire la art. 350 C. proc. pen.).
Sentinţa şi, respectiv, decizia în apel (nefiind prevăzute distincţii referitoare la atacarea separată a unora dintre dispoziţiile acestora) sunt supuse unei căi unice de atac (apelul, respectiv, recursul).
- încheierile în materia stării de arest sunt supuse numai unei căi de atac (recursul, care în viitorul C. proc. pen. se va numi "contestaţie") şi numai dacă sunt pronunţate de instanţa de fond ori de instanţa de apel (sediul unic al materiei fiind art. 141 C. proc. pen.).
Nu sunt recurabile încheierile instanţei de recurs, precum şi alte încheieri (art. 141 alin. (1) C proc. pen.).
Ori de câte ori legiuitorul a dorit recurarea separată a unor dispoziţii conţinute în dispozitivul unei hotărâri (sentinţă, decizie ori încheiere) a făcut o precizare expresă în acest sens (exemplu, art. 303 alin. (3) C. proc. pen. referitor la recurarea separată a dispoziţiei de suspendare a judecăţii cauzei, art. 3031 C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind recurarea separată a dispoziţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, etc).
În sfârşit, instanţa mai reţine că temeinicia şi legalitatea menţinerii arestării inculpatului prin decizia instanţei de apel, chiar dacă nu este recurabilă separat, este susceptibilă - potrivit legii - a fi supusă unor multiple proceduri judiciare de control la instanţa superioară, la cererea inculpatului (cereri de constatare a încetării de drept a stării de arest, cereri de revocare a arestării, cereri de înlocuire a măsurii arestării cu o măsură preventivă alternativă neprivativă de libertate, cereri de liberare provizorie sub control judiciar ori pe cauţiune).
Nu în ultimul rând, menţinerea stării de arest a inculpatului prin decizia instanţei de apel este supusă, chiar din oficiu, atât judiciar controlului exercitat de instanţa superioară în interiorul unui interval sub 60 de zile (prin stabilirea distinctă a unui termen exclusiv pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării), precum şi, ulterior, la toate termenele de judecată pe fond ale recursului.
În prezenta cauză, tocmai pentru asigurarea tuturor garanţiilor prevăzute de lege pentru controlul judiciar al stării de arest, s-au stabilit două termene: un termen exclusiv pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării; un prim termen de judecată pe fond ale recursului.
Toate aceste proceduri judiciare în materia verificării periodice a legalităţii şi temeiniciei arestării inculpatului sunt în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa apreciind că nu se impune invocarea multiplelor hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie.
În consecinţă, constatând, pe de o parte, că existenţa şi regimul juridic al căilor de atac sunt instituţii de interes constituţional, iar pe de altă parte, că legea nu prevede recurarea separată a dispoziţiei de menţinere a stării de arest în cazul când aceasta se află încorporată în sentinţă sau în decizia instanţei de apel, recursul ce formează obiectul prezentul dosar va fi respins ca inadmisibil.
Tocmai constatarea faptului că, pe de o parte, existenţa şi regimul juridic al căilor de atac sunt instituţii de interes constituţional, iar pe de altă parte, că singurul act normativ care poate stabili, în concret, numărul, felul, termenele, condiţiile de exercitare, titularii etc. căilor de atac este legea, justifică imperativul interzicerii înfiinţării pe cale jurisprudenţiala a unor căi de atac sau extinderea domeniului de aplicare a celor existente la situaţii neavute în vedere de legiuitor.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., se va respinge ca inadmisibil recursul inculpatului.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.R.S.G. împotriva dispoziţiei de menţinere a stării de arest preventiv din Decizia penală nr. 163 din 14 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 18792/63/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2386/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2432/2012. Penal → |
|---|
