ICCJ. Decizia nr. 2413/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2413/2012
Dosar nr. 3373/3/2012/a1
Şedinţa publică din 11 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea din 22 iunie 2012, Curtea Apel Bucureşti, secţia I penală, investită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul D.I. împotriva sentinţei penale nr. 421 din 18 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 3002 şi art. 160b, C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului D.I.; totodată a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de acelaşi inculpat.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că :
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi în prezent, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în raport cu gravitatea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată apelantul - inculpat de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, pentru care a şi fost condamnat la 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 Iit. a) teza a II-a şi Iit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
S-a reţinut că, raportat la starea actuală a probelor, nu există motive pertinente şi suficiente care să impună încetarea detenţiei şi că, lăsat în libertate, acesta ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă, a obligării de a nu părăsi localitatea.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, s-a stabilit că o persoană poate fi lipsită de libertate când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul fost arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că a săvârşit infracţiunea de deţinere de instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulaţie , prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, infracţiune pentru care a şi fost condamnat (nedefinitiv) la 3 ani închisoare.
La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta este actual, real şi precis, fiind evidenţiat prin fapte, date şi indicii puternice.
Înalta Curte constată că, raportat la baza factuală reţinută, necesitatea realizării unei protecţii reale şi eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea în detenţie a inculpatului, detenţie ce nu a depăşit pragul de rezonabilitate în accepţia reglementărilor şi jurisprudenţei CEDO.
Cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea nu este întemeiată , întrucât protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului D.I., după cum deja s-a arătat.
Recursul declarat învederându-se , aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei ,din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva încheierii din 22 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 3373/3/2012 (1847/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2412/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2414/2012. Penal → |
|---|
