ICCJ. Decizia nr. 2414/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2414/2012
Dosar nr. 9334/3/2012/a2
Şedinţa publică din 11 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea din 25 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, investită cu soluţionarea apelul declarat de inculpatul G.C. împotriva sentinţei penale nr. 423 din 18 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti a menţinut, în baza art. 3002 şi art. 160b, C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatului G.C.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că măsura arestării preventive a inculpatului este temeinică şi legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă şi impun în continuare privarea acestora de libertate.
Astfel, în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, reţinându-se, în acest sens, probele administrate până în prezent şi pe care se întemeiază hotărârea de condamnare în primă instanţă.
De asemenea, Curtea a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite şi condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. .deoarece pedeapsa pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptelor, modalitatea de săvârşire, valoarea ridicată a prejudiciului, determinat de caracterul de lux al autoturismelor ce au făcut obiectul infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi, nu în ultimul rând, perseverenţa infracţională a inculpatului. Sub acest din urmă aspect, instanţa reţine că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, determinat de o condamnare anterioară pentru fapte similare.
Pe de altă parte, Curtea are în vedere şi împrejurarea că, faţă de inculpat, a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în primă instanţă, context în care menţinerea stării de arest se impune şi în acord cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că măsura arestării preventive este necesară şi justificată, iar o altă măsură preventivă, mai puţin restrictivă, ar fi insuficientă pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi, eventual, executarea sancţiunii definitive după epuizarea căii de atac.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul G.C. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune , prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul recurent a fost arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că, cursul lunii decembrie 2010, cu ocazia încheierii a trei contracte având ca obiect achiziţionarea, în sistem leasing, a autoturismelor marca „Mercedes Benz";, inculpatul G.C. a indus în eroare partea vătămată SC M.B.L. IFN SA, căreia i-a cauzat un prejudiciu în valoare de 764.783 lei şi, de asemenea ,că, în data de 18 februarie 2011, a cesionat, în mod fictiv, activele şi pasivele SC C.W.B. SRL lui L.F., în scopul sustragerii de la urmărirea penală.
Coroborarea probelor şi indiciilor temeinice conturează suspiciunea rezonabilă în sensul existenţei unor date şi informaţii care conving un observator obiectiv şi imparţial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care este judecat (jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).
În concret, pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte o rezonanţă a faptei respectiv în comunitate, o reacţie colectivă faţă de o stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura şi modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii.
Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit stipulaţiilor art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţia României , se poate dispune atunci când există motive verosimile pentru a se presupune că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice pentru a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
În cauza de faţă, Curtea a reţinut că infracţiunile pentru care inculpatul este judecat prezintă o gravitate concretă sporită, în raport cu toate elementele anterior analizate, faptele săvârşite având o rezonanţă deosebită în rândul opiniei publice, circumstanţe în care măsura arestării preventive corespunde scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
Curtea constată că măsura arestării preventive a inculpatului se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată, pe de o parte, de scopul derulării în condiţii bune a procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolării inculpatului de comunitatea din care face parte.
Faţă de această ultimă concluzie, Curtea de Apel a analizat proporţionalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate al inculpatului şi scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele deja expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale comunităţii.
În acelaşi timp, Curtea a apreciat că durata arestării preventive a inculpatului , în raport cu toate fazele procesuale parcurse, respectiv, urmărire penală, judecata în fond şi, în prezent, în derularea apelului , se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, aşa cum se desprinde din jurisprudenţa CEDO în materie.
Diminuarea pericolului pentru ordinea publică odată cu trecerea timpului este un proces influenţat proporţional de factorii care definesc cauza sub aspectul complexităţii acesteia şi, în primul rând, de natura şi amploarea activităţii infracţionale supuse analizei. Astfel, percepţia comunităţii asupra unei infracţiuni de o periculozitate mică sau modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situaţia unor infracţiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de faţă. A accepta părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiaşi unităţi de măsură pentru fapte diferite şi ar induce o uniformizare nereală a percepţiei comunităţii asupra faptelor penale comise în rândul său.
Înalta Curte constată că, raportat la baza factuală reţinută, necesitatea realizării unei protecţii reale şi eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea în detenţie a inculpatului, detenţie ce nu a depăşit pragul de rezonabilitate în accepţia reglementărilor şi jurisprudenţei CEDO.
Recursul declarat învederându-se , aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. , inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva încheierii din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 9334/3/2012 (1820/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2413/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2415/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
