ICCJ. Decizia nr. 2421/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2421/2012
Dosar nr. 2320/109/2009*/a1
Şedinţa publică din 13 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea 5 iulie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti, şi de inculpaţii: G.N.A., V.F., M.M., V.G.G., B.G.E., A.D.L., C.G.F., ş.a., de părţile civile C.I., D.C., de moştenitorii C.L., C.P. şi C.T. ai părţii civile P.E. şi de partea responsabilă civilmente SC D.C. SA Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 35 din 27 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, printre altele, în baza art. 3002 şi art. 160b, C. proc. pen., menţinut starea de arest preventiv a inculpatului C.A.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că măsura arestării preventive a inculpatului C.A. a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv ale art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen. că există probe şi indicii temeinice, din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpaţii inclusiv inculpatul C.A. a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată. Relevante sunt în acest sens declaraţiile martorilor, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate de organele de urmărire penală, procese-verbale de confruntare a inculpaţilor cercetaţi în cauză.
Condiţiile prevăzute cumulativ de art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen. sunt realizate întrucât există pericolul că inculpatul lăsat în libertate s-ar putea sustrage de la cercetarea judecătorească, având în vedere comportamentul său în cursul urmăririi penale când s-a sustras de la urmărirea penală, iar pentru faptele reţinute în sarcina sa se constată că acestea prin natura şi gravitatea lor pot prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Se are în vedere în acest sens pericolul social concret, de asemenea ridicat, fiind relevat de modalitatea concretă în care a acţionat, respectiv faptul că inculpatul a realizat cu acte false tranzacţii ilegale cu acţiunile părţilor vătămate la Bursa de Valori Bucureşti, prin intermediul unor societăţi de Servicii şi Investiţii Financiare, în mod continuu, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a aderat la un grup infracţional organizat, a ajutat grupul infracţional organizat în înşelarea unui număr de acţionari, a folosit în mod continuu, procuri notariale false, a completat cu date necorespunzătoare adevărului acte pentru tranzacţionarea acţiunilor la SSIF ori documentele bancare, în mod continuu, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, în sensul ca nu are antecedente penale, s-a sustras de la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, în cauză fiind îndeplinite astfel aşa cum s-a arătat şi mai sus condiţiile prevăzute de art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen.
Toate aceste elemente fundamentează convingerea instanţei că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
S-a reţinut că măsurile preventive alternative la detenţie ar fi insuficiente pentru a înlătura starea de pericol pentru ordinea publică pe care o prezintă persoana inculpaţilor, buna desfăşurare a procesului penal impunând de asemenea menţinerea stării de arest.
Apărarea inculpatului în sensul că nu ar exista egalitate de tratament cu referire la ceilalţi inculpaţi din această cauză care sunt judecaţi în stare de libertate, curtea constată că o atare susţinere nu este întemeiată întrucât ceilalţi inculpaţi înainte de a fi puşi în libertate, durata arestării acesteia a fost mult mai mare, apelantul-inculpat fiind arestat de circa 4 luni de zile el sustrăgându-se de la urmărirea penală efectuată în această cauză împotriva sa, mandatul de arestare emis împotriva sa fiind de la data de 21 iulie 2009, el fiind încarcerat datorită sustragerii tocmai începând cu data de 24 martie 2012.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul fost arestat în baza art. 148 lit. a) şi lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că a săvârşit infracţiunile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 279 alin. (1) rap. la art. 248 comb. cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 215 alin. (1), (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 291 C. pen. cu aplic.art.41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Coroborarea probelor şi indiciilor temeinice amintite conturează suspiciunea rezonabilă în sensul existenţei unor date, informaţii care conving un observator obiectiv şi imparţial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care este judecat(jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).
În concret, pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte o rezonanţă a faptei respectiv în comunitate, o reacţie colectivă faţă de o stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura şi modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii.
Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit stipulaţiilor art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţie, se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
În cauza de faţă, Curtea a reţinut că infracţiunile pentru care inculpaţii sunt judecaţi prezintă o gravitate concretă sporită, în raport cu toate elementele anterior analizate, faptele săvârşite având o rezonanţă deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
Curtea a mai constatat că măsura arestării preventive a inculpatului C.A. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată, pe de o parte, de scopul derulării în condiţii bune a procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolării inculpaţilor de comunitatea din care fac parte.
Faţă de această ultimă concluzie, Curtea a analizat proporţionalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate al inculpatului cu scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele deja expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale comunităţii.
În acelaşi timp, Curtea a apreciază că durata arestării preventive a inculpatului, din martie 2012 până în prezent, în raport cu toate fazele procesuale parcurse, respective, urmărire penală, judecata în fond şi, în prezent, în derularea apelului , se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, aşa cum se desprinde din jurisprudenţa CEDO în materie.
Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu trecerea timpului este un proces influenţat proporţional de factorii care definesc cauza sub aspectul complexităţii acesteia şi, în primul rând, de natura şi amploarea activităţii infracţionale supuse analizei. Astfel, percepţia comunităţii asupra unei infracţiuni de o periculozitate mică sau modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situaţia unor infracţiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de faţă. A accepta părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiaşi unităţi de măsură pentru fapte diferite şi ar induce o uniformizare nereală a percepţiei comunităţii asupra faptelor penale comise în rândul său.
Înalta Curte constată că, raportat la baza factuală reţinută, necesitatea realizării unei protecţii reale şi eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea în detenţie a inculpatului, detenţie ce nu a depăşit pragul de rezonabilitate în accepţia reglementărilor şi jurisprudenţei CEDO.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva încheierii din 5 iulie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2320/109/2009*.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2417/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2422/2012. Penal → |
|---|
