ICCJ. Decizia nr. 2423/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2423/2012
Dosar nr. 4670/101/2011/a3
Şedinţa publică din 13 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea din 4 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de către D.I.I.C.O.T.- BIROUL TERITORIAL MEHEDINŢI de inculpaţii S.E., E.I. si S.P.P.D., deţinuţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, M.I.G. şi B.R. si de părţile civile C.I., D.(B.)R., N.C. şi B.D., împotriva sentinţei penale nr. 59 din 14 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, printre altele, în baza art. 3002 şi art. 160b, C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor S.E., S.P.P.D. şi E.I.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că subzistă temeiurile iniţiale ce au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor S.E., E.I. şi S.P.P.D., măsura arestării preventive fiind legală şi temeinică.
Astfel, s-a reţinut că cei 3 inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, stabilindu-se că, în perioada ianuarie 2008- martie 2011, inculpaţii , prin ameninţare şi violenţă, au determinat în mod injust părţile vătămate C.I., C.V., B.D., D.R., F.F. şi B.D. să le remită sume de bani cuprinse între 3000 şi 60.000 EURO, precum şi bunuri mobile şi imobile ; în aceeaşi perioadă , inculpaţii au lipsit de libertate, în mod ilegal, pe unele din părţile vătămate, precum şi alte persoane identificate şi care au refuzat să dea declaraţie
Cât priveşte condiţia referitoare la starea de pericol pe care lăsarea în libertate a celor 3 inculpaţi o prezintă pentru ordinea publică, s-a apreciat că este îndeplinită şi rezultă din natura infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii şi modalitatea în care se reţine că au fost comise faptele - inculpaţii s-au organizat într-un grup care a avut drept scop comiterea cu violenţă de infracţiuni (lipsire libertate, şantaj, lovire sau vătămare corporală etc.) în scopul obţinerii de sume de bani în mod nelegal , dar şi din declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor audiaţi în cauză până în prezent şi constă în crearea unei stări de indignare, de insecuritate socială, fiind stimulată temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele judiciare nu acţionează eficient, iar legea penală nu este aplicată cu hotărâre.
În cauză, s-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică rezultă nu numai din limitele de pedeapsă pentru infracţiunile presupus comise şi natura acestora, dar şi din datele care particularizează faptele pentru a căror săvârşire a fost sesizată instanţa de judecată, acestea fiind comise în împrejurări care denotă o periculozitate deosebită a făptuitorilor şi care în mod evident a afectat siguranţa membrilor comunităţii, impunând o apreciere mai strictă a condiţiilor în care persoanele cu privire la care sunt indicii că au participat la comiterea infracţiunilor pot fi lăsate in libertate.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul S.E. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul recurent a fost arestat în baza art. 148 lit. b) şi lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că, împreună cu inculpaţii E.I. şi S.P.P.D., s-au organizat într-un grup care â avut drept scop comiterea cu violenţă de infracţiuni (lipsire libertate, şantaj, lovire sau vătămare corporală etc.) în scopul obţinerii de sume de bani în mod nelegal.
Coroborarea probelor şi indiciilor temeinice conturează suspiciunea rezonabilă în sensul existenţei unor date şi informaţii care conving un observator obiectiv şi imparţial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care este judecat(jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).
În concret, pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte o rezonanţă a faptei respectiv în comunitate, o reacţie colectivă faţă de o stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura şi modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii.
Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit stipulaţiilor art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţia României , se poate dispune atunci când există motive verosimile pentru a se presupune că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice pentru a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
În cauza de faţă, Curtea a reţinut că infracţiunile pentru care inculpaţii sunt judecaţi prezintă o gravitate concretă sporită, în raport cu toate elementele anterior analizate, faptele săvârşite având o rezonanţă deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
Curtea constată că măsura arestării preventive a inculpatului S.E. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată, pe de o parte, de scopul derulării în condiţii bune a procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolării inculpaţilor de comunitatea din care fac parte.
Faţă de această ultimă concluzie, Curtea de Apel a analizat proporţionalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate al inculpatului şi scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele deja expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale comunităţii.
În acelaşi timp, Curtea a apreciat că durata arestării preventive a inculpatului, în raport cu toate fazele procesuale parcurse, respectiv, urmărire penală, judecata în fond şi, în prezent, în derularea apelului , se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, aşa cum se desprinde din jurisprudenţa CEDO în materie.
Diminuarea pericolului pentru ordinea publică odată cu trecerea timpului este un proces influenţat proporţional de factorii care definesc cauza sub aspectul complexităţii acesteia şi, în primul rând, de natura şi amploarea activităţii infracţionale supuse analizei. Astfel, percepţia comunităţii asupra unei infracţiuni de o periculozitate mică sau modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situaţia unor infracţiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de faţă. A accepta părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiaşi unităţi de măsură pentru fapte diferite şi ar induce o uniformizare nereală a percepţiei comunităţii asupra faptelor penale comise în rândul său.
Înalta Curte constată că, raportat la baza factuală reţinută, necesitatea realizării unei protecţii reale şi eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea în detenţie a inculpatului, detenţie ce nu a depăşit pragul de rezonabilitate în accepţia reglementărilor şi jurisprudenţei CEDO.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.E. împotriva încheierii din 4 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală si pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 4670/101/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2422/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2424/2012. Penal → |
|---|
