ICCJ. Decizia nr. 2424/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2424/2012
Dosar nr. 3352/98/2011/a7
Şedinţa publică din 13 iulie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea din 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală ,în temeiul art. 1602 C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de apelanţii inculpaţi M.C. şi N.M.G.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sau învinuit să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, acordarea liberării provizorii sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, aprecierea asupra oportunităţii dispunerii unei astfel de măsuri presupunând un examen cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârşire a faptei, natura acestuia, circumstanţele concrete ale comiterii faptei, precum şi cu privire la persoana inculpatului, aprecierea cu privire la oportunitatea unei astfel de măsuri aparţinând instanţei de judecată care trebuia să aibă în vedere şi necesitatea bunei desfăşurări a procesului penal.
Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile liberării provizorii sub control judiciar, prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei presupus a fi fost comise de inculpaţi, natura şi gravitatea acesteia, modalitatea de săvârşire folosind obiecte (sabie şi bâtă), apte a produce decesul, lovind-o pe partea vătămată în cap (zonă vitală), urmările produse asupra victimei care a avut nevoie pentru vindecare de 11 - 12 zile de îngrijiri medicale şi care a fost internat în două unităţi spitaliceşti la Slobozia şi apoi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, ca şi persoana inculpaţilor şi atitudinea lor procesuală.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs, inculpaţii M.C. şi N.M.G., solicitând casarea încheierii şi, pe fond, admiterea cerii de liberare provizorie sub control judiciar şi punerea lor de îndată în libertate.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pe care o are inculpatul şi nu o obligaţie a instanţei de a o dispune şi că aceasta nu poate fi acordată în situaţiile enunţate de textul de lege.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel - de a respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar - este legală şi temeinică.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României , măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
În speţă, pericolul social potenţial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacţia opiniei publice, rezonanţa faptelor comise, complexitate cauzei, numărul mare de inculpaţi, natura faptelor reţinute a fi fost săvârşite de inculpaţi.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generată de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârşită fapta, care prezintă un grad ridicat de pericol social; astfel ,s-a reţinut, în esenţă, că inculpaţii sunt cercetaţi pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, la 16 iunie 2011, inculpaţii , pe fondul unui conflict avut cu victima I.M. i-ar fi aplicat acesteia numeroase lovituri (inculpatul M.C. cu un obiect tăietor - despicător, posibil sabie o lovitură în cap , iar inculpatul M.N.G. cu un corp dur alungit, posibil bâtă ) care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale.
Toate aceste elemente, de necontestat, dealtfel, nu pot constitui, cu caracter pertinent şi suficient, temeiuri în vederea eliminării, în urma examinării efectuate cu privire la incidenţa art. 148 lit. f) C. proc. pen., a pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaţilor l-ar genera la actualul moment procesual.
Datele personale favorabile inculpaţilor nu pot constitui, doar prin ele însele, motiv al cercetării acestora în stare de libertate, în împrejurarea în care pericolul concret pentru ordinea publică este demonstrat, printre altele, de multitudinea actelor infracţionale. La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea în libertate a inculpaţilor l-ar reprezenta, este actual, real şi precis, evidenţiat prin fapte, date şi indicii puternice.
Recursurile declarate învederându-se, aşadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.C. şi N.M.G. împotriva încheierii din 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 3352/98/2011 (1555/2012).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2423/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2426/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
