ICCJ. Decizia nr. 2422/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2422/2012
Dosar nr. 675/46/2012
Şedinţa publică din 13 iulie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea nr. 75/F din 5 iulie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 675/46/2012, printre altele, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii B.M., S.C., şi C.G.
Pentru a se dispune astfel, s-a reţinut, în esenţă, că inculpaţii sunt cercetaţi pentru infracţiuni ce prezintă un pericol destul de ridicat, iar în concretizarea acestui pericol se reţine pretinsa activitate materială a acestora ca urmare a probelor strânse pe parcursul urmăririi penale.
Curtea a apreciat că simpla îndeplinire a condiţiilor formale prevăzute de lege cu privire la liberarea provizorie nu poate duce automat la admiterea ei. Este adevărat că numai gravitatea faptei comise nu poate fi socotită în sine ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că sunt probe şi indicii că inculpaţii s-au asociat cu alţi inculpaţi în vederea comiterii unor infracţiuni grave, de mare rezonanţă, în zona care sau produs şi faţă de care există o bănuială legitimă.
În evaluarea pericolului social concret s-a apreciat că nu trebuie să se aibă în vedere numai datele privind persoana inculpaţilor, aşa cum susţine apărarea, ci şi cele referitoare la infracţiunile de comiterea cărora sunt acuzaţi.
In speţă, lăsarea în libertate a inculpaţilor ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare şi ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, precum şi credinţa că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de un accentuat pericol social.
Astfel s-a apreciat că motivele care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat şi nici nu au apărut împrejurări noi care să justifice admiterea cererii, cu atât mai mult cu cât, în procedura pe fond, inculpaţii nu au fost audiaţi, necunoscându-se concret poziţia lor procesuală în raport cu faptele reclamate.
Referitor la durata detenţiei preventive, considerată excesivă în opina apărării, Curtea a arătat că de la data arestării preventive, 28 februarie 2012, şi până în prezent, s-a scurs o perioadă relativ mică, de câteva luni, astfel încât nu poate fi considerată drept oneroasă în aprecierea curţii.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs, inculpaţii C.G., B.M. şi S.C., solicitând, atât prin apărători cât şi personal, casarea încheierii şi, pe fond, admiterea cerii de liberare provizorie sub control judiciar şi punerea lor de îndată în libertate.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, aceasta dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pe care o are inculpatul şi nu o obligaţie a instanţei de a o dispune şi că aceasta nu poate fi acordată în situaţiile enunţate de textul de lege.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că dispoziţia instanţei de apel - de a respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar - este legală şi temeinică.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României , măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
În speţă, pericolul social potenţial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacţia opiniei publice, rezonanţa faptelor comise, complexitate cauzei, numărul mare de inculpaţi, natura faptelor reţinute a fi fost săvârşite de inculpaţi.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimental de insecuritate în rândul societăţii, generată de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social - astfel, s-a reţinut în esenţă, că inculpaţii sunt cercetaţi după cum urmează:
1. C.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap.l a art. 17 lit. e) din Legea 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 18 alin. (2) din Legea 78/2000; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
2. B.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. e) din Legea 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea 78/2000 cu alicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 18 alin. (2) din Legea 78/2000; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
3. S.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Aspectele ce ţin de comportamentul anterior al inculpaţilor, de pregătirea lor profesională ori de familia organizată şi de probleme de sănătate nu sunt în măsură să diminueze cu nimic pericolul pe care punerea lor în libertate la acest moment procesual l-ar genera.
Toate aceste elemente, de necontestat, dealtfel, nu pot constitui, cu caracter pertinent şi suficient, temeiuri în vederea eliminării, în urma examinării efectuate cu privire la existenţa art. 148 lit. f) C. proc. pen., a pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaţilor l-ar genera la actualul moment procesual.
Datele personale favorabile inculpaţilor nu pot constitui, doar prin ele însele, motiv al cercetării acestora în stare de libertate, în împrejurarea în care pericolul concret pentru ordinea publică este demonstrat , printre altele, de multitudinea actelor infracţionale. La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea în libertate a inculpaţilor l-ar reprezenta, este actual, real şi precis, evidenţiat prin fapte, date şi indicii puternice.
Recursurile declarate învederându-se, aşadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.G., B.M. şi S.C. împotriva încheierii nr. 75/F din 5 iulie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală si pentru cauze cu minori si de familie, pronunţată în dosarul nr. 675/46/2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2421/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2423/2012. Penal → |
|---|
