ICCJ. Decizia nr. 2426/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2426/2012
Dosar nr. 5007/1/2012
Şedinţa publică din 16 iulie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 04 iulie 2012, pronunţată în dosarul nr. 598/40/2012, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de inculpatul C.D. şi partea civilă M.I. împotriva sentinţei penale nr. 120 din 03 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 598/40/2012, a pus în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.D.
Reţinând că în cauza de faţă sunt, şi în prezent, îndeplinite cumulativ atât condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi cele instituite de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului C.D. este legală şi temeinică, astfel că a menţinut această măsură.
În termen legal, inculpatul C.D. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând, prin apărător desemnat din oficiu admiterea acestuia, revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecării cauzei în stare de libertate, arătând că temeiurile arestării preventive nu mai subzistă şi nu au apărut altele noi care să justifice menţinerea acestei masuri.
A mai susţinut că, în prezent, cauza se află în stadiul apelului, iar la acest moment procesual nu mai poate influenţa desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 4 iulie 2012 a constatat că în cauză există probe şi indicii temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen. (pentru care dealtfel a şi fost condamnat în primă instanţă, fiind îndeplinite totodată şi cerinţele cumulativ prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 120 din 03 mai 2012, Tribunalul Botoşani 1-a condamnat pe inculpatul C.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
În temeiul art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 393 din 27 noiembrie 2006 a Judecătoriei Săveni, pe care a adiţionat-o la pedeapsa pronunţată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Botoşani nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO, temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, care este recidivist postcondamnatoriu, cât şi cele referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Ca atare, încheierea pronunţată la 4 iulie 2012 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul C.D. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva încheierii din 04 iulie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 598/40/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2424/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2427/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
