ICCJ. Decizia nr. 2447/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2447/2012
Dosar nr. 7278/63/2011/a6
Şedinţa publică din 20 iulie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 10 iulie 2012, pronunţată în dosarul nr. 7278/63/2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe rol fiind soluţionarea apelurilor declarate de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii R.D., C.I. şi S.D. împotriva sentinţei penale nr. 70 din 10 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 7278/63/2011, a pus în discuţie, din oficiu, verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaţilor R.D. şi C.I.
Reţinând că în cauză temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor subzistă în continuare şi nu s-au modificat, a menţinut măsura arestării preventive faţă de ambii inculpaţi R.D. şi C.I.
În termen legal, inculpatul C.I. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi judecarea sa în stare de libertate, susţinând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat prin trecerea unei perioade mari de timp de la data arestării sale.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 10 iulie 2012 a constatat că în cauză temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate a acestuia, subzistând pericolul pentru ordinea publică pe care 1-ar prezenta lăsarea acestuia în libertate, în raport de care în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului C.I., alături de inculpata R.D.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 70 din 10 noiembrie 2011 a Tribunalului Dolj, secţia pentru minori şi familie, a fost condamnat inculpatul C.I., zis „M."; la o pedeapsă rezultantă, de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplicarea art. 37 lit. b), inculpatul aflându-se în stare de recidivă post executorie faţă de pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 50 din 3 aprilie 1996 a Tribunalului Dolj.
În sarcina inculpatului C.I. s-au reţinut infracţiunile de trafic de minori cu privire la părţile vătămate P.M.C. şi O.A.L. şi de tentativă la infracţiunea de trafic de persoane.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Dolj nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO, temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, care este recidivist, cât şi cele referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care a fost produsă, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Ca atare, încheierea pronunţată la 10 iulie 2012 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul C.I. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 7278/63/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2446/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2450/2012. Penal → |
|---|
