ICCJ. Decizia nr. 2445/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2445/2012
Dosar nr. 7488/102/2011/a4
Şedinţa publică din 20 iulie 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din şedinţă din 29 iunie 2012 pronunţată în dosarul nr. 7488/102/2011 Curtea de Apel Targu Mures, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe rol fiind soluţionarea apelului declarat de inculpatul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 42 din 11 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 7488/102/2011, a pus în discuţie, din oficiu, conform art. 300/2 C. proc. pen., verificarea legalităţii şi temeiniciei arestului preventiv şi oportunitatea menţinerii acestei măsuri faţă de inculpat.
Reţinând că în cauză de faţă temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute iniţial în vedere la luarea şi menţinerea anterioară a acestei măsuri nu s-au schimbat, fiind incidente disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen., potrivit disp. art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului M.J. deţinut în Penitenciarul Târgu Mureş.
În termen legal, inculpatul M.I. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând, prin apărătorul din oficiu, admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi cercetarea sa în stare de libertate, susţinând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat prin trecerea unei perioade mari de timp de la data arestării sale.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventiva.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 29 iunie 2012 a constatat că în cauză şi la acest moment sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen., că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, prelungirea şi menţinerea acestei măsuri nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate a acestuia, în raport de care în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului M.J.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 42 din 11 aprilie 2012, Tribunalul Mureş a condamnat pe inculpatul M.J. la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 4 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În sarcina inculpatului M.I. s-a reţinut că în data de 10 noiembrie 2011, inculpatul a lovit-o în cap pe partea vătămată L.I. cu o bâtă, având o piesă metalică în capăt şi că, deşi lovitura nu i-a pus victimei viaţa în primejdie, ci i-a cauzat leziuni vindecabile în 35 - 40 de zile de îngrijire medicală, ea trădează intenţia inculpatului de a ucide.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Mureş nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO, temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
În acesta ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, respectiv faptul că a comis fapta în timp ce era cercetat în alt dosar pentru o infracţiune de violenţă la adresa aceleiaşi victime, comportamentul procesual al inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei, fără a-şi asuma vreo vină pentru acesta, precum şi împrejurările care reies din referatul de evaluare, cât şi cele referitoare la infracţiunea de săvârşirea căreia este învinuit, respectiv pericolul social al acesteia, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care a fost produsă, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Ca atare, încheierea pronunţată la 29 iunie 2012 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul M.I. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Incheierii de şedinţă din data de 29 iunie 2012 a Curţii de Apel Targu Mures, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 7488/102/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2444/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2446/2012. Penal → |
|---|
