ICCJ. Decizia nr. 2473/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2473/2012
Dosar nr. 87/44/2012
Şedinţa publică din data de 25 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 103/F din 2 iulie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, cererea formulată de autorităţile judiciare franceze privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 6 februarie 2012 pe numele persoanei solicitate D.V. (născut la data de 11 iulie 1981) de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă Bobigny - Franţa, în dosarul de referinţă B 0418112099.
S-a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a se putea dispune recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţate la data de 12 martie 2008 de către Tribunalul de Mare Instanţă din Bobigny - Franţa privind-o pe persoana solicitată D.V.
A fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Galaţi, luată faţă de persoana solicitată D.V., în cadrul prezentului dosar (măsură prelungită prin Încheierea de şedinţă din 28 iunie 2012).
S-a constatat că persoana solicitată D.V. a fost reţinută şi arestată provizoriu de la data de 25 ianuarie 2012 şi până la data de 4 aprilie 2012.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că la data de 25 ianuarie 2012 instanţa a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi cu o semnalare în Sistem Schengen emisă de autorităţile judiciare franceze, solicitându-se arestarea provizorie a persoanei solicitate D.V.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 87/44/2012.
În semnalarea emisă de autorităţile judiciare franceze se menţionau ca şi date de identificare doar numele, prenumele şi data naşterii, respectiv 11 iulie 1961.
Totodată, a fost înaintat Procesul-verbal din 25 ianuarie 2012 emis de I.P.J. Galaţi - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriri în care se menţionează că în urma verificărilor amănunţite, privind stabilirea cu certitudine a identităţii persoanei, s-a constatat că la nivel naţional există o singură persoană cu numele de D.V., născută la 11 iulie 1981 în mun. Galaţi.
Prin Încheierea de şedinţă din 25 ianuarie 2012 s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate D.V. pe o durată de 5 zile, de la data de 25 ianuarie 2012 şi până la data de 29 ianuarie 2012.
De asemenea, s-a dispus comunicarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi prin care s-a solicitat înaintarea mandatului european de arestare.
La data de 27 ianuarie 2012 prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, autorităţile judiciare franceze, respectiv Tribunalul de Mare Instanţă Bobigny, au înaintat mandatul european de arestare preventivă emis la data de 26 august 2008 pe numele persoanei solicitate D.V.
Ca date de stare civilă, în respectivul mandat european de arestare se menţiona numele şi prenumele persoanei solicitate, locul naşterii - Galaţi şi data naşterii - 11 iulie 1961.
Mandatul european de arestare viza executarea pedepsei de 18 luni închisoare, aplicată persoanei solicitate D.V. prin hotărârea pronunţată la data de 12 martie 2008 de către Tribunalul de Mare Instanţă Bobigny pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt.
Odată cu mandatul european de arestare a fost înaintată şi "Anexa 2" în care se preciza că mandatul de arestare european a fost emis împotriva lui D.V. născut la data de 11 iulie 1981.
Autorităţile judiciare franceze au mai precizat că urmează să comunice un nou mandat european de arestare rectificat.
La termenul de judecată din 27 ianuarie 2012, persoana solicitată a precizat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare franceze, a invocat motivul opţional de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi a solicitat ca pedeapsa aplicată de 18 luni închisoare să o execute într-un penitenciar din România.
Curtea a luat act de motivul opţional de refuz invocat de persoana solicitată, iar prin Încheierea de şedinţă din 27 ianuarie 2012 s-a dispus emiterea unei adrese către Tribunalul de Mare Instanţă Bobigny pentru a comunica copia certificată a hotărârii de condamnare care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare.
Prin aceeaşi încheiere de şedinţă s-a dispus prelungirea măsurii arestării provizorii pe o durată de 25 de zile, de la 30 ianuarie 2012 până la 23 februarie 2012.
Astfel, prima solicitare vizând comunicarea hotărârii de către autorităţile judiciare franceze a fost înaintată la data de 3 februarie 2012, atât prin fax, cât şi prin e-mail.
La data de 7 februarie 2012, tot prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, a fost înaintat mandatul european de arestare rectificat, în care se indica data naşterii persoanei solicitate, respectiv 11 iulie 1981, mandat emis la data de 6 februarie 2012.
În cauză au fost acordate termene de judecată la data de 21 februarie 2012, 15 martie 2012, 3 aprilie 2012, constatându-se, de fiecare dată, că autorităţile judiciare franceze nu au răspuns solicitării vizând comunicarea copiei certificate a hotărârii de condamnare care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 3 aprilie 2012 s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate D.V. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Galaţi.
De precizat că în perioada 3 februarie 2012 - 11 aprilie 2012 Curtea a solicitat, în mod constant autorităţilor judiciare franceze comunicarea copiei certificate a hotărârii de condamnare.
Astfel, au fost înaintate numeroase adrese (prin fax şi e-mail) către Tribunalul de Mare Instanţă Bobigny, persoanele de contact indicate în mandatul european de arestare, Ministerul Justiţiei din Franţa, Ministerul Justiţiei din România, Magistratului român de legătură în Republica Franceză.
Copia certificată a hotărârii pronunţate în data de 12 martie 2008 de către Tribunalul de Mare Instanţă Bobigny Franţa a fost înaintată instanţei la data de 18 aprilie 2012.
La termenele de judecată din 26 aprilie 2012, 22 mai 2012 şi 29 mai 2012, pentru justa soluţionare a cauzei, s-a considerat că se impune solicitarea de la autorităţile judiciare franceze a unor relaţii suplimentare necesare identificării cu exactitate a persoanei solicitate şi în baza cărora să se stabilească, fără niciun dubiu, că persoana solicitată D.V. este una şi aceeaşi persoană cu cea menţionată în hotărârea de condamnare.
Pentru ultimul termen de judecată a fost înaintată fişa de amprentare a persoanei solicitate, completată la data de 6 decembrie 2001.
Din hotărârea pronunţată de către Tribunalul de Mare Instanţă Bobigny la data de 12 martie 2008 rezultă că numitul D.V., născut la data de 11 iulie 1961, în vârstă de 42 ani la momentul respectiv (al faptelor) nu a fost prezent în faţa instanţei, infracţiunea de furt calificat reţinută în sarcina persoanei solicitate a fost comisă la data de 13/14 mai 2004, împreună cu alte persoane.
Prin hotărârea penală mai sus arătată, persoana solicitată D.V. a fost condamnată la o pedeapsă de 18 luni închisoare şi de asemenea prin aceeaşi hotărâre au fost menţinute efectele mandatului de arestare emis la data de 22 aprilie 2005 împotriva sa.
Constatăm astfel că în hotărârea de condamnare nu se menţionează datele complete de identificare ale persoanei solicitate, respectiv numele părinţilor, domiciliul, naţionalitatea.
Mai mult, aşa cum am arătat mai sus, data naşterii, sub aspectul anului este eronată, respectiv 1961, în loc de 1981.
Nu trebuie omisă împrejurarea că în respectiva hotărâre de condamnare se precizează că persoana condamnată D.V. avea vârsta de 42 de ani la momentul comiterii faptei.
Judecarea persoanei solicitate s-a realizat în lipsă, nefiind citată, nefiindu-i adusă la cunoştinţă data audierii.
Din hotărârea penală de condamnare rezultă că citaţia pentru persoana solicitată a fost înaintată la parchet, iar împotriva acestei hotărâri nu s-a formulat apel sau recurs.
Pe parcursul soluţionării cauzei, instanţa nu a fost înştiinţată în ce condiţii şi în baza căror probe s-a realizat acea rectificare a mandatului european de arestare cu privire la data naşterii persoanei solicitate.
Însă, în faza de început a soluţionării cauzei, în momentul comunicării anexei 2 la mandatul european de arestare (în care se preciza că respectivul mandat a fost emis faţă de persoana solicitată născută la 11 iulie 1981), cât şi la data înaintării mandatului european de arestare - rectificat, s-a creat instanţei certitudinea că persoana solicitată D.V. este una şi aceeaşi cu cea menţionată în actul judiciar înaintat de autorităţile judiciare franceze.
Situaţia s-a modificat, însă, în momentul în care a fost comunicată copia certificată a hotărârii de condamnare, care cuprinde, aşa cum am arătat, date incomplete de identificare a persoanei solicitate şi data eronată a naşterii.
În speţă, nu există aspecte care să conducă la concluzia că ar exista o eroare materială referitoare la data naşterii persoanei solicitate, în condiţiile în care se indică că acea persoană avea la data comiterii faptei (13/14 mai 2004) vârsta de 42 de ani, în condiţiile în care numitul D.V. s-a născut în anul 1981.
Instanţa de fond a considerat că în condiţiile în care autorităţile judiciare franceze ar fi deţinut date în plus referitoare la stabilirea identităţii persoanei solicitate ar fi comunicat aceste relaţii.
Fişa de amprentare a persoanei solicitate, precum şi cea cuprinzând două fotografii - singurele relaţii suplimentare înaintate de autorităţile judiciare franceze, fişe completate la data de 6 decembrie 2001, nu sunt în măsură să conducă la concluzia că persoana condamnată la pedeapsa de 18 luni închisoare este una şi aceeaşi cu persoana solicitată D.V.
Astfel, nu s-a comunicat instanţei că acele fişe s-au aflat la dosarul cauzei instrumentat de Tribunalul Bobigny.
Însă, s-a apreciat că dacă instanţa de judecată de la Tribunalul Bobigny ar fi cunoscut datele complete şi exacte ale persoanei solicitate, în mod cert le-ar fi menţionat în hotărârea de condamnare.
Instanţa de fond a constatat că persoana solicitată s-a prevalat de motivul opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, respectiv de cel prevăzut la art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Analizând textul legal mai sus arătat, rezultă că în situaţia în care persoana solicitată, cetăţean român, refuză executarea pedepsei în statul de condamnare, instanţa de executare este obligată să solicite autorităţii judiciare emitente copia certificată a hotărârii de condamnare şi orice alte relaţii suplimentare, declanşându-se procedura recunoaşterii pe cale incidentală a respectivei hotărâri de condamnare.
Instanţa învestită cu punerea în executare a mandatului european de arestare poate recunoaşte hotărârea de condamnare pe cale incidentală şi refuză astfel predarea persoanei solicitate.
Se poate ajunge însă şi la situaţia în care instanţa să constate că nu sunt îndeplinite condiţiile legale necesare recunoaşterii hotărârii de condamnare.
Este adevărat că în conformitate cu art. 1 pct. 2 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, Statele Membre vor executa orice mandat de arestare european pe baza principiului recunoaşterii reciproce în conformitate cu prevederile deciziei-cadru (dispoziţie ce se regăseşte transpusă la art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată).
Însă, tot în decizia-cadru, la art. 1 pct. 3 se prevede că "prezenta decizie-cadru nu va avea efectul de a modifica obligaţia de a respecta drepturile fundamentale şi principiile juridice fundamentale consfinţite de articolul 6 al Tratatului Uniunii Europene".
Dispoziţiile referitoare la instituţia executării mandatului european de arestare nu tratează în mod detaliat procedura recunoaşterii - pe cale incidentală - a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare.
Analizând dispoziţiile din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la "recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale şi actelor judiciare străine" constatăm, printre altele, că la art. 131 lit. b) se precizează că "recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".
În aceste condiţii s-a apreciat că instanţa are obligaţia de a verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor legale, necesare recunoaşterii hotărârii de condamnare pronunţată de Tribunalul Bobigny.
Împrejurarea că iniţial, până la comunicarea hotărârii, persoana solicitată a precizat că doreşte să execute pedeapsa de 18 luni închisoare aplicată prin hotărârea Tribunalului Bobigny în România, nu obligă instanţa a dispune în mod automat recunoaşterea acelei hotărâri, fără verificarea incidenţei dispoziţiilor legale, în baza cărora să se emită o astfel de soluţie.
Dacă s-ar dispune admiterea cererii autorităţilor judiciare franceze şi recunoaşterea hotărârii de condamnare (înlăturând suspiciunile privind asigurarea dreptului la un proces echitabil, asigurarea dreptului la apărare, stabilirea certă a identităţii) ar echivala cu o guvernare a arbitrariului, situaţie ce excede principiului asigurării dreptului la un proces echitabil, drept ce trebuie respectat şi în cadrul procedurii executării unui mandat european de arestare.
Simpla opţiune a persoanei solicitate de a executa pedeapsa în România, manifestată ca un refuz la executarea mandatului european de arestare, nu poate avea drept consecinţă recunoaşterea hotărârii cu consecinţa încarcerării acesteia pe o perioadă de 18 luni.
Datele invocate în Procesul-verbal întocmit la data de 25 ianuarie 2012, în sensul că există o singură persoană D.V. în România şi aceasta s-a născut la data de 11 iulie 1981, nu pot conduce la concluzia certă că persoana solicitată este una şi aceeaşi cu persoana menţionată în hotărârea de condamnare.
Există posibilitatea ca o altă persoană să se fi substituit persoanei solicitate, în sensul indicării unor date de identitate ale acesteia, respectiv nume, prenume, locul naşterii, ziua şi luna naşterii, la momentul acelei razii a poliţiei franceze, indicând însă un alt an al naşterii, posibil singura dată ce corespundea acelei persoane.
Fără a exista o repetare excesivă, considerăm că, în condiţiile în care autorităţile judiciare franceze deţineau alte date de identificare ale persoanei solicitate, le-ar fi menţionat în hotărârea de condamnare şi de asemenea le-ar fi comunicat instanţei de executare.
Împrejurarea că situaţia incertă vizând identitatea persoanei solicitate (reglementată ca şi motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european de arestare) a fost invocată spre finalul desfăşurării procedurilor, după invocarea motivului opţional de refuz reglementat de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, nu poate avea drept consecinţă admiterea cererii autorităţilor judiciare franceze şi imposibilitatea analizării ori reluarea în discuţie a acestui aspect.
Nu trebuie omisă împrejurarea că neclarităţile vizând identitatea exactă a persoanei faţă de care se solicită punerea în executare a mandatului european de arestare au intervenit după momentul comunicării hotărârii de condamnare.
Lipsa datelor complete necesare identificării şi localizării persoanei solicitate au condus şi la nerespectarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului.
Astfel, nu există date că persoana solicitată a fost legal citată, pentru a avea cunoştinţă de faptul că împotriva sa a fost demarat un proces penal.
De asemenea, nu există date din care să rezulte că persoanei solicitate i-a fost comunicată hotărârea de condamnare pronunţată de Tribunalul de Mare Instanţă Bobigny la data de 12 martie 2008.
Autorităţile judiciare franceze aveau posibilitatea ca, pe parcursul desfăşurării procedurilor îndreptate împotriva lui D.V., să solicite autorităţilor din România identificarea şi localizarea persoanei solicitate (date de identitate, domiciliu, fişă de cazier).
De asemenea, în baza Convenţiei europene de asistenţă judiciară în materie penală se putea realiza citarea persoanei solicitate şi, în final, se putea comunica acesteia hotărârea de condamnare.
Mai mult, nu rezultă din hotărârea de condamnare dacă persoana solicitată, judecată în lipsă, a fost reprezentată de un avocat pe parcursul desfăşurării procedurilor.
Analizând hotărârea comunicată de către autorităţile judiciare franceze s-a constatat că doar persoanele care s-au prezentat în faţa instanţei au avut asigurată asistenţa juridică.
Pentru cele arătate mai sus, considerăm că persoanei solicitate D.V. nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, astfel că nu sunt întrunite cerinţele art. 131 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se putea dispune recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţate de Tribunalul de Mare Instanţă Bobigny - Franţa la data de 12 martie 2008.
Judecarea în lipsă nu este de plano incompatibilă cu dispoziţiile ce reglementează executarea mandatului european de arestare, însă o nouă rejudecare a cauzei (ca şi garanţie oferită de autorităţile judiciare franceze) nu este posibilă întrucât persoana solicitată a optat şi s-a prevalat de motivul opţional de refuz reglementat de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, motiv primit drept favorabil de către instanţă şi în baza căruia s-a demarat procedura recunoaşterii acelei hotărâri.
Mai mult, imposibilitatea recunoaşterii hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare franceze nu este dată doar de încălcarea art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, ci şi de incertitudinea faptului că persoana solicitată D.V. ar fi una şi aceeaşi persoană cu cea condamnată la pedeapsa închisorii de 18 luni.
Intervenind o soluţie pronunţată pe fondul cauzei se va dispune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de persoana solicitată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, solicitând casarea sentinţei penale şi, rejudecând, admiterea sesizării formulate de autorităţile judiciare franceze privind executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, cu respectarea principiului specialităţii.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190 din 18 iulie 2002.
În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul în prealabil verifică îndeplinirea condiţiilor referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, a dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz.
Procedând la analizarea îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru executarea mandatului european de arestare, instanţa de fond a constatat, în mod corect, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţate la data de 12 martie 2008 de către Tribunalul de Mare Instanţă Bobigny - Franţa, privind-o pe persoana solicitată D.V., aceasta situaţie fiind determinată în primul rând de imposibilitatea stabilirii cu certitudine a identităţii dintre persoana solicitată D.V. şi persoana condamnată la pedeapsa închisorii de 18 luni. Aceasta incertitudine a fost determinată de lipsa datelor complete de identificare a persoanei solicitate, lipsind numele părinţilor, adresa de domiciliu a persoanei solicitate, precum şi naţionalitatea acesteia. Nici fişa cu amprentele digitale, transmisă de autorităţile franceze, nu a putut contribui la stabilirea identităţii persoanei solicitate faţă de care s-a emis mandatul european de arestare.
De asemenea, instanţa de fond a identificat şi existenţa unui motiv facultativ de refuz de executare a mandatului european de arestare, respectiv cel prevăzut de dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, iar persoana solicitată, cetăţean român, declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Din actele dosarului se observă că la termenul de judecată din 27 ianuarie 2012, persoana solicitată a precizat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare franceze, solicitând ca pedeapsa aplicată de 18 luni închisoare să o execute într-un penitenciar din România.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor 131 lit. b) din Legea 302/2004, recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Motivarea instanţei de fond cu privire la nerespectarea dreptului la un proces echitabil este întemeiată, întrucât din actele şi datele furnizate de autorităţile judiciare franceze a rezultat că persoana solicitată nu a fost prezentă la judecarea cauzei, nefiind citată şi, în consecinţă, nu i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, nu a beneficiat de asistenţă juridică, în absenţa sa, de la proces, din copia certificată a hotărârii de condamnare reieşind că numai părţile prezente au avut asigurată apărarea. De asemenea, nu există date din care să rezulte că persoanei solicitate i-a fost comunicată hotărârea de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare franceze.
Având în vedere şi celelalte argumente, prezentate de curtea de apel, în considerentele sentinţei, se constată că recursul este nefondat şi, în consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Sentinţei penale nr. 103/F din 2 iulie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe persoana solicitată D.V.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-persoană solicitată până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2491/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1431/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
